GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Biserica „Sf. Gheorghe” Botoșani – un monument de valoare proaspăt restaurat
Sentimentul religios, care a stăpânit sufletele moldovenilor, în veacurile trecute, s-a concretizat, la oamenii cu dare de mână, prin construire de biserici pentru mântuirea sufletului lor. Orașul Botoșani fiind un centru comercial, și locuitorii orașului putând, din aceasta cauză, să se îmbogățească mai lesne, a fost împodobit cu un număr de biserici poate mai mare...
Ne aflăm pentru câteva zile în îndepărtatul oraș Botoșani, în nordul țării, pe meleagurile unde s-au născut atâtea genii ale poporului nostru. Urbea botoșăneană, ca de altfel multe din orașele noastre, este formată dintr-un nucleu de clădiri vechi – centrul istoric și străduțe cu case și grădini și câteva cartiere din epoca comunistă, cu blocuri, majoritatea de înălțime mică, și magazine, la parter.
Târgul Botoșanilor, prosper centru economic situat pe drumul comercial care lega Marea Neagră de orașele Poloniei, devine începând cu anii 1500 apanajul Doamnelor, soții ale conducătorilor Țării Moldovei. Termenul apanaj are următoarea explicație: reprezintă un venit acordat din bunurile voievodatului unui membru al familiei domnitoare pentru a le asigura bunăstarea, în cazul de față Doamnelor. Prima desemnare a Botoșanilor drept apanaj al Doamnei a avut loc în timpul lui Ștefan cel Mare, atunci când domnul Moldovei ar fi dăruit Mariei Voichița, a treia soție, veniturile târgului.
Botoșaniul medieval capătă strălucire în timpul lui Petru Rareș, atunci când Doamna Elena a ridicat o curte princiară în zona mănăstirii Popăuți, loc de popas pentru familia domnitoare. Se pare că doamna Elena Rareș a locuit efectiv o perioadă la Botoșani, amenajând grădini în jurul reședinței și organizând petreceri și întâlniri cu tagma boierească din zonă.
Din veniturile târgului Doamna Elena Rareș a construit o biserică din piatră care a dăinuit peste secole. Biserica nu a fost ridicată pe un teren viran ci pe locul unde au fost atestate alte două biserici (una de lemn din secolul al X-lea și alta din piatră din secolul al XII-lea). La 1551 apare acest locaș de cult, stilul arhitectural fiind cel moldovenesc.
Vizita. De-a lungul anilor, în momentul în care eram în Botoșani, am trecut de multe ori pe lângă biserica de culoare roșie. Multă vreme curtea locașului și biserica în sine au cam suferit din cauza vremurilor și a stării vremii. În ultimii ani o organizare de șantier și schele au cuprins întreg perimetrul și edificiul religios, lucrările au pornit, s-au oprit, iar au pornit. Și pe 15 septembrie 2022 lucrările de restaurare și punere în valoare a monumentului istoric s-au încheiat și biserica a fost redeschisă.
Biserica Domnească, cum mai e numită, e ușor de găsit (str. Victoriei nr. 14), ea fiind practic situată într-o coastă a Pieței Mari. După ce vizitezi „Halele de carne și pește” din piață (construcții proiectate de marele inginer Saligny și ridicate cu peste 100 de ani în urmă) și te plimbi printre tarabele cu „de toate” încremenite parcă în epoca anilor ' 90 ajungi imediat la biserica „Sf. Gheorghe” .
Deși Botoșaniul era acoperit de o pătură de omăt în a doua decadă a lunii noiembrie și aerul rece îți ciupea obrajii am mers să vedem cum a fost reabilitat ansamblul religios. Prima oară îți apare în raza vizuală turnul clopotniță, refăcut la începutul anilor 1900 pe locul altuia mai vechi.
Pătrundem în curtea reamenajată (alei noi, plante ornamentale, fragmente din construcții vechi, stâlpi de iluminat) și admirăm de aproape corpul bisericii. Edificiul nu e foarte mare, dar e zvelt, cu o turlă înaltă. Combinația de piatră și cărămidă aparentă formează „desene” interesante pe fațade, cu un impact vizual plăcut. Baza turlei – două stele suprapuse – și acoperișul țuguiat echilibrează proporțiile și au efect asupra privitorului.
Ne apropiem de portalul de la intrare, o serie de arce, și descoperim pisania în limba slavonă. Ușa e descuiată, intru în liniște. Un bătrânel cu barbă albă care meșterea ceva după un paravan llasă deoparte treaba și se apropie, răspunde la salut și se uită întrebător la mine. Îi spun că vreau doar să intru 2 minute să mă reculeg în biserica străveche. Mormâie ceva și mă privește cu neîncredere, parcă eram un răufăcător. Se întoarce la treaba lui, dar simțeam cum mă urmărește permanent. Ciudat mod de a se purta cu vizitatorii sau pelerinii!
Biserica nu e pictată la interior, nu a fost niciodată. Catapeteasma e superbă, are un secol vechime, icoanele pictate în ulei fiind mai vechi. Se cunoaște că monumentul religios a fost restaurat, chiar dacă unele obiecte sunt vechi peste tot domnește aspectul de nou. Nu am stat decât câteva minute în interior, preferând să admir mai mult biserica la exterior.
Monumentul este important pentru comunitatea locală și istoria vieții religioase, Doamnele voievozilor îngrijindu-l permanent, până pe la jumătatea secolului al XIX-lea când au fost tăiate veniturile către Doamne, „apanajul” dispărând.
Botoșaniul are multe locașuri de cult, de diverse confesiuni, fiecare cu istoria și valoarea sa. Dacă ajungeți în oraș nu ezitați să vizitați câteva astfel de edificii.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 22.12.22 00:09:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BOTOȘANI.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@tata123 ????: Din păcate, deşi rădăcinile mele sunt botoşenene, nu am apucat să văd oraşul. Bunicul meu, fiu de vădană s-a născut acolo şi fiind bun la carte a fost dat la seminarul teologic, urmând să se facă preot. Numai că într-o vacanţă ducându-se la Bacău a intâlnit-o pe bunica. S-au căsătorit şi el a urmat Scoala Normală ajungând învăţător. Era un om foarte înţelept şi cult, din câte îmi amintesc. Fiind studentă la chimie m-a întrebat care e punctul de fierbere al mercurului. N-am ştiut, el da. A ajuns director de şcoală primară şi cu mândrie spun că aceasta îi poartă numele. A avut cinci copii, toţi au urmat studii universitare, Dumnezeu ştie cu câte sacrificii din partea lui. Scuză-mi digresiunea dar acum în preajma Crăciunului mi-am adus aminte de rădăcini.
@Michi: Mulțumim pentru povestea reală de viață care confirmă faptul că pe acele meleaguri s-au născut oameni care au reușit în viață.
Botoșaniul e un oraș drăguț dacă știi ce vrei să vezi și unde să cauți. Uneori simți că te-ai întors în timp, dacă nu te-ar trezi numărul mare de autoturisme, mollul și supermarketurile. Orașul face parte din universul meu și îmi va face mereu plăcere să mă plimb prin centrul istoric, prin parcul Mihai Eminescu și pe străzile cu case patriarhale.
Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2023 Muzeul Țăranului din Flămânzi – Botoșani: rememorare a trecutului — scris în 16.02.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Ceramica Kuty – o familie de creatori: Iacinschi — scris în 09.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Explorând din nou Botoșaniul — scris în 01.12.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2022 Repere turistice în Botoșani — scris în 03.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 Parcul Eminescu din Botosani intre poezie si hidrobiciclete — scris în 07.08.13 de diana-camelia* din BACAU - RECOMANDĂ
- May.2013 Prin județul Botoșani – cultură și istorie (felurite obiective turistice) — scris în 03.06.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2013 Botoșani – orașul grădinilor: partea II - Unirii — scris în 03.01.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ