Culorile toamnei în oglinda piscinei

TIPĂREȘTE

Cred că pentru oricine toamna aduce un sentiment de nostalgie, poate după efervescența verii poate și datorită naturii care începe să sublinieze lipsa darurilor pe care vara ni le-a tot oferit.

Unul din aceste daruri este bălăceala fără griji, lucru după care copiii noștri suspinau și după începerea școlii. Așa că am folosit următorul prilej și ne-am repezit, ca mulți alți părinți, să rezervăm o ieșire în mica vacanță a copiilor de la sfârșitul lunii octombrie.

Așa m-am pus pe căutat un hotel cu piscină pentru rățuștele bălăcitoare și amplasare la munte pentru aerisirea nervilor adunați în capitală.

M-am rezumat la România din vina unui rest de card de vacanță, și am găsit variante variate: Hotel Domogled Băile Herculane, Complex Wolf Tohanu Nou, Hotel Căprioara Covasna sau Pensiunea Euro Park Fundata, cu oferte între 900 și 1300 de lei (2 adulți + 2 copii, 3 nopți cu mic dejun și acces la piscină).

V-ați dat probabil seama că nu am pus limită de km față de București, însă mama responsabilă m-a rugat să nu chinuim marmoțeii pe un drum foarte lung și am ales un loc nou pentru noi, nu foarte departe, pe care pusesem ochii mai demult: Slănic Moldova.

Nu ne-am mișcat bine cu rezervarea și am găsit liber doar la începutul săptămânii de vacanță a copiilor, însă tot răul spre bine, știam că ne vom bucura de munte fără aglomerația weekend-ului. Ca să nu mai spun că plecând duminică am fost în contratimp cu fluxul de mașini care se-ntorcea către București.

M-am înarmat cu răbdare și am luat calea Moldovei pe” minunatul” DN2 care împreună cu metehnele și neatenția multor conaționali bate anual recorduri de accidente din cele mai grave. Bulevardele Buzăului în reconstrucție ne-au furat minute bune însă tot nu aș fi ales centura, prost configurată și mult prea ocolitoare. Am ieșit către Mărăcineni apoi am continuat spre Focșani apoi după Adjud am ieșit din DN2 către Onești și stânga la Târgu-Ocna ca să ajungem cam în 5 ore și ceva cu opriri în cunoscuta stațiune a Moldovei.

Destinația noastră a fost un hotel amplasat într-o clădire veche, frumoasă și bine întreținută, numit Vila Teleconstrucția.

Din motive de ocupare a acestuia, am acceptat un apartament spațios, dotat cu un dormitor, o cameră mare, două balconașe și o baie ce dispune inclusiv de cadă. Nu insist pe descrierea acestuia mai mult decât la a menționa mocheta roșie curată, mobilierul nu deosebit dar funcțional ce includea un mic frigider, căldura suficientă sau apa caldă care venea prompt. Patul din dormitor este confortabil, canapeaua extinsă din camera de zi așa și așa. În general noaptea a fost liniște, cu excepția uneia în care s-au descărcat ceva navete sau baxuri cu sticle în mod zgomotos, cred că se făcea aprovizionare.

Motivul principal pentru care am ales Vila Teleconstrucția a fost oferta suplimentară față de cazare. Lateral față de corpul vechi a fost construit unul nou, în stil modern, care găzduiește la etajul 1 o piscină semiolimpică și un jacuzzi iar la etajul 2 un teren de tenis deasupra acesteia plus ceva aparate de fitness, mese de ping pong. Accesul la acestea este inclus în prețul camerei, pentru piscină fiind oferite halate în cameră însă pentru tenis sau tenis de masă din ce am înțeles trebuie fiecare să-și aducă mingi, rachete sau palete.

Chiar dacă hotelul aparține unui grup care mai include hotelurile Dobru și complexul Panoramic, am preferat Teleconstrucția pentru că oferă acces direct la corpul cu aceste facilități față de celelalte două, care deși includ intrarea la acestea în preț nu au avantajul proximității.

Și a fost o alegere bună, faptul că piticii se echipau de baie în slip și apoi lipăiau singuri înaintea noastră doar în halat și șlapi cei 20m la interior până la piscină a meritat complet. Bazinul este spațios, deși cu adâncimi între 1,8 și 3m dacă rețin corect, apa a fost caldă, iar când oboseau sau li se părea mai rece țuști la micul jacuzzi de lângă sau la sauna din spate.

La un capăt al sălii este un mic bar cu un minim de sucuri la pet de 0,5 și una două beri la cutie, care pot fi savurate de pe terasa cu ieșire directă și cu vedere la stațiune. Nu a fost cazul (era totuși în sezonul brumei) însă cu ajutorul geamurilor din tavan până jos (în dreptul terasei) ne-am putut bucura din apă de vederea versantului pastelat de vis-a-vis.

Ziua începea la vila Teleconstrucția cu micul dejun inclus, de tip bufet, pregătit în micul restaurant propriu de la parterul clădirii. Unii i-ar spune frugal, noi l-am considerat un start bun pentru o zi plăcută. Erau la dispoziție omletă, ochiuri, cașcaval și ceva mezeluri feliate, mici pachețele cu unt, miere sau dulceață, castraveți, roșii iar de băut lapte, suc Santal și cafea. S-a întâmplat să se mai termine una alta uneori dar la cerere s-a reaprovizionat ce lipsea.

Amplasarea bună a hotelului între primărie și parcul central promite plimbăreților ușurință în alegerea unuia din traseele de plimbare posibile, și le menționez aici doar pe cele mai la îndemână:

- către platoul de sub vârful Cerbu, foarte aproape și potrivit practic oricui, având la final un loc de belvedere asupra stațiunii și parcului central;

- către pârtia Nemira prin stațiune;

- peste munte până la satul Hârja din pasul Oituz.

Și evident rămân cele două probabil cele mai populare către sud:

-” 300 de scări” care urcă versantul estic al Slănicului și prin pădurea pitorească ajunge până departe în zona fostului camping;

- plimbarea clasică, prin parcul central apoi pe malul râului pe aleea amenajată ce trece pe la toate izvoarele până în poiana de la Cascada Slănic, unde există și două restaurante cu preparate românești.

Noi am ales pentru prânz în două ocazii terasa Cascada, îmbiați de ciorbele și serviciile bune iar copiii încântați de decorurile din lemn sculptat, înfățișând personaje sau diferite animale. Nu insist cu detalii pentru că acestea au fost oferite foarte bine de Floryn81, am pus doar câteva poze.

Din Slănic ar mai fi posibile ieșiri rapide cu mașina către salina Târgu-Ocna, ocazie pe care noi am completat-o cu o urcare pe drumul îngust dar asfaltat până la ascunsa pe deal mânăstire Măgura Ocnei și cu oprire la Monumentul Eroilor de pe dealul Măgura, de unde panorama se deschide larg asupra orașului Târgu-Ocna.

Seara restaurantul hotelului Teleconstrucția este o opțiune bună și nu prea scumpă, mai ales pentru oaspeții murați în piscină toată după-amiaza, cum știu eu câțiva. Câteva feluri de inspirație italiană plus cele românești au fost suficiente pentru a ne convinge să rămânem mai mult și să preferăm mai multă bălăceală unei eventuale plimbări la cină către alt local.

Stațiunea arăta bine toamna trecută, noi am descoperit-o în mod fericit liberă, plimbându-ne mai ales pe la izvoare sau prin parcul central și observând clădirea frumoasă a cazinoului, care îl domină, dar și alte construcții frumoase și din ce am văzut bine întreținute, în general structuri de cazare.

Am avut și o nemulțumire, taxele impuse de primărie și consiliul local.

Am înțeles de la recepție că taxa zilnică pentru parcare ar fi de 10 lei, dar nu mi-a fost clar unde și cum se aplică.

Iar despre taxa turistică pentru fiecare vizitator cu buletin, nu este vorba de cuantum ci mă deranjează ideea în sine. Nu am obiectat pentru că nu am contractat personal sejurul, însă data viitoare voi întreba în mod expres dacă tariful de cazare vine încărcat separat și cu paraziți locali (cum știu că este și la Mangalia de exemplu) precum această taxă.

Din ce cunosc taxele de acest gen sunt aplicate în foarte multe zone turistice în diferite țări, însă impunerea achitării suplimentar față de cazare nu-mi place și o voi refuza de acum înainte dacă nu este deja inclusă în tariful cazării.

Per total însă ne-a plăcut Slănic Moldova, vremea, decorul și piscina ne-au încântat chiar dacă nu am drumețit prin zonă așa cum mi-aș fi dorit.

Poate data viitoare.

Am ținut morțiș ca la întors, coborând către Târgu-Ocna, să prelungesc plimbarea noastră de toamnă virând dreapta pe un drum pietruit foarte de demult (foarte solicitant pentru mașină și care impune o viteză mică mică) ce urcă spre dreapta (est) către un platou frumos cocoțat unde se poate vizita mânăstirea Ștefan cel Mare și ferma Stâna Dacilor (din drumul principal era semn către mânăstire parcă și ca punct de reper se vede o sondă veche pe deal în direcția de urmat). De sus am continuat să traversarea pe drumul care continua cu piatră mai fină, mai bun, și am admirat o pădure veche de stejar prin care am coborât în DN11 și am ieșit din pasul Oituz către Onești apoi pe drumul de la dus.

Am ajuns la Adjud la înserat și până acasă a fost o feerie DN2-ul noaptea :)

Dar oricum incomparabil mai bine față de peripețiile pe care le poate oferi DN1 prin Prahova de nord, și după Rânca anul trecut am mai bifat o destinație la circa 300 km, mai relaxantă și la care să ajungem din București în ciuda distanței aproape duble, comparabil sau chiar mai repede decât la bulucita Prahovă.

Drumuri bune și inspirație în căutări!

---

VIZUALIZĂRI: 1397 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI