EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Stațiunea Parâng – fie iarnă, fie vară
În vara lui 2021 am descoperit o zonă nouă pe harta călătoriilor mele prin România – Valea Jiului. Prin Petroșani am mai fost cu peste 12 ani în urmă, chiar am stat în oraș vreo 3 zile, dar împrejurimile îmi erau relativ necunoscute. Mă bucur că am petrecut câteva zile în acest areal geografic care s-a dovedit a fi o surpriză plăcută.
Depresiunea Petroșani e înconjurată de mai multe masive muntoase: Parâng, Șureanu, Retezat și Vâlcan. În acest concediu de vară am făcut drumeții și am vizitat câteva obiective turistice importante din zonă, în domeniul montan reușind să ajungem la Lacul Mija (vezi impresii), Vârful Straja (vezi impresii), TransVâlcan (vezi impresii) și alte câteva chei și cascade fantastice (vezi impresii).
Accesul rutier se efectuează pe DJ 709F, de la intersecția cu naționalul 7A până la Hotel Rusu, unitate emblematică a stațiunii, fiind de străbătut circa 6,5 km. O bilă albă: în septembrie 2021 a fost deschis traficului rutier segmentul modernizat dintre Cabana Rusu și primele vile ale stațiunii Parâng (partea de sus) , dar posibil ca pe perioada iernii acest capăt de șosea asfaltată să fie închisă (adevarul.ro/locale/hunedo ... 4bba/index.html). După 2 ani de chin șoseaua menționată a fost asfaltată/modernizată, de-a lungul serpentinelor spectaculoase din golul alpin au fost montați parapeți și indicatoare, au apărut două tuneluri scurte și o parcare la capătul asfaltului, pe un mic platou.
Stațiunea Parâng este un adevărat magnet pentru practicanții sporturilor de iarnă, aceasta fiind menirea ei primordială: schiul alpin. Anotimpul hibernal este principalul sezon pentru asemenea stațiuni, schiorii cazându-se în cabanele înșirate pe munte pentru a fi în apropierea pârtiilor. Vara aceste stațiuni montane sunt doar puncte de plecare spre traseele montane din zonă. De aceea (dar și din cauza regulilor încălcate constant și a neimplicării serioase a autorităților) stațiunile de genul Parâng, Straja, Rânca și altele au un aspect dezolant pe perioada anotimpului cald; în schimb iarna acoperă cu stratul său alb toate imperfecțiunile.
Sus, la poalele Parângului Mic, stațiunea se împarte în două zone construite: „partea de jos” concentrată în jurul Cabanei Rusu la o altitudine de circa 1200 m, și „partea de sus” formată în jurul stației meteo și a cabanei UNEFS (la aproximativ 1600-1700 m)
Istoria stațiunii e centenară, primele știri având legătură cu Asociația Carpatină Ardeleană (cunoscută sub prescurtarea SKV – Siebenbürgischer Karpatenverein) apărută în 1880, cu sediul la Sibiu. Asociația a avut o filială și la Petroșani, de acolo acționând ghizi montani bine pregătiți. Până la Primul Război Mondial Asociația a construit 41 de cabane în mai multe masive montane, printre care și Parâng (vezi foto atașată).
Cabana de lemn ridicată de SKV pe Parâng trece prin mai multe incendii, dar de fiecare dată este reconstruită, ajungând în 1940 să ofere adăpost pentru 95 de persoane și era dotată și cu un restaurant. Schiorii utilizau la început pârtia Troița și culoarul Porcului spre care urca un funicular. În epoca comunistă, după anii ' 60 se extind construcțiile (mai ales cele dedicate studenților de la Educație fizică și Sport) și apar noi pârtii și instalații de transport pe cablu.
Legenda Parângului. O împărăție mare și luminoasă – Împărăția Parângul Mare – era condusă de un cuplu princiar bun la suflet, dar fără copii care să moștenească întinderile montane; în schimb aveau mulți frați și surori (Scurtu, Mija, Gemănarea, Stoienița, Cârja etc.). La bătrânețe divinitatea se îndură de cele două capete regale și le dăruiește un băiețel pe care îl numesc Parângul Mic. Feciorul e crescut cu lapte de capră în mijlocul naturii devenind un flăcău de ispravă. Mulți împărați vin să ceară de soț pe fecior pentru fiicele lor, dar el o va alege pe fata împăratului Piatra Craiului. Din uniunea celor doi tineri s-a născut prințul Făgăraș! Legendele nu mor niciodată.
Urcăm spre stațiunea Parâng în vara anului 2021 cu ajutorul telescaunului inaugurat în 1973. Vă dați seama? O hardughie de metal (motorul) cu brațe lungi (cabluri) și gheare (scaunele) care funcționează de peste 45 de ani! Instalația e fabricată la Întreprinderea de Utilaj Minier Petroșani, are 2400 m lungime, o diferență de nivel de un pic peste 600 m altitudine și o capacitate de circa 200 persoane/oră. Ne urcăm în vechile scaune cu zăbrele din lemn și coborâm bara simplă de protecție – suntem vreo 20 și ceva de minute atârnați într-un schelet metalic, în bătaia vântului – ce senzori? , ce confort? . Dar liberi să admirăm Natura!
În 2014 a fost inaugurat un telescaun nou (TS3) , care pornește de la cabana Rusu, are scaune cu 4 locuri și capacitate de 1000 persoane/oră – îl vedem din vechiul telescaun.
Din aer zărim noul drum asfaltat și tunelurile prin care trece șoseaua, dar și noile cabane apărute în partea de sus a stațiunii. Zărim stația meteorologică Parâng aflată la 1585 m altitudine, deschisă în anul 1941 – ustensilele de măsurat aflate în curte par înțepenite în timp. Depășim stația intermediară din zona „La Troiță” . Pe platoul din jurul troiței de lemn se desfășoară în fiecare an de 15 august sărbătoarea intiutlată Nedeia Troiței.
Ajunși la capătul traseului de telescaun pornim în drumeție. În zona Serviciului Salvamont găsiți o sursă de apă potabilă, apoi vedem câteva căbănuțe și cabana UNEFS. La una din cabane era deschisă o terasă-restaurant unde am băut un suc rece. După un urcuș scurt dar susținut se ajunge în punctul unde se află releul radio-tv.
De aici puteți porni în drumeții pe trasee turistice marcate, cum am procedat noi mergând spre lacul Mija (vezi impresii). De altfel, întregul areal montan al Parângului pferă un potențial turistic natural superb prin complexele glaciare. În timpul drumețiilor puteți observa construcțiile ce reprezintă forme de locuire temporară – stânele și sălașele (pentru exploatarea fânețelor). De asemenea, se ajunge ușor pe vârful Parângul Mic (2074 m) , ori prin zona Șaua Caprelor (refugiul Cârja) ajungem pe vârful Parângul Mare (2519 m) .
Concluzii. Stațiunea Parâng, cu bune și cu rele, reprezintă o alternativă bună pentru schiorii din această parte a țării, alături de alte zone asemănătoare (Straja, Vâlcan, Voineasa, Rânca). Sunt multe de pus la punct, chestii care țin de infrastructură și amenajări turistice, dar românii sunt răbdători... ha, ha ????
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 27.12.21 17:52:17
- A fost prima sa vizită/vacanță în MASIVUL PARÂNG
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Lacul Mija – bucurie la înălțime — scris în 01.09.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Top 4: Parangul Mare — scris în 19.08.21 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Ochii de smarald ai Parangului — scris în 25.08.20 de raducondurache din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Traseu în M-ții Parâng - Vârful Parângul Mare (2519 m), Vârful Cârja (2405 m) și Vârful Parângul Mic (2074 m), circuit de creastă — scris în 10.09.19 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Traseu Cabana Groapa Seaca - Lacul Mandra. Cand simti ca cineva ia soarele de pe cer si ti-l pune in suflet. — scris în 05.06.17 de noi doi din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Cum să ajungi în 30 min pe cel mai accesibil vârf de peste 2 000 m din România — scris în 25.03.17 de iuliaen din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 De pe Transalpina până la Lacul Câlcescu — scris în 18.03.17 de iuliaen din BUCURESTI - RECOMANDĂ