Un loc numai bun să mănânci

TIPĂREȘTE

Majoritatea dintre noi au auzit că în Secuime se mănâncă bine. Iar mulţi au gustat preparatele din zona respectivă. Ba chiar cunosc oameni care şi-au făcut drum pe acolo doar să se oprească la masă şi să servească din bunătăţile care au dus faima bucătarilor locali.

                Pentru sâmbăta trecută am programat inhalare de aer sărat în Salina Praid iar responsabilul casei cu hrana, Adriana, m-a informat prompt că la întoarcere ne vom opri la un restaurant ce-i fusese recomandat de sora ei. Încă o data se adevereşte că cea mai bună reclamă e cea din gură în gură. Iar în acest caz şi pentru ce bagi în gură…  

                Aflat pe partea dreaptă a drumului ce ne duce spre Praid, locaţia îmi atrage privirea încă de dimineaţă prin excelenta amplasare în faţa pădurii, pe un teren drept, termenul de “domeniu” fiind cel care mi se pare optim pentru a descrie proprietatea.

                În imensa parcare erau trase doar vreo 3-4 autoturisme la acea oră, însă la întoarcere zeci de maşini se aflau aliniate în aşteptarea revenirii ocupanţilor sătuli.

                Odată intrat în restaurant m-a învăluit o senzaţie foarte plăcută. Căldura din interior, curăţenia, spaţiul mare, mesele ocupate aproape în totalitate – două erau doar libere în acel moment – şi activitatea chelnerilor asemeni furnicilor au contribuit la percepţia acestui sentiment.

                Am dat acolo de o mare diversitate de clienţi, de la participanţi la mese festive, la familii ieşite să ia masa şi până le cei asemeni nouă, în trecere şi dornici să le guste bunătăţile pregătite în bucătăria deschisă acum 9 ani.

                Şi aici intervenea marea problemă/provocare. Odată aşezat la masă ţi se aducea meniul, cel care – odată deschis – te introducea pe un tărâm dătător de grabnică foame.

                Modul de prezentare a feluritelor preparate te determină să comanzi şi dacă ai ajunge acolo ghiftuit.

                Am răsfoit paginile sub imperiul simptopatologiei lui Pavlov, cu stomacul dilatându-se treptat şi constant, dornic să fie alimentat cu un număr consistent de poziţii prezentate în ceaslovul culinar.

                Platouri de familie, supe sau ciorbe, specialităţi locale sau ale bucătarului şef, delicatese cu legume sau cărnuri de diverse animale ori deserturi concurau cu succes la starea de nehotărâre. Ce inducea automat şi una de timidă nervozitate (dacă aleg ceva, poate mai bun ar fi fost altceva…).

                Şi uite aşa ne decidem pentru o ciorbă ce urma să fie aşezată în faţa mea şi una ardelenească de tarhon de în dreptul Adrianei. Ardeiul iute, smântâna şi pâinea au venit la pachet. Gustoase şi de calitate, cu o menţiune specială pentru pâine, de departe cea mai gustoasă dintre cele consumate în ultima perioadă. Poate doar cea făcută de mama în cuptor, pe vatră, să ţină pasul.

                Am cerut detalii despre producător în speranţa că fiind prin zonă am avea şansa să luăm şi pentru acasă. Fără speranţă! Produsul se coace într-un sat din apropiere iar ceea ce aveam în faţă de negăsit în altă parte, reţeta fiind una cu dedicaţie doar pentru Gerendas Restaurant.

                După îndelungi mustăciri şi niscaiva regrete că nu am stomac de elefant, luăm amândoi o porţie de papricaş de pui cu ciuperci şi mămăliguţă, cu o menţiune specială pentru ultimul aliment.

                În privinţa băuturii, “m-am enervat” şi nu am comandat nimic. Nu de alta, dar nu pot bea apă plată când gazdele te îmbie cu pălincă de prune învechite sau alte diverse fructe  sau vinuri de Cricova ori Purcari. Am şi eu demnitatea mea…

Musai trebuie să menţionez că în anul 2023 unitatea a primit premiul pentru cel mai bun restaurant cu specific unguresc din Transilvania de către revista ungurească “Utazo” şi că petalele trandafirilor crescuţi cu atenţie în jur se transformă în dulceaţa servită la clătite sau papanaşi.

În interior, pe pereţi stau la loc vizibil fotografii alb negru înfăţişând oameni de-ai locului de acum aproape un secol sau color cu diverse personalităţi contemporane ce au îmbucat pe aici, fiecare cu numele trecut la vedere.

Cum somităţile erau de naţie ungurească, nu mi-au spus nimic decât două dintre ele: preşedintele ţării vecine şi cel al preşedintelui formaţiunii politice din ţara noastră cu strânse legături la vecinul de dincolo de graniţa vestică.

Pentru final, mă simt obligat să pomenesc un cuvânt de laudă pentru modul şi starea în care se prezenta toaleta: curate, apă caldă şi chiar camera pentru schimbarea scutecelor (!) sau pamperşilor bebeluşilor.

Deşi ciorba de burtă nu a fost chiar atât de bună pe cât speram, vă recomand să intraţi şi să serviţi masa la Gerendas. Iar dacă vreţi să rămâneţi şi peste noapte gazdele vă oferă şi cazare.

---

VIZUALIZĂRI: 1688 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI