Pe drumuri de munte

TIPĂREȘTE

De cate ori nu m-am pornit sa va povestesc despre lacul Rosu si Cheile Bicazului? Pentru ca este o zona atat de indragita de multi dintre noi a devenit poate plictisitor sa cititi la nesfarsit despre orgasmele turistice de care dam dovada de fiecara data cand pomenim de aceasta zona. Si totusi...

Desi la o aruncatura de bat de orasul meu, cu greu ma urnesc sa trec pragul zonei unde Dumnezeu sau cativa ingeri s-au jucat cu lopatica in nisipul raiului si au cladit munti de o ireala frumusete cu ape si paduri.

Si totusi de fiecare data cand ma hotarasc sa o fac, mi se pune un nod in gat, ma cuprind emotiile de parca voi reintalni pe cineva drag mie uitat in negura vremurilor.

Si ajung si aici. Nu as putea sa va redau in vorbe povestile locurilor pentru ca nu le stiu decat pe acelea scrise de voi. In schimb de fiecare data imi trec prin minte povestile mele de viata, fiecare coltisor imi aduce in fata ochilor prima mea floare de colt, primul sarut cu cel ce acum imi este sot cand am stat cu cortul pe malul lacului...

Multa lume cand spune lacul Rosu-Cheile Bicazului se gandeste doar la targul de suveniruri impartit de-a lungul a cativa kilometri printre Chei, prilej de a mai adauga la colectie o amintire, ceva. Multa lume alearga dupa confort si calitate in mijlocul naturii, drept dovada sunt pensiunile aparute ca ciupercile dupa ploaie in zona, in detrimentul naturii salbatice. Dar cati dintre noi au incercat sa cunoasca si potecile de munte, nestrabatute de picior de om, apele involburate ce curg in mici cascade de-a lungul drumului si poienitele ascunse de ochii lumii de pe marginea lacului?

Strabat poteci batatorite si pline de resturi menajere "uitate"din prea multa bunavointa sau din lipsa totala de respect fata de semenii nostri si imi aduc aminte...

Demult, candva, se putea sta cu cortul pe malul lacului, nu erau atat de multe tonete, magazine, fast food-uri si altele asemenea. Din cand in cand trecea cate o masina pe sosea dar nu tulbura cu nimic perfectiunea zonei. La pas mergeam in zori de zi pana la celalat capat al cheilor, oprindu-ne la fiecare bolovan, fiecare susur de izvor, atunci timpul nu avea limite. Ajungeam rupti de oboseala seara inapoi la cortul nostru de campanie peticit dar inca in stare buna de functionare si mancam ceva facut in graba la butelia de voiaj rosie, cumparata de la vecinii nostri mai norocosi.

Poate ca ma ajuta si faptul ca eram mai tanara, mult mai optimista si mai nepasatoare la rautatea lumii, poate ca tonusul meu era mai mare la minus 20 de kilograme :)

Si pentru ca trezirea la realitate e un must in fiecare zi acum, ma regasesc acum dupa ani si ani, admirand cardurile de turisti, avalansele de peturi de malul lacului, multitudinea de oferte gen fast food sau chinezismele traditionale, flori de colt smulse din habitatul lor natural si vandute pe 3 lei. In ritm de muzica indiana gratie playback-ului unei formatii de prin Peru se joaca o multime de copii in hutele de pe spatiul verde in timp ce sunt urmariti de parintii vigilenti. Si ca rezultat a imaginii de ansamblu, coboratul din masina e mai greoi si dorinta estompata.

Si va spun atat: pacat ca multi dintre voi nu ati cunoscut lacul tineretilor mele si nu v-ati oglindit in apa de un rosu ireal pe cand era voie inca sa te plimbi cu barca printre cioate. In rest, va invit sa reveniti mereu aici, sa va bucurati de frumuseata desavarsita a unui loc iubit de Dumnezeu, sa va umpleti de amintiri frumoase alaturi de cei dragi si sa nu uitati bunele maniere acasa, natura este a noastra a tuturor.

Imi pare rau ca pozele sunt doar cele facute anul acesta, as fi vrut sa va arat si unele de acum 10 ani.

---

VIZUALIZĂRI: 3563 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI