Un gust amar ...

TIPĂREȘTE

Introducere

Sugerez celor interesaţi doar de impresii despre cazare să sară peste această introducere, mai lungă ca niciodată şi fără prea mare legătură cu subiectul în sine.

Ca de fiecare dată în ultimii trei ani, aşteptam cu nerăbdare anunţul Admin referitor la „Întâlnirea anuală AFA”. Pe surse, se vehiculau mai multe variante dintre care cea mai probabilă era undeva pe Valea Oltului. Nominalizarea staţiunii Slănic Moldova a constituit o surpriză plăcută pentru mine, deoarece nu mai fusesem în zonă de foarte mulţi ani, amintirile erau estompate, dar îmi doream să revin, iar distanţa faţă de Bucureşti era una absolut rezonabilă.

Apar şi primele două variante de cazare: hotel Dobru 3* şi Vila Teleconstrucţia 3*. Grea alegere. Iniţial, hotelul Dobru prezenta avantajul unor review-uri mai bune, mai multe camere, deci mai mulţi useri la un loc, ambele cine în restaurantul hotelului. Teleconstrucţia avea review-uri mai controversate, dar un mare atu: piscina şi centrul spa. Asta la prima vedere. Distanţa dintre cele două locaţii era de doar câteva sute de metri, uşor de parcurs atât cu maşina, cât şi pe jos. În contextul întâlnirii, clar nu intenţionam să folosesc maşina din dotare pentru a mă deplasa de la un hotel la altul şi am apreciat că este mai convenabil pentru mine să merg pe jos de la Teleconstrucţia la Dobru două seri la rând decât să fac drumul invers cu părul ud după o baie în piscină, la temperaturi de martie.

A urmat studierea intensă şi intensivă a fotografiilor, precum şi a impresiilor şi informaţiilor disponibile oriunde pe internet. Luându-mă strict după ceea ce am citit şi văzut în poze, camerele de la Dobru mi-au plăcut că aveau mobilier mai nou, arătau mai bine, aveau în marea lor majoritate balcon, aspect extrem de important pentru mine, dar mi s-au părut cam mici. Staţi uşor, nu aruncaţi cu roşii! Aprecierea unei camere ca fiind mare sau mică sau normală ţine de aşteptările şi experienţa fiecăruia. Este la fel ca preţul unui produs sau serviciu, care pentru unii poate părea mic, acceptabil sau ridicat, în funcţie de banii pe care îi are în buzunar, dar şi de cât anume este dispus să plătească.

La Teleconstrucţia lucrurile au fost mai complicate. Din poze, am înţeles că mai puţin de jumătate din camere dispun de balcon, pe lângă camerele duble existau şi mai multe tipuri de apartamente, care pe mine nu mă interesau, dar mă derutau cumva în aprecierea generală. Aprofundând problema, am constatat că există diferenţe foarte mari între camerele duble din această locaţie. Aici a intervenit egoismul meu, dar şi prima mare greşeală, care, în final, m-a costat scump, dar nu ca bani pentru că preţul a fost acelaşi, convenabil, unul de grup. Ştiam că alocarea se va face în ordinea locului ocupat în clasamentul general şi în funcţie de opţiunea fiecărui înscris, aşa că am numărat câţi dintre participanţii la întâlnire aflaţi pe primele locuri în clasament au optat pentru o cazare la Teleconstrucţia, având drept de alegere înaintea mea. Am respirat uşurată: majoritatea „greilor” aleseseră hotel Dobru, deci, matematic, aveam toate şansele să prind o cameră mişto, aşa cum îmi doream. Unii nu vor înţelege toată această frământare, poate chiar mă vor condamna, dar pentru mine contează mult cum arată şi cât de mare este camera în care îmi petrec chiar şi două nopţi. Citesc adesea despre turişti mulţumiţi cu cazări modeste, pentru care nu contează decât să aibă un pat curat şi apă caldă la duş, dar eu nu mă număr printre aceştia şi, chiar dacă petrec doar câteva ore în camera respectivă, fără a intenţiona să o cumpăr sau să mă mut definitiv acolo :D, doresc ceva mai mult.

În ziua alocării camerelor mă aflam la TTR cu ceilalţi colegi şi colege cu care m-am întâlnit acolo, astfel că nu am auzit din prima apelul de la Admin. Am revenit cu un telefon la scurt timp şi mi-a fost comunicat numărul camerei, la fel cum s-a întâmplat cu majoritatea colegilor. Cu doar o seară înainte apăruse pe site un articol negativ despre Teleconstrucţia, care m-a cam pus pe gânduri că poate nu am făcut cea mai bună alegere. Fetele mi-au sugerat să schimb imediat pe Dobru, cât încă se mai poate, dar eu nu şi nu. Doream să ajung acasă să pot studia şi identifica dacă am primit ceea ce mi-am dorit, de pe telefon fiind mult mai greu, în caz contrar urmând să cer relocarea la Dobru.

În cursul zilei următoare am fost convinsă în proporţie de 99% că am tras lozul câştigător primind una din cele mai frumoase camere (nu cred să fie mai mult de două-trei la fel în tot hotelul), am renunţat la orice gânduri de schimbare a hotelului şi am început să număr cu nerăbdare zilele rămase până la Întâlnire/Revedere. Într-adevăr, aşa a fost, dar printr-un noroc chior/pură întâmplare (după spusele Admin) şi nu pentru că sunt eu Nicole33 (cum am crezut eu).

Drumul

Plecarea spre Slănic fiind într-o zi de vineri după prânz, am decis să evit aglomeraţia obişnuită de pe Valea Prahovei, alegând varianta prin Buzău, puţin mai scurtă şi mai liberă.

Traseul parcurs a fost următorul: Bucureşti – Urziceni – Buzău – Râmnicu Sărat – Focşani – Adjud – Oneşti – Târgu Ocna – Slănic Moldova , fix 300 kilometri din faţa blocului şi un timp de aproape patru ore (am plecat la 13.22 şi la 17.15 eram la Dobru), fără vreo oprire. La întoarcere am mers pe acelaşi drum, cu aceeaşi durată, în pofida ploii torenţiale care ne-a însoţit o mare parte din drum şi oprind doar să alimentăm pe la Focşani.

Drumul a fost în general bun, cu o bandă şi jumătate pe sens de mers, aşa cum îl ştiam, dar cu depăşiri uşor de realizat fiind la „mica înţelegere”, vălurit, cu gropi şi peticit după Adjud şi cu „semafoare” dese şi agasante pe la Târgu Ocna. Cele câteva radare de pe traseu au putut fi evitate cu uşurinţă graţie Waze şi celorlalţi participanţi la trafic, cărora le mulţumesc pe această cale.

Parcarea

Parcarea aferentă Vilei Teleconstrucţia este sublimă, dar lipseşte aproape cu desăvârşire. Acest aspect nu a fost o surpriză pentru noi. Ştiam că vom ajunge târziu, mult mai târziu decât majoritatea participanţilor la întâlnire, astfel că nu aveam vreo speranţă că vom mai prinde vreun loc. Nu a constituit o problemă, deoarece s-a putut parca în lungul străzii pe ambele părţi ale acesteia. Noi am mai găsit „loc” doar în curbă, dar nu a fost nicio problemă, maşina mea nu a „sughiţat” din acest motiv. Cu toate acestea, nu am putut să nu constat faptul că hotelurile din jur, chiar aveau parcare proprie rezervată proprilor turişti, inclusiv Dobru beneficiază de parcări spaţioase.

Cazarea

Rapidă, deoarece şi noi ne grăbeam foarte tare. Recepţia constă dintr-un simplu ghişeu, la care nu este permanent cineva, dar apare la scurt timp. Am solicitat şi primit imediat cheia camerei, doar în baza ecusonului ridicat anterior de la Dobru (mulţumiri Comitetului de întâmpinare) şi cu promisiunea că voi completa ulterior formularul de cazare, ceea ce s-a şi întâmplat a doua zi dimineaţa în aşteptarea deschiderii restaurantului pentru mic dejun (după ora 08.00!).

Camera

Am tot încercat eu să vă zăpăcesc de cap povestindu-vă despre una şi alta, mai degrabă off topic, dar trebuie să ajung şi la punctul nevralgic pentru mine, marea mea dezamăgire, care, din păcate, şi-a pus puternic amprenta pe întregul sejur şi pe restul aspectelor legate de cazarea la Teleconstrucţia în ansamblul ei.

Reiau, cât mai pe scurt, firul introducerii. În timpul de aproape o lună de zile, scurs între momentul alocării camerelor şi momentul Întâlnirii propriu-zise, am stat liniştită, visând frumos la aceasta, urmărind permanent, dar intervenind doar sporadic pe firul de discuţie rezervat acesteia. Pentru mine visul frumos s-a spulberat cu două zile înainte de plecare, în urma unui telefon primit de la Admin la ceas de seară, prin care mă întreba dacă sunt de acord să schimb camera cu un coleg de site, deoarece acesta avea nevoie şi de un pat suplimentar pentru copil, iar patul nu încăpea în camera repartizată lui iniţial. Mi-a fost ruşine de Admin să refuz, deşi aveam tot dreptul din lume să fac acest lucru, astfel că am acceptat schimbul, deşi ştiam, încă din acel moment, ce presupune exact schimbarea; îmi asum în totalitate răspunsul dat atunci la telefon, iar faptul că regret şi acum slăbiciunea de moment, este o altă poveste. A urmat o repriză de bocete, soţul întrebându-mă la un moment dat dacă mai are rost să plecăm la drum. Categoric, nu se punea problema renunţării la a participa la Întâlnire. Am zis că două nopţi vor trece repede şi că nu voi muri chiar dacă voi sta într-o cameră naşpa. Într-adevăr, am supravieţuit, dar dezamăgirea a fost maximă.

Pentru corecta înţelegere a celor care vor urma, ştiu că unora le va fi greu să înţeleagă oricum, fiindu-le mult mai uşor să mă categorisească drept „fiţoasă” sau „figurantă” (o colegă de site s-a exprimat deja într-un mod mult mai grosolan, nu o voi cita, deoarece ar fi ulterior cenzurat) vreau să precizez cât se poate de clar faptul că, în descrierea condiţiilor de cazare de la Teleconstrucţia, am făcut permanent comparaţie DOAR între camerele duble din această locaţie (mai exact între camerele 303 şi 304), orice altă comparaţie cu camerele de la Dobru, Pufu, Perla sau alte hoteluri din ţară sau de aiurea fiind lipsită de relevanţă în acest caz. Precizez şi faptul că am văzut cu ochii mei ambele camere.

Am ales o cameră dublă cu pat matrimonial şi cu balcon. Camera 303 este situată la etajul al treilea al Vilei Teleconstrucţia, accesul făcându-se pe scări. Mersul pe jos nu a omorât pe nimeni, a fost mai greu cu căratul bagajelor la sosire şi la plecare, dar am ştiut acest aspect de la început şi nici nu m-a deranjat prea tare, mai ales că nu am cărat eu bagajele :D. Seara nu există iluminare a scărilor, dar ne-am descurcat cu lumina existentă la fiecare palier.

Accesul în cameră se face cu cheie, agăţată de un breloc greu de-ţi rupe buzunarele.

Holul de la intrare este pătrat, destul de spaţios. Aici se află dulapul cu două uşi glisante şi cu oglindă, bine compartimentat şi suficient de încăpător. În dulap ne aşteptau şi două halate albe, tocmai bune pentru o vizită la piscină. Tot în hol se mai găseşte şi un cuier, foarte util mai ales acum în sezonul rece.

Baia nu este nici mică nici mare, doar ok. Noi am avut în baie cabină de duş. Uşile cabinei de duş necesitau răbdare şi îndemânare la închidere / deschidere, dar aveau avantajul că nu permiteau apei să se împrăştie prin baie şi eu am apreciat acest lucru. Am beneficiat de apă caldă, chiar fierbinte, în permanenţă. E grav dacă am ajuns să apreciez un lucru firesc oriunde, indiferent de numărul stelelor. Nu m-a interesat şi nici deranjat gresia crăpată din baie şi nici gura de vizitare, total inestetică, plasată în interiorul cabinei de duş. Cosmeticele au fost cele obişnuite: două săpunele, două sticluţe cu gel de duş şi două căşti de duş. Nu am avut nevoie de mai mult. Am avut câte trei prosoape de persoană de diferite dimensiuni, cam uzate, dar albe şi foarte curate, plus un prosop pentru ieşirea de la duş. Caloriferul portprosop, atunci când funcţiona :D, făcea o căldură aproape insuportabilă în baie; altfel, nu nimereai să te ştergi şi să te îmbraci mai repede.

Camera propriu-zisă mie mi s-a părut mică. Ulterior am fost informată că avea 11 metri pătraţi; posibil, nu contest acest lucru şi nici nu m-am apucat să o măsor :D. Ştiam că mobilierul este vechi, necesitând schimbare, dar nu acest lucru m-a deranjat. Am solicitat şi primit o cameră cu pat matrimonial. Greşeala mea şi ţeapa mea. Îmi asum vina de a dori pat matrimonial, dar, sub nicio formă, nu puteam bănui faptul că acesta este îngust, sub standarde, neavând mai mult de 140 cm lăţime. Cu greu am încăput amândoi în el.

În drum spre salină, glumeam cu Tiza Zoazore referitor la faptul că, dacă am fi fost nevoite să dormim amândouă în acel pat, sigur nu am fi încăput, riscând să cădem pe rând din el. Salteaua era una veche cu arcuri şi scârţâia la orice mişcare. Nu încape termen de comparaţie cu patul spaţios, ultraconfortabil, cu saltea cu spumă cu memorie în care mă afundam cu totul într-un mod foarte plăcut, de care am beneficiat la Cinciş. Am mai realizat o „performanţă”: aceea de a nu mă putea odihni în niciuna din cele două nopţi din cauza unui pat şi mic şi inconfortabil. Cum omul din greşeli învaţă, pe viitor voi renunţa la patul matrimonial în favoarea paturilor twin, astfel având garantat un spaţiu de dormit suficient de aproximativ 180 cm (2x90 cm). Din păcate, gradul de confort al saltelei de la pat nu poate fi apreciat doar privind în fotografii.

Am apreciat lenjeria de pe pat, albă şi de calitate, impecabilă. Pozitiv a fost şi faptul că am beneficiat fiecare de propria pilotă, astfel fiecare alegând să doarmă sau nu învelit, fără a-l deranja pe celălalt.

Patul „matrimonial” era încadrat de două noptiere, existând şi două lămpi.

Am beneficiat de un televizor LED excelent, cu diagonală mare, mai mult decât suficient pentru dimensiunile camerei. Telecomanda acestuia funcţiona după reguli doar de ea ştiute, l-a enervat puţin pe soţul meu, dar pe mine nu m-a interesat subiectul. Nu plec de acasă pentru a mă uita la televizor. Televizorul stătea pe un corp de mobilier gen „birou”. Sub acesta se afla minifrigiderul gol şi scos din priză. Aşa l-am găsit şi aşa l-am lăsat. Pentru răcirea băuturilor am folosit balconul camerei, temperatura de afară fiind optimă acestui scop. La ce nervi aveam deja, nu am riscat să mai suport şi eventualul bâzâit al frigiderului, însă vara acesta se dovedeşte, cu siguranţă, util.

În cameră am mai avut şi o măsuţă cu blat de sticlă, ok, dar inutilă pentru noi cât timp nu exista nici măcar un scaun în toată camera.

Dacă tot am ajuns la capitolul ce n-am avut şi mi-a lipsit, voi aminti lipsa unui suport de bagaje, mult mai util mie decât măsuţa de sticlă amintită mai sus. După ce că nu aveam loc în cameră nici să respirăm, aşa sunt eu uşor claustrofobă, nu e vina mea, cele două trolere înşirate prin cameră ne-au redus drastic şi puţinul spaţiu de mişcare rămas.

În spaţiul liber dintre pat şi birou se putea trece doar cu rândul şi cu atenţie la luarea virajelor, deoarece în caz contrar vă veţi juli genunchii/tibia şi nu veţi mai putea purta fustă la cina festivă (cazul meu).

Balconul

Pentru mine a fost un „must” încă de la înscriere şi a fost singurul peste aşteptări. Am beneficiat de un balcon imens, triplu ca lungime faţă de un balcon normal, ce-i drept folosit la comun cu vecinul de la 304, dar practic a fost folosit în exclusivitate de mine. Plin de praf, cu un mobilier destul de vechi şi cam sumar, o măsuţă de ratan şi trei scaune pentru cinci suflete, dar am avut noroc cu frigul de afară şi cu vecinii nefumători :D. Văzând că sunt singura care foloseşte balconul, a doua zi m-am obrăznicit şi am tras masa şi două din cele trei scaune în dreptul camerei mele. Nu au existat proteste. Mulţumesc R.

Vederea din balcon era spre stradă, parcare şi spre staţiune. Absolut ok, nimic de reproşat.

Probleme am avut cu jaluzeaua verticală care se bloca la jumătate, chiar în dreptul uşii de la balcon, făcând dificilă ieşirea pe balcon, dar tot am reuşit să mă strecor. Nici uşa de la balcon nu funcţiona cum ar trebui, închiderea se făcea doar prin trântire de se zdruncina şi uşa de la intrare, iar deschiderea prin stilul „smuls”, adică trebuia tras de ea cu nădejde. Nici măcar acest lucru nu m-a deranjat, cu excepţia uşoarei jene că deranjam vecinii de câte ori ieşeam în balcon să fumez, alteori lăsam uşa întredeschisă, ceea ce nu aş fi făcut în alte condiţii.

Curăţenia

Aveam semnale negative referitoare la acest aspect, dar acestea nu s-au confirmat. Curăţenia a fost peste aşteptări. E drept că mocheta de pe jos era veche şi uzată, dar părea suficient de curată. Camera şi baia mi s-au părut curate, fără însă a străluci, dar absolut în regulă.

Prosoapele folosite au fost schimbate a doua zi, iar patul a fost aranjat.

Restaurantul

Am avut inclus doar micul dejun şi aceasta a fost singura masă luată la Teleconstrucţia în cele două zile de cazare. Cinele au fost, după cum se ştie, la Dobru şi la Perla, iar prânzul de sâmbătă l-am luat la Dobru în compania Tizei şi a soţului acesteia.

Sâmbătă dimineaţa la ora 8 fix am coborât la masă. O doamnă de acolo ne informează că trebuie să mai aşteptăm vreo cinci minute, restaurantul nefiind încă deschis. Nicio problemă. Eu am trecut să completez formularul de cazare şi am ieşit să fumez. Mergea şi o cafea alături, dar am recuperat mai târziu :D.

Am revenit în restaurant. Prima impresie a fost una pozitivă: micuţ, dar cochet. Mesele erau frumos aranjate şi decorate. Mi-au plăcut „soneriile” de pe fiecare masă, utile pentru a solicita meniul, a comanda şi a cere apoi nota de plată. Aici nu a fost cazul, dar la Dobru am verificat sistemul şi funcţionează.

Mâncarea a fost variată şi gustoasă, au existat suficient de multe alegeri. Laptele pentru cafea şi cereale a apărut în timp ce fumam afară, semn că era proaspăt, iar muştarul a apărut la cerere după vreo zece minute, timp suficient să ni se răcească mâncarea pusă deja pe farfurie. Asta a fost sâmbătă dimineaţa, pentru că duminică nu au mai existat sincope şi au apărut şi alte câteva feluri noi, diferite faţă de ziua precedentă. Nu voi enumera toate felurile de mâncare oferite, acestea se vor regăsi în pozele ataşate. Tot ce am mâncat a fost bun şi mi-a plăcut. Cafeaua oferită la micul dejun a fost ok, dar parcă la Dobru a fost mai bună. Duminică dimineaţa am trecut şi pe la Dobru pentru a bea o cafea cu Maria, ne-am întâlnit în restaurant, ocazie cu care am aruncat o privire şi asupra mâncării de acolo şi am impresia că la Teleconstrucţia a fost mai bine.

Piscina

Chiar dacă existenţa acestei piscine a contribuit într-o măsură importantă la alegerea cazării la Teleconstrucţia, din păcate şi aproape exclusiv din vina mea, eu nu am beneficiat de ea. Vizita şi bălăceala la piscină erau preconizate pentru dupăamiaza zilei de sâmbătă, înainte de masa festivă. Soţul meu ar fi dorit să renunţăm la vizitarea salinei şi să mergem la piscină sâmbătă dimineaţa, când mai toţi erau plecaţi şi am fi fost poate singuri pe acolo. Nu se putea dimineaţa, deoarece îi promisesem lui Zoazore că mergem împreună la salină şi promisiunea făcută e datorie curată. După salină am mers la Dobru să mâncăm de prânz şi, după o ciorbă de burtă excelentă şi un papanaş cu dulceaţă de cireşe amare la fel de bun, eu nu prea mai eram în formă de piscină. În plus, am avut dificultăţi în localizarea uscătorului de păr din propria cameră, despre care ştiam că trebuie să existe, dar nu-l găseam neam. L-am căutat în baie, în dulap, chiar şi în frigider :D şi l-am descoperit abia la plecare într-un sertar al biroului (la sugestia lui Dragoş). În aceste condiţii, eu nu am vrut să risc să-mi ud părul la piscină şi să nu-l pot spăla şi usca ulterior, aşa că am băgat somn de voie până seara.

Chiar dacă nu am beneficiat efectiv de piscină şi de jacuzzi, am trecut pe acolo înainte de plecare, am făcut câteva fotografii şi mi-a plăcut ceea ce am văzut. Piscina este suficient de mare, adâncă aşa cum îmi place mie, şi, poate cel mai important, fără clor în exces.

Internet

Hotelul oferă gratuit internet wireless cu parolă cu semnal suficient de puternic. M-am putut conecta fără probleme atât în cameră, cât şi în balcon, la etajul al treilea. Cei cazaţi la etajele inferioare au avut semnal şi mai bun.

Diverse

A existat o problemă cu căldura în ziua şi seara de vineri. Am înţeles că a fost vorba de o avarie. Ştiu că aceste lucruri apar pe neaşteptate şi nu prea pot fi prevăzute dinainte. Ne-am întors de la Dobru cam pe la miezul nopţii. Am intrat în cameră şi am constatat că este răcoare, nu frig ca afară, doar răcoare. Am verificat caloriferul din cameră, deschis pe maxim la 5, dar acesta era rece. În baie, la fel, caloriferul rece. Eram deja suficient de supărată în legătură cu camera şi nu doream să mă enervez mai rău. Dacă aş fi coborât atunci noaptea la recepţie pentru a reclama lipsa căldurii, mai mult ca sigur că discuţia ar fi degenerat într-un mod regretabil. Nu am fost niciodată foarte diplomată, iar cu ocazia asta mi-aş fi adus aminte de toate datoriile.

Experienţa acumulată până acum m-a făcut să iau de acasă şi pijamale subţiri, dar şi un trening, aşa cum nu plec nicăieri fără propriile prosoape, nedorind să-mi asum niciun risc din acest punct de vedere, neştiind niciodată ce voi găsi la faţa locului. Am făcut un duş fierbinte, m-am şters şi m-am îmbrăcat în mare viteză pentru a nu îngheţa sau răci şi m-am culcat în trening. Problema cu căldura a fost rezolvată undeva mai târziu peste noapte, astfel că, spre dimineaţă, se făcuse deja prea cald şi în cameră şi în baie.

Începând de sâmbătă dimineaţa nu am mai avut nicio problemă cu căldura, fiind chiar mai cald decât am avut nevoie.

Ce am ales şi cu ce m-am ales

Tot în explicarea titlului articolului. Gustul amar lăsat de această cazare a fost cauzat primordial de diferenţa majoră dintre aşteptări şi realitatea de la faţa locului. Aşteptările mele nu au fost nerealiste şi nici pretenţiile mele nu cred că au fost exagerate. Camera primită a fost jumătate ca suprafaţă în comparaţie cu cea alocată iniţial. Pentru mine diferenţa a fost mult prea mare şi greu de suportat. Permanent făceam comparaţie şi mă autoenervam. Recunosc, este vina mea că nu am avut tăria de a lua lucrurile aşa cum au picat şi a merge mai departe. Am sperat până am ajuns acolo că nu va fi dracul atât de negru, dar pentru mine aşa a fost.

La plecare, pentru a pune şi mai mult gaz pe foc şi a mă autopedepsi, am avut masochismul de a vizita şi camera alăturată pentru a mă convinge cu ochii mei că este chiar dublă faţă de a mea. Într-adevăr, aşa era. Am găsit o cameră spaţioasă, luminoasă şi frumoasă. Camera visată de mine, pe care o ştiam doar din poze. Am vrut să fac fotografii şi acolo, dar îmi tremurau mâinile de nervi şi nu am reuşit să pornesc aparatul.

Am scris acest articol la o săptămână de la întoarcere, deci, cât de cât, la rece. Nu vreţi să ştiţi cum ar fi arătat acelaşi articol dacă l-aş fi scris în după-amiza întoarcerii de la Slănic. În tot acest timp am ezitat dacă să scriu sau nu despre această cazare care pe mine m-a dezamăgit şi am explicat şi de ce. L-am scris din dorinţa de a prezenta cititorilor şi o altă faţă a acestui hotel, adevărul trăit de mine, propriile mele nemulţumiri, reale pentru mine, imaginare poate pentru alţii, chiar nu mă interesează. Am greşit şi îmi asum integral vina alegerii făcute, am crezut că mă îmbogăţesc economisind la cazare şi nealegând un hotel mai bun, mai pe gustul meu, şi aici mă refer la greşeala de a nu mă muta la Perla chiar pe ultima sută de metri, dar a fost o experienţă pe care nu o voi uita prea curând. Scriind pe acest site doar despre cazări excepţionale şi trecând sub tăcere alegerile mai puţin fericite nu aş face decât să-mi pierd credibilitatea în recomandări, credibilitate câştigată cu greu după şase ani de muncă.

În final, notele acordate de mine acestui hotel sunt următoarele:

- Servicii: 8 (depunctat în principal pentru problema căldurii, nerezolvată în timp util, chiar dacă erau aşteptaţi atâţia oaspeţi);

- Cazare: 7 (pentru camera mică şi cu mobilier învechit şi pentru patul îngust şi inconfortabil);

- Mâncare: 9;

- Cadrul natural: 10 (mi-a plăcut staţiunea, chiar relativ pustie acum în extrasezon);

- Distracţie şi relaxare: 100 (nota nu este neapărat a hotelului, ci se datorează exclusiv Întâlnirii AFA, de departe cea mai reuşită dintre cele trei la care am participat, reuşită la care şi patronul Teleconstrucţia a avut o contribuţie importantă prin tot ceea ce a făcut pentru ca noi să ne simţim excelent la Dobru).

Dacă recomand sau nu această locaţie, cred că este mai puţin important după câte am scris mai sus şi oricum articolul va fi publicat fără note. Chiar dacă eu nu-mi doresc să revin vreodată, recomand hotelul celor mai realişti decât mine, fără pretenţii exagerate pentru banii daţi.

---

VIZUALIZĂRI: 2550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI