Dervent, mănăstire deosebită în Dobrogea de Sud

TIPĂREȘTE

În vezi impresii spuneam că de la Mănăstirea Sf. Andrei am plecat să ne continuam plimbarea prin Dobrogea, spre Mănăstirea Dervent….

De la Mănăstirea și Peștera Sf. Andrei la Mănăstirea Dervent

Am revenit la Drumul Național DN3 pe care am continuat să mergem spre Călărași dar după circa 21 de kilometri am văzut un Indicator Turistic spre Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Lipnița, nu știam nimic despre ea, dar se vedea mare, nouă și frumoasă, așa că ne-am oprit pentru câteva poze, apoi am mers mai departe vreo 14 kilometri până în Satul Galița din Comuna Ostrov din județul Constanța. Este o comună mare, are șase sate risipite în jurul Lacului Bugeac și se întinde de-a lungul Drumului Național DN3 pe vreo 20 de kilometri până la Dunăre, la granița cu Bulgaria.

Acolo se pot vedea Muzeul Vinului și Crama Ostrov, Lacul Bugeac și Rezervația Naturală Pădurea Esechioi, Cetatea Bizantină Vicina de pe Insula Păcuiul lui Soare, dar comuna este cunoscută mai ales prin Mănăstirea Dervent. La ieșirea din localitate spre Bulgaria se află și Bacul Ostrov – Călărași pe care l-am folosit.

Mănăstirea Dervent

Mănăstirea Dervent se află în Satul Galița pe Drumul Național DN3 în apropierea intersecției cu Drumul Comunal DC42, are site-ul dervent.ro unde se găsesc email-ul și telefoanele de contact, inclusiv posibilitățile de cazare.

Mănăstirea are o poveste ce începe cu aproape 2.000 de ani în urmă, după ce Sf. Apostol a adus creștinismul în Dobrogea și s-a retras în Peștera despre care vorbeam în review-ul de mai sus, misiunea creștină fiind continuată de un preot și trei fecioare. Cei patru au fost chinuiți și uciși pentru credința lor iar acolo unde martirii au fost uciși au „crescut din pământ” patru Cruci, una mai mare, trei mai mici, considerate a fi tămăduitoare fiind protejate de-a lungul timpului. S-a ajuns în perioada ocupației otomane când Ahmet Bei, paznicul frontierei, auzind de puterile Crucilor a hotărât să le protejeze și el și au fost protejate vreo 500 de ani până când fiul Beiului din acea perioadă a decis să le distrugă. A tras cu caii de brațele unei cruci iar când brațele au fost rupte tânărul a murit iar un cal de la trăsura beiului a căzut. Acesta a înțeles că s-a întâmplat ceva rău și că și ei vor păți ceva rău. După câțiva ani un trăznet a distrus toată gospodăria turcească iar o molimă cumplită a omorât pe toți locatarii ei, membrii familiei sau curteni, ortodocși sau musulmani. Crucile au fost părăsite și uitate dar spre sfârșitul secolului 19 un tânăr cioban surdomut obosit a adormit cu brațele crucii căpătâi. Când s-a trezit a auzit oile care se depărtaseră și le-a strigat să se oprească….

De atunci crucile sunt protejate, astăzi mai sunt doar două, cea cu brațele rupte în curte, în jurul ei se aşează pungi cu grăunţe pentru animale, care prin simpla prezenţă, se spune, primesc puteri tămăduitoare, cealaltă, puțin mai mare, se află în paraclisul din stânga bisericii, bolnavii dorm acolo, se citesc rugăciuni pentru ei și….

Inițial mănăstirea se numea Crucea de Leac, mai târziu a devenit Dervent, (Trecere peste apă în limba turcă), numele unei cetăți antice romane, aflate în apropiere, cum spune o poveste distruse la începutul secolului 11.

Așezământul de astăzi ridicat în perioada 1929 – 1936 pe locul unui cimitir creștin este ctitoria monahului Elefterie Mihai a cărui viață este o adevărată poveste, poveste care m-a impresionat foarte mult și pe care aș vrea să o relatez.

Monahul s-a născut în Bulgaria, la 11 noiembrie 1900, în familia Mihail cu numele de botez Enache. La vârsta de 3 ani era paralizat, iar mama sa, auzind despre minunile de la “Crucea de Leac” de la Dervent, a venit cu el la micul paraclis de atunci. Seara l-a închinat Sfintei Cruci, băiatul a adormit în baraca de scânduri iar dimineața când s-a trezit mergea. Cu lacrimi în ochi, mama a mulţumit Maicii Domnului pentru minunea săvârşită şi a făgăduit că-l face doctor ca să vindece oameni şi preot ca să-i mulţumească permanent lui Dumnezeu. A devenit medic dar necazurile nu l-au ocolit: soţia şi copilul au murit la naştere, tatăl său, negustor bogat, dar cinstit şi credincios și un frate au fost omorâți de turci așa că s-a călugărit cu numele de Elefterie fiind numit în anul 1938 stareţ al Mănăstirii Dervent.

În timpul regimului comunist, sub presiunea organelor securiste speriate de popularitatea Monahului, Părintele Elefterie și-a dat demisia şi a părăsit mănăstirea în schimbul obţinerii promisiunii că biserica acestuia nu va fi demolată. S-a angajat ca portar până la pensionare, în anul 1962. A urmat o perioadă de medic, monah prin mai multe mănăstiri din Moldova, a intrat în conflict cu conducerea bisericii moldovenești, care nu era de acord cu medicul Mihail, dar a rezistat până în februarie 1990 când a revenit la Dervent, dorința lui de 30 de ani. După trei luni, în luna mai, a părăsit această lume, nu și Derventul, rămânând acolo pentru totdeauna în mormântul de lângă biserica pe care a ridicat-o și slujit-o atâția ani, acolo l-am găsit și noi, dar l-a părăsit în noiembrie 2020 pentru a se muta în Paraclisul Bisericii nou construite. Interesant, după 30 de ani de stat hainele monahului au fost găsite intacte, deși acesta a fost îngropat în pământ, cu ele a fost mutat în noul lăcaș….

Ajunși la Mănăstire am lăsat mașina în mica parcare din fața ei, este și o parcare mai mare pe partea cealaltă a șoselei, și am mers spre Poarta Mănăstirii masivă din lemn, sculptată cu diferite ornamente și motive religioase. Deasupra ei se ridică Turnul Clopotniță construit în stilul tradițional dobrogean care atrage atenția prin zidurile albe, acoperișul roșu și ornamentele din cărămidă arsă ce-l împodobesc, elemente care împreună cu turlele argintii atrag de departe privirile călătorului. Este înconjurat de un Balcon susținut de stâlpi sculptați, iar ferestrele și poarta sunt împodobite cu arcade din cărămidă. Trecând pe lângă un panou cu Planul Mănăstirii, postez o poză cu el, poate este util celor ce o vizitează, pe la Cișmeaua Sf. Ilie am ajuns la Poarta din lemn cu sculpturi păzită de câțiva localnici, oameni pașnici, liniștiți și am pășit în incinta mănăstirii, în curtea-grădină verde încă, vara multicoloră….

Am văzut și pozat Arhondaricul și Lumânărarul aflate în partea sudică a grădinii lângă Clopotniță.

Biserica” Sf. Paraschiva” , biserică cruciformă ridicată pe un soclu de piatră, cu pereții albi, simpli și acoperișul argintiu, este cunoscută și prin Icoana Maica Domnului Făcătoare de Minuni despre se spune că a împlinit multe din rugăciunile care i-au fost adresate de către oamenii necăjiți. Icoana a fost donată în anul 1940 de o familie de români ce s-a strămutat din Cadrilater în Dobrogea, era de mult în casa lor dar și-au dat seama de puterile ei când Icoana le-a spus să o ia și pe ea în Țară. Am pășit în Pridvorul închis prin intrarea străjuită de două turle poligonale, simetrice față de axa bisericii, am intrat în Pronaosul mai scund ca restul bisericii, slab luminat prin ferestrele înguste și lunguiețe de pe fețele dinspre nord și sud, am ajuns în Naosul bisericii, sub cea de-a treia turlă, mai mare și mai înaltă ca celelalte două și ne-am oprit la Altarul frumos și bogat pictat, la Catapeteasma sculptată în lemn împodobită cu picturi și icoane. Câteva poze și am mers la absida sudică, Paraclisul Sf. Gheorghe, apoi la cea nordică Paraclisul Înălțarea Sf. Cruci, ce adăpostește Crucea Preotului făcătoare de minuni.

Am părăsit biserica și am mers la Crucea mai mică aflată lângă Mormântul Părintelui Elefterie, ctitorul Mănăstirii, atunci era și el acolo, astăzi nu mai este, s-a mutat în Biserica Nouă închinată Sf. Iachint de Vicina, o biserică mare ce îmbină structura bazilicii creştine de tip bizantin cu tradiţia locală a bisericilor cruciforme. Este inspirată de Basilicile din Cetatea Tropaeum Traiani, parterul redă compartimentarea acestor basilici, catapeteasma este din piatră inspirată după Arcul de Triumf de la Roma, al primului împărat creștin, Constantin cel Mare, și în final va fi Acropola Creștin Ortodoxă a Dobrogei din „Bethleemul românesc” cum este denumită această zonă. Era încă șantier, nu se putea vizita, mi-ar fi plăcut să o văd, poate altă dată….

Am continuat plimbarea pe latura sudică a Mănăstirii, am văzut și pozat Paraclisul, Chiliile, Biblioteca și Muzeul care era închis, a urmat o scurtă pauză la Pangar ce oferă spre vânzare diverse obiecte bisericești. Am continuat plimbarea pe latura nordică pentru a vedea Agheazmatarul, Stăreția, Trapeza și Arhondaricul.

Ar mai fi fost de văzut Izvorul Tămăduirii, aflat lângă mănăstire, care spune povestea a apărut când Sf. Andrei a lovit cu toiagul în pământ pentru a găsi apa pentru ucenicii lui, apa fiind tămăduitoarte, dar nefiind pelerini am renunțat, stătusem deja o oră prin mănăstire, și am plecat spre parcare. La poartă nu mai era nimeni, așa că am privit în liniște mănăstirea, nu am putut-o poza în toată mărimea ei dar postez o vedere generală în care se văd cele două șiruri de clădiri, pe latura de nord clădiri citadine, arhitectură modernă, pe cea sudică clădiri cu arhitectură tradiţională dobrogeană, armonie unică între cele două stiluri, completate de zidul de cetate ce o transpune în timpuri străvechi.

Am urcat în mașină și am plecat pe DN3 spre bac. Traversarea a fost ușoară, plăcută, nu mai mersesem de mult cu bacul și în țară niciodată, apoi prin Călărași, București am ajuns la Pitești.

Aceasta a fost plimbarea mea prin Dobrogea, izvor antic de credință păstrată și în condițiile mult diferite de cele din restul României, o plimbare plăcută pe care o recomand cititorilor acestor impresii, pe care sper să o mai fac și eu, mai sunt atâtea de văzut….

Cadru natural deosebit...

Oază de spiritualitate...

---

VIZUALIZĂRI: 6396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI