În vizită la Mănăstirea Dervent

TIPĂREȘTE

V-am povestit în articolul precedent despre Mănăstirea ”Peştera Sfântului Apostol Andrei”, unul dintre cele mai cunoscute lăcaşe de cult din partea de sud a Dobrogei. Vă spuneam că am ajuns acolo pe la începutul lunii iunie, într-o frumoasă plimbare de o zi pe meleagurile dobrogene. În aceeași zi am vizitat o altă mănăstire cunoscută, despre care doar mai citisem câte ceva, fără a ajunge anterior să-i călcăm pragul – este vorba despre mănăstirea Dervent.

Calea de acces către acest obiectiv este reprezentată de DN 3, lăcaşul de cult aflându-se la marginea acestui drum naţional, pe partea dreaptă când vii dinspre Constanţa sau pe stânga atunci când ajungi acolo dinspre Călăraşi. Referitor la calitatea acestui drum, aş aprecia-o ca fiind bună: şoseaua a fost destul de liberă şi ne-a condus printre podgorii și livezi, coline şi pâlcuri de pădure către mănăstirea Dervent. Pentru şoferi sunt importante şi distanţele, aşa că le voi aminti: 18 kilometri de la punctul de trecere cu bacul Ostrov şi 110 kilometri de la ieşirea din Constanţa.

În ceea ce priveşte vechimea acestui lăcaş de cult, „tradiţia spune că la Dervent a existat o biserică de mănăstire distrusă în urma unei invazii a pecenegilor (în anul 1036), în acelaşi timp cu cetăţile Capidava şi Dervent. Locul actualei mănăstiri a fost însă ales pentru că aici există două cruci tămăduitoare din piatră despre care se spune că ar avea o vechime de aproximativ 2000 de ani. Mai concret, patru creştini au fost martirizaţi pe aceste meleaguri deoarece au propovăduit Evanghelia, refuzând să-şi lepede credinţa chiar şi atunci când au fost torturaţi. În urma sacrificiului lor, din pământ au crescut patru cruci cu puteri tămăduitoare, două dintre aceste cruci păstrându-se și în zilele noastre. Actualul lăcaş de cult de la Dervent a fost înființat în anul 1923. ” (surse – wikipedia şi un panou informativ din incinta mănăstirii)

Vizitarea mănăstirii Dervent - Noi am ajuns în parcarea mănăstirii la câteva minute după ora 14.00, în timp ce pe bolta cerească apăruseră niște nori tot mai amenințători. Fără să stăm prea mult pe gânduri, am traversat șoseaua și ne-am apropiat de intrarea în curtea lăcașului de cult. Turnul clopotniță, prin gangul căruia se intră în curte, are o formă interesantă care îți atrage imediat privirile. În partea superioară are un balcon ce este susținut de jur-împrejur de stâlpi sculptați, iar cărămizile arse au fost utilizate pentru a crea arcade deasupra ferestrelor și deasupra porții mănăstirii. În ceea ce privește poarta, aceasta este realizată din lemn și este sculptată cu diferite ornamente și motive religioase. Mai trebuie spus că la intrarea în incinta mănăstirii există numeroase plante, flori, dar și arbuști care formează o adevărată oază ce continuă și dincolo de zidul de incintă.

În partea centrală a curții se află biserica, aceasta având hramul ”Sfânta Cuvioasă Paraschiva”. Lăcașul de cult adăpostește două odoare bisericești de mare preț - este vorba despre Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și despre Sfânta Cruce (aflată într-un micuț paraclis alipit de biserică, în partea stângă). Referitor la Icoana Făcătoare de Minuni, am lecturat câteva informații afișate în apropiere și am aflat că ea a fost donată în anul 1940 de către o familie de români din Cadrilater. Din momentul în care icoana a ajuns la Dervent, s-au împlinit multe dintre rugăciunile care i-au fost adresate de către oamenii necăjiți.

Sfânta Cruce adăpostită în paraclisul alipit la stânga bisericii și-a dovedit de-a lungul vremii puterile sale tămăduitoare. Mulți dintre credincioșii care au venit să se roage și să o atingă s-au vindecat de suferințele lor trupești sau sufletești. Acesta este și motivul pentru care locul este mereu aglomerat, așa că am așteptat și noi câteva minute până să putem intra în respectivul paraclis. Crucea este adăpostită sub un altar de marmură albă pentru a fi mai bine protejată, însă poate fi atinsă prin spațiul lăsat liber pe lateral.

În spatele acestei biserici, în exterior, se află şi cea de-a doua cruce tămăduitoare de la Dervent, ea fiind de ajutor animalelor bolnave.

Tot în spatele bisericii se află în construcţie o altă biserică de dimensiuni impresionante. Ca o părere personală, consider că mănăstirea Dervent este frumoasă aşa cum este în prezent, iar o biserică mult mai mare decât toate celelalte clădiri din incintă va mai ştirbi din frumuseţea mănăstirii. În fine, asta este... această tendinţă de a construi biserici noi şi opulente am mai întâlnit-o şi prin alte locuri, însă nu cred că este o idee inspirată!

Să revenim la prezentarea mănăstirii Dervent. Curtea lăcaşului de cult te îmbie la relaxare! Acolo este amenajat un mic parc, iar pe marginea celor câteva alei sunt amplasate la umbră bănci unde pelerinii se pot odihni după drumurile lungi pe care probabil că le-au parcurs pentru a ajunge la Dervent. Aghiazmatarul „se scaldă” într-o mare de verdeaţă şi floricele colorate, iar de jur-împrejur clădirile-anexă adăpostesc pangarul, chiliile sau trapeza mănăstirii. Am aruncat o privire şi dincolo de gard, atraşi de luciul lacului Bugeac sau de întinderile de stufăriş care găzduiesc neamurile de zburătoare iubitoare de apă.

După ce ne-am relaxat şi noi preţ de vreo 10 minute pe o bancă din apropierea trapezei şi ne-am recăpătat energia sorbind din apa rece a cişmelei din curte, ne-am ridicat şi am pornit către un alt punct de interes de la acest ansamblu mănăstiresc – este vorba despre Izvorul Tămăduirii, aflat la aproximativ 300 de metri depărtare. Conform tradiţiei, izvorul din apropierea Derventului a fost scos la lumină de către Sfântul Apostol Andrei, care a lovit cu toiagul în pământ pentru a găsi apa cerută de ucenicii lui. Foarte probabil, în apa izvorului au fost botezaţi de către Sfântul Andrei primii creştini de pe aceste meleaguri.

Un drum de ţară ne-a condus în mai puţin de un sfert de oră la Izvorul Tămăduirii. Pe marginea drumului sunt mulţi nuci, pruni şi salcâmi, astfel că ne-am plimbat protejaţi de umbra acestora. Izvorul este adăpostit de un mic paraclis ridicat în anul 2002, iar dintre cele câteva picturi interioare aş putea aminti scena biblică „Chemarea Sfântului Apostol Andrei”. Am umplut şi noi o sticluţă cu apă, apoi am revenit la mănăstire şi în câteva minute ieşeam pe poartă, mulţumiţi că am vizitat acest frumos lăcaş de cult de pe meleagurile dobrogene.

În încheiere, recomand vizitarea mănăstirii Dervent tuturor celor care ajung prin partea de sud a Dobrogei! Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 6146 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI