Vietnam, noua mea iubire

TIPĂREȘTE

Ideea de Vietnam a venit oarecum firesc. Era pe listă de când citisem impresiile lui @Marius72 și ale @Pușcașului Marin, dar nu credeam că o să-i vină rândul atât de repede. Totul a pornit de la o remarcă a lui Tati, undeva prin toamnă: „La Qatar Airlines sunt bilete de avion cu prețuri ok spre Singapore, pentru ianuarie. Poate facem un circuit-ceva. Ia studiază cu ce putem lega Singapore!” Temă de casă, deci. Am studiat, nu prea mult, recunosc. Kuala Lumpur, Indonezia, Thailanda... Vietnam. La Vietnam am simțit o tresărire aparte în inimă. Ok, dar de ce n-am merge direct în Vietnam, ce să ne mai încurcăm cu Singapore? Și-așa n-avem la dispoziție prea mult timp; măcar să înțelegem ceva dintr-o destinație. N-a fost greu să-l conving pe Tati.

Bine, promoția era pentru Singapore, nu neapărat pentru Vietnam😊, dar nu ne încurcăm noi de așa amănunte... Tati a studiat și el și a concluzionat: „E un pic mai ieftin dacă zburăm București – Ho Chi Min – Hanoi – București decât în sens invers.” „Nu-mi pasă care e sensul.” S-a adjudecat deci. Cu escală la Doha, desigur, și la dus și la întors. Pe urmă mi-a revenit sarcina de a stabili traseul în amănunt și a rezerva cazările.

Asta, recunosc, mi-a luat câteva zile bune. Am citit zeci de articole (pe unele – recitit), am privit mii de fotografii și am făcut o listă lungă cu locații și obiective. Am ajuns la concluzia că ne-ar trebui cel puțin 3 săptămâni să le acoperim pe toate cât de cât, ori noi nu dispuneam decât de 11 zile (dintre care 2 „incomplete” ). Cel mai greu a fost să tai și să decid ce rămâne.

Primul lucru a fost să constat că Vietnamul beneficiază de peste 20 de aeroporturi turistice, dintre care 10 sunt internaționale. Wow! Vietnam, țară comunistă... Asta m-a bucurat teribil, căci am tras concluzia că e fezabil să ne deplasăm în interiorul țării cu avionul, adică mai puțin timp petrecut pe drum. Totuși, a trebuit să tai „must see” -uri precum Delta Mekong, Sa Pa, Ninh Binh și, la urmă de tot, cu mare regret am tăiat insula Phu Quoc.

Nopțile de cazare le-am împărțit astfel: 2 – Ho Chi Min (Saigon), 4 – Da Nang, 1 – Hue, 4 – Hanoi. Atâta s-a putut. Am zis măcar pe astea să le „facem” cu simț de răspundere și, privind retrospectiv, le-am făcut (să zicem că ar mai fi trebuit o zi pentru Hue, să vizităm și mormintele imperiale). Dar a fost ok așa cum a fost; n-aș schimba nimic dacă ar trebui s-o luăm de la capăt.

În cele ce urmează o să detaliez câteva aspecte legate de logistică; nu prea mult, căci alții înaintea mea au făcut-o într-un mod strălucit. Cu ocazia asta le mulțumesc oficial pentru câtă informație de calitate am găsit în articolele lor: Mulțumesc, @Marius72! Mulțumesc, @Pușcașu Marin!

Transport

Pentru distanțele lungi am folosit exclusiv calea aerului. Zborurile internaționale au fost operate, precum am amintit, de Qatar Airlines: Otopeni – Doha – Ho Chi Min (dus) și Hanoi – Doha – Otopeni (întors). Am mai zburat cu ei în Thailanda, acum câțiva ani. Am zis atunci și îmi mențin părerea: să zbori cu Qatar Airlines este o experiență în sine. Avioanele sunt mari și confortabile, serviciile fără pată, mâncarea și băuturile bune (incluse în preț). Ai posibilitatea să-ți încarci telefonul, să vizionezi filme, să asculți muzică, să joci tot felul de jocuri pe ecranul din față și, desigur, să urmărești în timp real traseul. Pe tronsonul mai lung primești păturică și un kit cu chestii potențial utile (căști, mască pentru ochi, dopuri de urechi, șosete). Pe lângă masa principală, mai primești ceva gustărele.

Am beneficiat de un orar de zbor foarte convenabil. Am decolat la 10:40 din București și am aterizat la 16 în Doha (4 ore; + 1 oră diferență de fus orar). Am avut fix 4 ore de flendureală prin magnificul aeroport cu care făcusem cunoștință în amănunt data trecută, așa că acum n-am mai bifat decât punctele esențiale și în special... grădina.

Mi se pare și acum o idee de geniu să faci o grădină în interiorul unui aeroport, dar grădină din aia, adevărată, cu copaci în care cântă păsărele, cu oaze de flori, cu alei, băncuțe și tot felul de colțișoare intime, unde te poți relaxa, citi o carte, sta la o șuetă sau chiar îți poți întinde o pătură (eventual, cea oferită în timpul zborului) și trage un pui de somn... Au mai apărut niște chestii noi față de data trecută, de exemplu niște grupuri statuare din bronz reprezentând alegorii cu animale sălbatice. Cea mai tare mi s-a părut masa înconjurată de lei, tigri, elefanți, rinoceri etc din grădină. Câteva scaune erau lăsate libere în mod intenționat; „libere” e un fel a spune, căci copiii efectiv se băteau pe ele!

Am decolat din nou la 8 seara, iar zborul până în Saigon a durat 6,5 ore, deci am aterizat în zori (+4 ore diferență fus orar). Pentru mine zborul de noapte, oricâte condiții mi-ai crea, rămâne - se pare - o problemă, căci n-am putut decât moțăi pentru perioade scurte de timp. Dar asta e problema mea, nu-i ca și cum oamenii nu s-ar strădui. Mulți dormeau cu spume prin preajmă.

Terminalul internațional „Sosiri” HCMC m-a cam dezamăgit (contrastând puternic cu ce aveam să găsim ulterior, fără excepție). Probabil că o să-l modernizeze și pe ăsta cât de curând, că nu se poate altfel... Acum se prezintă ca un hangar uriaș, niște ventilatoare încearcă să facă aerul respirabil (dimineață devreme, dar era deja zăpușeală), iar budele... să zicem doar că nu exista săpun, în schimb apa curgea (rece).

A durat un pic până ce ne-am activat rețeaua mobilă (Tati cumpărase ceva cartelă cu date mobile în avans, încă de acasă; aveam să le folosim fără restricții și să ne mai rămână încă) și trebuia să schimbăm niște bani, să avem monedă (bancnotă, mă rog) locală. La ieșirea din terminal sunt multe astfel de chioșcuri de schimb valutar. Citisem că nu prea ai ce face în Vietnam cu euro (dar nu-i chiar așa) și că e mai bine să ai dolari, așa că venisem blindați cu dolari. La primul chioșc ne-au refuzat hârtia de 50$ (nu știu de ce), dar la al doilea ne-au primit-o și ne-au returnat 1.200.000 VND (dong). (Aveam să mai schimbăm în Saigon vreo 200 de dolari – la un curs un pic mai bun – și asta a fost tot; în mare parte am putut plăti cu cardul.)

Citisem deasemenea despre marile țepe (nu multe) pe care ți le poți lua în această mirifică țară. Printre ele, aceea de a folosi firmele de taximetrie locală, care-s multe și mărunte și mult mai scumpe decât cele de tip ridesharing. Pentru Vietnam toată lumea recomandă Grab. Deci și-a descărcat Tati aplicația și am căutat punctul de preluare, care e undeva în dreapta ieșirii din terminal. Atenție! Riscul de țeapă nu s-a terminat, există băieți care îți arată pe ecranul telefonului personal sigla Grab și te invită cu ei. Nu-i credeți, nu-i real. Comandați în aplicație și aveți răbdare. Noi n-am așteptat decât vreo 10 minute.

Drumul spre hotel a fost prima confruntare cu traficul din Vietnam! Și, în cei 8 km pe care i-am parcurs într-o oră (a propos, ne-au costat cam 4 $), am înțeles de ce șoferii europeni nu pot închiria mașină în această țară decât în condiții draconice: pentru că foarte-foarte puțini s-ar descurca. Eu nu șofez, dar în calitate de copilot pot să mă pronunț: e horror! Haos văzusem și în traficul din Thailanda, dar ăsta din Vietnam îl ia de departe! Totuși, e un haos controlat, cu care localnicii învață să trăiască din fragedă pruncie.

În primul rând, sunt scuterele (mai ales) și motocicletele (mai puține). E cel mai rapid mod de deplasare pentru că se pot strecura peste tot. Există și scutere-Grab (și mai era o firmă de ridesharing, Xanh SM), le recunoști după culori de la distanță (verde pentru Grab, turcoaz pentru cealaltă). Pe urmă, automobilele. Pe urmă, celelalte – microbuze, autobuze, mașini de marfă etc. Bine, astea mari n-au voie în oraș. Circulă toate grămadă, aparent fără nicio regulă de circulație, dar accidente nu prea sunt; și curând am înțeles de ce: se respectă unii pe alții, se ajută, se lasă, nu se bagă aiurea. E fascinant să-i urmărești!

Pietonii nu sunt prioritari, ca în legislația europeană. Asta în aparență. Deși pentru noi (pentru mine, cel puțin), a traversa o stradă aglomerată, nesemaforizată, a fost provocarea vacanței, totuși ei au grijă să te ferească; important e să te vadă. Am citit sfaturile @Pușcașului: să păstrezi mereu contact vizual cu „șoferul” , să înaintezi cu viteză constantă. Am văzut că mulți turiști străini obișnuiesc și să ridice un braț pentru a se remarca suplimentar. Ok, dar ce te faci dacă vrei să traversezi o șosea cu 3 benzi pe sens (prevăzută, desigur, cu treceri de pietoni)?! Cu cine păstrezi contactul vizual? ... În fine, să zic că la final mă mai dădusem pe brazdă, dar nu cine știe ce... Cred că mi-ar trebui muuult mai mult timp să mă acomodez pe deplin.

Pe alocuri devine o preoblemă chiar și mersul pe trotuar. De exemplu, în centrul vechi din Hanoi. Pentru că trotuarele sunt ocupate, în mare, de scutere parcate de-a curmezișul, de scăunelele micilor afaceri de familie, de mărfurile magazinașelor etc. Strecoară-te dacă poți! De multe ori ești nevoit să ocoleși pe carosabil, cu riscurile de rigoare.

Transport în comun n-am folosit în orașe, nu vă pot spune nimic. Am folosit doar câteva „Hop on – Hop off” – 2 trasee în Saigon și 1 în Hanoi. Și o plimbare cu vaporașul pe râu în Da Nang. Amănunte – la timpul potrivit.

Transferurile interne le-am făcut pe calea aerului, vă spuneam (mai puțin distanța Da Nang – Hue, aproximativ 100 km, pentru care am apelat tot la Grab; cu succes, se va vedea; a propos, aplicația Grab ne-a făcut un rezumat la final – am cheltuit cam 100 euro, dintre care vreo 80 au fost drumul ăsta mai lung).

Vietanmul dispune de 4 (!) companii aeriene interne (unele operând și zboruri internaționale): Vietnam Airlines, Vietjet Air, Bamboo Airways și Vietravel Airlines. Tati a ales-o pe prima. Zborurile le-a achiziționat cu mai puțin de 2 luni înainte: Saigon – Da Nang și Hue – Hanoi. Exista și varianta de a parcurge distanțele cu autobuze locale (unele de noapte), dar ne-ar fi mâncat din timp și tocmai această resursă voiam s-o economisim la sânge. Și nici la preț nu cred că am fi ieșit cu mult mai bine. Sunt câteva zboruri pe zi pentru fiecare variantă, ai de unde alege.

Spre surprinderea noastră, terminalul „Plecări” din Saigon n-are nicio legătură cu cel pe care aterizasem cu 2 zile mai devreme: un loc modern, cu dotări de clasă. Am reținut suporturile deosebite pentru paharele de cafea „to go” , un sistem pe care nu l-am mai întâlnit până acum (voi pune poză). Deasemenea, nimic de comentat despre aeroporturile din Da Nang și Hue (micuțe, dar drăguțe) și nici despre aeroportul internațional Hanoi. Zborul de întoarcere a fost la ora 19, a durat 7,5 ore până la Doha și, desigur, tot cam 4 ore până la București, unde am aterizat în jurul orei 6:30.

Cazările

Am fost surprinsă să constat ce raport excelent calitate/preț oferă Vietnamul din acest punct de vedere! Bine, citisem, dar tot am fost surprinsă. Sigur, puteam să vânez ieftinăciuni de invidiat, dar nu e chiar genul meu. Pentru noi atmosfera e cea care contează cel mai mult și credem cu tărie (avem numeroase antecedente de acest fel) că o cazare bună completează fericit povestea. Deci ne-am „destrăbălat” tot cu hoteluri de 4* și 5*, unul și unul. Cel mai scump a fost în Saigon (aproape 200 euro camera cu demipensiune) și cel mai ieftin în Hue, în buza „orașului interzis” (un pic peste 50 de euro, mic dejun inclus; o superbă clădire istorică). În Da Nang, pe țărmul mării, 80 de euro cu mic dejun. Unde găsești prețul ăsta în Europa?!...

Voi povesti despre fiecare la timpul respectiv. A, pe booking am rezervat.

Mâncarea

De-li-ciu! Nu exagerez. În Thailanda nu prea mi-a plăcut mâncarea, cam picantă pentru gustul meu. Aici n-am avut probleme. Și, ca profesionist în domeniu, pot spune că bucătăria vietnameză e una dintre cele mai sănătoase din lume: multe fructe și legume, mult pește și fructe de mare, carne slabă, ouă etc. E condimentată intens, dar la modul plăcut, nu neapărat picant. Și ieftină. Noi am mâncat în general la restaurant, dar există și mâncare stradală și cu doar câțiva dolari te poți sătura fără probleme.

Climă

Vietanam e o țară ce se întinde pe vreo 4000 de km de la nord la sud, o „limbă de pământ” coafând țărmul vestic al Mării Chinei, cu o zonă mai largă în partea nordică, muntoasă. De aceea clima poate fi foarte diferită între regiuni. Noi am prins la final de ianuarie vară (28-30°) în sud și primăvară (16-20°) în nord. În general a fost de mânecă scurtă +/- o jachetă. Am prins și un pic de ploaie, în diminețile zilelor când am vizitat Da Na Hills și când am plecat dinspre Da Nang spre Hue; nimic de speriat, ba chiar am avut noroc ca vremea să se îndrepte nesperat de repede.

Totuși, ar fi bine să vă documentați în avans. Clima Vietnamului este de tip tropical musonic, cu mai multe sezoane, în funcție de regiune. Nordul este uscat și răcoros din nov până în apr, în rest cald și umed. Centrul poate fi foarte ploios din sep până în dec (am urmărit cu sufletul la gură inundațiile repetate din luna nov 2025 din Hoi An, soldate cu zeci de suflete pierdute și imense pierderi materiale; la fața locului fiind, 2 luni mai târziu, am adăstat pentru o bere rece pe terasa unei proprietăți, pe malul râului și am întrebat gazda dacă a avut probleme; ne-a arătat până unde urcase apa, un semn aflat la vreo 50 cm deasupra capetelor noastre). Sudul este călduros tot timpul anului, cu 2 sezoane: unul uscat (nov – apr) și altul ploios (mai – oct). Câteodată poate fi canicular. Probabil că cea mai bună perioadă de vizitat Vietanamul este feb – mai.

Obiective turistice

Vietnam este un melanj extraordinar de munte și mare, de tradițional și modern. E o țară completă din punct de vedere turistic, cu oferte de relaxare activă și pasivă, cu istorie și cultură. Trebuie doar să alegi ce ți se potrivește. Vă spun ce am decis noi să nu alegem din start: tot ce ține de război (-ul destul de recent cu americanii). Dacă tot avem puțin timp, de ce să ni-l petrecem cu inima strânsă?!... Am încercat să vizităm în legea noastră, pe îndelete („decât mult și prost mai bine puțin și bun” ) și să păstrăm un pic de timp și pentru „a nu ace nimic” .

Personal, m-au atras și n-am conceput să renunț la: istoria cosmopolită a Saigonului (care este cel mai „european” oraș vietnamez), farmecul sălbatic al plajei Da Nang și cel tradițional al orășelului Hoi An, trecutul stratificat din Hue, peisajele nepământești ale golfului Ha Long, centrul vechi din Hanoi. Asta ar fi, după mine, Vietnam-basic.

Altfel, desigur, sunt sute de alte lucruri de văzut și de făcut: vaste plantații de orez, munți cu păduri exotice și cascade năvalnice, peșteri, fluvii, insule...

Branduri-Vietnam.

Cafeaua. N-am știut până de curând că Vietnam este al doilea exportator de cafea din lume după Brazilia. În Brazilia n-am fost și nu știu dacă voi ajunge, dar cafeaua vietnameză mi s-a părut tot ce poate fi mai bun și mai rafinat în domeniu! Pur și simplu, n-am băut cafea proastă în Vietnam. Și au o sumedenie de variante, dintre care nu trebuie ratată celebra egg-coffee, un amestec cremos de cafea și gălbenuș de ou, care nu poate avea decât 2 efecte: hate it or love it. Mie mi-a plăcut.

Croitoria. Vietnmezii sunt celebri pentru micile ateliere unde te duci dimineața să ți se ia măsurile și cel mult a doua zi ți se livrează la hotel rochia sau costumul ales. Aveam să vizităm în Hoi An un astfel de atelier și să vedem în calea noastră multe altele. Ingredientul principal fiind mătasea, dar nu numai.

Fructe și legume. O maximă varietate, pentru toate gusturile. Au niște ierburi locale care însoțesc aproape orice fel de mâncare. Au mango excelent. Din nou (după Thailanda) am ratat durianul (din vina mea, desigur)... Mai e timp.

Și-or mai fi...

Oamenii

Absolut fantastici! E greu de înțeles pentru noi, ca europeni (ca români și mai greu) filosofia lor de viață. Stai și te minunezi la fiecare pas... Cum i-am perceput eu: modești, muncitori, veseli (până la limita enervantă uneori). Am primit de multe ori de la ei mai mult decât am plătit.

Cel mai bun exemplu e șoferul de Grab care ne-a dus de la Da Nang la Hue. N-am aranjat ploile în avans, pur și simplu în dimineața respectivă am făcut comandă în aplicație și în mai puțin de 5 minute a apărut mașina în fața hotelului. Planul inițial era să rugăm pe cine ne-o duce să n-o ia pe autostradă, ci să ne abată prin pasul Hai Van (un loc iconic și istoric în același timp), dar nu ne-am mai bătut capul, fiind o dimineață ploioasă, cu neguri prin munți.

Șoferul ne-a povestit că lucrează în Da Nang, dar familia lui se află în Hue și era atât de bucuros de potriveala asta, încât nu știa ce să ne mai facă să ne simțim bine. La un moment dat a tras pe dreapta, s-a uitat pe aplicația de vreme și s-a luminat la față. Ne-a anunțat că ploia va înceta în câteva minute și că, dacă suntem de acord, ne vom abate prin pasul Hai Van, să ne arate fortul situat la altitudinea maximă (nici nu adusesem vorba cu el!). Fără costuri suplimentare. Cum să nu?! Și chiar s-a întâmplat... Iar la destinație nu ne-a lăsat să coborâm din mașină până nu s-a dus după bell-boy, să nu cumva să tușim cărându-ne singuri bagajele... Fain băiat, să-i dea Dumnezeu sănătate!

Și nu doar el. N-am avut nici cea mai mică problemă cu nimeni. Toate serviciile pe care le-am primit (personal hotelier sau de restaurante, ghizi etc) au fost perfecte.

Și mi-a plăcut chestia asta: țară comunistă (propaganda e peste tot), dar fiecare este încurajat să dețină o mică afacere. Treci, de exemplu, pe lângă ceva ce ți se pare a fi un garaj și constați că poți savura un ceai sau o cafea pe mica terasă din față (de care te-ai fi împiedicat altfel) constând în 3 mese și 6 scaune din plastic, din cele ce se folosesc la grădiniță. Nu mai zic de vânzătorii ambulanți de... orice: fructe, legume, semințe, prosoape etc. e suficient să ai o bicicletă adaptată cu spații de depoziatare sau, pur și simplu, 2 coșuri mari pe care să le balansezi în capetele unei bârne de bambus.

În concluzie, am avut una dintre cele mai frumoase vacanțe din viață! Scurtă, dar intensă. Plină de culoare, căldură și arome. Ne-a făcut un pic mai buni și mai deștepți. Sper să revenim cât de curând și de când ne-am întors sfătuiesc pe cine prind: Vietnam e o țară de vizitat ACUM, cât încă nu e copleșită de turiști (erau deja destul de mulți, mai ales asiatici și indieni, dar și europeni) și cât încă e ieftină. De oferit are ce – slavă Domnului!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 64 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI