ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.09.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
APR-2009
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Remember: Cascada cailor, un ”must see” al Maramureșului

TIPĂREȘTE URM de aici

În cursurile de management pe care le-am făcut am fost învățat că oferta trebuie să fie diversificată, adică să nu plictisești eventualii clienți cu același gen de produse. Cum eu cred cu sfințenie în slova scrisă și în profesorii mei, măcar prin prisma sumelor cheltuite pentru aceste cursuri de dezvoltare persoanală, astăzi vă dau o pauză de la frumusețile județului Vrancea și o să vă plimb, alături de mine, tocmai în Maramureș. adică în locul unde trăiește tribul celor cu pălăriuțe mici și pantaloni largi, care nu strigă ci ”țîpuresc”, acolo unde 42 de grade nu poate reprezenta tăria alcoolică a unei băuturi ci, poate, al unei febre.

Vrâncean fiind nu o să fac eu apologia frumuseților naturale ale Maramureșului, mai ales că, dacă fac asta, mă-nțapă inima, eu fiind oarecum ciudos pe această temă. Cred că mare parte din vrânceni sunt așa și aduc ca probă versurile din nemuritoarea ”Miorița”, unde baciul vrâncean și cel ungurean au pus-o de-o tâlhărie în dauna blajinului baci moldovan; de ce au făcut ei asta, ei, bine, da: de ciudă, că ăla moldovan avea oi mai bune și câini mai bărbați și bla-bla-bla!

Mă rog, nu facem analiză de text literar, acuma vorbim despre Maramureș.

De regulă, când spunem ”Maramureș” fugim, repede, cu gândul, la ”Cimitirul vesel”din Săpânța. Eu, fiin'că așa mi-i rânza-n mine, sucită, cu filet pe stânga, declar că nu m-a impresionat, deloc, această locație! M-a impresionat frumusețea unei fete care vindea, nici nu mai știu ce, în curtea cimitirului, dar asta este o altă discuție, ce nu-și are locul!

Pentru mine, Maramureșul are câteva locuri frumoase de-ți iau aerul!!! Unul dintre aceste locuri îl reprezintă ”Cascada cailor”.

Din cauză de geografie, această cascadă este pe versantul nordic al Munților Rodnei, cică în imediata apropiere a localității Borșa. Cascada se află la altitudinea de 1300 m, in cadrul Rezervatiei Piatra Rea.

Cascada s-a format pe cursul raului Fântîna iar căderea de apă începe de pe podișul 'Podul Cailor'.

Ei bine, luăm cu aproximație cuvântile ”imediata apropiere” pentru că, după stilul ălora de stau la munte, ”imediat” înseamnă după ce treci trei munți. Aicea nu treci chiar trei munți, dar de mers trebuie să mergi!

Țin minte că, atunci când am auzit că ar fi mult de mers până acolo, noi, grupul care eram, ne-am codit. Era prima zi de Paște și chiar dacă Sărbătoarea Paștelului nu înseamnă chiar chiolhan, eram mai dornici de sarmale și friptură decât de urcat la munte.

Aș vrea să spun că am fost eu acela care a dat tonul ca să mergem, dar nu-s atât de mincinos ca s-o fac. Nu mai știu exact cum și la insistențele cui, dar, ne-am trezit la telescaunul din Borșa de unde am luat ”belete” pentru stația finală, singura dealtfel.

Să știți că, în ceea ce mă privește, eu am mari emoții cu deplasarea prin aer. Este clar, vin dintr- o familie modestă, visul lui Icar nu a existat în familia mea. Tata mi-a povestit că a făcut armata la aviație dar, mai târziu, l-am prins: păzea avioanele nu le folosea, la propriu, pentru a se deplasa.

Spuneam, deci, că m-am urcat în respectivul telescaun cu inima-n gât. Chiar dacă nu este foarte înaltă instalația, poți totuși să vezi Borșa și îmrejurimile. Și zău că ai ce vedea!

Toate-s bune și frumoase și la locul lor, până cobori din telescaun și începi mersul pedestru spre cascadă. Ca să ai spor, ”cuplezi fața”, ca să ai tracțiune. Mergi ceva timp, te uiți la peisaj și-ți mai trece de oboseală. La un moment dat dai de un indicator care-ți arată că, până la Lacul Știol ai de mers numai 2,5 h, unde ”h” nu este înălțimea, așa cum ai crede din fizică, ci ore, timp. Știm ca Einstein a spus că timpul este relativ, a și demonstrat asta, dar, la halul de oboseală în care ești, 2,5 h este o imensitate. Cuminței, plecăm spre partea unde indicatorul arăta că te poți rătăci în timp ce vrei s-ajungi la ”Cascada Cailor”.

Nu vă mint, se merge cu un pas alert, nu în dorul lelii. Peisajul rămâne spectaculos și, ca să uiți de oboseală, încerci să-ți aduci aminte de unde numele de ”cascada cailor”. Legenda spune că, dintotdeauna, pe Muntele Piatra Rea au crescut herghelii de cai, liberi și sănătoși, nestressați. Pășunile erau grase și caii fericiți.

Cum fericirea naște ciudă, după acești cai venea, când și când, câte un urs, să-i pape. Ca să-i poată prinde, ursul înghesuia caii spre platorul de unde se forma căderea de apă și, uneori, de spaimă, caiii cădeau de la înălțime.

Mmm, nu este o legendă prea veselă și, dacă stau să mă gândesc, nu prea e legendă ci fapt de viață. Ursul este spre vârful lanțului trofic, vă spun eu, care-s numai ochi și urechi la ”Animal Planet”, deci e normal să mănânce el caii și nu invers!

În fine, ajungem la poala cascadei. Fraților, este atât de frumos!!!

După ce facem fotografii peste fotgrafii, ne hotărâm să plecăm, înapoi, spre Borșa. Nu știu cum se face, când am venit la cascadă, am urcat. Acuma, coborâm urcând spre telescaun.

După câtva timp, ajungem la indicatorul care spune că, în continuare, de acolo și până la Lacul Știol, mai sunt doar 2,5 h. Îmi fac cruce cu limba, sper să n-aibă nimeni ideea de a merge spre lac.

Mi-e dor de telescaun și de terasa de la baza instalației. La urcare, am văzut că primeau bere!

Când bei berea, te uiți spre munți și-ți amintești, cu plăcere, cât de frumos poate fi. Și, te fudulești că ai fost acolo și că, punctele albe de pe harta țării tale s-au împuținat.


[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 08.09.14 18:39:42
Validat / Publicat: 08.09.14 19:40:47
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BORŞA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2409 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 La baza cascadei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35750 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

22 ecouri scrise, până acum

Rusalka
[08.09.14 22:25:03]
»

Uite inca un motiv in plus pentru care trebuie sa ajung in Maramures. Imi doresc de ceva ani lucrul acesta. Asa ca va multumesc celora care prin asemenea articole ma convingeti ca intr-adevar e un MUST SEE Maramuresul.

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[09.09.14 06:41:02]
»

@Rusalka: Da, Maramureșul este și are ceva aparte! Doar că este un turism activ, nu stai la pensiune! Adică, poți sta dar MM meritâ și trebuie umblat, scoyocit, efectiv.

O destinație este și Lacul Iezer, Săpânța Peri, muzeul olarului, Moisei, Închisoarea de la Sighet, chezășul de la Vințu, Muzeul Satului maramureșan, ai ce vedea, crede-mă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
buterfly*
[09.09.14 07:30:21]
»

Iarasi vii cu chestii interesante de ma bagi in boala

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[09.09.14 07:33:52]
»

@buterfly: da' ce, crezi că mie mi-a fost ușor să-ndur atâta frumusețe câtă are Maramureșul?

alinaro
[09.09.14 09:41:46]
»

@căpcă1: Excelent! V-am citit cu mare placere, randuri relaxante, "racoroase". Iar asta este doar un exemplu (la care am zambit pe sub mustati cu gura pana la urechi):

Să știți că, în ceea ce mă privește, eu am mari emoții cu deplasarea prin aer. Este clar, vin dintr- o familie modestă, visul lui Icar nu a existat în familia mea. Tata mi-a povestit că a făcut armata la aviație dar, mai târziu, l-am prins: păzea avioanele nu le folosea, la propriu, pentru a se deplasa.

Fecilitari si sunt cu ochii pe dvs. .

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[09.09.14 10:17:53]
»

@alinaro: stimată doamnă, ca fieșce om, am și eu angoasele mele, în cazul de față, zborul sau deplasarea la înălțimi mai mari de vreo 2 metri! Cât despre faptul că o să stați cu ochii pe mine, asta mă ambiționează: găsesc eu o modalitate să copiez!!!

buterfly*
[09.09.14 10:27:47]
»

@căpcă1: hehe, eu zic ca ti-a fost usor si chiar ti-a placut... hihihi. Hai recunoaste!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[09.09.14 10:30:23]
»

@buterfly: eu nu o să recunosc, niciodată, nimic! Și-apoi, dacă mi-a plăcut, ce, așa și voiam!

iuliaen
[09.09.14 10:39:41]
»

@căpcă1: intr-adevar, Maramuresul este frumos.

Iar daca alegeti sa mergeti in iunie (cand este inflorit rododendronul, smirdarul sau bujorul de munte, cum vreti sa-i spuneti) si va incumetati sa parcurgeti cele 2h30 pana la Lacul Stiol (urcusul nu este dificil, cred ca e mai putin solicitant decat drumul de intoarcere de la cascada la telescaun - @căpcă1, asta ca sa va fac sa va para un pic rau ca n-ati urcat: p) si de acolo pana in saua Gargalau, veti descoperi o splendoare de "gradina montana".

Si sunt multe alte locuri frumoase in afara de cele enumerate. Ceea ce pe mine m-a dezamagit insa la Maramures a fost procesul de constructie anarhic (ca in multe locuri din Romania, de altfel) si faptul ca sunt lasate in paragina casele vechi maramuresene.

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[09.09.14 11:40:54]
»

@iuliaen: Maramureșul este frumos oricând! De asta m-am convins în cele vreo 4 excursii făcute până acum, atât vara cât și primăvara. Cât despre ce nu-mi place, ar fi câte ceva: când am fost eu, Monentul de la Moisei era într-o mizerie cruntă! Pe stapele statuilor erau scrise cuvinte în ungurește, cred că nu de bine! Într-adevăr, erau niște construcții care nu-și aveau locul. De fapt, se bagatelizează și comercializează ieftin tradiția moroșană. Dar, hai să ne bucurăm de natura nealterată, încă, a MM!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iuliaen
[09.09.14 11:49:04]
»

@căpcă1: Sa ne bucuram, de acord cu dvs. Dar mi-e ciuda pentru ca tara asta a noasta este foarte frumoasa si ar putea sa o duca atat de bine din turism daca nu ar fi cele mentionate de dvs mai sus si multe altele pe care le-as mai putea enumera si eu, dar care nu-si au locul aici...

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[09.09.14 11:57:15]
»

@iuliaen: ungurii câștigă din Balaton, într-un an cât noi în trei ani. Ungurii nu au munte, nu au mare ci, doar un lac! Nu mai vorbesc de Croația, Austria sau Grecia, țările astea-s din alt film.

Cred însă că rolul acestui site este să promoveze frumosul și binele din turismul nostru! De aceea e bine să acordăm acea marjă de nuș' cât la sută fruseților țării asteia!

La urma-urmei, de 24 de ani dăm credit unor Tănase Scatiu ai politicii românești, care doar ne-au dezamăgit, constant. Natura și frumusețile ei, nu!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[09.09.14 11:59:32]
»

@căpcă1: scuze, tastez de pe telefon, de aceea apar unele greșeli!

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[09.09.14 12:27:32]
»

@căpcă1:

Ungurii nu au munte

Au un lanţ muntos ce aparţine Carpaţilor, Munţii Bukk, cu un vârf de cca 1000 de metri.

Am vizitat în luna august o parte din acest lanţ muntos şi staţiunea Lillafured. Parcul Naţional Bukk (ce include şi muntele) are numeroase peşteri, cascade, izvoare frumoase şi mici lacuri.

O cascadă frumoasă, o peşteră interesantă şi un lac se află chiar lângă această staţiune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[09.09.14 12:33:11]
»

@traian. leuca: atunci, îmi cer scuze dar, Măgura Odobeștiului are 1001 m. Mă rog, ideea era că știu, vor și fac bani din turism. La noi, mai greu! Cu respect!

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[09.09.14 12:39:25]
»

@căpcă1: De acord cu modul de organizare, dezvoltare şi promovare a turismului maghiar (de-ar avea ei munţii noştri???).

luciaoradea
[09.09.14 17:25:08]
»

@căpcă1:

Felicitari pentru un review plin de viata care transmite multe emotii, de tot felul... Si pozele cu cascada, splendide!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[09.09.14 18:16:13]
»

@luciaoradea: Mulțumesc pentru aprecieri, chiar mă onorează!

puiutea
[07.11.14 14:05:20]
»

Zi, ai transpirat în telescaun, ai? Da, da meeeeeerită! Ceva caș mâncat-ai de la stâna de la sosire sau ați "tăiat-o" spre cascadă? Frumoasă rău de tot, deși mie mi-a scos sufletul până acolo (am eu un motiv). Văd că și voi ați ratat mocănița la Borșa, ultima cu care am fost era pe valea Arieșului acu' hăăăt ani. DALAS, adică da' las' că mai ajungem noi pe acolo!

Cât despre review... ce să mai tot spun : haios și informat! Valabil și invers! Toate cele bune!

Yersinia PestisAUTOR REVIEW
[07.11.14 14:24:00]
»

@puiutea: neeah, nu era nici o stână sau, de frică, n-am mai văzut-o! Dar, da, zona e tare, tare frumoasă, aproape la fel de frumoasă ca -n Vrancea!

puiutea
[07.11.14 14:45:19]
»

@căpcă1 - Da, da, Lepșa și drumul până acolo, Cascada Putna (fără taxă când am fost eu). Și nu numai...

webmasterX
[19.02.17 22:19:46]
»

Mutat în rubrica "Musai de văzut: Cascada Cailor, BORŞA" (nou-creată, între timp, pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, buterfly*, iuliaen, luciaoradea, Rusalka, Yersinia Pestis
Alte impresii din această RUBRICĂMusai de văzut: Cascada Cailor:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.078820943832397 sec
    ecranul dvs: 1 x 1