Mănăstirea Vorona – vatra sacră din mijlocul pădurii

TIPĂREȘTE

Peste puțin timp va sosi sărbătoarea Paștelui atunci când toți ne strângem în jurul casei și al familiei, moment când ne aducem aminte de vremurile copilăriei și de toți cei dragi nouă. Deși ultima vizită în acest loc spiritual atât de drag mie a avut loc cu mulți ani în urmă și fotografiile datează de atunci, totuși înainte de această mare sărbătoare creștină îmi place să îmi aduc aminte de lucruri dragi. Drept urmare vă voi scrie azi câteva fraze despre Mănăstirea Vorona, poate cel mai important și frumos ansamblu mănăstiresc din județul Botoșani. În ultimii ani am mai ajuns în zonă de câteva ori fără a trece însă și pe la această mănăstire.

Istorie, cultură, tradiţii, natură, spiritualitate, ospitalitate - sunt doar o parte din atributele vechiului ţinut al Botoşaniului, caracteristici ce vin dinspre un mănunchi de aşezări străvechi înşirate de-a lungul Siretului, Jijiei, Başeului ori Prutului. Toate aceste elemente se potrivesc perfect „Ţării Voronei”. Vorona, un nume cu rădăcini adânc înfipte în negurile timpului, o localitate indisolubil legată de pădure, de tradiţie, de religie.

Comuna Vorona este situată în partea de sud-vest a judeţului Botoşani, la aproximativ 22 km de orașul Botoşani şi la 40 km de municipiul Suceava. Prima atestare documentară a toponimului Vorona datează din anul 1403. Pădurea ocupă versanţii dealurilor de pe teritoriul comunei, ponderea vegetaţiei lemnoase fiind de 26 % din suprafaţa teritorială a localității (peste 2200 ha). Rezervaţia forestieră Vorona, aflată în jurul mănăstirii omonime, în suprafaţă de 150 ha este alcătuită din elemente seculare de făget şi gorun și reprezintă unul din punctele limitei estice a pădurilor de fag, specia Fagus silvatica.

În perimetrul teritorial al Voronei, în mijlocul codrului umbros, la capătul unui drum ce străbate în meandre pădurea, descoperim o importantă vatră monahală ortodoxă, un adevărat centru cultural şi spiritual ce adăposteşte importante valori artistice şi istorice din întreg judeţul Botoşani.

Acces. Venind dinspre Municipiul Botoșani pe DJ 208C, după ce pătrundem în comuna Vorona întâlnim un sens giratoriu în mijlocul căruia este amplasată o troiță de piatră; din sensul giratoriu urmăm drumul spre stânga: DJ 208H și după 2 km parcurși parțial prin sat, apoi prin pădure ajungem în Poiana mănăstirii. Autoturismul poate fi parcat pe marginea lată a șoselei.

Scurt istoric. Tradiţia şi inscripţia votivă (pisania) aşezată pe zidul nordic al bisericii „Naşterea Maicii Domnului” dau drept dată a întemeierii anul 1600, când un număr mic de călugări veniţi din Rusia s-au aşezat în codrii Voronei, ridicând o biserică de lemn, informaţie preluată de mulţi cercetători. Documentele existente dovedesc însă faptul că mănăstirea Vorona (denumită iniţial schitul Icuşeni) a fost întemeiată în secolul al XVIII-lea, între anii 1744-1749.

Ansamblul mănăstiresc de la Vorona este compus din trei locaşuri de cult: biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (ctitor paharnicul Iordache Panait, 1793-1803), biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (ctitor arhimandritul Rafail, stareţul mănăstirii, 1835) şi biserica cu hramul „Sf. Nicolae” (ctitor arhimandritul Rafail, stareţul mănăstirii, după anul 1835).

Mai există diferite clădiri mănăstireşti: turnul-clopotniţă, arhondaricul, bucătăria, chilii, pităria şi spălătoria (ridicate între anii 1850-1853 de acelaşi stareţ, arhimandritul Rafail), câteva case călugăreşti (construite în stilul caselor tradiţionale din zona Voronei). Între 1978-1986 se mai ridică două clădiri, din care una destinată depozitului de patrimoniu naţional bisericesc al judeţului Botoşani, bibliotecii şi unui laborator de conservare, iar cealaltă adăposteşte stăreţia, diverse ateliere şi chilii.

Traversăm gangul de acces care traversează vechiul corp de chilii chiar pe sub turnul clopotniță. Ceardacul cu stâlpi și modele traforate din lemn, încărcat de flori de sezon, constituie o imagine deosebită. Curtea spațioasă este împodobită cu mii de flori de diferite feluri care ne încântă sufletul. Stăreția, construită pe două etaje, cu aceleași ornamente de lemn se integreajă perfect în peisajul forestier al zonei. Acoperișurile lăcașurilor de cult (reînnoite în ultimii ani) au formă de bulb, de influență rusească. O mare pictură murală exterioară înfățișând Judecata de Apoi ocupă peretele uneia dintre biserici. Călugărițele erau ocupate cu ascultările zilnice, câteva dintre ele curățau niște pești mari, așezați în coșărci de nuiele, pescuiți din iazul mănăstirii. Am intrat în biserica principală a mănăstirii unde liniștea este desăvârșită. După clipe de reculegere am pornit către iazul de lângă incintă, am băut apă rece de la un izvor, am privit mănăstirea din acest punct.

Amintiri. Hramul mănăstirii Vorona are loc în ziua de 8 septembrie a fiecărui an și atrage permanent sute, chiar mii de credincioşi veniţi din toate satele înconjurătoare şi din Botoșani ori Suceava. Era evenimentul principal pe care îl așteptam cu nerăbdare la fiecare sfârșit de vacanță de vară. Ne rugam cu multe zile înainte de bunicul să ne lase să mergem cu alți copii însoțiți de părinți la nedeea din Poiana Mănăstirii Vorona. Îmi plăceau „hărmălaia” și oamenii de toate felurile prezenți în acea zi de hram pe tăpșanul înierbat. Îmi aduc aminte cu plăcere de înghețata la cornet artizanală cumpărată din vase metalice mari ținute acoperite între paie în căruțe. Nu puteam pleca fără a cumpăra un fluier cu rotiță (imagine aici: etimpu.com/2012/11/19/ami ... luier-cu-rotita).

În timpurile mai vechi tineri şi vârstnici îmbrăcaţi în straie de sărbătoare soseau la mănăstire dimineaţa devreme, în căruţe sau pe jos. La prima geană de lumină glasul clopotelor spărgeau liniştea pădurii, deja înveşmântată în culorile toamnei, chemând la slujbă. După încheierea slujbei religioase oamenii se împrăştiau în poiană, lângă mănăstire, unde aveau loc întreceri de cântec şi joc, iar pe platforme speciale cântau fanfare ţărăneşti. Pe pajişte erau instalate scrânciobe şi tarabe pentru practicarea negoţului. În poiana mănăstirii Vorona se înfiripa o adevărată nedee ce conducea la apropiere sufletească între participanţi, la iertare, bucurie şi voie bună. Tradiţia se împletea cu folclorul şi amândouă cu religia.

În ceea ce privește Paștele în Moldova îmi voi aminti întotdeauna cu plăcere pregătirile făcute de bunici în gospodărie (se văruiau casa, anexele gospodăreşti și gardul, se primeneau camerele, se făcea curăţenie în curte), dar mai ales voi „simți” mereu gustul și mirosul cozonacilor, păscuțelor și pâinii coapte înainte de Sfintele Paști. Bineînțeles, copii fiind, gustam din toate înainte de sărbătoare. La Înviere mergeam noapte, pe la orele 4-5, cu un coș plin cu bunătăți care urma a fi sfințit de preotul satului. În curtea bisericii sătenii îmbrăcați în hainele cele mai bune (ori noi) se aliniau pe rânduri; culori și mirosuri de coptură împânzeau aerul, lumina lumânărilor alunga întunericul nopții; uneori se auzeau focuri de armă trase de vânători pentru alungarea spiritelor rele. Era o adevărată provocarea ajungerea acasă cu lumânarea aprinsă, după circa 1 km de mers pe jos prin vânticelul care bate mai mereu pe Valea Siretului. Lumina ajungea apoi prin toate camerele casei, prin grajdul cu animale și grădină. Masa din prima zi de Paște, alături de familie, era nelipsită. Amintiri, amintiri...

Doresc membrilor AmFostAcolo un Paște Luminos, bucurii și numai gânduri bune.

---

VIZUALIZĂRI: 2761 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI