La pas prin Cheile Tișiței

TIPĂREȘTE

Cheile Tișiței reprezintă o rezervație naturală din Munții Vrancei. Valea Tișiței se află pe teritoriul comunei Tulnici și este vizitată anual de numeroși turiști dornici să descopere o zonă de un pitoresc aparte. Rezervația naturală Tișița este una mixtă (de tip hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunistic și de peisaj), iar sectorul cel mai cunoscut este valea ce separă vârful Tisarul Mare de măgura Râpa Caprei.

Pe teritoriul acestei rezervații a fost amenajată poteca tematică” Pe urmele carnivorelor mari din Rezervația Naturală Tișița” . Cu ajutorul câtorva panouri informative sunt prezentate aspecte din viața ursului, a lupului și a râsului, trei dintre speciile care pot fi întâlnite în zonă. Traseul tematic măsoară circa 4 kilometri, dar arealul vizitat frecvent este mai mare, majoritatea turiștilor alegând să meargă până la tunelul mare (sunt 7,5 kilometri până aproape de intrarea în tunel). Tunelul cu lungimea de 267 de metri poate fi traversat cu atenție; pe la mijloc este o porțiune cu apă, pietrele sunt alunecoase, iar temperatura este mult scăzută față de exterior, în tunel formându-se un curent puternic de aer.

Interesantă și totodată foarte utilă este amplasarea pe stâlpii de marcaj de la marginea potecii a unor repere care indică distanța parcursă din 500 în 500 de metri. Traseul amenajat de-a lungul văii Tișiței este marcat cu” triunghi roșu” .

Noi ne-am propus să vizităm această rezervație naturală de mai multă vreme, iar în prima parte a lunii iulie am reușit acest lucru. Am pornit la drum la ora 06.45 din Râmnicu Sărat, iar la ora 09.00 ne aflam la intrarea în localitatea Lepșa. Accesul către intrarea în rezervație este simplu: venind pe DN 2D dinspre Focșani, vei observa pe partea stângă a drumului ieșirea către Cascada Putnei. După câteva sute de metri, pe aceeași parte a drumului, se traversează râul Putna pe un pod, apoi se intră spre dreapta pe drumul forestier care te conduce în două minute la intrarea în rezervație. Există indicator către rezervația Cheile Tișiței.

Ajunși la intrare, am parcat mașina la umbră (erau doar vreo trei autoturisme acolo când am ajuns noi), ne-am echipat și apoi am pornit la drum. Se achită 3 lei/persoană - tarif de vizitare.

Am parcurs traseul dus-întors în circa 6 ore, bucurându-ne de natură și făcând mai multe opriri scurte pentru fotografii.

Drumeție prin Cheile Tișiței - repere temporale:

La pas prin Cheile Tișiței - o drumeție ușoară și foarte frumoasă (16 kilometri dus-întors)

Trecând de poarta rezervației, ne-am oprit pentru câteva minute în dreptul panourilor informative instalate acolo. Aveam să mai aflăm că în apele Tișiței viețuiesc pești precum păstrăvul, mreana vânătă, porcușorul sau cleanul, iar pescuitul este strict interzis pe tot teritoriul rezervației. Totodată, în afara carnivorelor mari cărora le-a fost dedicată poteca tematică, mai pot fi observate și alte viețuitoare precum căprioarele, caprele negre sau chiar vidra (ale cărei urme se observă mai ales iarna în albia Tișiței).

Am pornit cu destul avânt pe poteca marcată, încântați de peisajele care deveneau tot mai frumoase la fiecare pas, însoțiți de ciripitul păsărelelor și răsfățați de aerul răcoros care avea darul de a ne înviora și mai mult. De altfel, la dus am parcurs mare parte a traseului protejați de umbrele versanților din jur, iar la întoarcere au mai fost pasaje pe unde soarele ne-a amintit că totuși este vară.

Din loc în loc există băncuțe și mese de lemn, iar doritorii de plimbări scurte pot alege să intre în rezervație și să se bucure de natură la un picnic. Ne-a plăcut faptul că, deși zona este vizitată de multă lume, nu existau gunoaie (poate câte unul pe ici, pe colo).

Panourile informative amenajate de-a lungul potecii tematice ne-au dezvăluit informații interesante despre mediul în care trăiesc aceste carnivore mari, despre modul lor de viață, organizarea socială, hrana sau despre felul în care noi oamenii le putem recunoaște urmele. Întrucât dimineață nu ne-am întâlnit cu nimeni pentru câțiva kilometri, chiar glumeau că ursul ar putea apărea la orice colț. Și nu prea era zâmbetul nostru! :)

După ce avansezi cam 2,5 kilometri, apare un prim segment mai dificil de potecă. Alunecările de teren de pe versanți au deteriorat cărarea, care a fost ulterior refăcută, dar este necesară o atenție sporită în astfel de zone. Există și câteva podețe de lemn amenajate, dar sunt și zone unde în dreapta este versantul, în față poteca și în stânga ta se cască văgăuna. Cu grijă, astfel de locuri le depășești în câteva minute.

Pe la mijlocul traseului apare o nouă porțiune ceva mai dificilă, unde trebuie să urci pe o stâncă uriașă cu ajutorul unei scări, apoi traversezi râul de pe o parte pe cealaltă trecând pe două podețe. Poteca trece în acea zonă pe sub o arcadă de stâncă, iar în astfel de porțiuni există oricând riscul unor căderi de pietre.

Cele câteva porțiuni deteriorate de potecă au fost afectate de inundații și de unele alunecări de teren produse în ultimii ani. Până în anul 2005, drumul forestier de pe această vale pătrundea adânc în inima muntelui, însă în prezent a mai rămas doar poteca turistică. Se spune că, în trecut, pe această vale a existat chiar o cale ferată îngustă folosită la exploatarea forestieră, iar podurile de beton din zonă sunt semne ale acestor exploatări.

După circa două ore și jumătate de plimbare, am ajuns la intrarea în tunelul mare din rezervație. Am traversat pe bolovani unul dintre afluenții Tișiței, apropiindu-ne de intrarea în tunel, la capătul căruia se vedea o lumină firavă. La gura tunelului se simte un curent puternic de aer; a fost locul unde ne-am pregătit lanternele și am pornit mai departe. Întrucât există riscul căderii de pietre, am avansat în liniște, având grijă la fiecare pas făcut pe pietrele umede. Pe la jumătatea tunelului am întâlnit o porțiune cu apă, dar am trecut fără probleme mai departe pe una dintre margini. Ajunși la celălalt capăt, am făcut o pauză mai lungă pentru a mânca.

Traseul continuă către zona mai înaltă și mai sălbatică a Munților Vrancei, dar pentru noi a fost suficient. Dincolo de tunel, poteca urcă spre Șaua Geamăna (până acolo se mai fac încă circa patru ore și jumătate) și urmează trei traversări prin apă, urmărindu-se cursul pârâului Cristianul. Indicatorul existent avertizează și cu privire la faptul că zona devine foarte periculoasă în caz de ploaie (probabil din cauza viiturilor de pe versanți).

Câtă vreme ne-am relaxat dincolo de tunel, au mai sosit câteva persoane. Doar doi băieți au continuat traseul, ceilalți au ales să se întoarcă, la fel ca și noi.

Dacă dimineață nu am fost prea mulți pe potecă, ei bine, la întoarcere (intervalul 12.30 - 14.00, în special) ne-am întâlnit cu multe grupuri, unele destul de numeroase. Cu toate acestea, există loc pentru toată lumea.

Cam pe la jumătatea traseului de întoarcere, am făcut un alt mic popas. Pe o brână în fața noastră, la o înălțime considerabilă, am zărit o capră neagră ce păștea nestingherită. Capra a zăbovit minute bune acolo, prilej pentru a face câteva fotografii.

La întoarcere, ne-au fost de mare ajutor marcajele care indicau distanța din jumătate în jumătate de kilometru deoarece picioarele erau destul de obosite și astfel știam exact cât mai avem de parcurs; așa ne-am dozat efortul și am mai făcut mici popasuri pentru a reveni apoi cu bine la ieșirea din rezervație.

Alte obiective din zonă:

- Cascada Putnei, aflată la vreo doi kilometri de intrarea în rezervație.

- Mănăstirea Lepșa - am fost acolo de mai multe ori - vezi impresii

- Păstrăvăria din Lepșa - am fost acolo în vizită și am admirat peștii din bazine. Doritorii pot cumpăra păstrăv cu 30 de lei kilogramul.

Drumeția prin Cheile Tișiței este ușoară, traseul poate fi abordat de aproape oricine. Există câteva zone oarecum expuse, dar cu puțină atenție se poate trece mai departe.

Noi am petrecut o zi foarte frumoasă în Cheile Tișiței și vom reveni pe poteca din rezervație în următorii ani.

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 1773 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI