Shoping la Corund

TIPĂREȘTE

“Go West” a fost visul dintotdeauna al majoritatii romanilor si nu numai al lor. A munci si trai in Occident sau a exporta produse in acea zona bogata a Europei, a devenit un imperativ major al Europei de Est, mai ales in ultimele doua decenii. A vizita in calitate de simplu turist, orase precum Paris, Londra, Roma, Barcelona, Viena, Venetia, s. a., lucruri aproape prohibite inainte de ’89, a devenit acum o chestiune posibila, banala chiar.

Occidentul are partile sale bune si mai putin bune. Daca pana in ’89, eu adoram Franta, acum, am ajuns sa-mi voalez un pic afirmatiile. Iubesc Franta, dar mai putin francezii, iubesc trecutul acestei tari, dar mai putin pezentul ei. Argumentele “pro si contra”, vor constitui poate tema unui alt review. Multe localitati din Ardeal si din intreaga tara, s-au infratit, cultural sau sportiv, cu alte localitati din Vest. Am participat si eu la cateva infratiri romano-franceze sau romano-belgiene. Daca dupa Revolutie, entuziasmul era mare si turismul cultural-flocloric sau turismul sportiv era “in floare”, in ultimii ani, acest entuziasm s-a mai temperat. Daca noi, romanii am reusit, cat de cat, sa ajungem in Vest, mai ales gratie unor produse ce au cautare “dincolo” (cherestea, artizanat, mobila, vinuri alese, imbracaminte din piele sau lana, miere, marmura, porti sculptate, cergi si troite maramuresene, vase de ceramica, etc, etc, sau… specialisti in diferite domenii “de varf”), nici strainii nu s-au lasat mai prejos si au sosit pe la noi dezvoltand si unele “afaceri turistice”… M-a impresionat un elevetian, pasinat pescar, care si-a abandonat un post bine platit la o banca de la el de-acasa, care a concesioat cateva hectare din Delta Dunarii si a costruit acolo o pensiune turistica. M-au impresionat danezii, care, in urma unei infratiri intre localitati, impreuna cu forurile de conducere locale din satul Bagaciu, au pus pe picioare cateva ferme turistice, in care-i invata pe concetatenii lor nordici ce locuiesc la oras, “sa mulga vaca si sa prepare mamaliga cu branza”. Acestia sunt multumiti, platesc bani grei ca sa vada si sa locuiasca intr-o ferma care arata cam ca o ferma de-a lor din urma cu 80-100 de ani si la care de la ei, a cam disparut. Iata un pasaj preluat de pe un sait danez (danemarca.dk/index.php?b=1)

“Turiştii danezi au ales Bagaciu, un sat din România pentru a-şi petrece concediile. Şi asta de cinci ani încoace (2009). Deşi nu este o zonă turistică în adevăratul sens al cuvântului, comuna Băgaciu este "călcată" anual de mii de turişti din Danemarca. Comuna Bagaciu situata pe un afluent al Tarnavei Mici, numit Bedeu, se afla la 12 km de municipiul Tarnaveni, (vestit pentru vinurile sale nobile). In urma cu sapte ani consulul onorific al Danemarcei la Bucuresti, Torben Schreiber prin firma Schreiber Tours a investit peste un milion de euro in construirea unui complex agroturistic. Pentru a nu altera imaginea de “rustic”, Schreiber a construit case taranesti, dotate la ultimele standarde, spunand ca danezilor le place sa vada oamenii mergand (la toaleta) in fundul curtii, dar nu le-ar placea sa faca ei, acelasi lucru. Saptamanal zeci de danezi vin la Bagaciu cu o cursa charter care circula pe ruta Copenhaga-Targu Mures. Danezii nu au mai vazut acest stil de viata de 75 de ani. Ce discuti dupa ce ai fost pe o plaja si intr-un hotel de cinci stele? Nimic.”

Dupa o saptamana petrecuta insa la Bagaciu, ai ce povesti acasa!

Am vazut “agroturism” la Gornesti si Hodac, in judetul meu, turism de genul “veniti voi pe la noi, apoi mergem noi pe la voi si fiecare isi prezinta altuia atractiile locale.

Un loc in care “Go West-ul” n-a mers decat sub forma exportului de produse, este si satul Corund din judetul Harghita; aici, dimpotriva, Vestul a venit la noi. Aici, in fiecare vara, vazi autocare din strainatate care trag pe dreapta si stationeaza acolo ore intregi, pana turistii isi fac plinul cu diverse obiecte de artizanat.

Corund, un sat ciudat

Intr-un week-end de noiembre din anul trecut, dis de dimineata, consult “buletinul meteo Transilvania”. Cer inorat. Ura! Asta inseamna ca va fi soare! Dau desteptarea. Pornim la drum! Astazi vom face “shopping” la Corund! Satul Corund figureaza si in unele ghiduri turistice ca un sat in care fabricarea ceramicii a luat un mare avant.

Satul Corund se afla la 75 de Km de Tg. Mures, e un fel de “Horezu” local, un “sat-muzeu”, specializat in obiecte artizanale, sat in care localnicii, oameni harnici, isi scot in fata caselor obiectele ce le produc in atelierele lor proprii din “fundul curtii”. Au acolo de toate si unelte si cuptoare de topit lutul sau de uscat vasele de ceramica sau… angajati mai tineri din sat, ucenici, pe care-i invata tainele unei meserii ramse din mosi-stramosi... Multi si-au ridicat deja pensiuni agroturistice, si-au cumparat atelaje de cai pentru agrement sau au investit in helestee. Ce e totusi ciudat in acest sat aflat la 20 de km de Sovata? Pai, sa va explic… Pana la Corund, pe intreg drumul Tg. Mures - Balauseri - Praid - Corund, nu mai intalnesti nici o alta localitate de acest gen, care sa ofere o atat de mare varietate de produse manufacturiere, iar dupa ce-ai iesit din Corund, si te-ai indreptat spre Odorhei, nici macar atat. Pe drumul Tg. Mures - Praid - Odorhei, Corund-ul apare ca o insula “de productie si bunastare”. Oare cum de-a aparut aceasta “oaza a produselor artizanale”, asa, izolata, undeva nicaieri, printre niste frumoase dealuri din zona Praidului? Din senin? Nu cred! …Ceva, ceva, tot s-a intamplat pe-acolo, ca sa-mi explice mie fenomenul… Raspunsul e simplu, nu trebuie decat sa vorbesti cu oamenii locului care iti vor spune cu rabdare si cu o mandrie nedisimulata, legenda minei de aragonit, legenda ce se pare, ca are o legatura directa cu bunastarea corundenilor. Stim cu totii povestea lui Jiri Knop Vencel, am mai spus-o, dar pentru cine n-o cunoaste, o repet.

(Prin anul 1910, minele de aur de la Zlatna aveau un inginer celebru, numit Jiri Knop Vencel. Era ceh. Un prieten ardelean l-a invitat pe inginer la Corund pentru o scurta vizita. Aici, inginerul de mina se indragosti de peisajele locului dar mai ales de cele cateva coline in care un minereu semipretios, argonitul, o forma de carbonat de calciu, numit si “onixul moale”, aparea, ca si sarea, la suprafata pamantului. Dealurile din Corund stralucesc inca si astazi in bataia soarelui de dimineata. Aragonitul are o culoare gri-cenusie cu striatiuni verzi, rosii-singerii sau negre. Vencel isi dadu demisia de la Zlatna si la cei 35 de ani ai sai, puse pe picioare, aici la Corund, o mica intreprindere de exploatat si slefuit aragonitul. Rocile erau aduse din 3 mine de suprafata, de localnici. Afacerea mergea bine, slefuitorii din Corund produceau obiecte artizanale minunate: scrumiere, stampile, capete de baston, pipe, piese de sah sau vaze de flori. Se povesteste ca Vencel mergea in America cu vaporul, cu geamantanele pline de obiecte slefuite si se intorcea cu ele pline de dolari. Dar, a inceput razboiul. Vencel si fiul sau au fost incorporati. Fiul, muri pe front, Vencel cazu prizonier, apoi, dupa un timp, fu eliberat. Se intoarse in Corund, deschise din nou minele, dar deprimat si singur, nu mai reusi sa creeze aceleasi minunate piese de altadata. In anul 1947, cand s-a produs nationalizarea, Vencel muri subit. Minele trecura in posesia comunistilor, care, avizi de castig, au incercat sa reia exploatarile de aragonit dar, grabiti si nepriceputi, au folosit dinamita, distrugand zacamantul. Exploatarea aragonitului are secretele ei. Urmasii lui Vencel au obtinut prin instanta minele, iar satenii vorbesc ca ei vor folosi doar terenul pentru a contrui un motel”)

Astazi, orice calator ce strabate drumul Praid - Odorhei, indreptandu-se poate spre modernul Septimia Spa, intre Ocna de Jos si Corund, poate urca la cele 3 mine de aragonit, unde va descoperi minereul colorat, aflat inca in diferite faze de prelucrare, asa cum a ramas el la inchiderea minei. Puteti lua si cateva suveniruri, puteti lua chiar si o stanca intreaga de minereu frumos stratificat in alb, negru, rosu, gri si verde, nimeni nu va va impiedica, locul pare abandonat, forfota s-a mutat in centrul satului Corund, care a devenit un pol al artizanatului transilvanean. Puteti sa incepeti chiar o “afacere cu pandative sau margele” daca aveti talent la slefuit, caci materia prima e gratis. Locuitorii Corundului, care incep sa uite legenda, se ocupa acum cu altceva: cu prelucrarea ceramicii negre, a lutului, a lanii, a stufului si a lemnului. Ei sunt urmasii slefuitorilor de aragonit ai lui Vencel. Indemanarea lor in a creea obiecte artizanale nu s-a pierdut iar trecerea inginerului ceh prin aceasta lume atat de potrivnica lui, se pare ca nu a fost zadarnica...

Ajungem si noi la Corund si luam la rand magazinele stradale…cautam o oala mare “de sarmale”, poate chiar doua, se apropie Craciunul. In Corund ai nevoie de cateva ore bune pentru a vedea cam tot ceea ce este expus in plina strada. Cateva masini din strainatate isi golesc turistii printre tarabe. Ceramica neagra, specifica locului, este inlocuita cu alta, multicolora, satenii se adapteaza “din mers” la cererea pietii. Printre produsele artizanale manufacturiere, au aparut si “chinezariile”, da ele sunt inca in minoritate. “Stiti, ne spune o batranica, daca lumea ne cere si lucruri de-astea, noi trebuie sa le punem pe taraba”. Dar eu cred totusi ca vilele cu etaj si pensiunile ce-au umplut satul, nu cu “chinezarii” s-au cosntruit. Ne alegem si noi o oala mare de lut. 35 de lei. Negociem. Pretul scade la 30. O cumparam cu 25. Ei, acum, daca tot am facut o economie, luam doua. Cativa copii, vand obiecte din lemn. “Cine le confectioneaza?”, intrebam, noi. “Pai, tata, mama, bunica, noi toti, intrega familie”. Observam un cuplu de tineri asezati pe-un scaun. “Noi, am venit din Ungaria, ne-am stabilit aici la Cound”. Am cumparat o casa, am angajat cativa tineri la atelier. La noi in tara, nu mai e ca pe vremuri, acolo, muncim pe rupte. Aici, castigam binisor, cam tot atata ca si acasa, dar nu mai muncim asa de mult, asteptam doar sa apara clientii”. De la acesti tineri, cumparam niste farfurii cu frumoase motive populare. Baracile se concureaza intre ele. Ti se fixeaza un pret, apoi, daca te pregatesti sa pleci, pretul scade. Daca ai plecat, fii convins ca cineva va alerga dupa tine propunandu-ti o reducere importanta. Cumparam si un borcan cu miere de rapita la 18 lei. Obtinem un “discount” de 2 lei.

E soare, e-o zi minunata de toamna, nu ne vine sa mai plecam de aici. Mereu descoperim cate ceva nou. Dar ni se face foame. Dam o fuga pana la Sovata. Dar acolo, in noiembrie, sezonul e mort. Restaurantele sunt inchise. Un banner mare ne anunta ca “Cine va lua masa de pranz la hotelul “x”, va beneficia ca bonus de o zi intreaga de jacuzzi si bai sarate la baza de tratament “y””. Oferta imi aduce aminte de o alta, devenita clasica… ”Cumparati un sejur in Antalya si aveti beneficia de un altul gratuit in Grecia”… Oare nu merge si invers? caci sejururile din Grecia sunt mai ieftine.

Oare melodia “Go West” ne-a influentat in vreun fel, sau ea a ramas doar sub forma unor utopice si frumoase versuri albe scris pe un ecran negru?

Lacul Ursu e acoperit de frunzele toamnei. Mai e mult pana departe… adica pana in luna iunie 2013, cand acesta se va deschide din nou. Apoi, ridicam ancora, caci natura Transilvaniei e fascinanta si la orizont, ne asteapta noi si noi aventuri…

@Web, te rog melodia, mersi http://www.youtube.com/watch?v=BOCgD33LH-I

---

VIZUALIZĂRI: 5903 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI