Remember: Cascada cailor, un ”must see” al Maramureșului

TIPĂREȘTE

În cursurile de management pe care le-am făcut am fost învățat că oferta trebuie să fie diversificată, adică să nu plictisești eventualii clienți cu același gen de produse. Cum eu cred cu sfințenie în slova scrisă și în profesorii mei, măcar prin prisma sumelor cheltuite pentru aceste cursuri de dezvoltare persoanală, astăzi vă dau o pauză de la frumusețile județului Vrancea și o să vă plimb, alături de mine, tocmai în Maramureș. adică în locul unde trăiește tribul celor cu pălăriuțe mici și pantaloni largi, care nu strigă ci ”țîpuresc”, acolo unde 42 de grade nu poate reprezenta tăria alcoolică a unei băuturi ci, poate, al unei febre.

Vrâncean fiind nu o să fac eu apologia frumuseților naturale ale Maramureșului, mai ales că, dacă fac asta, mă-nțapă inima, eu fiind oarecum ciudos pe această temă. Cred că mare parte din vrânceni sunt așa și aduc ca probă versurile din nemuritoarea ”Miorița”, unde baciul vrâncean și cel ungurean au pus-o de-o tâlhărie în dauna blajinului baci moldovan; de ce au făcut ei asta, ei, bine, da: de ciudă, că ăla moldovan avea oi mai bune și câini mai bărbați și bla-bla-bla!

Mă rog, nu facem analiză de text literar, acuma vorbim despre Maramureș.

De regulă, când spunem ”Maramureș” fugim, repede, cu gândul, la ”Cimitirul vesel”din Săpânța. Eu, fiin'că așa mi-i rânza-n mine, sucită, cu filet pe stânga, declar că nu m-a impresionat, deloc, această locație! M-a impresionat frumusețea unei fete care vindea, nici nu mai știu ce, în curtea cimitirului, dar asta este o altă discuție, ce nu-și are locul!

Pentru mine, Maramureșul are câteva locuri frumoase de-ți iau aerul!!! Unul dintre aceste locuri îl reprezintă ”Cascada cailor”.

Din cauză de geografie, această cascadă este pe versantul nordic al Munților Rodnei, cică în imediata apropiere a localității Borșa. Cascada se află la altitudinea de 1300 m, in cadrul Rezervatiei Piatra Rea.

Cascada s-a format pe cursul raului Fântîna iar căderea de apă începe de pe podișul 'Podul Cailor'.

Ei bine, luăm cu aproximație cuvântile ”imediata apropiere” pentru că, după stilul ălora de stau la munte, ”imediat” înseamnă după ce treci trei munți. Aicea nu treci chiar trei munți, dar de mers trebuie să mergi!

Țin minte că, atunci când am auzit că ar fi mult de mers până acolo, noi, grupul care eram, ne-am codit. Era prima zi de Paște și chiar dacă Sărbătoarea Paștelului nu înseamnă chiar chiolhan, eram mai dornici de sarmale și friptură decât de urcat la munte.

Aș vrea să spun că am fost eu acela care a dat tonul ca să mergem, dar nu-s atât de mincinos ca s-o fac. Nu mai știu exact cum și la insistențele cui, dar, ne-am trezit la telescaunul din Borșa de unde am luat ”belete” pentru stația finală, singura dealtfel.

Să știți că, în ceea ce mă privește, eu am mari emoții cu deplasarea prin aer. Este clar, vin dintr- o familie modestă, visul lui Icar nu a existat în familia mea. Tata mi-a povestit că a făcut armata la aviație dar, mai târziu, l-am prins: păzea avioanele nu le folosea, la propriu, pentru a se deplasa.

Spuneam, deci, că m-am urcat în respectivul telescaun cu inima-n gât. Chiar dacă nu este foarte înaltă instalația, poți totuși să vezi Borșa și îmrejurimile. Și zău că ai ce vedea!

Toate-s bune și frumoase și la locul lor, până cobori din telescaun și începi mersul pedestru spre cascadă. Ca să ai spor, ”cuplezi fața”, ca să ai tracțiune. Mergi ceva timp, te uiți la peisaj și-ți mai trece de oboseală. La un moment dat dai de un indicator care-ți arată că, până la Lacul Știol ai de mers numai 2,5 h, unde ”h” nu este înălțimea, așa cum ai crede din fizică, ci ore, timp. Știm ca Einstein a spus că timpul este relativ, a și demonstrat asta, dar, la halul de oboseală în care ești, 2,5 h este o imensitate. Cuminței, plecăm spre partea unde indicatorul arăta că te poți rătăci în timp ce vrei s-ajungi la ”Cascada Cailor”.

Nu vă mint, se merge cu un pas alert, nu în dorul lelii. Peisajul rămâne spectaculos și, ca să uiți de oboseală, încerci să-ți aduci aminte de unde numele de ”cascada cailor”. Legenda spune că, dintotdeauna, pe Muntele Piatra Rea au crescut herghelii de cai, liberi și sănătoși, nestressați. Pășunile erau grase și caii fericiți.

Cum fericirea naște ciudă, după acești cai venea, când și când, câte un urs, să-i pape. Ca să-i poată prinde, ursul înghesuia caii spre platorul de unde se forma căderea de apă și, uneori, de spaimă, caiii cădeau de la înălțime.

Mmm, nu este o legendă prea veselă și, dacă stau să mă gândesc, nu prea e legendă ci fapt de viață. Ursul este spre vârful lanțului trofic, vă spun eu, care-s numai ochi și urechi la ”Animal Planet”, deci e normal să mănânce el caii și nu invers!

În fine, ajungem la poala cascadei. Fraților, este atât de frumos!!!

După ce facem fotografii peste fotgrafii, ne hotărâm să plecăm, înapoi, spre Borșa. Nu știu cum se face, când am venit la cascadă, am urcat. Acuma, coborâm urcând spre telescaun.

După câtva timp, ajungem la indicatorul care spune că, în continuare, de acolo și până la Lacul Știol, mai sunt doar 2,5 h. Îmi fac cruce cu limba, sper să n-aibă nimeni ideea de a merge spre lac.

Mi-e dor de telescaun și de terasa de la baza instalației. La urcare, am văzut că primeau bere!

Când bei berea, te uiți spre munți și-ți amintești, cu plăcere, cât de frumos poate fi. Și, te fudulești că ai fost acolo și că, punctele albe de pe harta țării tale s-au împuținat.

---

VIZUALIZĂRI: 2409 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI