„Pe drumuri de deal și istorie”

TIPĂREȘTE

Stau și citesc pe AFA despre călătorii și destinații — una mai bengoasă ca alta. Locuri exotice, apusuri și răsărituri care-ți taie răsuflarea, depinde doar pe ce meridian te prinde visarea. Toată avalanșa asta de poze, povești și impresii mă lasă cu gura căscată: wow, ce de locuri frumoase!

Și-atunci mă gândesc: dacă ar fi să-mi fac și eu o țintă, o destinație de vis, greu tare mi-ar fi să aleg. Așa că, o iau ca tipul ăla care avea trei iubite și nu știa pe care s-o ia de nevastă. Se hotărăște el să le pună la încercare. Le dă fiecăreia câte 5000 de euro și le spune:

„Cheltuiți-i cum vreți, dar la final să-mi spuneți de ce ați făcut-o.”

Zis și făcut.

Prima iubită ia banii, se duce prin magazine de fițe, își cumpără haine, cosmetice, bijuterii — tot tacâmul.

„Am cheltuit banii ca să mă fac frumoasă, pentru tine!” , zice ea zâmbitoare.

A doua, mai tehnică, se duce prin magazine de electronice. Cumpără telefoane, tablete, jocuri și alte minunății.

„Am cheltuit banii ca să-ți cumpăr ce știu că-ți place, să te distrezi — pentru tine am făcut-o!” , spune ea.

A treia, mai cu minte, ia banii, îi investește și triplează suma.

Vine înapoi cu zâmbetul până la urechi:

„Uite, ți-am adus cei 5000 de euro înapoi, alți 5000 sunt ai mei, și alți 5000 sunt ai noștri. Am înmulțit banii, pentru amândoi.”

Tânărul nostru s-a tot gândit, a analizat, a învârtit problema pe toate părțile , care să fie soția lui ?!…

Și, într-un final, a ales-o pe aia cu țâțele cele mai mari!

Ei bine, așa și eu. Citesc la voi despre Portugalii, Spanii și toate țările alea unde s-a preumblat Șeherezada, și mă tot minunez. Dar, după atâta inspirație și analiză, am ales și eu: Am fost la Mamaia Nord, acasă la mine! 😄

Sigur, să mergi la Mamaia Nord în mijloc de octombrie nu e semn de mare pricepere turistică — asta e clar. Dar voi, ăștia care v-ați mai pierdut din viață citindu-mă, v-ați convins de mult de treaba asta, recte priceperea mea turistică. Și mai știți și că sunt foarte încăpăâînat, așa că pentru cei dintre voi oripilați de alegerea mea, vă transmit crezul meu :” Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie” !

Totuși, ca să nu credeți că nu mi-am luat hapurile„vă dau și motivul pentru care Mamaia Nord: să spunem, că mai trebuie să trec și pe la casa aia din când în când, să văd ce și cum. Nu de alta, dar gazul (pentru încălzire) se plătește, iar vremea... după cum ați văzut, n-a fost chiar numai soare. Ba, aș putea spune, mai degrabă invers! 🌧️😄

Bun, acuma că am pus introducerea la punct, hai să vorbim despre review-ul turistic în sine — adică despre drumul de întoarcere de la Mamaia Nord spre orașul istoric în care, sincer, nu prea mai înțeleg de ce locuiesc.

De ce drumul de întoarcere? Păi, așa cum sergentul Peneș Curcanul venea în Vasluiul lui drag (salut, @adso!), și eu, vrânceanul acela hulit din balada națională a Mioriței, voiesc, totuși, a mă întoarce spre casa de care mă leagă serviciul și alte obligații lumești.

Drumul ales: Năvodari – Baia – Cerna – Măcin – Brăila – Focșani – Mărășești. O rută pe care, dacă știi s-o privești cu ochii minții și nu doar cu Waze-ul, e o mică lecție de istorie, geografie și umor național.

Pe traseu, primul popas spiritual: Orașul Antic Ibida, pe raza satului Slava Rusă — loc ce poartă istoria mai cu răbdare decât noi nervii.

După Ciucurova, dai peste Mănăstirea Cerbul, un loc liniștit, unde și Google Maps ar zice „respiră adânc” .

Apoi, hop și-n Atmangea, localitate care prin 1860 a fost populată de coloniști germani. Oameni serioși, care nu doar că au construit prima biserică catolică din Dobrogea, dar probabil au și măsurat-o de trei ori înainte.

Mai departe, la Cerna, ești invitat acasă la Panait Cerna — poet rafinat și om de o cultură cum rar mai vezi. Om care, dacă s-ar fi născut azi, probabil ar fi făcut podcasturi filosofice și ar fi avut un canal de YouTube numit „Cerna Talks” .

După Cerna, drumul te duce la Turcoaia, unde se oglindește în soare Lacul Iacobdeal — iar la vreo doi-trei kilometri mai încolo, poți vedea ruinele cetății romane Troesmis. Adică ce-a mai rămas din ea, că romanii n-au avut treabă cu garanțiile de construcție.

Ajungi apoi la Măcin, unde poți căuta vechea cetate Arrubium, și, când te apucă filosofia drumului, traversezi Podul de la Brăila.

Și aici vine partea cu gândul meu „profund” :băi, ați observat că toate podurile noastre peste Dunăre au fost făcute de străini? Ăla vechi, de la Drobeta, de Apolodor din Damasc; Podul Prieteniei – de ruși; iar ăsta de la Brăila – de italieni.

Se pare că românul nu prea are chemare la poduri, el mai mult la poduri de flori, de vorbe și de promisiuni! 😄

Ia să detaliez, ca să vă faceți o idee, cine știe, poate că, după ce mă citiți, vă vine vreo idee dacă ajungeți pe-acoloșa :

La Orașul Antic Ibida se ajunge ușor: drumul prin sat e asfaltat, marcat și, până la un punct, chiar promițător. Ultimii două sute de metri te poartă însă pe un câmp care se spune că ar fi fost, cândva, al doilea cel mai mare oraș antic din Dobrogea, după Tomis.

Cobor din mașină și trag adânc în piept aerul tare al istoriei, în forma ei pură. Am venit să mă-nțelepțesc, zic în gând, vizitând cetatea. Dau prioritate (de dreapta, firește!) unei turme de oi și privesc cu atenție după câinii de rigoare. Ăștia mă ignoră total — semn că n-au chef de filozofie antică — așa că traversez tăpșanul și mă urc pe o movilă.

Câteva ziduri, ici-colo dezgolite, și cam atât. Canci tabele de informare, panouri, ghidaje sau vreo urmă de grijă culturală. Noroc că netul merge bine, că altfel nu știi dacă ești pe urmele romanilor sau ai nimerit în spatele vreunui grajd. Încerc să-mi imaginez pe unde mai gâlgâie istoria, dar ploaia de zilele trecute a lăsat urmele ei — pământul e moale, așa că simți că istoria s-a scufundat și ea un pic în noroi.

Plec oarecum nedumerit. Setea de cunoaștere istorică a fost faultată grosolan de dezinteresul instituțeiei ăleia— cum îi zice? — ah, da, Ministerului Culturii, cea care ar trebui să cultive simțul național și patriotic prin expunerea obiectivelor istorice ale țării ăsteia.

Deci, da. Nu se percepe nicio taxă de vizitare, și sincer, nici nu prea ar fi pentru ce. Dar, măcar, știi că ai călcat într-un loc care, pe vremuri, aparținea romanilor. Și, chiar dacă azi nu mai vorbește nimeni latină pe-acolo, tăcerea aia dintre dărâmături parcă spune, totuși, ceva. Un fel de: a fost, dom’le, și aici o lume...

La Mănăstirea Cerbu se ajunge relativ ușor. Tot ce trebuie să faci e să te ții de drumul spre Brăila. La un moment dat, după ce treci de Ciucurova, dai peste o mare intersecție: înainte spre București, la dreapta spre Brăila. Fă dreapta, dar nu apăsa prea tare pedala — la scurt timp vei vedea indicatorul spre mănăstire.

Mănăstirea Cerbu încă se află în construcție, dar e așezată într-un loc tare frumos, care-ți dă un fel de pace fără cuvinte. În fața bisericii, pe vârful unei coline, se ridică un alt lăcaș, la care se ajunge pe un drum ce vrea să fie o copie a Golgotei. Urcușul e scurt, dar plin de sens — și când ajungi sus, priveliștea te răsplătește din plin. De jur împrejur, colinele se rostogolesc sub cerul larg, iar liniștea pare că te cuprinde ca o rugăciune fără glas.

Merită să ajungi până acolo. Nu costă nimic, doar dacă vrei să ajuți mănăstirea cu o mică donație, sau să cumperi niște lumânări pe care să le aprinzi, poate în speranța că-ți vor lumina drumurile — ăsta de acum și ăla care va fi să fie.

Și, ca să fie ca la Coșbuc:

„Cu făclioara, pe-unde treci

dai zare negrelor poteci,

în noaptea negrului pustiu —

iar banu-i vamă pentru râu,

merinde ai colac de grâu,

pe-un drum de veci.”

Atmangea — un loc unde liniștea are accent străin, dar suflet românesc.

Drumul mă poartă mai departe spre Atmangea, un sat care, pe la 1860, a fost populat de coloniști germani. Oameni harnici, ordonați, care au ridicat prima biserică catolică din Dobrogea — așa se spune prin toate cărțile și legendele locului.

Am încercat s-o găsesc și eu, dar fără noroc. Se povestește că, între timp, ar fi fost transformată într-o biserică ortodoxă. Poate că așa e, dar n-am avut pe cine să întreb — satul părea prins într-o duminică fără sfârșit, liniștit, fără grabă și fără curiozitate.

Biserica catolică actuală e o construcție nouă, îngrijită, dar fără acel aer de poveste al zidurilor vechi. M-am plimbat puțin prin sat, cu senzația că istoria asta germană s-a topit discret în peisajul dobrogean, lăsând doar umbre și câteva povești care mai circulă printre bătrâni.

Casa lui Panait Cerna se află, firesc aș zice, în comuna Cerna, prin care treci prin periplul tău spre Măcin și apoi Brăila. Panait Cerna, poate că mai știți, a fost un poet și eseist român, născut din tată bulgar, pe care ar fi trebuit și l-a și chemat, Stanciof. Pe vremea când era elev la liceu a participat la un concurs de poezii și, ca să poată să fie remarcat și-a luat numele localității unde s-a născut. Panait Cerna a fost, de mic, un copil inteligent. Lângă casa sa, meșterii italieni reparau biserica comunei iar acest Panait, la vârsta aia de 4-5 ani, stând pe lîngă ei, a învățat lb. italiană. Cică ar fi stăpânit apoi vreo 7 limbi. Oricum doctoratul în filosofie și l-a luat în Lepizig.

Casa Memorială Panait Cerna este un loc pe care ar fi bine să-l vizitați, dacă veți ajunge acolo și se află într-o zonă liniștită a comunei, ușor de găsit și bine îngrijită. Clădirea, o casă țărănească dobrogeană cu prispă joasă și acoperiș de șiță, păstrează atmosfera începutului de secol XX. Înăuntru, încăperile sunt simple, luminoase, și adăpostesc o colecție atent aranjată de fotografii, manuscrise, cărți, mobilier și obiecte personale care i-au aparținut poetului.

Pe pereți, fragmente din poeziile sale și portrete în sepia îți amintesc de un om care a trăit scurt, dar intens, cu mintea mereu aplecată spre gândul mare și curat. Vizita e completată de explicațiile calde ale doamnei muzeograf, care vorbește despre Panait Cerna cu respect și o emoție sinceră, făcându-l să pară prezent printre cărțile și lucrurile lui. E un loc modest, dar plin de suflet, unde simți că timpul s-a oprit puțin ca să-și tragă răsuflarea.

Biletul este 6 lei persoană adultă, 3 lei pensionari, elevi, studenți. Atenție, lunea și marțea muzeul este închis

Lacul Iacobdeal are o mică faimă locală pentru culoarea aparte a apei sale. S-a format într-o veche exploatare de granit care, după ce s-a surpat, a fost umplută de apa din pânza freatică. Până acolo drumul nu e tocmai prietenos — hîțînat, cu gropi ici-colo, dar practicabil.

Accesul se face după ce-ți achiți obolul: 5 lei de om ființă umană. La intrare ți se amintește politicos că n-ai voie cu mâncare sau băutură, căci, sus, există o terasă care-ți oferă toate astea, evident contra cost.

Lacul în sine e frumos, liniștit, dar fără acel „wow” din poze. Poate lumina n-a fost de partea mea, poate că sunt eu prea mofturos, cert este că nu m-a dat pe spate ! Doar că, acum, după ce am văzut ce-i acolo, nu o să mai fac ochii cât nasturii de palton când o să-i aud pe alții povestind despre așa minunăție ! :p

Cetatea Troesmis, este tot pe raza administrativă a comunei Turcoaia, doar că vreo doi km mai spre Măcin. Drumul din șosea până la cetate este chiar mai prost decît ăla spre lac, dar, nu disperați! Nu veți găsi indicatoare, ca să vă faceți o idee, când ajungeți pe lângă un fel de coloană auto, pe-acolo o să fie și cetatea. În fapt, un maldăr de bolovani, puși unul peste altul, despre care afli, trăiască internetul, că ar fi un vechi turn de pază roman. Aha, sigur ! Cetatea Troesmis este popularizată la fel ca Ulmetum, se merge pe stilul ”Unde e cetatea ?!”, ”Care cetate?!”

În schimb, la Arrubium, din Măcin, situația e schimbată, platoul unde ar trebui să fie cetatea este acum groapa de gunoi a orașului. Urci un delușor, prin oraș, printr-un cartier de cetățeni neaoși și , odată ajuns sus, te bucuri cu imaginea Dunării. Despre cetate, mai puțin , nu prea se mai vede!

De la Măcin se ajunge repede la Brăila. Podul se înalță, maiestos, peste Dunăre, care curge spre Brăila, orașul Chirei Chiralina, al poveștilor cu cuțitari de port, orașul lui Panait Istrati. Sfârșit de drum al Dobrogei, podul zic, poate un început de poveste pentru celelalte drumuri de ne vor purta prin țara asta frumoasă. Eu mi-am făcut datoria, v-am adus până aici, de acuma mergeți singuri către casele voastre. Vă salut, sincer: haidi, pa !

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 37 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI