Pe Valea Bistritei, de la Piatra la Bicaz si-apoi mai sus…

TIPĂREȘTE

Preambul:

Fiind leaganul copilariei mele, Neamtul si Valea Bistritei au fost primele trasee turistice pe care am umblat. Sper sa nu fie cotat drept reclama comerciala ceea ce voi scrie. Voi face referire doar la edificii istorice vechi de sute de ani, la frumuseti create de natura si la nostalgicele mele amintiri. Am plecat de mult din Neamt, am revenit ocazional si de fiecare data schimbarile m-au luat prin surprindere. Pensiuni? Terase? Nici nu le cunosc. Ma cazez la casa parinteasca, trista si pustie, care inca mai exista si mananc… din portbagaj. Daca mergand pe traseele descrise de mine veti descoperi pensiuni si terase bune - oricum e plina zona - va rog sa scrieti aici despre ele. Intr-o zi, poate-mi vor fi de folos si mie.

In drumul catre munte, iesind din Piatra Neamt spre Bicaz, nu departe un indicator dreapta semnaleaza ca la 2 km se afla Manastirea Bistrita. Merita un bob zabava pentru ca veti pasi intr-un lacas cu o istorie straveche, datand de la sfarsitul sec. XIV, din timpul domniei lui Petru I Musat.

Alexandru cel Bun a zidit in 1402 in locul bisericutei de lemn a ieromonahului Pafnutie, o biserica de piatra cu pronaos, gropnita, naos si altar, pentru a-i fi loc de vesnica odihna lui si familiei sale. Ulterior, cei care i-au urmat la domnie si-au inscris numele printre donatori facand din Bistrita una dintre cele mai importante ctitorii medievale moldovenesti.

Manastirea Bistrita, inconjurata de ziduri groase de piatra, cu metereze si drum de straja, va intampina cu porti deschise larg la intrarea arcuita de sub turnul cu trei nivele.

Biserica, cea mai importanta ctitorie a lui Alexandru Lapusneanu, are o singura turla, iar intre naos si pronaos, in gropnita, adaposteste mormintele lui Alexandru cel Bun si ale membrilor familiei sale.

La Manastirea Bistrita va puteti reculege la icoana Sfintei Ana, facatoare de minuni, amintire a legaturilor domnului Moldovei cu Bizantul in prima jumatate a sec. XV. Credinciosii preaplecati, se roaga si trec pe sub aceasta icoana.

Muzeul manastirii a fost amenajat initial in Turnul lui Stefan. Aici m-a adus tata, pe cadrul bicicletei, cand aveam doar 7 ani. Pot spune ca acesta este primul obiectiv turistic pe care l-am vizitat in viata mea. Un calugar ne-a deschis si ne-a permis sa admiram pretioasele obiecte vechi de cateva sute de ani, iar tata imi povestea intr-una de Stefan domnul si de Alexandru cel Bun. In 1984, cand s-au incheiat lucrarile de restaurare, muzeul a fost mutat in cladirea Scolii Domnesti a lui Petru Rares, aflata imediat la stanga intrarii. Aici puteti vedea un mare numar de icoane din sec. XVI-XVIII, fragmente de teracota, sculpturi si fresca descoperite in timpul cercetarilor arheologice, fragmente de vesminte domnesti si obiecte din necropola voievodala, monezi de epoca, precum si Evanghelia cu ferecatura din argint aurit tiparita la Manatirea Neamt, Vietile Sfintilor de Mitropolitul Dosoftei, tiparita la Iasi in 1686, clopotul daruit de Stefan cel Mare in 1494, cu stema Moldovei si inscriptie slavona.

Si pentru ca am amintit de clopot, vreau sa va spun ca la Bistrita trebuie neaparat sa ascultati bataia clopotelor. Eu n-am auzit altundeva o mai vibranta si mai rascolitoare muzica a clopotelor.

Continuand pe soseaua nationala spre Bicaz, nu accelerati prea tare pentru ca in viteza nu veti observa, langa primaria comunei Viisoara - actualmente Alexandru cel Bun – un drum care o ia pieptis, la dreapta. Printre case si acareturi aninate pe coasta, drumul serpuieste spre Bisericani. Din cand in cand, un popas este binevenit si da prilejul de a admira, in aer curat, toata valea Bistritei de la Piatra Neamt la Pangarati, odinioara drum al plutelor cu busteni plini de rasina, acum presarata cu lacuri de acumulare si baraje.

Se cuvine o mentiune: Plutele erau o alaturare de trunchiuri falnice de brad, busteni adusi din munte pentru prelucrare in combinatele forestiere din vale. Imi staruie in memorie strigatele tapinarilor care anuntau ca a mai sosit un transport. Ce sunt tapinarii si tapinele? Tapina este o unealta metalica cu varful incovoiat ca un cioc de vultur, nelipsita oricarui plutas. Manuite de tapinari, barbati puternici, tapinele foloseau la manevrarea bustenilor si la alcatuirea sau desfacerea plutei. Odata cu construirea barajelor pe rau, bustenii nu s-au mai transportat cu pluta, iar tapinele si tapinarii au disparut.

Continuand pe drumul sinuos, la cateva sute de metri de Bisericani, pe partea dreapta, era si inca mai este un mic lacas de rugaciune. Localnicii il numeau, "La Iconita".

Legenda spune ca in acest loc retras si indepartat, marginit de culmi impadurite si nu prea inalte, a existat o sihastrie a Manastirii Bistrita. Dupa un indelung pelerinaj la Locurile Sfinte, monahul Iosif s-a intors la manastire, dar nevoia de a respecta ritualul slujbelor religioase neintrerupte deprins la Sfantul Mormant, l-a determinat sa se retraga in munti, adapostindu-se in scorburi si rugandu-se intr-o pestera.

In jurul anului 1498, cu modeste mijloace proprii, Iosif si confratii sai de la Bisericani, au inceput sa-si ridice biserica putin mai la deal. In prezent aici, in aer pur de rasinoase, fiinteaza Sanatoriul Bisericani. In mijlocul complexului de cladiri unde se trateaza boli respiratorii, dainuie si impresioneaza inca ceea ce a mai ramas din manastire: o biserica si cateva ruine.

Puteti vedea si pestera in care au salasluit primii vietuitori daca veti ruga un calugar sa va insoteasca pentru ca numai ei stiu calea. Nu este mult de mers si nici dificil, doar ca se trece prin curtea sanatoriului, prin intrari dosnice si printre caini neprietenosi cu strainii.

"La Iconita" a devenit in prezent Manastirea Bisericani, cu biserica noua si paraclis, in imediata apropiere a soselei. Vizitand manastirea acum doi ani, cand biserica noua inca era in constructie, am avut bucuria de a avea ca insotitor un monah care ne-a descuiat usa bisericii vechi (cea mai scunda usa prin care am trecut vreodata) cu o cheie mare (cea mai mare cheie pe care am vazut-o vreodata), dupa care ne-a condus la pestera. Avand in grija candelele care ardeau necontenit, el venea aici frecvent.

De la Bisericani coboram pe acelasi drum si intrand in soseaua nationala, rulam spre Bicaz. Dupa ce trecem doua poduri, unul peste vechea albie a raului Bistrita, celalalt peste canalul de aductiune a apei la uzina electrica, intram in Colonia Vaduri, locul unde mi-am petrecut cei mai frumosi ani ai copilariei. De la noua biserica de lemn aflata langa scoala, drumul laturalnic ce duce catre lac, trece prin fata casei mele parintesti.

Barajul si lacul de acumulare de la Vaduri construite pe locul celui mai mare combinat de prelucrare a lemnului din Romania acelor vremuri, impreuna cu crestele din jur, cu peninsula Colacu si cu Sanatoriului Bisericani de unde tocmai am venit, mic, aninat pe creasta, alcatuiesc un peisaj frumos si relaxant. In copilarie, dincolo de raul Bistrita, urcam panta abrupta pana la drumul Bisericanilor. Efortul urcusului era rasplatit de panorama, de flori si de arbustii umbrosi.

Pe sub coasta muntelui, paralel cu calea ferata, soseaua continua spre Pangarati unde se intinde un alt lac de acumulare in spatele altui baraj. Drumul lateral din soseaua Piatra Neamt - Bicaz, care urca pana in apropierea hidrocentralei de la Stejaru, duce la un ansamblu monumental reperat de la mare departare. Am cunoscut acest ansamblu in anii socialismului, cand functiona aici un centru de cercetari biologice al Universitatii din Iasi. Biserica in ruina, nu se mai stia ce este. Era doar o cladire foarte veche, cu tainite si subsoluri reci de care noi, elevii, nu aveam voie sa ne apropiem. Ni s-a spus ca acolo a fost o inchisoare. Mult mai tarziu am aflat adevarata, facinanta istorie a acestor locuri.

Asezamant de veche traditie, Manastirea Pangarati a avut ca prim intemeietor duhovnicesc pe sihastrul Simeon care, insotit de cativa calugari, s-a retras in 1432 de la Manastirea Bistrita pe coasta dealului Paru, vietuind si rugandu-se in bordeie de lut. In 1461, in primii ani ai domniei lui Stefan cel Mare, staretul Simeon a cerut ajutor voievodului pentru a ridica o biserica. Astfel a fost construita aici prima biserica (de lemn, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie), precum si cateva chilii, iar Sihastrul Simeon de la Pangarati a devenit primul duhovnic al voievodului Stefan.

Alexandru Lapusneanu a construit in perioada 1560-1564 o biserica de piatra in locul celei de lemn, alte chilii, zid, precum si puternice turnuri de paza si aparare in cele patru colturi ale incintei. Domnitorul a adus mesteri priceputi care au zidit pe terenul dificil, stancos, doua biserici supraetajate (caz foarte rar), cea de jos fiind de fapt o puternica fundatie a celei de sus. Biserica de la demisol, fara usi si fara ferestre, a fost utilizata multa vreme ca tainita a Moldovei, importante valori fiind ascunse aici in timpul invaziilor. Aceasta biserica cu tainita ei si frumoasele legende pe care nu le pot reproduce pentru ca m-as intinde prea mult, in copilaria noastra era un loc ce trebuia sa ne dea fiori pentru ca – ni se spunea – "acolo a fost o puscarie".

In noaptea de 11-12 iunie 1996 turnul clopotnita - monument istoric datand din anul 1560, s-a prabusit. Aflat pe latura sudica a vechii incinte, acesta indeplinea si rolul de turn de intrare.

Complet renovata, biserica lui Lapusneanu primeste pe oricine vrea sa-i treaca pragul. Intrarea in biserica de la etaj se face prin intermediul a doua pridvoare, iar din pronaos, o scara in spirala duce in biserica de la parter. Biserica mica de jos, tainita transformata in capela, este scunda, cu bolti si este impartita in pronaos, naos si altar.

Nu stiu daca trebuie sa mai amintesc cat de ingrijite sunt curtile lacasurilor despre care am povestit, ce flori, ce umbra si ce liniste este in oricare dintre ele. Un scurt ragaz este benefic pentru suflet si va face sa uitati pentru moment de vacarmul orasului.

Revenind in soseaua nationala, intram curand in Stejaru. In dreapta, pe creasta muntelui, se vad conductele si Centrala Hidroelectrica "Bicaz-Stejaru", fosta Hidrocentrala V. I. Lenin.

De la Tarcau (si aici este o manastire), un drum la stanga duce spre Ardeluta, Bolovanis si Ata. La construirea acestui drum a lucrat si tata o perioada. Pe atunci transportul in catunele de munte se facea cu mocanita, sezand pe platforma, cu picioarele atarnate inspre arbustii care margineau micuta cale ferata. In vacantele de vara tata ma lua uneori la santier, in poienele pline cu cei mai frumosi fragi pe care i-am cules vreodata. Acum doi ani, de Pasti, am facut din nou acest drum, de asta data cu masina, pe asfalt. N-am mai recunoscut decat numele localitatilor pe indicatoarele rutiere. Padurea minunata, inverzise si era plina de flori primavaratice.

Daca, insa, nu vreti sa va abateti pe la Ardeluta si continuati spre Bicaz, aici va trebui sa va hotarati unde doriti sa mergeti. Din Bicaz pornesc cel putin trei trasee deosebit de atractive.

La stanga, prin Cheile Bicazului – cu serpentine si curbe stranse care pun la incercare maiestria conducatorului auto, cu stanci si peisaje nemaiintalnite undeva – ajungeti la Lacu Rosu, un lac de baraj natural format in 1837 la poalele muntelui Hasmasul Mare, cel mai mare lac natural montan din Romania. Potrivit legendei, prabusirea ar fi surprins un pastor impreuna cu turma lui, de aceea pamantul este rosu. Numele lacului provine de la Paraul Rosu pe care s-a format si care traverseaza straturi de culoare rosie, cu oxizi si hidroxizi de fier.

Dupa trecerea prin Cheile Bicazului care – pe o lungime de numai 8 km de serpentine – adauga un plus de altitudine de 200-300 de metri printre forme de relief cu adevarat spectaculoase, un popas pe malul Lacului Rosu este o rasplata. Veti admira formele bizare care ies din adancuri, padurea, pasarile plutind pe apa, veti servi masa sau va veti caza daca veti dori sa ramaneti mai mult. Sunt multiple posibilitati, dar despre asta am hotarat sa nu vorbesc.

Daca va atrage mai mult un popas la cabana Izvorul Muntelui, la poalele Ceahlaului, ascultand susurul paraului care curge zglobiu la vale, va puteti relaxa pe terasa servind ceva sau chiar incercand o mica ascensiune pe munte. De aici pornea traseul tineretii noastre in escaladarea masivului Ceahlau. Pentru Izvorul Muntelui, inainte de barajul de la Bicaz, la indicator virati stanga si continuati pe un drum nu foarte bun, dar practicabil.

Daca doriti sa continuati pana la Durau, traversati barajul pietonal sau faceti un popas pe baraj! Veti putea admira Bicazul de la inaltime, veti scruta intinderile lacului si crestele din jur si va veti bucura de aer curat. Doritorii de masa pot face un popas la unul dintre motelurile aflate imediat langa baraj. Sunt multe, iar unele au amenajat terase rustice chiar deasupra apei.

Lacul Bicaz sau Lacul Izvorul Muntelui este unul din multele lacuri de acumulare de pe raul Bistrita, primul ca aparitie si cel mai mare. Apa acumulata este folosita pentru producerea de energie electrica in Centrala Hidroelectrica "Bicaz-Stejaru", conductele trecand prin pantecul muntelui. Lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui a aparut oficial la 1 iulie1960 (la zece ani de la inceperea lucrarilor) cand, in prezenta celui care a gandit aceasta magistrala constructie – Dimitrie Leonida – ultima poarta a barajului a fost inchisa.

In acea zi, marcand evenimentul, posturile de radio au incheiat comentariile cu transmiterea pentru ultima oara a unei piese corale foarte dragi noua, pe care o cantam si la corul scolii. Amintesc doar doua versuri:

"Pe Bistrita iute manata de vant,

O pluta coboara din munte saltand... ".

Am mentionat ce este o pluta. N-am spus insa ce puternic impact avea in ochii nostri de copii trecerea unei plute pe raul repezit, de munte. Priveam adesea cum era ancorata pluta ajunsa la destinatie si cum era transformata – din vie si saltareata pe apele agitate ale Bistritei – intr-o banala stiva de busteni.

Asadar, in drumul de 44 de kilometri pe care rulati spre Durau (cu lacul de acumulare de la Bicaz-Izvorul Muntelui in stanga si coasta abrupta in dreapta), un popas la Potoci pentru masa, recreere si fotografii pe malul inalt, va fi prilej de frumoase aduceri aminte. Intreg parcursul este o permanenta schimbare de forme in peisaj: creste impadurite, intinderi de ape, sate razlete si – la un moment dat – piscurile Ceahlaului.

Langa podul din comuna Poiana Largului, rasare din apele lacului de acumulare o stanca de 23 de metri inaltime. Este Piatra Teiului, dura si neclintita, care a rezistat multi ani eroziunii si apelor umflate de ploi si zapezi topite. De aici si pana in satul Durau, apoi in statiunea de la poalele Ceahlaului, cu masina, mai este doar o azvarlitura de bat.

La poalele masivului Ceahlau, in partea de nord-vest, in trecut era doar o poiana mare, cu iarba inalta si inflorita in perioada de vara. Aici, in a doua duminica a lunii august, se serba ziua muntelui Ceahlau - prilej pentru intalniri si serbari campenesti. In cantec de taraf si dansuri populare, toata lumea – privitori si artisti amatori – statea la iarba verde, mancand din pachetel. In timp, aici s-a dezvoltat o atragatoare statiune, iar motelurile si restaurantele au invadat poiana cu flori. In prezent sarbatoarea Ceahlaului inseamna doar fum de gratar si valuri de bere.

Vechimea si importanta locului pot fi evidentiate si prin prezenta la Durau a manastirii fondate de Vasile Lupu in sec. XVII. Biserica acestui sfant lacas a fost pictata de Nicolae Tonitza si discipolii sai in 1936-1937.

Pe unul din traseele care urca muntele, de la cabana Fantanele, cei cu o conditie fizica adecvata pot continua prin padure, pe o carare fara dificultati, pana la cascada Duruitoarea sau pot escalada masivul pana in varf.

Indiferent daca doriti sau nu sa innoptati in statiunea Durau, drumurile noastre se despart aici. De la coada lacului, mai la vale de satul Ceahlau, puteti merge la Vatra Dornei, la Gheorghieni, la Targu Neamt sau la Piatra Neamt, inapoi pe calea pe care am venit.

Ma bucur ca ati acceptat sa va fiu eu ghid, va multumesc pentru rabdare si plec - afund - in padurea cu amintiri.

---

VIZUALIZĂRI: 5021 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI