Solicitare CMR / FRANȚA

Prima data in Paris :) :(

Trimisă în 19.10.15 23:14
autor PolaroidSV [Prahova]
» VIZUALIZĂRI: 8673

Buna seara! In data de 6 nov voi merge cu sotul si cu baiatul nostru de 10 ani in Paris, pt prima data. Cu limba stau foarte bine, nu imi fac griji. Doar ca nu stiu ce itinerariu sa aleg, cu ce sa incep... Ideea este ca mi s-a oferit un cadou de 4 zile (3 nopti), in minunatul Paris, dar nu am nicio idee despre ceva anume, despre zonele in care se situeaza obiectivele. Ma sperie gandul ca nu ne vom descurca.

Asadar, rugamintea mea este, daca mai aveti, sa ne ajutati cu un itinerariu. Eventual, daca se poate si cu mijloc de transport. Multumesc mult pt timpul acordat!!!

P. S. Biletele de avion si cazare ne sunt oferite. Suma de 1000 E este orientativa. Rog itinerariu, insotit de mijloace de transport. Mii de multumiri!


  • PERIOADA: nov -- NOPŢI CAZARE: 3
  • BUGET: 1000 E -- TRANSPORT: avion
  • ADULŢI: 2 -- COPII: 1 -- VÂRSTA: 10

Răspunsuri — pag 1 / 3

AMLGD3r[20.10.15 13:17]

mai intai, stai absolut calma, va veti descurca fara probleme. Cel mai eficient mijloc de transport este metroul, unde culoarele sunt lungi si intortocheate, dar extrem de bine semnalizate prin sageti.

Daca veti cobori la statia de metrou Charles de Gaulle Etoile, iesiti exact la arcul de triumf, iar de acolo incepe bulevardul Champs Elysees, care va conduce in linie dreapta spre Notre Dame, sau intrati de acolo pe o alta strada catre Arcul de Triumf, si el foarte aproape.

Pe oricine intrebati, va directioneaza imediat, sunt obisnuiti sa fie intrebati de turisti.

Cu metroul pana la capat, la statia marne la valle, este parcul disney, dar atentie la pret pentru a va incadra in buget, preturile sunt pe site-ul parcului.

De la aeroport, ajungeti in centru cu RER, tot ceva de mers prin aeroport pana ajungeti la statia de plecare, dar la fel de bine directionat cu sageti. Va uitati dupa sageata spre RER si nu vor fi probleme.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AMLGD3r[20.10.15 13:20]

Tot bulevardul champs elysees va duce si la luvru, este intre arcul de triumf si notre dame.


rikiSV1r[20.10.15 13:27]

@Polaroid - Buna ziua,

In primul rand ar trebui sa stiu cu ce companie zburati (noi am mers cu BlueAir si aeroportul Beauvais). Este un aeroport mic si cum iesiti din el veti vedea statia de auto.

In al doilea rand ar trebui sa stiu in ce zona va cazati. Oricum metroul este de baza.

Daca imi dati informatii legate de locul de aterizare si locul de cazare si voi incerca sa va ajut.

Carmen

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

IoanaVSR6r[20.10.15 13:36]

Buna, vreau sa te ajut dar e nevoie de niste informatii, ce aeroport, in ce zona e hotelul, ce ati dori mai mult (atmosfera, arta, experiente), cat de mobili sunteti, etc. Pentru 3 zile se pot face itinerarii frumoase dar avand in vedere ca timpul e scurt ar trebui sa se plieze pe preferintele voastre. Daca ne dai mai multe informatii ma straduiesc

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

IoanaVSR6r[20.10.15 13:48]

Obiective principale :

Notre Dame, Ile de la Cite si Ile Saint Louis - o jumatate de zi, sunt toate grupate si deservite de mai multe statii de metrou, depinde de unde veniti. daca doriti experiente mai aprofundate vizitati turnurile Notre Dame, Sainte Chapelle (vitralii superbe) sau conciergerie. Relativ aproape se afla primaria Parisului (Mairie) si puteti ajunge la Place Beaubourg si Centre Pompidou.

Apoi ar fi Tour Eiffel, Trocadero si Champs Elisees, le puteti grupa,

sau zona Motmartre cu Sacré Coeur.

Ar mai fi croaziera pe Sena, marile magazine (Bd Haussman), cartierul latin cu Panteonul, sunt multe locuri de vazut si pe toate gusturile. Daca va pasioneaza muzeele putem face o lista dar daca nu mai bine le lasati pe data viitoare, timpul e scurt si pt Louvre de exemplu iti trebuie cateva zile sa-l vezi pe indelete.

Cu un baiat de 10 ani poate ar fi interesant sa margeti o zi la Disneyland, atentie, costurile sunt destul de mari.

Apoi daca aveti o pasiune pentru istorie poate ar fi interesant si Versailles.

Astept deci preferinte...

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

calincheitaSR4r[20.10.15 13:49]

Buna ziua

In Paris sunt foarte multe lucruri de vizitat. Pentru transport metroul cred ca e de baza, deoarece e usor de folosit, destul de ieftin daca luati un" paris visite pass" pt. 3 zile si sunt statii la cele mai multe obiective turistice. Sunt cateva obiective turistice de neratat, si le stiti foarte bine. Eu v-as recomanda sa va impartiti in jumatate de zi timpul. De ex. daca sambata e prima zi plina puteti sa vizitati louvrul in prima jumatate a zilei (intrati prin subteran si nu stati la coada) pe la amiaza iesiti, mergeti la masa, daca hotelul e aproape poate va si odihniti putin si apoi metgeti la Turnul Eifeel, care e foarte frumos spre seara. Va puteti plimba prin gradinile Tuilleries sau parcul din fata turnului, sau de ce nu puteti sta la coada sa urcati in varf. Apoi cina pe undeva sau in camera. Ziua 2 dimineata Notre Dame si eventual cartierul latin cu Pantheonul, masa in cartierul latin si dupa masa Arcul de triumf si de acolo pe jos pe champs elizee pana in place de la concorde (vreo 2 km). Daca va mai ramane timp puteti sa faceti si o croaziera cu vaporul pe sena- e super. Ziua 3 Sacre Coeur de dimineata cu plimbare prin monmartre (acolo e si moulaine rouge

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

webmaster21[20.10.15 14:01]

@AML - Aşa cum scrie în mai multe locuri pe aici, referirile la agenţii (sau alte entităţi comerciale, inclusiv site-uri sau portaluri turistice) care activează în România (sediu / sait etc) sunt interzise explicit (şi) pe acest sait. Vezi, de exemplu, textul scris cu roşu mai jos.

Aceste informaţii se pot însă trimite fără probleme prin mesaje private (vezi mai jos, la finalul textului scris cu roșu, cum).

Răspunsul ți-a fost șters. Te rog, ai vedere pe viitor acest aspect.


AMLGD3r[20.10.15 14:12]

PolaroidSVAUTOR SOL[20.10.15 14:25]

@AML: multumesc mult pt raspuns!!!


homegirlGD1r[20.10.15 14:55]

Cel mai bine te inspiri din posturile celorlalti utilizatori, de aceea este facut si site-ul.


Atomic1JR2r[20.10.15 15:29]

@Polaroid -

Buna ziua!

La ce ora o sa ajungeti in aeroport? La ce aeroport?

Când plecati din Paris? la ce ora aveti avionul si din ce aeroport?

Va intreb aceste detalii pentru ca cele 3 nopti (4 zile) depind foarte mult de ora de aterizare in Paris si ora de decolare din Paris.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

AMLGD3r[20.10.15 15:43]

cu placere. revin cu atentionare Disney. Vad ca 6 noiembrie, cand plecati, este vineri. daca mergeti la disneyland, NU o faceti nici vineri, nici sambata, nici duminica, pentru ca este foarte aglomerat. Cel mai bine ar fi de mers luni (inteleg ultima zi), va fi mult mai liber si veti sti atunci exact si cati bani au mai ramas

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AMLGD3r[20.10.15 15:46]

sau in cel mai razu caz de mers vineri, daca luni poate aparea o problema cu lasarea bagajelor la hotel sau cu drumul spre aeroport pentru plecare, dar in niciun caz sambata-duminica, decat daca altfel nu se poate

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

myk007PM2r[20.10.15 17:01]

Presupun ca veti ateriza pe aeroportul Charles de Gaulle (ACDG). Dupa ce va recuperati bagajele, urmariti indicatoarele spre „RER”. Din aeroport trebuie sa luati RER B si apoi sa schimbati cu un Metrou pana la statia cea mai apropiata de Hotel (o numim MH).

Pentru aceasta trebuie sa cumparati din Aeroport (de la automat sau de la ghiseu) 3 bilete „alle-retour”: 2 adult + 1 copil (cu „retour” pentru luni 9 nov) pentru traseul ACDG-MH-ACDG. Atentie : pastrati bine aceste bilete pentru ca veti avea nevoie de ele si in 9 nov, la intoarcere.

Transferul de la RER la Metrou se poate face, in general, cu lifturi sau scari rulante dar nu in toate cazurile. In unele cazuri exista tronsoane unde nu exista decat scari. Va spun asta ca sa nu va faceti bagaje foarte grele. Mai bine fiecare sa aibe un bagaj al lui, pe care sa-l poata urca pe scari, decat tatal sa se umereasca cu un singur bagaj mare si greu, pentru toti 3.

Dupa ce ati ajuns la hotel si v-ati cazat, eventual luati si masa, va mai ramane ceva timp seara pentru un mic tur de recunoastere prin Montmartre.

Din statia de metrou MH luati (de la automat sau de la ghiseu) 3 seturi de cate 10 tichete : 2 adulti + 1 copil (insist cu automatul pentru ca acesta nu va intreaba niciodata ce varsta are copilul). Tichetele sunt valabile pe orice mijloc de transport din Paris (in limita zonelor 1,2 si 3).

Luati apoi metroul de la MH pana la statia Abbesses (linia 12).

Acolo, pentru o plimbare inedita si descoperirea unui loc in care se spune „te iubesc” în mai multe limbi, vizitati Peretele „je t’aime” :un monument dedicat iubirii construit în grădina romantică a Jehan Rictus (Place des Abbesses). A devenit un loc de întâlnire pentru indragostitii din lumea intreaga.

Urcati pe scari prin Pasajul Abbesses unde veti vedea o panorama unica asupra cartierului Montmartre.

Apoi, in varful colinei, la o altitudine de 130 m, in spatele bisericii Saint-Pierre : se afla Place du Tertre, mereu plina de turisti, pictori, desenatori sau fotografi. Atmosfera contemporana din Place du Tertre aminteste de timpul cand Montmartre a fost Raiul artei. Acolo se afla acum Bazarul artistilor (pictori).

De acolo, mergeti si vizitati Biserica Sacre-Coeur construita in 1875 ca un act de penitenta, menit sa aduca speranta, dupa ce Franta a fost invinsa de Prusia in 1870.

La sfarsit, probabil este deja intuneric, coborati spre Place Pigalle unde se afla Cabaretul Moulin Rouge Moulin Rouge se afla in apropiere de statia de metrou Pigalle si este usor de localizat datorita celebrei mori de vant de culoare rosie pe care o are pe acoperis.

Din statia de metrou Pigalle (statie comuna pentru liniile 2 si 12) luati metroul spre statia MH.

A doua zi, sambata, luati metroul de la MH pana la statia „Charles de Gaulle Etoile” (statie comuna pentru liniile 1,2, 6 si RER A).

Arcul de Triumf este monumentul principal din piata Charles de Gaulle-Etoile. Comandat de Napoleon in 1806, in timpul epocii victoriilor franceze, monumentul a fost terminat 30 de ani mai tarziu, in timpul domniei lui Louis Philippe, ultimul rege al Frantei. Ca sa urcati pe arcul de Triumf = 10 eur/pers.

Apoi o luati pe jos pe bulevardul Champs-Elysees, una dintre cele mai faimoase strazi din lume, datorita cinematografelor, cafenelelor si magazinelor de lux, care se gasesc de-a lungul ei.

Ajungeti in Piata Concorde (cea mai mare piata din Paris). In aceasta piata a fost instalata celebra ghilotina unde intre 1793-1795 au fost decapitati printre altii: Louis al XVI lea, Maria-Antoaneta, Robespierre, Danton. Acum, acolo, se afla Obeliscul din Luxor, primit de regele Louis Philippe de la guvernatorul Egiptului. Tot in piata Concorde se afla si Palatul Bourbon, construit in 1722, care in timpul Celui de Al Doilea Razboi Mondial a fost sediul administratiei naziste iar acum serveste drept Assemblee Nationale (Camera Deputatilor).

Cum veniti pe Champs Elysees, dinspre Arcul de Triumf, in piata Concorde faceti stanga spre "La Madeleine" sau "Biserica St-Marie-Madeleine". De acolo, mergeti tot pe jos pana la Opera Garnier. Intre Madeleine si Opera se trece pe langa Sala de spectacole Olympia (de care se leaga nume importante ale show-biz-ului francez) si Cafe de la Paix (cafenea emblematica a Parisului). Propun o pauza de o cafea aici!

In apropiere de Opera se afla si Galeriile LaFayette (daca va pasioneaza shopping-ul de lux).

Mai bine, insa, mergeti spre Piaţa Vendôme care este centrul comerţului de lux parizian. Cei mai mari bijutieri si ceasornicari, băncile internaţionale, Hotelul Ritz şi-au ales sediu în această piaţa. În mijlocul pietei, o coloană în stilul celei a lui Traian din Roma a fost ridicată de Napoleon între 1806 şi 1810.

Pentru ca deja este ora mesei, va recomand restaurantul BAM (Bar a Manger) adresa : 13 rue des Lavandières-Ste-Opportune. Adica, de la Muzeul Louvre se merge pe Rue Rivoli in sus a 6a straduta pe dreapta.

Un meniu complet (antreu+fel principal+desert = 20 euro).

Probabil nu veti avea timp sa intrati la Muzeul Louvre dar puteti sa-l admirati pe dinafara si sa va plimbati prin gradinile din fata sa (Jardin des Tuileries).

De pe latura gradinilor cu malul Senei, din dreptul Muzeului d’Orsay, se ia autobuzul 24 pana la statia Petit Pont (Notre Dame).

Catedrala numita in mod oficial Catedrala Notre Dame de Paris este considerata unul dintre cele mai frumoase exemple ale arhitecturii gotice franceze din Europa. A fost una dintre primele catedrale si constructia sa a fost finalizata dupa aproape 200 de ani de munca, in anul 1345. Notre Dame este deschisa zilnic de la 8 dimineata pana la 6:45 pm (7 :15 in zilele de Sambata si Duminica), accesul fiind liber in acest interval orar. Totusi, o vizita nu este completa daca nu urci in turnurile catedralei, care te duc pana in partea de sus a fatadelor de vest ale catedralei (10 euro/pers... si cel putin 30 minute de stat la coada).

In finalul zilei treceti prin fata Hotel de Ville = Primaria Parisului (luminata la acea ora). Aceasta cladire a fost centrul vietii politice din Paris timp de cateva secole bune. Cladirea dateaza din secolul 16 si a fost reconstruita dupa ce a luat foc in timpul revolutiei pariziene din 1870. In Evul Mediu, condamnatii la moarte erau spanzurati in piata din fata primariei. In ziua de astazi piata este mult mai pajnica si decorata cu fantani.

Spre hotel luati metroul de la statia Hotel de Ville (statie comuna liniilor 1 si 11).

A treia zi, duminica, luati metroul pana la statia Trocadero (statie comuna liniilor 6 si 9).

De la Trocadero, situat pe un mic deal unde este Palatul Chaillot care, in prezent, gazduieste muzeul Omului, aveti o panorama spectaculoasa spre Turnul Eiffel, catre care veti cobori.

Turnul Eiffel este cel mai vizitat obiectiv turistic al Parisului. Are o inaltime de 324 metri si cantareste aproape 10.000 de tone. A fost construit in decursul a doi ani, 2 luni si 5 zile, pentru editia din 1889 a Expozitiei Universale, cu ocazia implinirii unui secol de la Revolutia Franceza. Ridicat in mijlocul unui parc intins, denumit Champ de Mars, fost teren de manevre militare, acest turn gigantic era de un modernism uluitor (pentru acea epoca). Puteti sa ajungeti in varful turnului Eiffel atat pe scari cat si cu liftul. Va recomand sa luati scarile pana la etajul 2. La primul nivel gasiti magazine de suveniruri, camera Gustav Eiffel cu filmul respectiv care ruleaza din 10 in 10 minute si platforme de unde poti privi imprejurimile. La etajul doi te poti bucura de bunatati gastronomice la 125 de metri deasupra pamantului. Ca sa ajungi la etajul 3 nu poti decat sa stai la cozile de la lift (eu n-am avut niciodata atata rabdare).

Daca chiar vrei sa vezi Parisul de la 360m nu ai decat sa alegi sa mergi la Turnul Montparnasse unde biletul costa doar 10 euro, nu e asa coada, liftul urca super-rapid pana la etajul 58 iar orarul de vizitare este zilnic intre 9.30 si 23.30.

Revenim la Turnul Eiffel, la coborare, in dreapta podului peste Sena, este pontonul de la care pleaca Bateaux Parisiens. O cursa pe Sena cu vaporasul este 12 eur/pers. Vaporasul are platforma exterioara (la etaj) si spatiu interior cu suprafete mari vitrate (pentru timp nefavorabil).

Daca ati inghetat si doriti sa va incalziti extremitatile corpului (dar mai ales inimile) puteti vizita Muzeul d’Orsay si Muzeul Rodin mai degraba decat Muzeul Louvre.

Pentru aceasta luati RER C (galben) 3 statii, de la statia Champ de Mars Tour Eiffel pana la statia Muse d’Orsay.

Sau mai puteti lua 7 statii autobuzul 72, spre dreapta, dupa ce traversati podul dinspre Turnul Eiffel spre Trocadero de la statia de la Pont d’Iena in directia Hotel de Ville. Autobuzul merge pe malul Senei pana in dreptul muzeului.

Biletul la Muzeul d’Orsay este 10 eur/pers (9.30-18) dar recomand sa cumparati biletul „pass Rodin-Orsay” care costa 12 eur/pers si cu care puteti vizita ambele muzee (vecine).

La iesire luati autobuzul 69 din statia Pont des Arts (in fata Musee d’Orsay, pe malul Senei) spre Piata Bastiliei. Piata Bastilia este renumita pentru fortareata care a fost demolata in 1789. Pe acel loc acum este construita Opera Bastilia – o chestie modernista din otel si sticla. Totusi, in zona Pietei Bastilia se viziteaza Place des Vosges (Piata Vosgilor), cea mai veche piata din Paris si una dintre cele mai frumoase piete din lume. In partea nordica a actualei piete a fost ridicat in 1388 Hôtel de Tournelles, cladire care a fost resedinta a familiei Regale pana in 1559, cand Regele Henric al II-lea a fost ranit grav in timpul unui turnir organizat in apropiere. Acesta a murit zece zile mai tarziu in Hôtel de Tournelles iar sotia sa, Caterina de Medici a poruncit demolarea cladirii si s-a mutat la Louvre. Multi oameni de seama ai Frantei au locuit aici. Printre ei se numara Richelieu si Victor Hugo. Cardinalul Richelieu, a locuit la numarul 21 iar Victor Hugo a locuit la etajul al doilea al casei de la numarul 6.

Spre hotel luati metroul din statia Bastille (statie comuna liniilor 1,5 si 8).

In ultima zi, luni, faceti check-out si mergeti spre aeroport cu biletele de RER „alle-retour” (sper ca nu le-ati ratacit). Sa fiti atenti sa coborati la ACDG – terminalul 2 (ultima statie) nu la alt terminal. Apoi, in terminalul 2 o sa vedeti ca avionul spre Bucuresti pleaca de la terminalul 2E. Urmariti indicatoarele cu 2E pana intr-un loc unde o sa va para ca v-ati „infundat” sau ca v-ati ratacit. Nu! Este statia unui tren/metrou intern, al aeroportului. Cu acest tren veti ajunge pana in terminalul 2E (nu aveti nevoie de bilete). Dupa ce treceti de check-in, de bags drop-off si de politia de frontiera (luati in calcul cel putin 1h30!) va puteti destinde pana la decolare. Doamna are la dispozitie cateva magazine cu suveniruri, cosmetice si parfumuri; domnul are cateva magazine cu lichide interesante iar baiatul se poate relaxa cu cateva spatii cu console PlayStation (un spatiu cu console PS3 si altul cu PS4).

Sejur placut!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2800 PMA (4 voturi)

IoanaVSR6r[20.10.15 17:13]

foarte detaliate sugestiile lui Myk007. citindu-le mi-am amintit ca :

- biletele pentru Tour Eiffel se pot rezerva online, pui data si ora pe care le doresti. Astfel se sta la o coada mult mai mica.

ticket.toureiffel.fr/inde ... e-pg1-lgen.html

- chiar langa Tour Eiffel se afla un muzeu nou si foarte interesant, Musée du Quai Branly (arta africana)

- daca vreti sa vedeti Parisul de sus exista optiuni gratuite si foarte accesibile, si Galleries Lafayette si Printemps de pe Bd Haussman au terase pe acoperis, unde se poate bea o cafea dar puteti urca si doar pentru a face cateva poze. de asemeniu se poate urca la ultimul etaj al muzeului pompidou (liftul din stanga) fara a fi necesar sa cumparati bilete pentru vizitarea muzeului. O alta optiune cu priveliste superba este Institut du Monde Arabe, (aflat aproape de Jardin des plantes si Musee d'histoire naturelle, care e interesant de vazut daca aveti timp si va pasioneaza), aici urcati pana la ultimul etaj si iesiti pe o terasa cu priveliste la Ile Saint Louis si Notre Dame.

- pentru baietel nu ratati magazinele de masini de pe Champs Elisees (Peugeot, design deosebit, Renault unde e si Dacia la loc de cinste, Mercedes si Citroen cu tobogan!)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

PolaroidSVAUTOR SOL[20.10.15 17:18]

@IoanaV: multumesc! Interesanta ideea cu masinile ????


PolaroidSVAUTOR SOL[20.10.15 17:37]

@myk007: Doamneee, ce raspuns!!! Multumesc mult pt timpul alocat detalierii! Apreciez enorm! Voi salva aceste detalii si le voi printa. Multumesc din suflet!


PolaroidSVAUTOR SOL[20.10.15 19:47]

@Atomic1: deocamdata nu am detaliile acestea. Se pare ca vom pleca vinerea si ne vom întoarce lunea. Urmează sa aflu si va spun.


Adelina RGD1r[20.10.15 20:23]

Buna seara!

Vad ca deja ati primit multe informatii, asa ca nu voi intra foarte mult in amanunte, doar va pot spune ce ne-a ajutat pe noi...

Asa cum au spus si cei de mai sus, cel mai bun mijloc de transport este metroul... cu cele14 magistrale acopera toata suprafata orasului si este foarte usor de folosit. Pentru plata calatoriilor recomand abonamentul Paris Decouverte pe care il puteti achizitiona dupa ce iesiti din aeroport si mergeti spre statia RER este un oficiu special... De retinut ca acest abonam, ent este valabil de luni pana duminica (saptamanal) deci in cazul in care ati ajunge vineri... tot pana duminica va fi valabil. Pentru acest abonament aveti nevoie de o poza tip buletin (care se poate face peste tot pe acolo la automate doar ca 5 poze costa 5 euro) noi le-am facut in tara. O prezentati la ghiseu si cei de acolo o vor amplasa unde trebuie. Abonamentul costa 35 euro+5 euro suportul si este valabil pe toate mijloacele de transport in comun inclusiv RER de la/la aeroport, Versailles, Disneyland... Este cel mai ieftin dintre toate si foarte usor de folosit (nelimitat) De la acelasi oficiu solicitati o harta a metroului care, veti vedea, are evidentiate obiectivele in statiile respective (este gratuita)

In legatura cu itinerariul... depinde de deea ce doriti sa vizitati, mai ales ca ziua s-a scurtat si calatoriti si cu un copil de 10 ani... si est foarte mult de mers pe jos.

Ca idee, in functie de ora la care ajungeti... in prima zi puteti merge asa cum vi s-a mai sugerat in cartierul Montmartre (noi acolo am si avut hotelul) puteti vizita parculetul care gazduieste Mur des je t'aime Paris – Zidul Iubirii... nu foarte departe veti gasi frumoasa Basilica Sacre Coeur... piata Montmartre cu terase si portretografi stradali, Bulevardul Pigalle cu renumita Moulin Rouge... Este ceva de mers, dar nu exagerat de mult... Puteti lua metroul pana la Abesses si de acolo pe jos... spre Place de Clicy... Daca va permite timpul si vremea nu ratati intalnirea cu turnul Eiffel la ora 22.00 musai pe esplanada Trocadero. De acolo e o panorama superba asupra turnului, iar la 22.00 dau drumul la lumini si e un vis (noi am facut niste poze superbe de acolo)

Pentru ziua doi, v-as recomanada sa va inarmati cu multa energie si sa porniti de dimineata la drum... Prima vizita as sugera sa o faceti la Turn, noi am luat biletele de acolo si desi era ceva coada am mers repede. Urcati pana sus chiar daca pretul va va parea maricel, merita!!!

Dupa vizitarea turnului va recomand sa cumparati bilete pentru vaporas (este in apropiere) Noi am avut surpriza sa fim intrebati daca avem abonamentul decouverte si pe baza lui am primit si o reducere (am luat pentru doua zile-se poate si doar pe una- si in loc de 24 euro/persoana am platit doar 16euro/persoana)

Vaorasul este in stil hop-on-hop, are 8 statii in puncte de atractie turistica si se poate cobori, vizita ce e de vizitat si luat alt vaporas mai departe cu acelasi bilet pe toata perioada pentru care s-a platit. Va va fi de mare ajutor pentru ca veti scutii km pretiosi de mers pe jos. In functie de timp si doleante, pe traseul lui puteti vizita Muzeu Orsay, Jardin de plantes, Notre Dame (in care va sfatuiesc sa urcati pana sus), Hotel de Ville (Gazduieste Primaria), Luvrul (pentru vizitarea lui v-ar trebui mai multe zile deoarece este enorm, dar va puteti informa si alegeti galeriile care va plac), Grădinile Tuileries... Musée de l'Orangerie... etc... Desi par usor de parcurs sunt foarte multe de vazut si iau destul de mult timp... Muzeul Grevin, este iarasi un loc ce nu trebuie ratat-daca va pasioneaza figurile de ceara (de obicei sunt cozi mari, dar este deschis zilnic-fiind un muzeu particular)

Pentru ziua trei va recomand Arcul de Triumf din Charles de Gaulle - Étoile se vede spectaculos de sus- (toate strazile si cladirile sunt aliniate in forma de stea), apoi la pas pe Bulevardul Champs-Élysées pana la faimosul pod Alexandru al III lea... dincolo de pod veti vedea Domul Invalizilor ce gazduieste mormantUl lui Napoleon, parerea mea e sa nu il ratati... si in imediata apropiere-Muzeul armelor... Daca timpul si picioarele va permit, faceti o plimbare prin Saint-Germain-des-Prés, beti o cafea la o cafenea tipic pariziana (eu recomand Cafe de Flore-cafeneaua artistilor, dar nu numai), mancati neaparat o supa de ceapa gratinata (desi considerata candva mancarea saracului este delicioasa), nu ratati croisantele...

Daca ultima zi va permite (adica daca stati pana seara) puteti da "o fuga" cu RER-ul la Versailles (dar pentru asta e nevoie de cel puti o jumatate de zi)

In ideea ca v-am putut fi de folos, va stau la dispozitie cu orice alta informatie...

Va doresc energie maxima, vreme buna si o minivacanta de vis.

P. S. Consultati inca din tara programul obiectivelor (unele inchid la 18... altele dupa 21... Unele sunt inchise lunea (Versailles), altele martea (Luvru)... altele duminica sau de sarbatori nationale (marea majoritate a muzeelor de stat)

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

PolaroidSVAUTOR SOL[20.10.15 20:50]

@Adelina R: Un raspuns important! Multumesc enorm!


PolaroidSVAUTOR SOL[20.10.15 20:56]

@IoanaV: Multumesc pt interes! ????Sper sa am detalii despre aeroport si cazare in zilele urmatoare. Repet:este un cadou si nu stiu nimic exact. Din cate am aflat, plecarea va fi vinerea, pe 6, iar întoarcerea pe 9 nov. Revin cu amanunte exacte, când voi avea rezervarile.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

PolaroidSVAUTOR SOL[20.10.15 21:45]

@riki - Multumesc! O sa revin cu detalii. Toate cele bune si mii de multumiri!!!


PolaroidSVAUTOR SOL[20.10.15 21:58]

@myk007 - Doamne, cat de detaliat!!! Multumesc din tot sufletul!


ALINAMDGD1r[20.10.15 23:12]

Buna seara!

Ma voi limita la doua sugestii, nu mai repet ce s-a scris deja. Prima: citeste ce a scris "mh_iulia" despre Paris in iulie 2013, are niste trasee foarte orientate si bine alese (de altfel, articolul a fost selectat de web-master ca si mini-ghid pentru Paris). A doua este despre transport: cardul Paris Decouverte este foarte bun, nu mai ai grija tichetelor in statii, dar merita pretul doar daca il luati din statia RER de la aeroport, ca sa-l folositi si pentru transfer (atentie la valabilitate).

Sejur placut si asteptam impresii!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

PolaroidSVAUTOR SOL[21.10.15 08:51]

Revin cu date importante: plecare vinerea, 6 nov, la 9:05, din Otopeni. Vom ajunge in aeroportul Beauvais (cred ca nu e tocmai ok, pt ca am citit ca era mai bn la Charles de Gaulle). Asta este Cazarea va fi la hotelul Adagio La Defense Esplanade. Intoarcerea va fi lunea, la 18:25, de pe acelasi aeroport. Asadar, va rog din suflet sa ma ,,ghidati"! Cu respect pt toti cei care m-ati ajutat!!!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AMLGD3r[21.10.15 08:59]

transport de la aeroportul Beauvais cu autobuzul, are statia in fata cladirii, metroul leaga direct, in linie dreapta, La Defense (putin retras de centru) de Arcul de Triumf-Notre Dame


PolaroidSVAUTOR SOL[21.10.15 09:05]

Asadar, din aeroport, ma voi deplasa cu autobuzul? Nu cu metroul? Vad ca distanta este destul de mare. Va mai rog sa ma ajutati cu un itinerariu, pt cele 4 zile, tinad cont ca am cazarea in zona La Defense. Recunosc ca nu stiu mare lucru despre zonele in care se afla obiectivele turistice, decat din ceea ce am citit. Multumesc!


roxi-nicoPM1r[21.10.15 09:22]

Buna

Citeste impresiile de la Paris, gasesti o multime de itinerarii si sugestii. Nu-ti fa nici o grija, vor fi zile minunate!


calincheitaSR4r[21.10.15 09:31]

Eu cred ca o sa te descurci foarte bine dar inca nu stii asta. Autobusul face putin peste o ora, din porte maillot (statia unde te va lasa) iti iei bilete sau abonament la metrou pe 3 zile (din statia de metrou evident) si in juma' de ora esti la hotel. Si apoi la drum...

Obiectivele din zona centrala sunt la cel mult jumatate de ora unul de altul (cu metroul) asa ca trebuie doar sa te familiarizezi cu descifrarea mersului metroului (e foarte simplu) si restul mergeti unde vreti. In 3 zile poti vedea cam 5 % din Paris, asta ca sa fiu ingaduitor. Cel mai bun intinerariu doar tu il poti face, nu ti-l poate face nimeni. Important cred ca e sa nu alergi de la un obiectiv la altul doar pentru al bifa ci sa il savurezi si sa-l lasi sa te invaluie : Eiffel, Notre Dame, Sacre Coeur, LOUVRE! , Pantheon, Domul invalizilor, Moulain Ruge cu Monmartre sunt o parte din simbolurile orasului pe care trebuie sa le vezi. Pentru copil poate ar fi interesant si la muzeul Aerospatial. Mult succes si te mai astept cu intrebari. PS. Parisul este cel mai frumos oras din lume, in opinia mea, de vizitat. De Neratat Eiffel si Louvru!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

AMLGD3r[21.10.15 09:34]

din cate stiu, de la aeroport beauvais, situat la o distanta ca intre ploiesti si bucuresti, nu este metrou care sa asigure legatura cu parisul, ci doar de pe charles de gaulle. Deci, din cate stiu, cu autobuzul, dar circula destul de des (cred ca o data la 20-30 minute).

Parca in jur de o ora se face pana la paris, cu autobuzul de la beauvais. Metroul poate fi folosit in interiorul parisului si spre periferie la disney

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • AFIȘATE rsp [1-30] — din total 74 răspunsuri la această solicitare
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.085803985595703 sec
    ecranul dvs: 1 x 1