Povestea prânzului nostru la Bolta Rece

TIPĂREȘTE

V-am povestit pe unde ne-am plimbat și ce am vizitat prin Iași și am vrut neapărat să mâncăm la Bolta Rece... da, la renumitul restaurant unde petreceau marii oameni de cultură ai orașului și nu numai... încă din anul 1786 când a fost fondat, cel puțin așa scrie pe poarta maramureșeană de la intrarea în curte, prin dreapta casei.

Adresa restaurantului este Strada Bolta Rece nr. 10, unde am ajuns cu ajutorul GPS-ului... practic este în cartierul de case din spatele blocurilor de pe Bld. Independenței, în apropierea Facultății de Medicină, dar după aceea ne-am dumirit că suntem aproape de Piața Unirii...

Bustul lui Păstorel Teodoreanu ne întâmpină în fața casei, o casă albă cu prispă și parmalâc de lemn, pe prispă în stânga ușilor de lemn de la intrare sunt trei mese, două fiind deja ocupate iar la ceea dea treia nu aveai cum să ajungi decât deranjând ceilalți meseni...

Intrăm în curte și ajungem în spatele casei unde este o terasă generoasă... și chiar dacă era o zi de vineri, terasa era ocupată integral, era un eveniment privat...

Un tânăr ospătar ne-a recomandat să mergem jos în cramă sau în salonul mare... libere și putem sta unde dorim!!! Așa că mai întâi am făcut un tur de recunoaștere și după aceea ne-am hotărât unde stăm... dacă tot aveam de unde alege...

Accesul în cramă se face pe scări, fie din curtea interioară fie din salonul mare... aici erau ocupate câteva mese și ni s-a părut cam întunecat și neaerisit... așa că am ocupat o masă în salon.

Aici în cramă este și barul dar și podiumul cu instrumente muzicale... unde un taraf de lăutari face spectacol, despre care doar am auzit...

Tot aici la demisol sunt și toaletele, pe care le-am vizitat și pot spune că sunt curate și dotate cu toate cele necesare.

Salonul mare este văruit în alb cu grinzi aparente de lemn, ferestrele sunt acoperite cu perdele gen ștergare, sobă cu plită lângă intrarea în bucătărie, deasupra căreia este gravat pe o bucată de lemn citatul cu care am început scrierea asta..., iar pereții sunt decorați cu tablouri cu oamenii de cultură ai orașului... bineînțeles Ion Creangă și Mihai Eminescu au loc de cinste!

Ne-a plăcut atmosfera de aici... rustică, aerisită și răcoroasă...

Chelnerul ce ne-a servit... la prima vedere ni s-a părut foarte agitat, dar el încerca să servească pe toată lumea și a fost tare amabil și haios pe deasupra... chiar mai făcea câte o glumă în” dulcele accent moldovenesc” ... și după câteva întrebări puse de ambele părți... noi turiști înfometați de la capitală, el v-a încerca să ne potolească foamea cu bucate moldovenești, numai să avem o” leacă de răbdare” ... „suntem doar trei băieți pe tot restaurantul și încercăm să ne descurcăm” ...

Ne-a adus meniurile, le-am frunzărit un pic și ne-am hotărât ce vom mânca și bea...

Pe coperta de lemn a meniului sunt gravate portretele lui Creangă și Eminescu și vorbele Timpul trece, prietenii rămân!... eu aș completa cu, amintirile rămân!!!

Am comandat tot ce doream să mâncăm și să bem și le-am primit exact în ordinea și la timpul care trebuie... dar am ținut cont și de recomandarea și explicațiile ospătarului privind anumite preparate.

Am băut câte o tărie și două carafe de 500 ml cu vin alb cu apă minerală... doar aici pot fi un pic cârcotașă apă italiană în inima Moldovei...

Odată cu tăriile am primit și câte o turtă caldă, pe care le-am regăsit pe bon...

Am mâncat supă din coadă de vițel cu tăiței de casă, tochitură moldovenească, cotlet de porc cu sos de hribi și mămăligă și sala de murături... yammiii, toate au fost delicioase, porțiile generoase și foarte gustoase... Eu gătesc ciorbă de coadă de vițel, dar supa asta avea un gust deosebit... La tochitură am avut și bucăți de” chișcă” ... adică niște cârnați locali, foarte buni, iar mie mi-a plăcut sosul de hribi... am șters farfuria cu turtă... o nebunie!!!

Pentru că se mai liniștiseră lucrurile iar noi ne-am potolit foamea, a doua carafă de vin am băut-o pe prispă afară, pe îndelete... nu ne grăbea nimeni... și ca să fie meniul complet, am luat și o plăcintă poale în brâu... păi cum să nu vrei când ți se spune că sunt calde... acum, scoase din cuptor.

Nota de plată = 317 lei – mult sau puțin, nici nu mai contează... ne-am dorit, am mâncat și ne-am simțit bine! Am achitat cu cardul și l-am omenit și pe ospătarul nostru pentru că și-a făcut treaba... are experiență și știe să fie amabil, atent cu oaspeții și șugubăț pe deasupra... merită toate laudele.

Noi ne-am simțit foarte bine, ne-a plăcut atmosfera iar bucatele au fost tare delicioase!

Vă recomand cu mare plăcere să mergeți la Bolta Rece, merită din plin!

Citatele de început și sfârșit sunt dintr-o poezie a lui Petru Fântânaru, regăsite și pe prima pagină din meniu!

---

VIZUALIZĂRI: 3386 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI