Codri nesfârșiți, haiduci și schituri boierești – la Zosin (Botoșani)

TIPĂREȘTE

Județul Botoșani este cunoscut pentru pleiada de oameni de cultură și știință care a răsărit pe meleagurile sale. Din punct de vedere spiritual Botoșaniul nu se poate lăuda cu atât de multe mănăstiri ca de exemplu județul vecin, Suceava. Dar găsim câteva exemple valoroase: Mănăstirea Coșula (vezi impresii) –cunoscută prin culoarea aurie a picturii: „galben de Coșula” și locul unde s-a descoperit manuscrisul primei traduceri în limba română a unui text a lucrării intitulată „Istorii” , aparținând lui Herodot, Mănăstirea Popăuți, Mănăstirea Vorona (vezi impresii) sau micile biserici din lemn împrăștiate prin satele județului.

Arealul geografic cuprins între urbea botoșăneană spre malul Siretului în stânga, malul Prutului în dreapta și coborând până la orașul Hârlău este presărat cu mai multe trupuri de pădure, urme timide ale codrilor nesfârșiți de altădată: pădurile Tudorei și Voronei, pădurea Rediu, pădurea Guranda, pădurea Copălăului etc. Pădurile au constituit un loc ideal de adăpost pentru haiduci, relieful calcaros (grote, stâncării) și terenurile mlăștinoase ajutându-i să scape de poteră. În aceleașă păduri bătrâne, prin poieni largi și pe cărări croite cu greu se află câteva schituri boierești –Cozancea, Zosin, Oneaga, Balș.

Povestea. Întâmplările cu haiduci au devenit istorie, răzvrătiții sistemului politic fiind iubiți de pătura săracă a locuitorilor satelor și mahalalelor urbane. Haiducii ca Bujor, Codreanu, Jianu sau Miu au intrat în folclorul românesc, diferite forme de literatură prezentând lupta dintre bogați și săraci, dintre boieri și haiduci. Acțiunile haiducești au avut uneori și accente de banditism, haiducii fiind numiți chiar tâlhari.

În zona pe care am vizitat-o a acționat haiducul Gheorghe (Ghiță) Coroi, o „celebritate” în anii interbelici. Răzvrătirea lui ar fi pornit de la un episod de gelozie și hărțuire: jandarmul comunal a făcut ochi dulci nevestei sale. Urmează „corecția” aplicată organului de către Coroi, ceva zile de închisoare și formarea unor legături cu alți tâlhari. Întrucât acțiunile nelegale și imorale ale jandarmului continuaseră Ghiță Coroi îl pedepsește din nou, ia calea codrului și se reunește cu alți hoți și tâlhari din codrii Gurandei. Tradiția zice că prin inteligența sa Coroi se impune în fața prietenilor, preia conducerea bandei și impune un mod de comportare cu tentă socială: prădarea bogaților și răsplătirea săracilor (ideologie propagată de regimul comunist în cazul haiducilor).

Se pare că haiducul Ghiță Coroi a fost un bun strateg, un adevărat maestru al deghizărilor, un om inteligent care își organiza loviturile cu minuțiozitate. De multe ori haiducul a utilizat haine de preot sau călugăr, uniforme de jandarmi sau ofițeri, chiar și îmbrăcăminte femeiască. Folclorul popular îi difuzează încă faptele în lumea satului moldav;îmi aduc aminte când bunicul îmi povestea despre acțiunile istețe ale lui Coroi: îl anunță pe boier înainte că îl va deposeda de bani și bijuterii, se deghizează în jandarm și acționează, boierul fiind păcălit să stea întins pe pat și amenințat cu o așa-zisă grenadă așezată sub pernă, de fapt un cartof.

Prins în 1935 după ce o parte din bandă este lichidată, haiducul Coroi va fi judecat la sfârșitul anului 1936 în Bacău, procesul ținând prima pagină a ziarelor timp de multe zile, oamenii urmărind cu interes mersul anchetei și așteptând deznodământul –5 ani de detenție (detalii și fotografii de epocă găsiți aici: dragusanul.ro/category/haiducul-coroi). Coroi are freza la ţanc şi trenchcoat-ul, şmechereşte, în cârcă, scria ziarul „Adevărul” din 25 noiembrie 1936, aspect care se poate observa și în fotografii. Un haiduc „cochet” …

Schitul Zosin. Am vizitat la diferență de 10 ani (2008-2018) Mănăstirea Zosin, de fapt unul din schiturile întemeiate de mare familie boierească Balș/Bașotă pe teritoriul județului Botoșani. Ne trezim în fața unei realități extrem de vizibile: vechiul schit a rămas în pădure, iar la 300 m distanță de șosea a apărut o nouă și impunătoare vatră monahală.

Moșia a aparținut la un moment dat unui anume Ioan Zosin, fiul lui Pătrașco Zosin (Bașotă) căsătorit cu una din fiicele cronicarului Miron Costin –de aici provine numele schitului. Ctitorul de la 1779 al bisericuței din lemn este șătrarul Tudorache Bașotă (sătrar –rang boieresc, supraveghetor al corturilor unei tabere în vreme de război), proprietar al moșiei după boierii Zosin.

Zona deluroasă e pitorească, pădurea era mai întinsă în alte vremuri, schitul și așa sărăcăcios căzuse în paragină în prima jumătate a veacului al XX-lea, dar chiliile erau un adăpost perfect pentru ceata de haiduci ai lui Coroi.

În 2008 am ajuns cu autoturismul pe un drum de pământ și piatră, traversând o bucată de pădure, până la vechiul schit boieresc. Într-o poiană mărginită de stejari pe trei laturi am descoperit biserica inițială a schitului –o construcție țărănească din lemn și lut cu acoperiș de șindrilă. Deasupra ușii de lemn se află pisania cu litere chirilice din care reiese și hramul bisericii: „Adormirea Maicii Domnului” . Lăcașul secular de cult se afla în stare proastă de conservare, pereții erau crăpați și se vedeau nuielele acoperite de lut, găurile din draniță erau peticite cu bucăți de tablă. Aproape lipit de vechiul așezământ s-a ridicat între 1991-1993 o biserică nouă de zid, turn clopotniță, chilii (cu cerdac plin de flori colorate), stăreție și trapeză.

Noua Mănăstirea Zosin. În primăvara lui 2018 am străbătut din nou drumul E58 dinspre Botoșani spre Hârlău și am oprit câteva minute la noul ansamblu monahal Zosin care se înalță vizibil la 300 m de șosea. Alunecările de teren au fost motivul principal pentru care s-a căutat un teren stabil pentru mutarea obștii călugărești din vatra străveche.

Edificiul religios din mijlocul incintei e impresionant: măsoară 33 m lungime, 14 m lăţime la abside şi 33 m înălţime. Biserica are hramul istoric „Adormirea Maicii Domnului” la care s-a adăugat „Izvorul Tămăduirii” . Incinta mănăstirească mai cuprinde clopotnița monumentală (40 m înălțime, 17 clopote;construcția include un paraclis, un muzeu și pangar), altarul de vară având drept protectori pe „Sfinţii Martiri Brâncoveni” , un corp de chilii cu trapeză și bibliotecă.

Concluzii. Frumusețile plaiurilor botoșănene sunt prezente în ansamblul puzzle-ului românesc. Turistul e atras de obiective naturale, istorice, religioase sau culturale, pelerinul e interesat de latura spirituală a acestor locuri, dar tuturor ne plac poveștile și legendele care „îmbracă” și capacitează potențialul unui punct de atracție. Județul Botoșani deține în patrimoniu o mulțime de locuri interesante.

Să descoperim România, să descoperim locurile frumoase și obiectivele interesante din toate categoriile. Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1358 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI