GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Explorând din nou Botoșaniul
La mulți ani România!
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Ţara mea de glorii, ţara mea de dor? Braţele nervoase, arma de tărie, La trecutu-ţi mare, mare viitor!   Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc; Căci rămâne stânca, deşi moare valul, Dulce Românie, asta ţi-o doresc. (Mihai Eminescu)
Toamna călduroasă ne-a purtat prin nordul țării, călătoria împletind activități culturale cu plimbări de suflet. De fiecare dată când ajung în „orașul grădinilor” nu ocolesc centrul vechi și alte câteva locuri care fac parte din copilăria mea.
În timpul plimbărilor prin oraș te simți mereu învăluit de numele lui Eminescu, poetul național care a lăsat urme de neșters în acest colț al țării. Pornim la drum din preajma cuptoarelor medievale descoperite în apropiere de centrul vechi al orașului, dovezi ale activității meșteșugărești de la cumpăna veacurilor al XIV – al XV-lea, urme materiale care coboară atestarea documentară a urbei botoșănene cu cel puțin jumătate de secol. Urmărind cu privirea frontul de case colorate discret pătrundem în interiorul inimii comerciale a orașului de altădată - centrul vechi. Clădiri cochete, cu etaj și balcoane din fier forjat, găzduiau la parter prăvăliile de altădată, precum și locuințele comercianților, negustorilor sau meșteșugarilor – la catul superior. Un amalgam de populații au constituit nucleul activităților economice din acest oraș moldav, evreii și armenii detașându-se evident.
Întâlnim prima legătură cu Mihai Eminescu – un bust micuț, o plachetă și o inscripție marchează locul unde s-a aflat casa în care s-a născut și a crescut în primii ani de viață poetul. La câțiva pași distanță se ițește dintre copaci biserica Uspenia, loc unde a fost botezat copilașul Mihai în toiul iernii 1850. În curtea locașului de cult ctitorit de Doamna Elena Rareș (târgul Botoșanilor era apanaj al Doamnelor Moldovei, adică furniza venituri bănești direct în punga soțiilor de domni) se află o statuie grea de câteva tone realizată de Oscar Han – îl reprezintă pe poet la vârsta maturității (povestea este interesantă: luceafarul.net/mihai-emin ... ia-din-botosani).
Clădirile de epocă ne însoțesc până în spațiul deschis al pieței „1 Decembrie 1918” , o platformă largă, pavată cu piatră cubică; lipsește cu desăvârșire vegetația și se simte acest lucru. În centrul careului de case vechi este amplasat monumentul „Compania de mitraliere Maior Ignat în atac” (luceafarul.net/botosani-m ... l-grigore-ignat). După ce trecem pe lângă biserica „Sf. Gheorghe” (vezi impresii) Nu ratăm o plimbare prin Piața Mare, un furnicar de oameni care dau impresia unui spațiu încremenit în anii '90. Zărim din nou forma alungită și inconfundabile ale Halelor Centrale ridicate după planurile marelui inginer Anghel Saligny acum mai bine de 100 de ani.
Traversăm o arteră importantă ce străbate orașul, ici-colo se mai păstrează clădiri impozante din vremurile de altădată mixate cu blocuri cenușii și ajungem în zona Primăriei orașului Botoșani - un palat drăguț cu turlă și ceas. Vis-a-vis se află teatrul „Mihai Eminescu” , instituție culturală valoroasă, proaspăt renovată, străjuită de un alt bust al poetului nepereche.
Pătrund în spatele unor blocuri pentru a admira încă o dată casa Manolache Iorga, străbunicul marelui istoric, o clădire solidă cu etaj de pe la sfârșitul anilor 1700. Acum e părăsită, încuiată, după ce în trecut a găzduit Muzeul de etnografie. Muzeul de Istorie, aflat în fostul palat al Prefecturii, este închis – se renovează/restaurează/reamenajează.
Parcul Mihai Eminescu este oaza verde a urbei, deși întregul oraș e inundat de vegetație, flori, grădini, spații verzi. Spațiul de relaxare și distracție al botoșănenilor (deși la margine de oraș a apărut un mare loc de distracție și agrement - Cornișa) este urmașul palid al Grădinii Vârnav de altădată. Chioșcuri pentru fanfară, estrade pentru reprezentații culturale, un lac artificial și nelipsitul bust al lui Mihai Eminescu – primul dedicat poetului (1890) , alei umbroase, copaci maiestuoși, o galerie de busturi ale personalităților din diferite domenii născute în zona Botoșanilor, un loc de joacă, un monument dedicat Răscoalei din 1907 – sunt elementele găsite în parcul principal al capitalei de județ – Botoșani. De altfel însuși Eminescu, în anii de boală, a pășit „încet și rar” prin Botoșani: „se furișează în singurătatea aleelor din grădina Vârnav..., se pleacă de culege cărăbuși, îi pune în palmă și stă cu mâna întinsă până ce ei își iau zborul“. („Adevărul Literar și Artistic” , mai 1923)
În apropierea centrului vechi se află casa „Ciomac-Cantemir” , frumos exemplar de casă de târgoveți din anii 1800, gazdă acum a Fundației „Ștefan Luchian” (o perioadă a fost deschis un mic muzeu în interior cu obiecte originale aparținând „pictorului florilor” ). După ce ne desprindem privirea de la pridvorul înconjurat de trandafiri descoperim în curte o statuie ce îl reprezintă pe artistul Luchian.
Botoșaniul are multe locuri frumoase, o gară deosebită, o mănăstire ștefaniană (Popăuți), muzee importante (Casa memorială „Nicolae Iorga” , Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie), un liceu cu tradiție (A. T. Laurian), biserici vechi domnești și boierești, clădiri de patrimoniu, grădini, multe flori și spații verzi.
Mie îmi place Botoșaniul, așa cum este! Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 01.12.23 09:43:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BOTOȘANI.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Numai cine iubește cu adevărat acest colt din nordul țării poate descrie atât de frumos și documentat locurile prin care au trecut oameni de marca cu care ne mândrim. Acest tărâm, uneori uitat de mulți, a dat națiunii noastre nume de seama, Eminescu, Enescu, Luchian, Iorga, dar si Grigore Antipa, Onicescu, Leon Danaila... Felicitări și mulțumesc!
@DOINITA: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase! Pentru mine Botoșaniul, cu bune și cu rele, este orașul care îmi aduce aminte de clipe frumoase din copilărie. Mai târziu am descoperit și istoria lui frumoasă.
În ultimii ani acest colț de țară a început să fie călcat de tot mai mulți turiști, obiective din municipiu sau județ fiind incluse în diferite tururi turistice. Județul are ce arăta! Semne bune...
La mulți ani români! La mulți ani botoșăneni!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2023 Muzeul Țăranului din Flămânzi – Botoșani: rememorare a trecutului — scris în 16.02.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Ceramica Kuty – o familie de creatori: Iacinschi — scris în 09.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Biserica „Sf. Gheorghe” Botoșani – un monument de valoare proaspăt restaurat — scris în 22.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Repere turistice în Botoșani — scris în 03.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Parcul Eminescu din Botosani intre poezie si hidrobiciclete — scris în 07.08.13 de diana-camelia* din BACAU - RECOMANDĂ
- May.2013 Prin județul Botoșani – cultură și istorie (felurite obiective turistice) — scris în 03.06.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2013 Botoșani – orașul grădinilor: partea II - Unirii — scris în 03.01.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ