GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Paris, orele 13:00... alergãm cu bagaje spre gura de ieşire de la Porte Maillot... holurile nu se mai terminã, îmbulzealã în ambele sensuri, turişti derutaţi şi localnici cu privirile în gol, apãsaţi de rutina vieţii. Undeva pe la trei sfertul drumului, un cerşetor cântã la acordeon L'indifférence... cântã cu atâta pasiune... toţi trec pe lângã el, aproape îi calcã în picioare cutia cu cenţi... stã cu ochii închişi ca sa nu-şi arate dezolarea şi sperã... Ţine acordeonul în mâini cu atâta delicateţe de parcã ar fi propriul copil. La ieşire o familie de sirieni implorã ajutor... sunt mulţi, familie numeroasã cu copii. Femeia plânge în hohote... noi restul indiferenţi. Îşi şterge lacrimile de cartonul şifonat pe care scrie „Help Syria”. Nimeni nu schiţeazã nici un gest... parcã nu ar fi acolo. Ne continuãm drumul la fel de indiferenţi. Atunci ceva s-a rupt în mine, cãci am conştientizat de-abia în acel momenti care este esenţa adevãratã a Parisului, mai presus de frumoasele puncte turistice, de strãzile şi cafenelele boeme, de oamenii eleganţi care îl definesc. Indiferenţa... faţã de tot ce îi înconjoarã, faţã de clasele inferioare, faţã de turişti şi chiar faţã de ei înşişi.
Am ajuns la Paris într-o frumoasã zi de Joi. Prima datã cu avionul, prima datã la Paris. Autobusul ne-a lãsat la Porte Maillot, locul în care am experimentat pentru prima datã indiferenţa lor tipicã... am aşteptat 40 de minute o cafea în condiţiile în care eram aproape singurii clienţi. Mi s-a spus cã trebuie sã mã obişnuiesc cu asta, cã nu sunt atât de ospitalieri deoarece ei nu lucreazã pe bacşiş. Totul era atât de impresionant în jur, clãdirile perfect restaurate, strãduţele acelea cochete, perdeluţele elegante din geamuri, multã verdeaţã şi flori peste tot. O splendoare!!! Am vizitat La Défense, cã tot era în apropiere. Mulţi tineri hoinãreau pe faimoasele trepte de la Grande Arche de la Défense, dansau, asculta fiecare muzica lui la un player oarecare, nimeni nu se amesteca cu nimeni şi totuşi erau toţi împreunã... de mici par a fi învãţaţi sã fie individualişti şi indiferenţi, calitãţi care la un moment dat devin defecte ale societãţii. Splendoarea aceea arhitecturalã mã inconjura la tot pasul şi m-am simţit dintr-o datã neînsemnatã... o furnicã la picioarele unui monstru uriaş de oţel.
Noaptea am luat metroul spre hotel. Drum destul de lung şi acompaniat o buna bucatã de „Drumurile noastre toate”, interpretate de un compatriot de-al nostru. Toţi pasagerii au întors capul, evitându-l. Nu era dispreţ, era doar nepãsare. Prietena mea avea la mânã o brãţarã cu tricolorul pe care a vrut s-o ascundã de ruşine. S-a rãzgândit. În scurt timp am înţeles ca nu mai intereseazã pe nimeni. Toţi sunt atât de indiferenţi încât ai impresia ca nici nu te vãd. La fel nu l-au vãzut nici pe „artistul” nostru care a ieşit din tren cu paharul de cerşit gol.
Prima zi a fost irealã. Ajunsesem la Paris. A doua zi, dis de dimineaţã, am pornit cu metroul spre Les Invalides. Am vizitat faimosul Muzeu al armelor şi Mormântul lui Napoleon, o incursiune în istoria Franţei şi a lumii. La intrare... legionarii care percheziţionau turiştii. Am înţeles, din motive de securitate datorate atentatelor. Ce mi se pare incredibil este cum de au reuşit parizienii sa se obişnuiascã atât de repede cu acest sistem... sã li se parã normal sau chiar banal sã prezinte mereu geanta la control, sa treacã prin scannere la intrarea în orice clãdire importantã. Sunt atât de familiarizaţi cu procesul încât pare cã nici nu le mai pasã. A devenit un mecanism automat. Am fost profund impresionatã de aceastã idee dar şi de splendoarea locului pe care l-am vizitat. Volumul de exponate şi amploarea muzeului sunt impresionante. Absolut superb!!! În paralel cu vizita noastrã avea loc o întâlnire a veteranilor de rãzboi însoţiţi de superbele lor neveste franţuzoaice, nişte doamne extrem de în vârstã care ar fi fãcut-o mândrã pe Coco Chanel. Le-am admirat sincer şi mi-ar fi plãcut sã mai stea. Ele reflectã imaginea boemã a Parisului de altã datã, atât de elegante şi de rafinate!
La Bazilica Sacré-Cœur, tot în aceeaşi zi, un comerciant de brãţãri l-a acostat pe soţul meu, legându-i la mânã o brãţarã. El, politicos, ii spunea respectivului ca n-o doreşte. Comerciantul insista ca trebuie s-o ia dacã şi-a pus-o pe mânã. Noi încercam sa dãm brãţara jos, el îl trãgea de mânecã, era un fel de circ pe treptele de urcare cãtre basilicã. A început sã devinã ameninţãtor când au intervenit şi prietenii noştri şi pânã la urma l-am eliberat pe soţul meu din prinsoarea blestematã de şnur. În tot acest timp, turiştii urcau şi coborau, evitând treptele şi ocolind pe lângã noi prin iarbã. Furie... deznãdejde... supãrare mare... tote spulberate în momentul în care am ajuns sus... ne-am scãldat ochii şi sufletele în frumuseţile vãzute acolo. Un colţişor de rai, deasupra freamãtului parizian, unde timpul stã în loc şi şterge orice urmã de rãu. Am poposit pe iarbã câteva ore bune, urmãrind câteva acrobaţii, dansuri, un spectacol sau pur şi simplu panorama superbã înspre Paris. Emoţionant...
Noaptea am luat, din nou metroul. La coborârea în garã era un negru cãzut la pãmânt, nemişcat, înconjurat de legionari. Se uitau la el... şi atât. Linişte deplinã. Lumea trecea grãbitã pe lângã, privind în pãmânt sau în telefon. Probabil o scenã absolut fireascã în cotidian. Pe noi ne-a şocat profund. Coborâsem din Rai de 20 de minute şi-am ajuns aici... atâtea controverse... În final am plecat spre hotel, obosiţi dupã o zi întreagã de plimbare.
Urmãtoarea zi şi am dedicat-o turnului Eiffel şi Senei. O zi perfectã, cu percheziţiile de rigoare, cu o tentativa de furt a telefonului prietenei mele, cu rucsacele puse în faţã şi mâinile mereu în buzunare sau pe geantã. Ne-am ferit de comercianţi şi de jucãtorii de Alba Neagra care mai sa te tragã de mânã sã încerci şi tu. Am devenit vigilenţi. Ne-am setat pentru asta. Începea sã devinã normal. Urcarea în turn şi senzaţia pe care am avut-o acolo a fost cel mai incredibil lucru pe care l-am experimentat vreodata. Sentimentul cã ai avut şansa sa atingi perfecţiunea, cã te afli în cel mai vizitat punct de pe planetã... panorama de la ultimul etaj... totul îţi conferã mãreţie. Este ceva de nedescris în cuvinte.
Ultima zi... ora 13:00. Aşteptãm în tãcere. Pãnã în acest moment eu nu am conştientizat partea asta întunecatã a Parisului... timpul petrecut acolo a fost extraordinar, am alergat într-una sã vedem tot ce se poate, sã experimentãm cât mai multe, n-am avut timp sã mã gândesc mult... De-abia acum realiez cât este de controversat... o lume a contrastelor... o lume pe care n-o vezi în vederi sau în filme. Oraşul iubirii nu poate exista fãrã oraşul indiferenţei... sunt un întreg inseparabil dar totuşi atât de atractiv! M-a fascinat!
Rog, daca se poate, sa imi atasati linkul urmator!! Cu multumiri!!!
https://www.youtube.com/watch?v=OHqnAP74SKk
Trimis de hopyk in 12.12.17 15:36:11
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA. A mai fost în/la: Grecia, Lefkada, Halkidiki
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (hopyk); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelent scris, cu suflet. Și talent, aș zice!
--
Mutat în rubrica "Vacanța / city-break la Paris, PARIS" (nou-creată pe sait)
--
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@hopyk: Un articol extraordinar.
N-am cuvinte.
Felicitări pt excursie si... experienta Paris
@hopyk:
Superbe pozele dar mai ales povestea ta scrisă ca o împletire între inimă și rațiune a ceea ce e azi marele Paris. Multe felicitări!
Viteza cu care ați alergat prin Paris, se traduce și-n viteza impresiilor tele. Se înțelege că totul a fost fulgerător. Exuberanța ta este debordantă. Sunt convinsă că vei recidiva. Abia atunci se va sedimenta și vei ”gusta” Parisul! Dar până atunci... un vot de la mine.
@mihaelavoicu: Multumesc mult!!! Mai am multe de experimentat si de vazut la Paris, o sa-i dedic cat de mult timp voi putea!
@elviramvio: Va multumesc tare mult!! Mi-am ales greu cuvintele, sper sa fi transmis mesajul pe care l-am gandit!
Ai surprins esenta Parisului intr-un articol de exceptie. Felicitari!!!
Felicitări! Foarte bun și emoționant articol! Din păcate e foarte adevărat. Cam așa e Parisul. Sau așa a ajuns. S-a pierdut foarte mult din atmosfera boemă care era definitorie pentru Paris. Și asta e mai demult, nu de acum de când cu atentatele. Rămâne totuși un oraș foarte frumos.
Cât despre parizieni, nu sunt neprimitori, nici răi, ci, așa cum foarte bine ai sesizat, indiferenți. Cred că e un fel de adaptare la mediu, probabil altfel n-ar putea să trăiască zi de zi acolo.
Și apropos de l'indifference, există un cântec celebru al lui Gilbert Becaud, cu niște versuri senzaționale, care descrie exact atmosfera pe care ai prezentat-o tu.
Despre acest cântec e vorba youtube
-
(by web): am atașat un alt clip decât cel indicat, cu textul subtitrat, în franceză, dedesubt
@RoxanaGRS: Multumesc mult pentru apreciere si pentru versuri... am ascultat melodia de dimineata si intr-adevar reflecta foarte bine mesajul meu. O zi cat mai frumoasa!!!
@hopyk:
Ai reușit din plin, nu pot să nu te felicit încă o dată. Sper să scrii mult pe aici și dacă ai și alte locuri unde încarci păreri, mi-ar place să aflu. Ai talent în observarea locurilor și situațiilor dar și la împletit cuvinte stai excelent. Mă bucur că am citit articolul tău.
@elviramvio: Nu pot decat sa va multumesc pentru apreciere, sincer nu cred ca am talent, poate o fi ceva de moment. Multumesc din suflet si pentru vot!!!
@hopyk: O analiză extrem de pertinentă și o concluzie revelatoare: așa este, Parisul este deopotrivă orașul iubirii și al indiferenței. Poți să îi zici și alienare... sau poate instinct de conservare.
Contrastele acestea sunt specificul oricărei metropole. Din fericire, Franța nu se reduce la Paris, Italia înseamnă mult mai mult decât Roma, iar România nu se confundă cu Bucureștiul. Orice vizită într-un mare oraș este aducătoare de satisfacții turistice: vezi monumente impunătoare, străbați străzi încărcate de istorie, te relaxezi în cafenele și restaurante bune etc. etc. Însă pentru a înțelege mai bine un popor, o țară, trebuie să-i scotocești ungherele, să ajungi în târgușoare și sate, în locuri mai autentice, care încă păstrează ceva din specificul național într-o epocă a globalizării, dezumanizării și indiferenței.
Felicitări din inimă pentru articol!
@Carmen Ion: Sunt complet de acord! De aceea voi mai merge si pe viitor. Consider ca inca nu am vaut nimic. Parisul e un oras superb dar intr-adevar nu reprezinta spiritul Frantei.
Felicitari pentru articolele superbe despre Lyon, am facut o calatorie virtuala alaturi de dumneavostra!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 O vacanță « coquette » (Sau nu prea…) - Paris — scris în 19.06.24 de Sclemby din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Mirobolantul Paris — scris în 15.04.24 de Opelantara din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Paris, un vis împlinit — scris în 25.12.23 de Dida2017 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Informaţii practice despre Paris — scris în 31.07.20 de DanSta din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta la Paris III - Aventura continua — scris în 23.02.20 de baron din IAşI - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Vacanta la Paris II - Fugariti de Paris Museum Pass — scris în 08.02.20 de baron din IAşI - RECOMANDĂ
- Jan.2019 Paris - minivacanta de iarna — scris în 11.02.19 de Mihaela 27 din TIMIşOARA - RECOMANDĂ