Turism de-o zi, chiar dacă-i ziua de Florii: Măgura Odobești

TIPĂREȘTE

De Florii deschisărăm sezonul de umblat pe coclauri și, cel mai la îndemână ne-a fost Măgura Odobeștilor.

Yeap, nu m-a lăsat mintea, știu că v-am mai scris despre ea, icișa, așa că n-o s-o mai lungesc cu ce este și ce vrea această formă de relief.

Măgura Odobești este, pentru mine și prietenii mei, un loc relativ ușor de ajuns, cu o frumusețe aparte, fără ca asta să-nsemne că, dacă n-ajungeți aicea, gata, ați păcătuit de moarte, ați pierdut turismul din România!

Noi am ajuns, pentru prima oară-n acest an, în ziua de Florii; am fost patru familii din care, un băiat și trei fete poartă numele de s-a sărbătorit. Singurii care n-aveam nicio treabă cu onomastica eram eu și nevastă-mea, deci noi eram chitiți doar pe plimbare!

Ideea a fost să mergem după urzici, să vedem poiana cu ghiocei de pădure, să vedem Releul, Mănăstirea Tarnița și, la final, Florin să-și bată joc de mașina lui, cu care voia să coboare off road.

Urcatul la Măgură nu este ceva greu de realizat, dacă n-o faci pe jos, te urci în mijlocul de transport respectiv și, în circa 40 de minute, ajungi din șoseaua Boloteștiului, sus, la Releu.

Exact așa am făcut și noi: fetele s-au urcat în habitaclul autoturismului, noi, băieții, am urcat în bena mașinii de teren, musai 4x4. Suntem cu toții bărbați adevărați, trecuți prin viață, cu experiență și curaj: în fiecare zi ne bărbierim singuri!

În cazul meu bărbieritul este dublu, eu încep să mă bărbieresc de la perciuni și termin la ceafă, de cele mai multe ori ocolind urechile. Că veni vorba de urechi, banc:

Un medic neuorchirurg vine în cabinet după o operație chinuitoare, care durase vreo 8 ore.

- Păi, ce să se-ntâmple, nimic, i-au căzut urechile!

Boon, spuneam că fiind, cu toții, bărbați prevăzători, am făcut oareșce provizii, ținând cont că urcam la munte: am luat două bidoane a câte 5 l cu vin, fiecare. Roșu.

De condus conducea soția celui de-avea mașina de plătit, noi am stat în benă și, firesc, am vrut să bem o cană cu vin, pătrunși fiind de frumusețea drumului prin natură. Am, și băut, dar foarte puțin, drumul pe care urcam este extrem de forestier și nu e chiar foarte drept. Ba, chiar din contră! Așa că am luat o mostră de vin și pe pantalonii de eram îmbrăcat cu ei. Acasă, după ce a văzut pata, colega mea de căsnicie mi-a spus că pata aia o să iasă doar cu foarfeca.

Spuneam că drumul, în sine, este frumos: se merge numai prin pădure și, chiar dacă nu-i înfrunzită, pădurea rămâne tot frumoasă.

Măgura Odobești încă mai asigură habitatul unor animale rare și a unor păsări la fel. Noi am văzut, din fuga mașinii, o căprioară, să mor care vă minte! Iar, la întoarcere, o pisică sălbatică.

După ce trecem de Mănăstirea Tarnița, cam cu 500 de m înainte de-a ajunge la releu, am ajuns la poiana cu ghiocei de pădure. Oprit, fetele năpădit poiana, cules ghiocei și viorele, ele. Noi, bărbați dârzi, am băut vreo două căni de vin, pe-ndelete, care nu s-au mai dus pe vestimentație (altfel de război, nu eram îmbrăcați chiar la frac), făcut poze. Ba, am făcut și urechile pâlnie, pen-că se auzea zgomotul gingaș al unei drujbe. Drujba în pădure e ca focul în claia cu fân, înțelegeți voi de ce. Dacă și-n ziua de Florii se fura din pădure, vă dați seama c-ar trebui să faceți poze cu pădurea, oriunde ar fi ea, pen'că, în ritmul ăsta, peste vreo douăj' de ani, pădurea va deveni, în Românica, o rara avis!

Boon, făcut poze, cules ghiocei, băut vin, tremurat din gors, în poiană încă mai era zăpadă, urcat apoi în mașină și ajuns la Releu.

Ultima oară când am fost aicea, vremea era nasulie, acuma era senin, dar numai pe Măgură, munții dimprejur erau tot ascunși în ceață, așa că nici de data asta nu vă poci arăta, cu claritate, ce și cum cu peisajul montan, văzut de-acoloșa. Sorry!

Am coborât apoi spre Mănăstirea Tarnița, unde ne-am și oprit. Hopa, stați anșea, nu fugiți, că nu spui ni'ca despre Mănăstire! Sântem în Săptămâna Patimilor, nu voi scrie nimic despre biserică ce ar putea fi interpretat drept injurios. Plus că, despre Mănăstirea Tarnița nici n-ai ce scrie de rău.

După ce-am trecut și pe la Mănăstire, Florin, proprietarul mașinii, a crezut că, gata, l-a făcut aliat pe Ăl de Sus și s-a hotărât să coboare cu mașina pe sub linia de electrificare. M-am uitat în bidonul cu vin și-am văzut că era, relativ, neînceput, deci omul nu era în stare de fericire avansată. Plus că, dacă nu voiam să merg pe-acolo, în mașina lui, spre casă, puteam s-o fac, pe jos, mergând încă vreo cinci ore! Deci, da, am mers cu mașina!

N-a fost chiar off road, drumul, deși mai mult ghicit decât ”drum”, totuși te lăsa să mergi pe acolo. Bine, Florin își plătește singur reparațiile la mașină, deci, n-am avut a mă plânge de alegerea lui. Atâta doar că ne-a zdruncinat în benă, de ziceai că vrea să ne așeze, ca pe cartofi.

În final, am ajuns, înapoi, pe islazul Boloteștilor, loc în care, nefiind încă pe drum public, s-au schimbat șoferii.

După cum vă spuneam, nu a fost chiar o ieșire spectaculoasă deși, cine vrea și cunoaște pe-acolo, poa'să-ncerce o ieșire pe Măgura Odobești. Dacă se grăbește, mai prinde zăpada din vârf! Și, cine știe, ghiocei. Aaa, da, uitasem, poate mai găsește pădurea, drujbele merg bine în Vrancea!

O vreme nu o să mai scriu pe aicea, de aceea, chiar dacă sunt mai grăbit decât voi, vă urez s-aveți un Paște liniștit, plin de mulțumire sufletească !

Și, chiar dacă eu nu oi mai scrie, aveți grijă ce revieuri postați: sunt cu ochii pe voi ! :)

Haidi, pa!

---

VIZUALIZĂRI: 2443 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI