Plaja Sf. Gheorghe / Acolo, undeva in Sfantu’ Gheorghe.

TIPĂREȘTE

Mergand pe principiul “bate fierul cat e cald”, la inceputul lui august, apare sotul meu cu inca una din ideile lui crete: “Hai la Sf. Gheorghe! ”. Nimic anormal pana aici, doar ca transportul se facea cu vaporul direct de la Galati (deci posibilitati de bagaje limitate), iar cazarea in cortul personal. Trecand peste transport si gandindu-ma ca daca nu am murit dormind in cort la Vadu, no-i muri nici de data asta (in secret gandind ca vom gasi noi o camera intr-o casa normala), hai la Sf. Gheorghe.

Cum s-a nascut ideea? Un amic, membru in conducerea unui partid, s-a gandit ca nu ne strica cateva zile de relaxare in afara orasului. Ulterior, aveam sa aflam ca respectivul partid organiza anual aceasta iesire “in natura”, cu scopul (oficial) de ecologizare a zonei (am inteles ca se organizau concursuri de stangere a deseurilor de pe plaja!!!) si scopul neoficial si nedeclarat de recrutare de noi membri (mai ales tineri). Trecand si peste aceasta etapa, pana la urma fiecare cu “ciorba lui”, intr-o joi dimineata incarcam in masina rucsacii cu cele necesare si pornim spre gara fluviala. Odata ajunsi, gasim loc de parcare, luam rucsacii in spate si ne indreptam spre locul unde era ancorat vaporul usor de gasit dupa multimea stransa pe cheu.

Acum cred ca va imaginati o croaziera pe Dunare, peisaje, muzica asortata, agale, idilic. Asa a fost, am stat nas in nas, cu unele mici amanunte:

-Pachebotul era un pasager romanesc, cu trei punti, aflat la varsta pensionarii (dupa noua lege), mai ales ca si confort interior; am gasit un colt intr-o sala de jos, ce ne asigura o minima intimitate in compania a cca 300 de persoane, marea majoritate sub 20 de ani, fugiti cu totii de acasa sa faca o nebunie, nu conteaza care;

-Cred ca in loc de motoare avea o formatie de trei broaste testoase care-l trageau dupa ele atunci cand nu dormeau, tinand cont de faptul ca la dus, mergand in aval, am facut din Galati pana la Sf. Gheorghe 8 ore si la intors peste 9 ore;

-Copii aveau la ei foarte multa mancare, frumos ambalata in bidoane de minim 2l, pe care au inghitit-o rapid in prima ora dupa plecare, asta nefiind o problema deoarece persoanele cu spirit comercial facusera aprovizionarea cu multe butoaie cu bere pe care o vindeau ieftin, asa ca pana la Tulcea marea majoritate a pasagerilor se “ratoiau” de zor la pestii din Dunare, asta cei care nu vroiau chiar sa faca cunoastinta de aproape cu ei.

Partea placuta a calatoriei a fost reprezentata de peisajul superb, in special de la Tulcea spre Sf. Gheorghe, zona in care incepe sa-si faca aparitia vegetatia si fauna specifice deltei si care ne-au incantat ochii facandu-ne sa mai uitam de compania superba de pe vas.

Bratul Sf. Gheorghe este foarte populat la mal in sezonul estival. Am vazut masini cu corturi pana la confluenta cu canalul Dunavat, in special pe dreapta, dar erau si pe malul stang. Exista un fel de coji jonci – coji metalice, probabil aruncate din sarjele ratate de la combinatul de la Galati, trase de barci care te scot eficient pe maul celalalt. Acum nu stiu cat de eficienta e comanda de retur.

Odata ajunsi am ignorat mijloacele de transport in comun, denumite “trocarici”, o combinatie intre carute si tractoare cu remorca, masini cu volanul pe dreapta, tot ce se poate deplasa si poate deplasa cat mai multe personae, preferand mersul pe picioarele personale intepenite dupa atatea ore de vapor. De la debarcader pana pe plaja sunt cam 2 km, care se fac lejer in cca 30 minute, indiferent cu ce esti incaltat, nisipul fiind la fel de eficient la a frana miscarea.

In drum spre locul unde era amenajata tabara pentru corturi, am vizitat cateva locatii cu camera de inchiriat tragand concluzia ca mai bine stam in cort. O camera decenta ajunge la 40 ron/noapte, dar asta daca mai si mananci pe acolo (adica la gazda), iar cum un bors de peste era cca. 20 ron (probabil din peste de import sau se plateste ora de pescuit 4$!), am tras concluzia ca ceea ce nu se scoate din sforait se scoate din duoden.

Exista un han frumusel la drum, foarte populat, loc unde se si tine festivalul de film “Anonimul” (au un ecran imens in curte, vizionarile realizandu-se de pe gazon, din foisor sau de acolo de undeva), cu apa calda si alte facilitate urbane, dar la mancare scorurile sunt de 5* (o sticla de apa, APA, da, era minim 5 ron!).

Pentru a evita distrugerea neuronilor pe care-i mai aveam am ratacit intentionat drumul spre tabara si ne-am strecurat prin perdeaua de tufisuri spre plaja, la o distanta suficienta de trupa cea vesela. Aici, dupa bariera de tufisuri si arbusti inalta de cca. 2,5m, urmeaza o portiune larga cu dune modelate eolian, ceva asemanator cu cele desertice africane, de dimensiuni mai mici, lata de cca. 100m, abia apoi urmand plaja maturata de valuri. In zona asta de dune se instalau cele mai multe corturi; era mai ferita de vant si creaza si un pic de intimitate. Recunosc ca in alta parte (Franta de ex.) dunele acestea sunt protejate, nu ai voie nici sa calci pe ele, fiind cea mai importanta zona de protectie a tarmului. La noi nu!

Am realizat repede ca nu eram echipati (cortul) sa stam pe plaja, vantul ne-ar fi dus lejer la bulgari, daca nu mai departe. Asa ca am cautat un loc adapostit intre dune, cum de altfel mai erau corturi (cate unul sau cate doua), la distante mari intre ele. Si cum de obicei locul cel mai bun il vezi cand ai cortul in cap, ne-am pus cortul in cap – nu statea la orizontala nici sa il pici cu ceara, apoi l-am dus in brate, desfacut inca vreo 200 m pana am gasit un culcus chiar izolat, intre trei tufani de cca 1,5 m inaltime. Nu, locul nu era virgin, mai fusese vizitat, erau urme ale civilizatiei umane inca din epoca hartiei iginenice, apoi din epoca servetelelor si terminand cu epoca batistelor nazale. Intr-un cuvant, aveam confort sporit, cu buda in spatele peretelui de tufani; noroc ca vantul batea in permanenta dinspre mare. Chiar trebuie sa intri in intimitatea deltei, sa te manance toti tantarii? Am venit la mare doar!

Instalarea fiind rezolvata, va dati seama ca partea masculina abia asteptat sa faca o baie in mare asa cum a venit pe lume, la apusul soarelui. Marea? Mortala, calda, valuri de cca 1m, atat doar ca trebuia sa mergi vreo 100m in larg sa ajungi la apa peste brau. Deci zona ideala pentru familii cu copii, nisipul cel mai fin ce l-am intalnit (mint, cel de pe plaja debarcarii aliatilor – Franta - era mai fin, dar acolo iti inghetau si unghiile tinute in gura in apa!).

Si astfel am avut parte de cateva zile de relaxare, de plaja de la rasarit pana la apus, de un peisaj superb si nu in ultimul rand de liniste. Si de parca frumusetea locului in sine nu era suficienta, in ultima zi suntem martorii unui fenomen meteo pe care nu stiu daca-l vom mai vedea vreodata, o tornada pe mare, sau tehnic vorbind, o tromba de apa in toata splendoarea ei. Nu stiu ce am fi facut daca dansa avea chef sa ne viziteze, asa, in fuga. Dar a stat cuminte, acolo, in larg, sa o admiram la cafeaua de dimineata. Acasa am aflat ca in weekend-ul acela au filmat si altii mai multe astfel de tornade pe litoralul romanesc.

In fiecare dimineata trocaricul aducea pana la marginea plajei doritorii de cura heliomarina. Dar, repet, discretia e la ordinea zilei. Nu ne-am intalnit cu nici un doritor de cules gunoaie, sau alt gen de curiosi, asta in afara de o cireada de cca 5-6 vacute care insistau sa pasca tepii plantelor ce se infiripau in zona de dune (chiar nu stiu ce puteau sa manance acolo!) si aveau o placere nebuna sa ne pazeasca cortul de la cca 200m distanta.

Sfat: nu cautati lemne de foc din doua motive: unul e ca nu prea aveti ce, al doilea, acolo unde ar putea fi si niste lemne e patria tantarilor si chiar sunt foarte hotarati sa isi apere lemnele.

Relaxati, odihniti si incantati de cele vazute pornim spre vapor unde lumea era deja adunata, ceva mai linistiti ca la venire dar la fel de insetati.

Dupa un drum la fel de superb ca cel de la venire ajungem in Galati, avand in minte cateva idei bine fixate:

-Fiimiu va pleca singur intr-o vacanta dupa implinirea varstei de 30 de ani! (e, orice parinte viseaza asta!);

-Ramanem apolitici “for ever”;

-Ne vom intoarce la Sf. Gheorghe, dar schimband unele date ale problemei.

Nu am mai spune nimanui de locul acesta, poate va ramane la fel de frumos, dar suntem increzatori ca vor ajunge acolo doar cei ce stiu sa suporte si sa doreasca austeritatea locului.

---

VIZUALIZĂRI: 13225 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI