Popas la Hârșova

TIPĂREȘTE

Pornind de la Isaccea unde am fost cazați la Pensiunea Dunărea și am luat masa vis-à-vis, la Novio Pub & Grill, în drumul de întoarcere din scurta noastră vacanță pe meleaguri dobrogene, am făcut un popas de câteva ore la Hârșova. Era încă un oraș dunărean aflat pe lista mea, așa încât - până la o dată care ne va permite o vizită mai pe îndelete - trebuia să ne mulțumim cu doar atât. Nu aveam un plan stabilit înainte, nu știam ce mai putem vizita în afară de Cetatea Carsium, așa încât am oprit aproape de Penny Market, la Class-Flor - un restaurant cu o frumoasă terasă la etaj. Acolo, la o cafea și la un suc răcoritor, mai întrebând câte ceva, ne-am făcut planul de atac.

Eu voiam să văd geamia despre care auzisem că este una destul de veche, iar soțul meu voia să ajungem la cetate, pe malul Dunării. Sclipirile aurii ale unor turle măiestuoase de sfânt lăcaș ne-au trezit amândurora curiozitatea și ne-au făcut să căutăm mai întâi biserica. Deplasându-ne înspre ea, pe Str. Decebal, aproape de interseția cu strada Revoluției, pe colțul unei clădiri modeste am zărit o placă pe care scria Muzeul Carsium.

Deși internetul mă încunoștiințase că "Începând cu data de 01.06.2019 Muzeul Carsium se închide vizitatorilor în vederea verificării, inventarierii și ambalării corespunzătoare a patrimoniului pentru mutarea în viitoarea locație" și deci nu aveam șanse de a-l vizita, am oprit mașina și - din poartă - am făcut câteva fotografii intrării ferecate a muzeului. Dintr-o clădire alăturată, o doamnă m-a zărit și m-a invitat în curte. În timp ce fotografiam exponatele etalate la exterior, mi-a povestit în câteva cuvinte despre învățătorul Vasile Cotovu cel care - în primii ani ai sec. XX, în clădirea vechii școli - a pus bazele muzeului de la Hârșova. Inaugurarea muzeului a avut loc la 1 mai 1904 în prezența regelui Carol I şi a reginei Elisabeta. Războaie, distrugeri, mutări, strămutări, iar în ianuarie 1921 "Muzeul Regional Hârşova" își redeschide porțile, în locuinţa proprie a fondatorului. O placă de marmură montată cu această ocazie consfințește faptul că evenimentul a avut loc la 29 mai 1926, în prezenţa regelui Ferdinand şi a reginei Maria.

Mult mai târziu, la 23 aprilie 2006, fostul rege Mihai și soția sa Ana au asistat la inaugurarea expoziției care ilustrează istoria de șapte milenii a așezării (din neolitic până la începutul epocii moderne). Dar, povestea amenajărilor și a reamenajărilor nu se sfârșește aici. În prezent Muzeul Carsium din Str. Revoluției, nr. 27, Hârșova, se pregătește pentru o nouă mutare.

Pe căi întortocheate, ajutați de GPS, am ajuns în vârful dealului, în Str. Independenței, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena. Marea parcare din fața sfântului lăcaș era aproape liberă, noi ajungând acolo într-o zi obișnuită, din mijlocul săptămânii. Apreciez că dintre toate lăcașurile de cult pe la care am trecut în Hârșova, doar Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena a fost deschisă. Nu era nimeni în interior, așa încât am putut admira în tihnă frumoasa pictură interioară și cele câteva vitralii. Zâmbind, pe ușa altarului și-a făcut apariția preotul care ne-a întâmpinat cordial și ne-a povestit câte ceva despre lăcașul în care slujește, înmânându-ne în cele din urmă un scurt istoric tipărit al bisericii.

Trebuie să menționez că lăcașul este cu adevărat frumos. Zidurile sale albe și turlele aurii, strălucind în soare, se văd de departe. Merită să faceți un popas acolo dacă ajungeți la Hârșova.

Dar, cum călătorului îi stă bine cu drumul, iată-ne din nou pe străzile orașului încercând să mai descoperim ceva. O clădire ruinată, dar care prin semeția pe care încă o etala ne-a atras privirile, ne-a făcut să cerem informații despre ea primului om care a trecut pe lângă noi. Bătrânelul ne-a răspuns amabil că acolo a fost Școala veche, prima școală din localitate, care a adăpostit ulterior muzeul. Tot el ne-a arătat Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului un frumos complex religios construit din lemn. N-am putut vizita și această biserică, porțile fiind încuiate, iar lăcașul în curs de restaurare.

Monumentul Eroilor din Hârșova, executat de sculptorul Ion Schmidt Faur, inaugurat în anul 1924, reprezintă un ostaș în mărime naturală, cu arma în poziție de așteptare. Pe soclul în formă de trunchi de piramidă, realizat din piatră dobrogeană, în față, este încastrată o placă de bronz cu textul: "Eroilor hârșoveni morți pentru patrie în războiul pentru întregirea neamului 1916-1919. Comuna Hârșova și cetățenii ei - recunoștință". Același text se poate citi și pe o placă de marmură albă montată pe peretele lateral al soclului, probabil cu ocazia mutării monumentului în actualul loc.

Vis-à-vis de Monumentul Eroilor, o clădire lungă, fără etaj, având inscripționat deasupra intrării principale anul 1923, ne-a convins că ne aflăm în zona centrală veche a orașului. Despre zona centrală nouă a orașului, nu am a spune prea multe. Primăria orașului Hârșova în fața căreia se află un larg spațiu deschis dominat de o fântână arteziană, Casa de Cultură și Biblioteca orășenească se situează cam în același loc.

Biserica Sf. Dimitrie cel Nou, un lăcaș de cult amplasat central, înghesuit între alte clădiri, era încuiată. Poarta de fier (închisă cu un zăvor) ne-a permis să ne apropiem și să admirăm sculptura migăloasă a ușii de la intrarea în sfântul lăcaș. Deasupra, pisania ne informează că biserica a fost înălțată în perioada 1995-2005, fiind sfințită la 30 octombrie.

Sultan Mahmut Camii - Geamia Sultan Mahmut din Str. Vadului este unul dintre obiectivele care atrage cel mai mult pe vizitatori. Din păcate, nu o găsești deschisă întotdeauna. Am pătruns în curte, am fotografiat minaretul, zidurile exterioare și fântâna de abluțiune pe care am citit "Făcut de mine Hagi Mustafa Hagi Amiș 1904". În privința anului construirii geamiei, există o contradicție pe care oricine o poate remarca citind informațiile de acolo. Panoul de la poartă, ca și marea placă montată pe zid care ne încunoștiințează că edificiul de cult musulman a fost construit în timpul sultanului Mohamed al II-lea, arhitectura interioară și minaretul fiind cele originale, datează edificiul cu anul 1812. Placa de marmută montată pe zid, datează edificiul cu anul 1815. Tot pe zid mai găsim o informație: "Această geamie a fost reparată de către oamenii de afaceri turci din București și de către Primăria orașului Hârșova în anul 2004".

Mai adaug faptul că, privind prin geamul ușii de la intrarea principală, poți vedea o parte din interior. Fotografiile însă, făcute prin geam, nu vor fi reușite.

Cetatea Carsium

În drumul său, grăbind spre litoral sau - la întoarcere - spre casă, turistul vede în Hârşova un orăşel ca oricare altul de pe malul Dunării, unul dintre acelea care nu-ți pot trezi nicicum interesul. Arheologii sau cei interesați de trecutul îndepărtat știu că Hârșova - așezare cu o vechime de 7000 de ani - are multe de spus celor dispuși să asculte.

Ca și noi în scurta noastră vizită acolo, locuitorii de astăzi ai orașului calcă neştiutori peste un oraş cu mult mai vechi, locuit cândva de alți oameni.

Ceea ce se știe cu certitudine este că prin sec. XIX, în această zonă de la malul Dunării, se stabilesc mocanii ardeleni care pun bazele orașului modern. Construiesc prăvălii, depozite, case, iar pe dealul dinspre vest, o biserică și o școală monumentală care a adăpostit și un muzeu - primul muzeu din Hârșova. Ars în timpul primului război mondial, afectat grav în cel de-al doilea război mondial, orașul a decăzut în vremea comuniștilor, mulți locuitori părăsindu-l. Prin 1986 Nicolae Ceauşescu a decis să facă din Hârșova un oraș industrial. Clădirile vechi, din partea centrală, au fost demolate și s-au construit blocuri, iar în vecinătate a apărut o fabrică de sârmă și un șantier naval. Nu comentez câtă utilitate au avut sau mai au acestea. De fapt nici nu mai au, ruinele lor zăcând acum amestecate cu cele ale vechii Cetăţi Carsium.

Revenind, trebuie spus că săpăturile pentru construcția platformei industriale au scos la iveală necropole străvechi. Din cavoul unui militar roman de rang înalt, descoperit la 30 iunie 1987, arheologii au scos la lumină fibule din aur şi inele cu sigiliu (pe care aveau dreptul să le poarte doar generalii imperiului), multe monede, dar şi alte piese prețioase incluse în echipamentul de paradă al marilor comandanţi. Pumnalul de paradă a permis chiar identificarea celui decedat. Pe armă scria: "Valerianus Vivas" - "Să trăieşti, Valerianus".

Cetatea Carsium ridicată de împăratul Vespasian în a doua jumătate a sec. I d.H., fortificată și extinsă apoi de Traian în anul 103, în timpul războaielor dacice, a ființat aproape neîntrerupt până în 1829. Cetatea Carsium este acum aproape o necunoscută din punct de vedere arheologic, asta pentru că cercetările desfășurate de-a lungul mai multor campanii au fost și sunt îngreunate de suprapunerea cetății medievale peste cea antică, precum și de faptul că peste ruinele îngropate s-a înălțat o bună parte a orașului modern. Piatra de construcție a fost refolosită, vechile ziduri distruse.

În anul 2009, în urma unor lucrări edilitare, a fost descoperită Poarta de Nord a Cetății Carsium. Panoul informativ pe care l-am văzut și l-am fotografiat ne spune că "Poarta de Nord a fost ridicată la reconstrucția cetății, la sfârșitul sec. III și începutul sec. IV. Intrarea pe poartă este apărată de două turnuri în formă de U. Cetatea a ocupat tot spațiul de aici până la Dunăre. În sec. VI cetatea a fost refăcută mult mai aproape de malul Dunării. Între strada Unirii și strada Carsium au fost descoperite ruine dintr-o fortificație romană mai timpurie."

De aici, continuând în jos, spre Dunăre, vizitatorii pot vedea ceea ce a mai rămas din Cetatea Carsium. "Turnul comandantului", situat pe latura de nord a incintei mici, este o ruină înaltă de peste 9 m, iar "Zidul Portului", un zid monumental, lung de aprox. 40 m, cu găuri de foste ferestre, aflat chiar pe malul Dunării, marchează zona în care a existat portul din antichitate până la distrugerea cetăţii. Se știe că, stăpânită de turci între secolele XV-XIX, cetatea Carsium a fost martora unor sângeroase confruntări între Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist, suferind numeroase distrugeri. Tratatul de pace de la Adrianopol (1829) a obligat Imperiul Otoman să dărâme fortificaţiile de pe malul Dunării și astfel cetatea a fost distrusă complet. Pe locul ei va apărea Hârşova - orașul modern.

---

VIZUALIZĂRI: 2044 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI