Câteva zile la Sinaia în plină pandemie

TIPĂREȘTE

Dacă cineva mi-ar fi spus acum patru luni, trei, două, chiar acum două săptămâni că voi merge la Sinaia aş fi răspuns ˝Aşi! ˝, dacă ar fi continuat ˝ luăm telegondola˝ i-aşi fi zis ˝eşti zărghit˝ şi dacă mai zicea şi că mergem să mâncăm la Samy la Cota 1400 l-aş fi repezit ˝du-te dom´le şi te culcă˝. Începusem anul binişor, fusesem cu autobuzele la câteva muzee şi în parcul Herăstrău, începusem să mă deplasez cu bastonul acceptabil, numai că a venit ca trăznetul pandemia, starea de urgenţă cu restricţiile ei şi am rămas mai mult în casă. Orizontul meu de deplasare se restrânsese la alimentara şi farmacia cea mai apropiată odată pe săptămână, în orele premise pentru ciumaţi, adică pensionari. După revolta iniţială am început să mă obişnuiesc cu situaţia şi la o analiză pe fond mi-am zis că nu e chiar atât de rău şi că am terminat cu ieşirile în afara oraşului iar cele din Bucureşti să fie mai răruţ că-i mai drăguţ. Zilele au trecut unele după altele, să nu aflaţi ce repede trec anii.

Acum vreo zece zile am primit un telefon de la o familie de prieteni ˝Noi mergem câteva zile la Sinaia la un hotel, vii şi tu? ˝ Vrei calule ovăz? Toate teoriile mele cu rămasul în Bucureşti s-au năruit şi fără să stau pe gânduri am spus ˝Da˝. Deci, acum vreo zece zile, am luat cu mine o fostă colegă, ne-am urcat în maşina prietenilor care ne-au lăsat la scară şi cu piaţa făcută, la uşa apartamentului micuţ la care nu am mai fost din noiembrie anul trecut. Deci, se verifică proverbul că n-aduce anul ce aduce ceasul.

A doua zi prietenii au venit să ne ia la Cota 1400. Credeam că mergem cu maşina, când colo maşina a oprit direct la telegondolă. Fusesem anii trecuţi cu ea de mai multe ori cu soţul şi nepoţii şi ştiam că nu opreşte în staţie ci doar încetinește mersul. Mamma mia! Ce mă fac eu cu baston şi înţepenită la articulaţii ca la 85/ 86 de ani, ce să mai vorbim? Recunosc că am avut ceva emoţii dar Dzeu m-a ajutat şi de data asta şi ţuşti! în gondola în mers fără ajutor. La coborâre am fost mai puţin stresată şi la întoarcerea la Sinaia a fost floare la ureche. Sa nu uit: un dus-întors pentru un adult costă 55 lei iar pentru copii 35 lei. Ajunşi sus am găsit restaurantul Samy care nu are terasă, cu lacăt la uşă. Hotelul Cota 1400 care era mai jos arăta cam neîngrijit iar platforma de unde pleacă telegondola spre Vârful cu Dor şi cea pentru telescaun, tot aşa, cam neglijente şi fiind zi de lucru pustii. Când să rotesc eu ochii peste mediul ambiant am zărit puţin mai sus o firmă mare ˝La Ceaunu crăpat˝ care marca un restaurant cu două terase. Restaurantul merită o recomandare şi un review separat. După ce am mâncat porţii mari cât cuprinde, am coborât în Sinaia şi direct la pat, somn de voie de două ore pentru că ne obosise aerul tare.

Prietenii noştri au plecat după trei zile, au vrut să ne ia cu ei în Bucureşti dar eu nu, am mai stat cu colega în total nouă zile. Am revenit acasă cu ginerele prietenei mele. Mi-a trecut o umbră de regret că nu mai conduc maşina deşi ştiu că 99% nu aş mai fi avut reflexe dar o speranţă de 1% nu are decât un rol benefic.

În general am mâncat pe la terase dar vreo două-trei zile acasă iar seara şi dimineaţa te miri ce, din frigider.

Dimineaţa plecam pe jos spre centru (2 km contorizat pe podometru până în parc), marcând teritoriul la fiecare bancă pe care o întâlneam pe bul. Carol. Cred că mă opream de 7-8 ori să-mi trag sufletul. Atenţie fumători! V-am mai spus de câteva ori că după 50 de ani de fumat un pachet de ţigări pe zi, deşi m-am lăsat de 15, m-am ales cu BPOC adică o obstrucţie a alveolelor pulmonare care-mi dau dispnee, adică la mers îmi pierd suflul pentru câteva zeci de secunde, ca să nu mai pomenesc de pante. Asta ca să ştiţi la ce vă puteţi aştepta! Nu că zic dar vă spun. Ne întorceam cu taxiul. În Sinaia majoritatea taxiurilor au separator de plexiglas între şofer şi locurile din spate.

Cât despre terasele la care am fost, patronii şi chelnerii fac toate eforturile să fii mulţumit şi să mai vii sau să recomanzi locaţia. Nu spun că în multe locuri de cum te aşezai la masă venea o chelneriţă cu un flacon de dezinfectant pentru mâini, tacâmurile erau înfăşurate în şerveţele de hârtie şi platourile veneau acoperite. Porţiile erau duble faţă de cele din anii precedenţi, foarte gustoase şi cum nu era lume, erai servit destul de repede.

Deşi am fost în plin sezon, în afară de sâmbătă –duminică staţiunea era goală. Populaţia, probabil şi puţinii turişti din staţiune era foarte disciplinată: pe stradă se purta mască sub bărbie, la alimentare era distanţare în faţa uşii şi masca pusă corect la intrare. În supermarketuri se făcea termoscanare. Chiar într-o cofetărie de unde am cumpărat prăjituri pentru acasă fără să ne aşezăm la masă, clienţii purtau mască. Castelul Peleș, Pelişor, muzeul Sinaia şi casele memoriale se pot vizita purtând mască, păstrând distanţarea fizică, cu pauze de la 12.30-13 pentru dezinfectare. Staţiunea este foarte îngrijită, cu ronduri de flori pe trotuare şi la sensurile giratorii, cu totul altfel decât celelalte staţiuni de pe Valea Prahovei.

A fost o mini vacană foarte reuşită, o gură de oxigen la propriu şi la figurat.

Autorităţile şi populaţia respectă regulile de protejare COVID-19

Plimbări, odihnă, relaxare

---

VIZUALIZĂRI: 1210 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI