Maramureș, dincolo de șabloane

TIPĂREȘTE

Bre, din ce în ce, îmi vine mai greu să scriu despre subiectele pe care, dealtfel, mi le aleg singur. Nu știu, mi s-or fi terminat vorbele din vocabular, poa'că vreau să epatez, nuș' ce am, când încep să scriu un review am pornirea ca bătrânul meu Ford Mondeo, din 1996, RFN MK II, dau la baterie până uit de mine!

Cu atât mai greu îmi vine să vorbesc despre Maramureș, mai ales că, despre această regiune au scris o mulțime de oameni.

Este greu, atunci când scrii despre ceva ce-ți place, să eviți clișeele : astea sunt calea cea mai lesne de urmat. Românul are un mod aparte de a-și exprima admirația, folosind niște vorbe, vorbe pe care nu pot să vi le spun, pentru că webmaster15 mi-a atras atenția, când vorbeam, cu ”puiutea” despre Lucian Blaga, amenințându-mă cu cartonașe de nuș' ce culoare (fie la el!) dar-mi-te să mai și spui bancurile de le știu și anume, alea fără perdea! Nu mi-e dor să-mi petrec concediul în Siberia și, da, m-ați ghicit, sunt un tip comunicativ, vorbesc mai ușor decât respir, motiv pentru care nu am putut fi pescar, vreau să vorbesc sau, să scriu pe acest site!

În Maramureș am fost de multe ori, chiar nu mai știu numărul, totdeauna mi-a plăcut! Nu-mi cereți să vă și spui de ce, că nu știu! Dacă vreți, e ca atunci când nevastă-mea regretă că m-a cunoscut : ”Ce-ai văzut, dom'ne, la mine, de nu m-ai lăsat în pace și m-ai luat de nevastă?!” iar eu tac, feri-m-ar Dumnezeu să-i spui ce-mi plăcea la ea! Sau, poate c-ar trebui să-i spun?!

Băi, io bat câmpii aicea și voi n-aveți timp de mine, right?

În 2009, o mare gașcă ne-am lăsat prostiți de unul dintre prieteni, care ne povestise cât de frumos a petrecut el și anume concediul din 2008, în Maramureș.

Cum s-a cazat el la pensiunea, na, că nu vă spui numele, cum a fost atât de frumos de nu mai știe cum să facă s-ajungă, iar, acolo.

Era prin ianuarie și noi, ca niște mari Haplea ce eram, am pus mândrețe de bot și ne-am hotărât, instant, ca ness-ul: Paștele din 2009 o să-l comitem în Maramureș!

Zis și făcut, eu, fiind cel mai nerăbdător, am luat legătura cu pensiunea respectivă, nu de alta, dar să nu pierdem locul!

Am achitat, în avans, în luna ianuarie, o sumă mare, pentru luna aprilie, ca s-avem locul rezervat.

De fapt și de drept, am fost un mare bou, pentru că nu am negociat prețul la sânge, am acceptat ideea de:”Ei, lăsați că ne-nțelegem noi!”, mai ales că pe pagina de net avea un preț extrem de atractiv! .

Am plecat din Vrancea spre Borșa, în dimineața zilei în care aveam rezervarea și am mers, voinicește: am trecut pe la Bicaz, unde am făcut pozele de rigoare, am urcat până sus, la intersecția dintre Durău și Tg. Neamț. Aicea ne-am oprit, să mai așteptăm niște prieteni care veneau de la Iași, ca să-ntregim grupul.

N-am stat degeaba, ne-am dus la o crâșmă de camionagii unde am comandat și am mâncat cea mai bună ciorbă de hribi, ever!!!

A fost atât de bună acea ciorbă că am și plătit-o!!! :D

Pe urmă, mai departe, drumul spre Durău, încă o intersecție și dă-i, spre Borșa, prin Vatra Dornei.

Am ajuns seara, spre noapte, la Borșa. Gazda ne aștepta și ne-am cazat, rapid, în pensiunea ce s-a dovedit a fi, de fapt, casa ei. Ne-am împrăștiat, care pe unde a vrut și ne-am băgat la somn, fiecare dintre noi visîndu-se un mic Schumacher de la atâta condus!

Nu mai vreau să vorbesc despre cazare: ne-a țepuit original ca pe niște gâște cărora le-a smuls tuleile. După ce a aflat ce slujbe avem, ne-a spus că, pentru noi, prețul este de triplu față de cel afișat pe net, că, deh, obrazu' subțire... Asta fiind în preziua în care trebuia să plecăm, până atunci refuzând să ne spună prețul, pentru că, ați ghicit, ”ne înțelegem noi”!

Aicea, eu am intrat în fibrilație, mă rad pe cap de vreo 20 de ani și i-am spus că obrazul meu e la fel de normal ca al tuturor clienților de i-a avut, că ceea ce crede ea c-ar fi obrazul este, de fapt, ceafa. Până la urmă am plecat cu un gust amar de acolo: nu i-am dat banii pe care ea îi voia dar, oricum, am dat mult mai mulți decât spusese pe pagina de net.

Bine, nu dau numele pensiunii, v-am spus că am fost acolo în anul 2009, de atunci și-or fi schimbat obiceiul.

Aceasta avea să fie singura neplăcere în acel sejur.

Da, Maramureșul este minunat, ăsta nu este un șablon, e trăirea mea sinceră!

Nici măcar n-am vizitat altceva decât ceea ce vizitează toată lumea, de fiecare dată când ajunge acolo: Cimitirul Vesel de la Săpânța, Săpânța Peri, Muzeul Maramureșului, Închisoarea de la Sighetul Marmației, Moisei, Cascada Cailor.

Cu chezășul n-am fost, că era Paștele și, na, era liber!

Noaptea de Paște am petrecut-o la Mănăstirea din Pasul Prislop și chiar am rămas impresionați de modul în care lumea a așteptat Lumina, de felul în care se participa la Slujba de Înviere, Când am plecat de acolo, spre Borșa se revărsa o mare de lumină!

Dimineața, în prima zi de Paște, ne-am hotărât să nu facem nimic, decât să stăm, să mâncăm și, da, să bem! Asta, din urmă, am hotărât-o noi, bărbații grupului!

Până la urmă, dornici să ne arătăm disponibilitatea pentru mișcarea în aer liber, ba chiar foarte liber, (a se citi s-au pus fetele cu gura pe noi, că, ce, am venit în Maramureș să stăm?), am plecat la Cascada Cailor. Despre această excursie povestitu-v-am aicea: vezi impresii, așa că nu mai insist. Voi, însă, puteți să citiți ce-am scris eu acolo și, dacă n-ați votat, faceți-o, negreșit. Apăsați ”Foarte Util”, nu vă zgârciți!

După ce ne-am intrat în mână, cu mersul pe jos, am plecat, a doua zi, spre Săpânța. Eu, unul, nu mă dau în vânt după Cimitirul Vesel, dar, musai, am fost acolo cu tot grupul! Până la urmă, am rămas câștigat, la biserica din cimitir vindea chestii artizanale o fată atât de frumoasă, de mi-a fost jenă s-o fotografiez! Plus că m-am gândit că mi-o iau peste bot de la vreo parte masculină de-și arogă cine știe ce drepturi asupra domnișoarei în cauză. Mă rog, nu voiam să mănânc buzat, așa că am renunțat la chestia cu pozatul în ceea ce o privea pe acea ființă! Dumnezeiască!

Săpânța Peri

De la Cimitirul Vesel am făcut, țup, 4 km în partea exact opusă și am ajuns la Mănăstirea Săpânța Peri. Ei, aicea se schimbă calimera! Această biserică are cea mai înaltă turlă din lemn din lume!

A vorbi despre bisericile din lemn maramureșene, altfel decât admirativ, înseamnă că ori te-ai lovit la cap, ori, mănânci de pe jos! Săpânța Peri este un mare obiect de mândrie moroșană și, extrapolând, românească!

Biserica a fost construită în 1766 și apoi, reconstruită în 1783. Are o înălțime de 78 de metri, fiind cea mai înaltă biserică, cu turlă din lemn, din lume. Ca și construcție este mai înaltă decât Statuia Libertății, ceea ce mă bucură, să știe americanii că nu-s ”nomber one” chiar la toate, în lume!

Legenda spune că biserica ar fi fost construită de un meșter, Ion Macarie. Acest meșter avea o femeie bețivă, care, până la urmă, din cauza băuturii, ar fi murit în șanț. De ciudă și de rușine, Macarie ar fi luat boală pe femei, motiv pentru care ar fi împărțit biserica în două, printr-un perete : femeile într-o parte, bărbații, dincolo.

Utilitatea acesteui perete nu cred că se justifică, bărbații, după ce termină actele de curaj, la crâșmă, se întorc, mielușei, acasă. Eu sunt bucuros, la mine în casă cântă radioul!

Monumentul Eroilor de la Moisei

La 14 octombrie 1944, trupele horthyste se retrăgeau din Ardealul ocupat pe nedrept, în urma Dictatului de la Viena, din 1940.

Pe Valea Izei., în comuna Moisei, au băgat, în două case din lemn, 31 de țărani români, ținuți prizonieri în lagărul de muncă de la Vișeu de Sus. După ce i-au închis în case, au tras prin pereți asupra lor, după care au incendiat și satul care era evacuat. Din cele 31 de victime, 29 au murit. Cadavrele au fost îngropate la două săptămâni, de către sătenii care s-au reîntors la casele lor.

Ulterior, a fost construit monumentul ce cuprinde 12 statui, din care două au chipuri de oameni, iar restul reprezintă măști maramureșene. Statuile au fost sculptate de către maramureșeanul Geza Vida. Fiecare mască ar avea un mesaj pentru trecători. Ansamblul statuar se află pe o platformă la care se ajunge urcând 44 de trepte, reprezentând anul în care s-a produs masacrul.

Sincer, am rămas impresionat de povestea pe care am aflat-o de la un profesor de istorie, din Borșa, care se afla acolo. Chiar cred că monumentul nu era pus în valoare cu adevărat. Pe multe dintre statui erau scrise cuvinte în ungurește și, cum nu știu limba, am spus și eu ”Ba, pe-a mă-tii!”

Închisoarea de la Sighetul Marmației

Această închisoare ce avea să devină Golgota multora dintre politicienii anticomuniști, a fost construită de către autoritățile austro -ungare, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

După venirea comuniștilor la putere, acest lăcaș de tristă amintire a devenit iadul pentru mulți dintre oponenții regimului comunist. Unii dintre ei au și murit aici, cel mai exemplificativ caz fiind cel al lui Iuliu Maniu, care a murit în 1953.

La fel ca și la Auschwitz, după ce vizitezi așa ceva, rămâi cu un sentiment de stupoare, neputând înțelege de ce oamenii ar putea face semenilor lor așa ceva?!

Foarte impresionant este grupul statuar din curtea din spate a închisorii, ”Cortegiul sacrificaților” al sculptorului Aurel Vlad. Și pereții care mărginesc aleea de acces spre spatele curții, unde sunt trecute numele celor care au fost condamnați și au executat pedepse acolo, doar pentru că erau anticomuniști.

Muzeul Maramureșean

Este un altfel de ”Muzeu al Satului”, el având exponate recuperate din zona Maramureșului. Este atât de real acest muzeu, încât te aștepți să te întâlnești cu oamenii locului, făcând diferite activități, pe lângă casele lor.

După ce vizitezi Închisoarea de la Sighet, chiar reface moralul!

Mănăstirea Bârsana

Am lăsat la urmă ceea ce îmi place mie, cel mai mult, în Maramureș, Mănăstirea Bârsana!

Nu cred că, în România, mai este vreo mănăstire care să fie atât de integrată în mediul unde a fost construită.

Ați văzut că am descris mai multe mănăstiri din zona Vrancei, unele de notorietate. Se pare că nu-mi prea iese chestia cu biserica, cred în Dumnezeu din toată ființa, dar, nu cred că religia mea este singura valabilă, nu cred că am dușmani în alte religii doar pentru că fac cruce și nu nu mai știu eu ce gest. Mă enervează cumplit construcțiile megalomane ale BOR și obligațiile de-a suporta cheltuielile acestor construcții de către oamenii necăjiți!

Mănăstirea Bârsana aduce celui care o vizitează, cel puțin mie, liniște și împăcare! Construcțiile alea nu deranjează nimic, sunt de acolo, DIN NATURĂ!

Am fost în SteffanDom, în Viena și în Domul din Milano, acolo te uiți ca la muzeu. Legătura cu Divinitatea, pentru mine, se realizează la Bârsana, firesc.

Mănăstirea nu are garduri impunătoare, Maramureșul nu are mănăstiri cetăți, ca în Țara Românească sau Moldova. Da, știu, aici turcii nu ajungeau în năvălirile lor, de aceea mănăstirea nu avea nevoie de ziduri și de creneluri.

Maramureșenii au fost, sunt și vor fi demni urmași ai dacilor liberi. Libertatea este dată de cerul ăla, albastru, de vântul care-ți bate în păr, ca flăcăului ,plecat la coasă ,din poeziile lui Coșbuc, care a trăit un pic mai jos de Maramureș. Și de turlele înalte ale bisericilor maramureșene. Turle care înțeapă cerul, care asigură semeția omului care se roagă, cu fața la Dumnezeu, ca om mândru ce se află și nu cocoșat, adus de spate, cu fața-n pământ!

Când aștepți cu mândrie ajutorul divin înclin să cred că acesta vine mai ușor!

Mănăstirea Bârsana este prea frumoasă ca să-i stric eu descrierea. Pozele pe care le-am făcut nu pot ascunde neîndemânarea fotografului dar, din locurile pe unde-am fost, îmi sunt tare dragi!

Până la urmă a ieșit un review extrem de lung, cred că v-am pierdut! Ăsta e păcatul meu, cel căruia îi place să vorbească!

Dar, despre Maramureș trebuie să vorbești, pentru că merită. Și, până la urmă, chiar folosindu-te de șabloane verbale!

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 1613 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI