Simbolul stațiunii Sinaia – Parcul Dimitrie Ghica

TIPĂREȘTE

Pentru început, doresc să urez tuturor „La Mulți Ani!” , cu multă sănătate și împlinirea tuturor dorințelor. Și, bineînțeles, doresc să avem parte cu toții de excursii cât mai frumoase! :)

Deși am trecut cu trenul, sau cu mașina, probabil, de zeci de ori prin Sinaia, opririle mele aici au fost foarte puține. Îmi aduc aminte de o excursie de iarnă din tinerețe, când, împreună cu câțiva prieteni am petrecut câteva zile aici. În afară de o zăpadă mare și o bătaie cu bulgări în curtea vilei de pe Furnica, nu îmi mai aduc altceva aminte. Apoi, în urmă cu vreo 20 de ani, am participat la un simpozion tehnic, alte câteva zile. Dar, atunci, 90% din timp l-am petrecut în Hotel Montana. Au mai fost și alte două sau trei opriri, de numai câteva ore, fără prea multe aspecte turistice. Așa că, posibilitatea unui sejur de 5 zile în această frumoasă stațiune prahoveană a fost binevenită.

Și a fost un sejur aproape perfect. Ar fi fost perfect dacă nu ar fi bătut vântul suficient de tare astfel încât să nu funcționeze nici telecabina și nici gondola, sau nu am fi „beneficiat” de o pană de curent generalizată, de o jumătate de zi. În aceste condiții, o bună parte din timp a fost dedicată plimbărilor prin stațiune. Cu această ocazie am descoperit și Parcul Dimitrie Ghica, obiectiv de interes turistic, emblematic pentru stațiune.

Puțină istorie

Pe la începutul anilor ’70 ai secolului al XIX-lea, (remarc faptul că relativ în paralel cu demersurile Casei Regale de a cumpăra terenul Domeniului Regal și a începe construcția Castelului Peleș), Eforia Spitalelor Civile invită doritorii să cumpere terenuri în zona ce se va numi din 1874, Sinaia, împrumutând numele de la mănăstirea construită aici în 1695 de [url=https://ro. wikipedia.org/wiki/Mihai_Cantacuzino]Marele Spătar Mihai Cantacuzino. La rândul ei, mănăstirea a căpătat acest nume după o vizită a spătarului la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai. Pe terenurile respective urmau să se construiască „case de sănătate” . [/url]

Primele vile gata au fost cea a Generalului Ion Florescu și cea a prințului Dimitrie Ghica. Dacă prima construcție mai există și azi (voi reveni cu un articol separat), cea de-a doua a dispărut cândva în istorie, presupun eu în incendiul din 1911. Pe amplasamentul ei a fost construit actualul Cazinou Sinaia. Dar, înainte de aceasta, prințul donează localității curtea vilei iar pe locul acesteia s-a amenajat, în 1881, Parcul Central al stațiunii.

Vizita noastră

Am făcut cunoștință cu parcul la intrarea în acesta din Bulevardul Carol I, în imediata vecinătate a Hotelului Sinaia. Încă de la început ne întâmpină o împletitură de sârme și beculețe ce reprezintă un ren înhămat la o sanie destul de ciudată. Nu am avut ocazia să-l vedem pe întuneric, dar pe lumină nu prea atrage atenția.

Intrarea este bordată de un panou mare care semnalează prezența în parc a unui Târg de Crăciun. Ne bucurăm, căci în București nu ne prea trage ața să mergem la unul la care trebuie să plătim intrarea. Nu de zgârcenie, ci, așa, ca idee! Dar și aici avem o oarecare dezamăgire. Târgul este chiar după intrare, pe partea stângă. Sunt 8 sau 10 căsuțe așezate în careu, cu un Moș Crăciun mare, în mijloc. În cele trei zile în care am trecut pe acolo, din care una sâmbăta, nu am remarcat o activitate cât de cât intensă. Lângă ansamblul de căsuțe un carusel și o „roată mică” se învârteau, în gol. Pe partea cealaltă a aleii un patinoar aștepta geruri mai mari, astfel ca să îi înghețe toată suprafața.

Parcul, cu o lățime de 100 – 150 m, între Bulevardul Carol I și strada Octavian Goga, se întinde pe direcția sud-vest – nord-est în lungul unei alei principale, de circa 350 m lungime. Mai există o alee pe partea nord – vestică a parcului, pe traseul pe unde trecea șoseaua spre Predeal, înainte de realizarea acestuia. Parcurgând aleea centrală, în stânga și în dreapta, pot fi văzute, cel puțin acum, pe timp de iarnă, toate obiectivele pe care le oferă parcul. Arborii seculari, desfrunziți la această dată, nu atrag foarte tare atenția. În schimb, lasă vizibile busturile mai multor personalități ce au avut legături cu Sinaia. Primul aparține lui Iancu Brezeanu, actor de seamă în prima jumătate a secolului trecut, declarat cetățean de onoare al orașului Sinaia. Nu am idee cine este autorul, dar nu mi se pare un bust foarte reușit. Poate din cauza materialului, de un negru destul de intens, care estompează detaliile figurii.

Pe cealaltă parte a aleii se distinge imaginea impozantă a Hotelului Caraiman. Construit în anul 1881, după planurile arhitectului Jean Pompilian, a fost al treilea hotel al orașului Sinaia. În 1903 se extinde cu un etaj și cu mansarda, și i se modifică aspectul exterior în „stil clasic românesc, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Panoul informativ de lângă alee ne mai spune că, în timpul celor două Războaie Mondiale, hotelul a fost folosit ca spital pentru răniți. Astăzi hotelul apare ca proaspăt renovat și arată foarte bine. În fața lui se evidențiază o imensă fântână arteziană care, bineînțeles, la această dată nu funcționează.

Continuând plimbarea pe alee, ne întâlnim cu bustul lui Nicolae Bălcescu. Arată mai bine ca primul, cu mult mai multe detalii și mult mai vizibile. Mi se pare însă un pic cam scurtă prezentarea de pe soclu: „Istoric și revoluționar român 1819 – 1852” .

Puțin mai departe, tot pe partea stângă a aleii, ajungem la „Pavilionul de muzică” . Acesta este o construcție de lemn care îmi aduce aminte de Cișmigiul nostru. Pare, însă, ceva mai mare decât cel din Cișmigiu. Din diverse surse de informare aflu faptul că Parcul Dimitrie Ghica este locul principal de desfășurare al celui mai important eveniment cultural – distractiv din oraș, Festivalul „Sinaia Forever” . Presupun că și acest pavilion este o scenă pentru festival. Mă amuză, însă, faptul că panoul informativ aferent acestui pavilion se referă la alte construcții. :)

Lângă pavilion se află bustul lui Mihai Eminescu. Și aici textul de prezentare este redus la minim: „Poet 1850 – 1889” . În plus, parcă nu este chiar imaginea poetului cu care ne-am obișnuit. Spate în spate cu bustul lui Eminescu, la câțiva metri distanță, este bustul lui Ion Creangă. Nu mai comentez textul de prezentare („Scriitor 1837 – 1889” ). Dar... oare de ce i-au pus pe cei doi buni prieteni spate în spate? :-??

Cam pe aceeași linie cu cele două statui, dar pe cealaltă parte a aleii, o clădire ce pare, mai curând, o baracă, adăpostește „Muzeul Rezervației Bușteni - Sinaia” . Voi reveni ulterior cu câteva detalii.

Mă opresc, apoi, în dreptul unui panou informativ intitulat „Stâlp de iluminat public” . Mă uit contrariat, pentru că în jur nu este nici un stâlp mai deosebit de ceilalți, însă datele furnizate sunt deosebit de interesante (a se vedea fotografia P 15). Aflu, astfel, că Sinaia a fost prima localitate din România ce a beneficiat de iluminat electric. S-a întâmplat asta în seara zilei de 21 iulie 1890, când și parcul a fost unul din beneficiarii becurilor aprinse. Eu știam că această onoare ar fi revenit orașului Timișoara. Și data de 12 noiembrie 1884 pare a îmi da dreptate. Probabil, însă, că s-a luat în considerare faptul că la acea dată Timișoara nu aparținea României.

Aleea centrală se termină în fața Cazinoului Sinaia. O frumoasă prezentare a acestuia se găsește pe saitul instituției (https://www.casino-sinaia.ro/ro/istoric-casino-sinaia/) din care citez:

(Fac o paranteză și scriu că, prin anii 2010 – 2012, când Doina a vizitat Parcul Ghica, treptele și o parte a spațiului din interiorul Cazinoului găzduiau vânzarea de produse artizanale de confecții, marochinerie, cizmărie, ale micilor manufacturieri locali☹).

Astăzi cazinoul este vizitabil, în tururi ghidate, de circa 40 minute, la ore prestabilite. Din nefericire, exact în perioada prezenței noastre, cazinoul a fost închis.

În fața cazinoului, ca un omagiu, sau un semn de mulțumire, este amplasat bustul lui Dimitrie Ghica. Textul de prezentare de aici depășește tot ce am întâlnit la celelalte busturi: numai numele și anii de viață. Mie mi se pare cea mai reușită sculptură, atitudinea prințului ilustrând perfect caracterizarea pe care i-o făcea Titu Maiorescu: „de o vădită eleganță militară, ușor accesibil la lingușire și crezându-se, prin originea sa, mai presus de obișnuitele partide” .

Părăsim pentru câteva momente parcul, pentru a arunca o privire la Cimitirul Eroilor, aflat peste drum, la poalele dealului Mănăstirii. Amenajat la sfârșitul Primului Război Mondial (1916 – 1918) asigură odihna veșnică a soldaților și ofițerilor, cunoscuți sau necunoscuți, căzuți în luptele de pe Valea Prahovei. Și, citând din panoul de prezentare,

.

Doina are o mulțime de amintiri legate de acest loc din perioada copilăriei petrecută la Sinaia.

Revenim în parc și îl parcurgem în sens invers pe a doua alee a acestuia. Primul obiectiv întâlnit este Hotel Palace. Primul hotel din localitate a fost terminat în 1871 și s-a numit Sinaia, dar a fost distrus în anul 1911, în urma unui incendiu. Tot atunci a fost distrus Cazinoul Riegler, învecinat cu hotelul amintit. Pe locul acestuia, în numai 8 luni, între 26 noiembrie 1911 si 15 iulie 1912, după planurile arhitectului Petre Antonescu se construiește actualul hotel. Mare, alb, impunător, și acesta este recent renovat și arată foarte bine. Intrarea este, însă, prin strada Octavian Goga, ceea ce vedem noi din parc fiind spatele hotelului.

După atâta plimbare, avem nevoie de o pauză. Ne oprim la Cofetăria Palace din imediata vecinătate a hotelului cu același nume. Este o construcție independentă, mică, cu numai două mese în interior. Noi ne oprim la o masă de afară, protejată de o bilă de plastic, construcție ce ne atrăgea mai de mult. Ceva vin fiert și o înghețată ne redau puterile.

Cu resursele refăcute, avem chef de ceva treabă. inspirați de stratul de zăpadă nou depus, ne propunem să facem un om de zăpadă. Dar, aceasta nu este de cea mai bună calitate. Este un pic cam prea „uscată” și nu se lasă convinsă să facă bulgări. În aceste condiții, munca este deosebit de grea. Eu sunt responsabil cu aprovizionarea, iar fetele cu sculptura. Până la urmă, iese ceva. Nu este chiar o operă de artă, dar este primul om de zăpadă din parc. A doua zi erau o mulțime de alți oameni de zăpadă, mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puțini reușiți. Dar al nostru fusese pus la pământ.

Ultimul hotel pe lângă care trecem este cel mai vechi hotel din Sinaia. Este Hotelul Regal 1880. Atenție, în Sinaia mai există un „Hotel Regal” mult mai nou, mai modern, amplasat undeva mai spre munte, pe strada Șoimului. Revenind la hotelul nostru, așa cum îi spune numele, a fost construit în 1880 de către Eforia Spitalelor Civile, primind numele de „Noul Hotel Sinaia” . Numele de Hotel Regal îl primește de la noul proprietar, după ce este vândut în 1886. Nu seamănă cu celelalte hoteluri din parc, este mult mai mic, numai parter și etaj, și cu o fațadă preponderent din lemn care îi arată vechimea. Pe saitul AFA sunt câteva articole despre el, relativ favorabile (nota medie 9.30), dar cel mai nou este din august 2019. Acum, dacă nu avea treptele de la intrare curățate de zăpadă și o lumină aprinsă înăuntru, credeam că este abandonat.

Părăsind parcul, ajungem la concluzia că mai merge un vin fiert. Dar se apropie și ora mesei. Oare la ce restaurant vom mânca astăzi?

---

VIZUALIZĂRI: 1065 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI