Doua zile intr-un tinut de vis

TIPĂREȘTE

Lacul Rosu, zona de trecere din Moldova in Ardeal e un loc de poveste, un loc ce merita mai multa atentie din partea turistilor, dar si din partea celor ce doresc sa investeasca in turism. Capacitatile de cazare nu sunt atat de numeroase si nici atat de puse la punct, dar peisajele sunt minunate.

Dupa ce ne-am cazat am pornit sa vedem ce mai e in zona si pentru ca nu e placut sa te plimbi pe marginea drumului, acelasi si pentru masini, am zis ca e foarte potrivit sa dam un ocol lacului.

Lacul Rosu este cel mai mare lac de baraj natural din tara, iar de aparitia sa sunt legate mai multe legende. Cu riscul de a va plictisi am sa va spun pe scurt doua dintre numeroasele legende aparute. Prima legenda spune ca in zona traia o fata saraca foarte frumoasa si un tanar bogat. Cei doi s-au vazut, s-au placut, dar parintii baiatului nu erau de acord cu o asemenea nora. Tinerii au fugit in lume, iar parintii baiatului inebuniti de furie au aruncat blesteme grele asupra fetei negandindu-se ca si fiul lor va suferi. In timp ce tinerii erau pe munte o furtuna naprasnica a pornit si cei doi au fost striviti de o stanca pravalita in vale. Sangele tinerilor a inrosit apele lacului si a asa au ramas.

O alta legenda spune ca in zona era o tanara pe nume Eszter, frumoasa tare, de care se indragostise un flacau. Cei doi nu au apucat sa se casatoreasca pentru ca tanarul a fost luat la oaste. In zona era si un bandit ce pusese ochii pe Eszter si intr-o zi o rapeste ducand-o pe muntele Suhardul Mic. Desi ii oferea mereu daruri fetei nu a reusit sa o induplece si sa-l iubeasca. Singura scapare a fetei a fost rugaciunea si ruga sa a fost implinita. O furtuna cu ploi si vant a pornit si a maturat totul in cale. Fata si banditul au fost luati de urgie sfarsind pe locul unde a aparut lacul insangerat. In realitate lacul s-a format in urma unui cutremur, numele si l-a luat de la raul Rosu, iar culoarea este data de rocile bogate in oxizi de fier. Deci, gata cu povestea! Dar mie imi place mai mult povestea decat aceasta explicatie rece.;)

In jurul lacului se afla o poteca amenajata ce se strecoara pe sub ramurile copacilor, trece peste o punte, ajunge de pe un mal pe altul a lacului. Peisajul este de vis, apele de clestar sunt strapunse din loc in loc de trunchiuri ale copacilor ce si-au gasit sfarsitul odata cu cei doi tineri. Cateva rate salbatice inca se balacesc printre frunzele aurii ce plutesc pe luciul apei. Se spune in aceste ape inca se vad ochii verzi ai frumoasei fete. Dar si o parte din Muntele”Ucigas” inca se oglindeste in apaele lacului, oferit o imagine de vis. Natura e cel mai iscusit pictor. Nici nu stii ce-i mai frumos? Padurea ruginie ce inca mai are si cateva frunze verzi, apa rosiatica pe care plutesc in apus ratele sau barca in care o mireasa emotionata de eveniment dar si de leganatul barcii isi doreste sa imortalizeze momentul in peisajul de vis.:D

Ne continuam drumul pe traseul comun cu cel pentru biciclete si reusim sa inconjuram lacul inainte de a ne prinde intunericul. Ne intoarcem spre hotel trecand prin curtea unor vecini, adica hotelul „Lacul Rosu”. Gasim o curte frumoasa, amenajata si pregatita probabil pentru mireasa ce o vazusem pe lac.

Pentru ziua sosirii era de ajuns.

A doua zi

Dupa micul dejun si dupa cafea pornim din nou la drum. Avem in plan sa „cucerim” Suhardul Mic. Aflam ca e un traseu lejer, fara dificultate si cu siguranta vom fi in stare sa ajungem pe varf. Plecam chiar de langa hotelul nostru urmarind marcajul, parca triunghiul albastru, mai intai pe un drum pietruit, apoi un drum forestier si continuam pe poteca. Drumul ne duce prin padure, urcam, dar fara sa ne fie greu. Dupa un urcus ce ne solicita putin ajungem intr-o superba poiana limitata de un perete de piatra pe care cei mai temerari il escaladau ajutati de echipamente adecvate. Am poposit cateva minute sa admiram frumusetile din jurul nostru, dar si curajul celor ce se „plimbau” pe corzile intinse.

Drumul a continuat si din nou am intrat in padure, am urcat si am urcat si iata-ne la crucea din lemn de pe varful muntelui Suhardul Mic, la o inaltime de 1345m. Ne tragem rasuflarea si nu ne vine sa credem ca in jurul nostru e atata frumusete. La picioarele noastre se afla statiunea Lacul Rosu, in fata alti munti si altii si multa frumusete. Sentimentul este minunat desi nu te afli pe acoperisul lumii ci doar putin mai sus decat locul de unde te-ai pornit, dar este minunat!

Am poposit pe iarba inca verde si ne-a refacut putin fortele gustand cate ceva din ce ne adusesem. Desi octombrie, ziua era superba, soarele incalzea placut, iar noi oricum eram mai aproape de soare.:))

Am mancat, am facut poze, ne-am bucurat ca niste copii de” jucariile „primite si am inceput coborarea.

Pentru ca ziua nu se incheiase am luat masina si ne-am indreptat spre Cheile Bicazului, dar inainte de a intra in satul Bicaz-Chei, pe partea stanga o parcare mica si un panou informativ ne atrage atentia. Parcam masina si ne apropiem de panou pentru a citi si a deveni persoane informate. Ne aflam la intrarea in Rezervatia Naturala Cheile Sugaului. Cheile Sugaului se intind pe o distanta de vreo 350 de metri, dar nu pot fi parcurse, asa ca ne-am apropiat de zona si ne-am multumit cu ce am putut vedea. In zona sunt trasee ce duc spre varful Munticel sau Piatra Sugaului si tot aici am vazut si „Via Ferata”, un traseu cu grade diferite de dificultate, realizat de un club montan. Cum nici unul dintre noi nu are asemenea aptitudini de a se catara pe munti ne-am multumit cu mai putin. Fetele au ramas loco, iar baietii au pornit voiniceste spre cabana Ecolog (aflata la 5 minute de mers!) si s-au intors cu o poveste despre Cheile Sugaului. Defileul cheilor era singura cale ce strapungea muntele si de fapt singurul drum prin care se putea face legatura cu satul de dincolo de munte. Prin chei se facuse un pod suspendat prins de peretii stancosi si pe acest pod treceau carutele trase de cai. Si acum se mai zaresc ceva urme din vechiul pod ce mai atarna pe ici pe colo de peretele stancos.

Ne-am intors spre baza, iar Cheile Bicazului le vom trece cu piciorul in ziua plecarii spre casa.

Duminica dimineata pornim spre casa cu pauza promisa in chei.

Cheile Bicazului, fac parte din Parcul National Cheile Bicazului-Hasmas si sunt unele, daca nu chiar cele mai frumoase si pitoresti chei din tara. Create de raul Bicaz, pe o distanta de vreo 6-7 km, fac legatura intre Moldova si Ardeal.

Frumusetea acestui loc este coplesitoare, peretii verticali ce tasnesc spre cer, atingand peste 300 de metri inaltime, par desprinsi din alta lume. Drumul serpuieste pe malul raului unduindu-se pe dupa stanci si totul pare un loc de basm. De cate ori am trecut prin acest mirific loc am gandit cum ar fi sa fiu singura pe aici... nu stiu daca nu m-ar incerca un sentiment de teama...:-?? dar e frumos!

Am lasat masinile la intrare in chei si am pornit la pas sa vedem cat de mici suntem fata de colosii ce strajuiesc acest defileu. Am parcurs o buna bucata din traseu, nu tot, era dimineata si cam rece. Soarele inca nu se ridicase sa poata patrunde pe deasupra peretilor reci din piatra, iar noi cam inghetasem. Oricum, plimbarea noastra a fost foarte placuta caci la ora aceea nu prea multi turisti se aventurase in chei si ne-am bucurat cam singuri de maretia si frumusetea locului. Acum era toamna tarziu, dar altadata am gasit si floarea noastra nationala, adica floarea de colt, pitita dupa o stanca. Era chiar intr-un colt!

Ne-am intors spre masini si cu o rezerva de energie pornim fiecare spre casa.

Daca timpul ne va fi prieten si sanatatea aliat vom reveni in zona pentru ca sunt inca multe locuri de vazut si poate si ceva trasee mai usoare de parcurs.

Avem o tara de poveste!

---

VIZUALIZĂRI: 2800 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI