Un spectacol al naturii pentru nişte ochi nevrednici

TIPĂREȘTE

Drumul dintre Transilvania si Moldova prin trecătoarea Cheile Bicazului este o experienţă de neuitat. Senzaţia pe care ţi-o dau stâncile care te înconjoară este una de un realism intens şi cutremurător. Efectiv îţi dai seama cât de mic eşti, la propriu şi nu numai, în faţa naturii. Vara aceasta, mergând spre Piatra-Neamţ, am traversat pentru prima oară Cheile Bicazului.

Înainte de a te strecura ca o furnică printre maiestuoşii munţi care se apropie aproape ca într-o îmbrăţişare, treci prin staţiunea Lacu Roşu, pe malul unei alte frumuseţi ale naturii, lacul cu acelaşi nume.

Situat în zona în care două dintre regiunile istorice ale ţării, Transilvania şi Moldova, se învecinează, Lacul Rosu este un lac destul de tânăr, netrecând încă nici 200 de ani de la formarea sa.

Lacul s-a format ca urmare a unor alunecări de teren care au inundat valea formând un baraj natural, lacul astfel format inundând o pădure, ale cărei urme sunt vizibile şi azi, vârfurile vechilor trunchiuri de copaci ieşind din apă ca nişte piloni, mai ales că lacul nu este la fel de adânc cum sunt de regulă lacurile artificiale. Adâncimea Lacului Roşu este de aproape 10 metri. Este primul lac de acumulare natural format în România şi probabil chiar singurul, eu de altul nu ştiu, dar n-ar fi exclus să mă înşel în această privinţă.

Cu privire la originea lacului şi a numelui său, există mai multe legende. Una spune că stâncile prăbuşite au ucis o turmă de oi şi pe ciobanii acesteia, motiv pentru care apa lacului a fost mult timp roşie din cauza sângelui. Altă legendă vorbeşte despre o fată răpită de un tâlhar. Acesta, vrând să o cucerească, i-a arătat diverse bogăţii, dar fetei nu i-a păsat, aruncându-le. De ciudă, bărbatul a lovit stâncile, care s-au prăvălit, închizând valea. Fireşte, orice loc are şi legendele sale, care îl fac să pară şi mai atrăgător, cu cât este mai misterios! Probabil că mai sunt şi alte legende, care sună cel mai bine auzite chiar din gura localnicilor.

Părăsind Lacu Roşu, înaintând spre Moldova, valea se îngustează tot mai mult, până când stâncile se apropie atât de tare una de cealaltă, încât ai impresia că se unesc deasupra ta, ca o adevărată poartă între cele două regiuni istorice între care se află. Bicazul este aşa de îngust în acea zonă, încât pare incredibil cum un râu aşa de firav, în aparenţă, a spart acea barieră de stâncă şi şi-a croit drumul la vale.

Drumul cu maşina sau cu autocarul este destul de aventuros, şoseaua se îngustează foarte mult şi urcă/coboară în serpentine abrupte. Spectacolul naturii merită osteneala de a te aventura la condus într-un asemenea decor de basm! În plus, aerul de munte este curat, iar susurul Bicazului atât de atrăgător, încât cu greu te poţi abţine să nu tragi într-o parcare pentru un cât de scurt popas, într-o “parcare naturală”, adică într-un loc în care cheile se lărgesc parţial, în sensul că jos sunt mai late, exisând o mică parcare acoperită de stâncă. De acel loc au profitat vânzătorii de suveniruri, nelipsiţi cu tarabele lor.

De asemenea, afluenţii Bicazului formează la rândul lor alte chei, mai greu accesibile pentru turiştii de rând ca mine, dar adevăraţi magneţi pentru amatorii de alpinism. Mă întreb cum arată zona văzută de sus... probabil că senzaţia face mai mult decât orice comoară, dacă alpiniştii sunt dipuşi să îşi rişte viaţa pentru acea senzaţie unică de a admira peisajul de la „câteva etaje” mai sus...

Oare acolo sus, te simţi un pic mai mare? Oare nu te mai simţi atât de copleşit de măreţia naturii şi scapi de inhibiţii? Pentru mine sunt întrebări fără răspuns. Mă gândesc doar cu regret că, în micimea şi neînsemnătatea mea, nu am capacitatea de a vedea totul şi, din puţinul pe care l-am putut percepe, nu pot nici măcar să exprim toată frumuseţea a ceea ce am văzut.

---

VIZUALIZĂRI: 2198 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI