Dealul Perkö din Sînzieni, o dilemă aflată la granița dintre istorie și geografie

TIPĂREȘTE

Pornit acum două toamne din Târgu Secuiesc spre nord, pentru a vedea Depresiunea Cașin, odată ieșit din oraș, privirea mi s-a agățat fără să vreau în dreapta, de “ceva” … Ceva-ul ăsta m-a făcut să ridic ușor-ușor, piciorul de pe accelerația atât de prietenă drumul drept și să privesc surprins cum, pe măsură ce mă apropiam de prima localitate, un fel de deal izolat astupa privirea spre catena nordică a depresiunii Târgu Secuiesc. Odată intrat în localitate, am oprit și... am oftat... privind la un fel de măgură. La poale se ițea un turn zvelt, iar în vârf trona un moț apetisant din alb și roșu, pus absolut indecent la vedere, numai bun de agățat în treacăt dependenții de senzații excursionistice. Și acum țin minte senzația înfrigurată că VREAU să văd ce e acolo..., dar, cum tempus fugit și eu aveam un alt obiectiv, m-am limitat la a căsca gura din mașină, căutând cu ochii o cale de acces, pentru viitor. Oricum, mi-am promis să revin.

La începutul verii următoare, cum mie tot îmi place să mă plimb printre secui, am zis să fac un tur la Târgu Secuiesc. Zis și făcut, m-am pus pe buchisit și mi-am stabilit obiectivele. Am aflat astfel că dealul cu pricina, care aparține de satul Sînzieni, se numește Perkő și că în vârful lui, moțul care se ițea în toamna de dinainte era cel mai probabil o capelă închinată Sfântului Ștefan, construită undeva prin secolele de început ale secuimii.

Zis și făcut, aș că am abordat dealul, într-o vâjâială pornită de la Cetatea Ika din Cernat și terminată la atelierul de turtă dulce al lui Szántó József din Târgu Secuiesc (vezi impresii). Obiectivul meu era clar, capela, fără să știu prea multe despre zonă. Vâjâiala ca vâjâiala, dar, cum treaba a fost gândită pe repede înainte, am zis că nu ar strica să-mi pun colea, o rezervă de timp și bine am făcut! Unde am făcut rabat a fost la documentarea traseului, ceea ce însă, s-a lăsat cu consecințe...

Bun! Am pornit deci, la drum, 5 km de Târg, accelerație, centrul satului Sânzieni și la dreapta, o fi vreun indicator...

Cert e că am ratat indicatorul oportun și m-am dus un km mai încolo de unde se ițea un drum de pământ la stânga, pornit din asfaltul șoselei care duce spre Estelnic. O fi drumul potrivit... n-o fi... în fine, m-am angajat pe el, știind că garda mea la sol e destul de înaltă. Mă rog, la un moment dat era cât pe ce să renunț, cu tot cu garda mea la sol înaltă, dar nu am făcut-o și cu chiu cu vai am ajuns sus. Aici, Premiul! Sprijinită de liziera nordică a unei păduri de pin, priveliște superbă a depresiunii Târgu Secuiesc, spre Munții Brețcului, se desfășura spre sud. Un drum de creastă mergând de la nord-est spre sud-vest, părea că va conduce spre capelă. Iarbă, soare, din loc în loc stânci mici, și pini mai rari, desprinși de lizieră. M-am angajat pe drum și fără grabă, mai rozând un pai între dinți, mai lenevind un pic, astfel că până la urmă am ajuns unde-mi propusesem, ca să constat că drumul propriu zis de acces, pe care ar fi trebuit să urc, venea din direcție opusă...

Dar, norocul meu: dacă nu aș fi ratat intrarea pe drumul de acces, nu aș fi avut habar de frumoasa creastă a dealului și, ca atare, nu aș fi parcurs-o. Un punct bifat, deci. Aviz amatorilor însă: dacă vreți să o parcurgeți, accesați-o dinspre centrul satului (pe la biserica fortificată) și nu dinspre ieșirea nord-estică a localității. Odată ajunși sus, după ce vizitați capela, dedicați-vă 2 ore de mers pe jos, dus-întors și nu o să regretați. Puteți și cu mașina să mergeți, e drum de pământ destul de ok atât timp cât mergeți pe creastă, dar ar fi păcat să-l faceți stând pe scaun. E puțin abrupt pe porțiunea care urcă din nou prin pădure, după ce coboară de la capelă dar e accesibil. În fine, să scriu acum despre ceea ce vroiam de fapt, la început, să văd.

Capela din vârf, cu hramul Sfântului Ștefan, e construită prin secolele XII-XIII și e un loc de pelerinaj pentru secui (pelerinaj care se desfășoară pe 20 august, anual). Are o forma unui trifoi, cu abside pe toate cele 4 laturi. E posibil să o prindeți închisă, așa că trebuie să aveți un pic de noroc. Se pot vedea părți ale frescei de la 1600. Văruită în alb pe exterior, are un acoperiș vopsit în roșu, o turlă mai mare centrală și câteva turle mai mici, o singură fereastră și o poartă de intrare sculptată. Lângă ea se află un altar în aer liber. De la locul respectiv, există o perspectivă faină asupra Sînzieniului. De la ea (sau spre ea, depinde de perspectivă...), coboară (sau urcă) un drum de acces, tot de pământ, care ajunge la asfalt, trecând pe lângă Biserica fortificată “Sfântul Duh” . Nu e prea hazos și se vede că e folosit din plin, iar curățenia lui nu pare a fi punctul forte. În tot cazul e cel mai scurt și cel mai accesibil.

Dacă tot suiți pe drumul cel mai scurt, nu trebuie să ratați biserica romano-catolică fortificată de la baza dealului, la a cărei fortificație cu 4 bastioane cilindrice, de colț, ar fi contribuit și soția domnitorului Alexandru cel Bun. Construită în secolul XV, are altarul din secolul XVII. Lateral în raport cu intrarea se găsește o coloană masivă din piatră cu o ciudățenie, în sensul că soclul este un pic rotit. Suind apoi, se ajunge la o bifurcație, de unde se suie spre dreapta pe un drum cu ceva stâncării, ca să ajungi la capelă și unde se află un panou cu o hartă a regiunii. Voi însă, înainte de a sui, merită să mergeți câteva zeci de metri înainte pe drum, spre o stâncă pe care se află o cruce. Cocoțați pe stâncă, la baza crucii, veți avea o perspectivă asupra văii Cașinului, în drumul ei spre pasul Cătrușa.

Dacă e să aveți timp și dizpoziție, urmând drumul din stânga (cel care nu urcă pe platou, ci cel pe care se află piatra cu cruce), ajungeți la un izvor de apă minerală, la capătul satului Cașinul Mic. Pentru a-l găsi, e suficient să pedalați cu Google Maps, întrucît e marcat pe hartă.

E loc de consumat un calup de câteva ore bune, așa că rezervați-vă timp suficient, că altfel e păcat... Dealul pe creastă, la pas - 2 ore; capela, în liniște - 30-45 de minute cu tot cu paiul ținut în gură privind la peisaj; piatra cu cruce, 20 de minute; biserica fortificată - 30 de minute; izvorul - 1 oră, că doar o să vreți să vă mai și odihniți... Și la asta dacă mai adăugați și un al doilea pai și-un fluierat printre dinți, alături de o masă pusă pe un ștergar în vârf de deal, cu un picotit așa... de siestă, se mai fac 2 ore.

Enjoy it!

P. S. La biserică (unde ținea lecții de cor preotul unei ciurde de copii) și la izvor, nu m-am spetit să fac poze, iar de la crucea de pe piatră nu am poze care să nu fie, IMHO, private. Foto cu pădurea din interior e de la unul dintre puradei.

Locația este pe "Drumul Nemirei"

Super fain... Merge după aia o turtă dulce la atelierul lui Szántó József

---

VIZUALIZĂRI: 610 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI