Minuni ale naturii: Cheile Bicazului și Lacul Roșu

TIPĂREȘTE

La jumătatea lunii iulie am ajuns cu ceva probleme de rezolvat în municipiul Piatra Neamț, un drum destul de lung pe care trebuia să îl parcurg în aceeași zi în ambele sensuri. Pentru a mai schimba peisajul și a revedea zone minunate am ales ca variantă de întoarcere șoseaua ce străbate Cheile Bicazului și trece pe lângă Lacul Roșu. Este vorba de drumul care străbate Carpații Orientali între Bicaz și Gheorghieni - DN 12C, apoi am intrat pe E578 (DN 12) trecând prin Ținutul Secuiesc, până am ieșit la Brașov. E un pic mai lung acest traseu și mai greu de parcurs având în vedere că traversezi munții de două ori, comparativ cu cele aproape două benzi ale lui E 85. Alegerea a fost însă influențată de perspectiva peisajelor naturale deosebite.

După o scurtă oprire la Mănăstirea Bistrița (vezi impresii) am continuat drumul spre orășelul Bicaz, trecând pe lângă apa de un azuriu ireal a râului Bistrița și pe lângă albastru-verzuiul oglinzii de apă a Lacului Pângărați; pe deal, în dreapta, observăm și centrala hidroelectrică „Dimitrie Leonida”. Șoseaua devine din ce în ce mai meandrată, se strecoară pe malul râului Bicaz, printre mici localități și fânețe. Apar primele colțuri de stâncă dar și impresionanta carieră de calcar Bicaz Chei.

Cheile Bicazului. Parte componentă a parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, cheile săpate în calcar de râul Bicaz ne stimulează toate simțurile pe parcursul a câțiva kilometri. E greu de descris în cuvinte, totul e fabulos. Voi lăsa să „scrie” în locul meu un ziarist de la începutul secolului al XX-lea, care a străbătut la pas cheile (primul drum realizat de-a lungul cheilor fiind construit abia în 1937) și a descris creația naturii exact cum am simțit-o și eu la aproape 100 de ani distanță în timp.

Iată cum relatează acest ziarist excursia în Cheile Bicazului, într-un articol publicat în ziarul „Adevărul” din iunie 1925: Intrăm în Bicazul unguresc. Un sat lung, cu case rare și sărace, cu drumuri rele și cu populație ce îngână destul de bine românește. [… ] La cârciuma lui Lantet drumul se închide pentru vehicule. Coborâm și cantorul satului, un băetan fercheș, ce „se bucură când vede domni din Regat”, se oferă să ne conducă în Chei. Pornim pe jos, pe o potecă îngustă. Munții sunt în fața noastră foarte aproape, așa că, în curând va trebui să ne orpim spre a privi de jur împrejur. Munți înalți și prăpăstii îngrozitoare, blocuri enorme de piatră, colțurate, pe care nici un fir de iarbă nu poate crește. Stânci cu forme simetrice, aci parcă ar fi soclul unei statui, aci zidurile unui castel medieval; maluru rupte și căzute de la înălțime, pe care totuș brazii continuă să trăiască de multe ori oblic; când lipsă desăvârșită de vegetație, când foarte abundentă și variată. Toate aceste ciudățenii ale naturii te minunează până la emoție, ating sublimul. Și, cu drept cuvânt, te întrebi: e realitate ceea ce vezi, sau numai vis? Dar curând defileul se îngustează, măreția tabloului crește uimitor. Deoparte și de alta blocuri gigantice de piatră, a căror înălțime mintea nu le poate cuprinde și la picioarele cărora, omul nu-i decât o frunzuliță într-un codru. Strâns între cele două ziduri negre, foarte apropiate, abia mai poți zări cerul. Temperatura scade, umezeala te pătrunde, un fior îți străbate tot corpul, măreția te înfricoșează, nimic nu se mai aude decât Bicazul care curge din cascadă în cascadă printre stânci și arbori desrădăcinați, într-un urlet infernal. E Seniorul invincibil al Cheilor. Din piatră'n piatră pășim anevoie, ne ținem echilibrul pe butuci și, după câteva sute de metri, ieșim la lumină. Zgomotul încetează, soarele încălzește mai puternic, o atmosferă mai binevoitoare te înconjoară. Respiri profund ca după o grea încercare, dar imediat ai pleca din nou. Cine n-a văzut Cheile Bicazului nu își poate da seama de măreția naturii, căci oricât ai dori să arăți prin cuvinte, e peste putință să redai senzația că te afli la capătul lumii.

Ce poți scrie în plus? Natura e Regină în această zonă. Intrăm în sectorul de chei prin Gâtul Iadului, pe sub Piatra Surducului, rulăm cu viteză redusă – o mulțime de turiști se plimbă pe jos, pe marginea drumului; trecem de bâlciul împrovizat în căsuțele de lemn și parcăm în apropierea Pridvorului Iadului într-un spațiu îngust de pe marginea șoselei (greu de găsit un locușor liber de-a lungul cheilor). Nu putema să trecem prin chei fără să ne plimbăm perpedes de-a lungul pereților feliați de calcar. Parapeții de piatră sunt refăcuți recent, râul Bicaz vuiește necontenit, răcoarea te cuprinde repede.

După 30 minute de relaxare pornim din nou la drum, ieșim pe Poarta Iadului și urcăm spectaculoasa Serpentină Mare, străbatem tunelul de 155 m lungime din dreptul masivului Pietra Poienii, având sub ochi compacta stâncă numită Piatra Altarului (1147,5 m), după care mai facem un mic efort pe Serpentina Mică și scăpăm din sectorul cheilor strecurându-ne pe îngusta Poartă de Piatră. De aici drumul devine mai „domol” și curând apar primele vile din stațiunea climaterică Lacul Roșu.

Lacul Roșu. Încă aflați sub puternica impresie lăsată de Cheile Bicazului și ozonați de aerul montan simțim nevoia de a mânca ceva bun în zona lacului. Parcăm automobilul după ce depășim aglomerația din zona debarcaderului într-o alveolă de pe marginea șoselei, spre coada lacului. Coborâm printre copaci direct pe aleea de promenadă ce înconjoară Lacul Roșu, lac de baraj natural format în 1837. Mai multe legende se torc deasupra lacului, povești în care sunt implicați haiduci, ciobani și fete frumoase – mai multe amănunte găsiți în articolele lui @urjanclaudiu, @dorgo ori @testosu din rubrica specială AmFostAcolo (amfostacolo.ro/hotel.php? ... cu-rosu&id=3314).

Admirăm celebrii bușteni ce se ițesc din apă, bărcile ce plutesc pe oglinda lacului, fânețele cu flori multicolore de pe mal, un mic păpuriș iubitor de apă. Ajungem în zona teraselor și a târgului cu suveniruri din căsuțele de lemn. Ni se face poftă de un gulaș pe care îl căutăm la Terasa Lacul Roșu, prima din seria de asemenea unități de alimentație înșirate una lângă cealaltă. Numărul mare de clienți și vederea spre lac ne-au convins să căutăm o masă liberă. Comandăm la bar și plătim 15 lei pentru un gulaș care ne este adus la masă peste 10 minute. Pâinea este inclusă în preț, preparatul a fost gustos și suficient pentru a ne potoli foamea. Căutăm apoi și locul unde se fac langoși – achiziționez una bucată cu cașcaval (5 lei) … demențială (pentru doritori usturoiul se dădea gratis).

Mă opresc o clipă în fața unei construcții de lemn, un fel de capelă ce găzduia statuia de lemn a unui rege probabil, apoi trec pe lângă un trenuleț electric și un tobogan gonflabil; o mică tiroliană se află pe malul lacului. La debarcader e coadă la bărci; prețurile pentru închirierea unei bărci sunt următoarele: 20 lei/2 pers., 25 lei/3 pers., 30 lei/4 pers., 35 lei/5-6 pers. - pentru 30 de minute. Tot la debarcader se află un panou cu legenda lacului și amănunte „tehnice” privind suprafața de apă. Ne îndreptăm pe aleea din pădure spre locul unde am parcat autovehiculul, lăsând în urmă frumosul lac pe care apăruseră câteva rațe curioase.

Concluzia e una singură: zona e minunată. Am întâlnit nenumărați turiști străini, am respirat un aer răcoros de munte, am admirat peisaje fabuloase. Are și România atu-urile ei…

---

VIZUALIZĂRI: 2582 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI