Cu vaporasul, la Epava din Costinesti

TIPĂREȘTE

Vara este aproape pe sfârşite dar zilele călduroase ne îndeamnă încă să mai mergem la mare. Şi, cum au început să apară şi pe litoralul nostru excursiile opţionale, dacă le pot numi aşa, avem acum mai multe alternative la activităţile clasice de baie şi plajă de care eu una mă plictisesc destul de repede. Când am ajuns la Costineşti click aici tot AFA a fost salvarea mea pentru că aşa aflasem de excursia cu vaporaşul la Epavă descrisă de @presario, un mare iubitor al acestei staţiuni click aici

Plimbările cu vaporaşul se organizează de la debarcaderul de lângă Canal, în zona Obeliscului din Costineşti şi durează în jur de 40 de minute, tariful fiind de 10 lei/persoană. Deşi plouase torenţial la amiază, spre seară marea se liniştise şi nu mai bătea vântul, deci era numai bine. Ajungând primii la vaporaşul L’Ozana care era, de fapt, o barcă cu motor, am găsit şi veste de salvare la discreţie, dar când s-a umplut barca am observat că acestea nu erau suficiente pentru toţi pasagerii. Domnul Ionică, parcă aşa îl chema pe căpitan, m-a ajutat cu amabilitate să îmi închei vesta „până-n gât”, după care am aşteptat cu emoţie plecarea, vedeţi foto. Nu mai fusesem niciodată cu o barcă atât de mică şi nu prea ştiam la ce să mă aştept, şi, chiar şi bine ancorată, nu pot spune că mă simţeam tocmai în largul meu, spre deosebire de copiii care au apărut puţin mai târziu şi care nu şi-au făcut probleme din cauza lipsei echipamentului de protecţie. După ce doamna care îi însoţea i-a înghesuit bine pe copii în colţurile bărcii (cei mai mici au primit, totuşi, veste) şi ne-am instalat cu toţii cât mai „comod”, căpitanul a dat, în sfârşit, semnalul de plecare, un şuier prelung de sirenă.

Plecăm în chiotele copiilor, fericiţi peste măsură, depăşim uşor hidrobicicletele care plutesc pe lac, trecem pe sub Podul Argos în timp ce copiii salută zgomotos pescarii de pe marginea digului. Lăsăm în dreapta Obeliscul şi vaporaşul coteşte brusc, îndreptându-se spre partea de nord a staţiunii. Considerând că acomodarea a fost făcută, fără niciun fel de avertisment, căpitanul măreşte viteza. Barca începe să se clatine din toate încheieturile, apa ne stropeşte din toate părţile dar ’nea Ionică nu pare impresionat de chiotele copiilor. Un alt domn, o cunoştinţă a acestuia şi localnic din câte am înţeles, încinge şi mai mult atmosfera, avertizându-i pe copii, în glumă: Până aici v-a fost... Scapă cine poate... Mai bine săriţi acum în apă, până nu este prea târziu. Băieţii, mai curajoşi, râd, dar o fetiţă întreabă, timid: „Mami, dacă ne răsturnăm, vine cineva după noi? ” Domnul şugubăţ o ţine pe a lui şi îi răspunde maliţios: „Cine să vină acum noaptea, nici nu ne vede nimeni de pe ţărm... Trebuie să înotaţi până la mal... ” Eram, într-adevăr, singuri pe mare dar nu atât de departe de ţărm iar până la epava vasului grecesc Evangelia mai era doar o aruncătură de băţ. Între timp zărim în apropiere plasele de pescuit înconjurate de cormorani şi, la fel de brusc, vaporaşul încetineşte.

În timp ce facem fotografii, domnul cel sfătos ne povesteşte câte ceva despre Evangelia, vasul grecesc care a eşuat pe ţărmul de la Costineşti la sfârşitul anilor ‘60 din cauza unei furtuni. Proprietarul vasului, un prosper om de afaceri grec, l-ar fi abandonat din cauza costurilor prea mari pe care le-ar fi presupus repatrierea acestuia. Pentru prima oară, însă, aflu că mai există o variantă neoficială şi care spune că vasul ar fi fost împotmolit cu bună ştiinţă pentru ca proprietarul să încaseze prima de asigurare. Probabil că adevărul este undeva la mijloc, cert este că de ani buni bătrânul vas a devenit simbolul Costineştiului şi atrage turiştii prin prezenţa sa insolită. Timpul însă şi-a pus amprenta şi marea a ros fără milă din cochilia sa, fiind întrecută doar de sârguinţa prădătorilor de fier vechi. Vaporaşul înconjoară încet epava ruginită pe vârful căreia se odihnesc cârduri gălăgioase de cormorani, astfel încât putem să o studiem din toate unghiurile. Deşi aflată într-o stare avansată de deteriorare, bătrâna epavă este încă impunătoare. Pe proră se distinge numele vasului, alături de alte inscripţii care nu cred să intereseze pe cineva. Din câte am înţeles epava este căutată nu doar de înotătorii foarte buni ci şi de către scafandrii profesionişti şi, într-o vreme, se dorea recondiţionarea sa şi chiar deschiderea unui restaurant pe punte. Proiectul a fost abandonat între timp iar acum cred că este cam târziu să se mai poată face ceva.

Noi am fi stat mult şi bine să ne uităm la vasul misterios dar ’Nea Ionică nu are timp de taclale şi ambalează din nou motorul. Mai apucăm să aruncăm o ultimă privire peste umăr după care ni se perindă din nou prin faţa ochilor vilele cochete nou-construite din partea de nord a staţiunii, zona „Tineretului” şi „Plaja 10 steaguri”. Când ajungem în dreptul digului, căpitanul, pus în continuare pe şotii, cârmeşte puţin spre stabilopozi, ca şi cum ar fi pierdut direcţia. Din nou chiote în barcă, Până aici v-a fost, acum chiar nu mai scăpaţi, îl auzim pe acelaşi domn râzând de copii dar aceştia şi-au dat seama că acum nu îi mai paşte nici un pericol şi strigă şi ei în cor Mai vrem, mai vrem. Cel mai mult le place sirena cum ţiuie, anunţând întoarcerea la debarcader. Întoarcerea pe lac este la fel de spectaculoasă, copiii fac cu mâna din nou pescarilor şi îl roagă pe căpitan să mai sune sirena o dată, şi încă o dată, "să poată să facă o poză”. Veselia lor ne-a molipsit şi ne-am alăturat şi noi corului gălăgios, simţindu-ne şi noi, pentru câteva clipe, de-o seamă cu ei. Am coborât din barcă cu zâmbetul pe buze, relaxaţi după o plimbare scurtă dar inedită pe care v-o recomand şi vouă dacă aveţi spirit de aventură şi iubiţi marea.

Fiţi fericiţi, cu toţii şi, nu uitaţi, bucuria vine din suflet şi din lucrurile mărunte!

---

VIZUALIZĂRI: 9290 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI