Solicitare CMR / CROAȚIA

Recomandare statiune/insula/hotel Croatia

Trimisă în 05.01.12 11:02
autor clara.maioSV [Bucuresti]
» VIZUALIZĂRI: 17089

Sper sa nu supar pe nimeni ca pun astfel de intrebare dar nu reusesc sa-mi dau seama care ar fi destinatia cea mai buna din Croatia. Asadar astept parerile voastre! Ce cautam noi? Vrem sa petrecem concediul de vara, la plaja, posibilitate de scuba, conditii normale de cazare... nimic deosebit, doar vreau sa evit aglomeratia. Ce imi recmandati? (transport cu masina. app cam cat se face pana la destinatia propusa de voi? )

Va multumesc!



Răspunsuri

CostiCO13r[05.01.12 11:52]

E greu să decizi care ar fi destinaţia cea mai bună din Croaţia, de fapt este imposibil, pentru că practic toate sunt foarte bune.

Eu le ştiu pe cele din peninsula Istria, dar am citit lucruri foarte bune şi despre cele din zona insulei Krk, sau Dubrovnik.

Ca să-ţi faci totuşi o părere, poţi citi ce am scris eu, de aici:

amfostacolo.ro/user-lista ... =croatia&tid=11

Îţi recomand în special review-ul despre drumul cu maşina spre Croaţia, intitulat "Din România, la Poreč" şi cel despre cazare, sunt ultimele pe pagina afişată la adresa de mai sus.

Celelalte sunt despre locurile formidabile pe care le poţi vizita în Istria şi, în general, în Croaţia.

De asemenea, informarea completă implică şi alte review-uri, ale altor useri, pe care le găseşti alegând în ferestrele din stânga-sus ale paginii de pornire amfostacolo.ro Destinaţia CROAŢIA, Regiunea: ISTRIA, KVARNER, sau DALMATIA şi, apoi, din lista obţinută pentru fiecare, alegi ce crezi că te interesează mai mult. Cu negru sunt cazările, cu roşu sunt review-urile despre oraşe şi alte şi obiective turistice.

Asta îţi va lua ceva timp, dar cred că merită, dacă vrei să ai o vacanţă reuşită. Oricum, vrei să mergi în vară, aşa că mai e ceva timp.

Succes şi să ai o vacanţă exact aşa cum ţi-o doreşti!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

Cristian_h*PA4r[05.01.12 12:01]

Buna Clara, din pacate si pentru mine Croatia este in mare o necunoscuta am fost la Dubrovnik (venind din Muntenegru) acum cativa ani... este un must see, anul trecut insa am vazut in trecere 2 zile Istria (si partea slovena) Mi-a placut pentru ca eu sunt genul activ care nu poate sta locului si acolo sunt multe de vazut, si daca ar fi sa ajungi acolo merita trecut si in Slovenia pentru Koper, Izola si Piran, distantele sunt mici. Spuneai ceva de scuba diving, in general tarmul Istriei este stancos cu plaje cu pietris deci se poate face scuba diving cam peste tot... in Rovinji am intalnit doi tineri italieni care urmau sa exploreze epava unui vas aflata foarte aproape de tarm, am scris despre asta vezi impresiile de la Rovinji. Opatia si localitatile apropiate sunt foarte linistite, in Porec am vazut foarte multe familii cu copii, Rovinji este pentru tineri dornici de distractie (la inceput de septembrie am gasit fara rezervare la o pensiune o camera gen studio cu o mica bucatarioara cu 30 euro/camerasi asta fara sa caut mult. Din pacate nu cunosc nimic din insulele Croatiei.

Pot sa-ti spun ca din Opatia (practic de acolo incepe Istria) am facut 1000km pana in Craiova si cam 650km sunt de autostrada.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1050 PMA (2 voturi)

dacibeze*JR1r[05.01.12 12:48]

Noi am fost in Zadar, la hotel Donat, 3 stele, all inclusive cu 2 copii si am fost foarte multumiti. Conditii normale la hotel, nu lux dar foarte curat iar mancare buna. Este cam la 1000 km de Baia Mare, dar noi am dormit o noapte la Budapesta si am ajuns a doua zi pe la ora 15. Plaja este cu pietris, am scris despre asta pe site. Nu stiu daca se face scuba insa sunt excursii cu vaporul care au asa ceva in program.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

yohannaSV2r[05.01.12 13:01]

Am fost in Croatia anul trecut, cu masina, 10 zile. Cel mai mult m-a impresionat Dubrovnikul si am regretat ca in itinerariul nostru nu am alocat mai multe zile sudului Croatiei. Este un vis!

Pana la Dubrovnik, prima oprire am facut-o la Plitvice, o noapte, pentru a vedea rezervatia, apoi ne-am oprit o noapte la Split ca sa fragmentam drumul pana la Dubrovnik, dupa care am plecat in Porec, unde am stat 5 zile. Daca as lua-o de la capat, as face invers.

Si Istria este tare frumoasa, dar Dubrovnikul este de-a dreptul superb, trebuie vazut!

Despre cazarile noastre, voi scrie pe site.

vacanta placuta!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 350 PMA (1 voturi)

johnnyredlabel †PACONSILIER ONORIFIC AFA / CROAȚIA2r[05.01.12 13:30]

In peninsula Istria, este si statiunea Punta Verudela. O frumusete de statiune. Noi am stat la Verudela Beach and Villa Resort (gasesti pe booking.com) intr-un apartament cu doua camere, baie, bucatarie, balcon, vedere la Marea Adriatica, ce sa spun, o frumusete! Conditii excelente, poti sa faci si self catering (in orasul Pula, la 6 km de statiune au fel de fel de supermarketuri, noi am luat din Kaufland, preturi cam ca la noi). Plaja este de pietris, insa poti face snorkeling adevarat, probabil si scuba (eu nu sunt amator). Ca distanta, ca sa-ti spun, eu veneam de la Viena, in schimb cred ca poti sa mergi prin Sebia. Cauta pe Via Michelin si poti sa-ti faci singura traseul, precum si timpul estimat. Vacanta placuta

N.B.: johnnyredlabel † este CONSILIER ONORIFIC AFA pe destinația CROAȚIA
EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (2 voturi)

dan16PM1r[05.01.12 19:31]

Salut.

Si eu sunt de aceeasi parare ca si Costi... e greu sa stabilesti care statiune este cea mai frumoasa din Croatia! Nu de alta, dar fiecare care a luat contact cu litoralul croat ar fi subiectiv in apreciere, in functie de zona in care a fost.

Eu ce pot sa-ti spun, am si scris pe acest site impresiile mele, la care am adaugat si cateva fotografii reprezentative cred eu.

Pe scurt, am fost la inceputul lunii iulie 2011 in statiunea Brela, undeva la sud de Split. Am fost cu masina personala eu, sotia si copilul de 9 ani. Traseul pe care l-am ales a fost acela prin Bosnia Hertegovina... si bine am facut ca am ascultat sfaturile altora si le raman recunoscator; am ales aceasta ruta in detrimentul celeilalte, mult plictisitoare, pe autostrada Belgrad - Zagreb - Split. Si bine am facut, repet. E drept ca este mai "incet" acest drum din punct de vedere al vitezei, insa peisajul, drumul in sine prin Bosnia, este "INCANTATOR". Si daca mai adaug si vizitarea capitalei Sarajevo, si mai presus de toate, Mostarul... cuvintele sunt de prisos! Asadar, daca alegi aceasta varianta de traseu (si te sfatuiesc din tot sufletul sa o faci), programeaza-ti neaparat o excala de o noapte in Mostar. Nu vei regreta. Dupa cum am spus, eu am ales in Croatia statiunea Brela. Pot spune ca m -a cucerit efectiv. Daca spui ca esti adepta unei atmosfere linistite, relaxante, mergi in Brela. Este foarte linistita... dupa miezul noptii totul se reduce la tacere. Daca vrei ceva mai multa animatie, alege Baska Voda, putin mai la sud de Brela, de fapt sunt una langa alta, un fel de Eforie Nord cu Eforie Sud (ca amplasamet desigur, ca in rest nu se compara in nici un fel). Se poate ajunge foarte usor, pe jos, dintr -una in alta. Despre cazare, eu am mers "de la cap la coada" cu se spune, pe cont propriu. Aici ma refer atat la excala de dus (in Mostar), la sejurul propriu zis in Brela sau la intoarcere, din nou excala in Bosnia, undeva in zona Srebenita. Cazare se gaseste foarte bine si usor la fata locului si ce e mai important, la preturi mult mai bune decat prin agentie.

Mai adaug la aceste impresii, vizitarea in mod obligatoiu pot spune, parcul Plitvice... e ceva de vis!

In concluzie, decizia iti apartine.

Pentru orice alta informatie, iti satu la dispozitie.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

elena_iasiSR3r[05.01.12 22:08]

Ca si predecesorii mei care ti-au raspuns pot spune ca aceasta tara este minunata.Am vizitat-o la sfarsitul lunii iunie 2010.Echipa noastra a fost compusa din 2 adulti si un copil de 9 ani.

Am fost cazati in Brela, la un particular, intr-un apartament cu 2 camere, cu o bucatarie complet utilata. Fiecare camera a avut baie proprie, ceea ce a fost un plus pentru noi. Pret 35 euro/noapte tot apartamentul. Cazarea am luat-o din tara, am platit avans si restul la fata locului.Am primit si factura.

Brela este o statiune foarte linistita, unde dupa ora 23 nu mai misca nimic. Noi am ajuns la ora 22 si nu am mai gasit nici un restaurant unde sa mancam ceva, noroc de pachetelul care-l pregatisem pt drum.

Plaja este cu pietricele,intrarea in apa este lina, este potrivita pentru familii cu copii . Locuri de luat masa sunt suficiente si pentru toate gusturile si buzunarele.

Noi am vizitat si orasele Split, Trogir, Baska Voda si Zadar(impresii aici).Tot din Zadar am plecat si intr-o croaziera spre Parcul National Kornati. Cazarea pentru o noapte in Zadar a fost 40 euro/garsoniera gasita la fata locului printr-o agentie locala.

Cireasa de pe tort a fost insa Plitvicka Jezera, care ne-a fascinat intru totul.Am scris impresii si despre acest loc minunat.

Parerea mea este ca oriunde ai merge in Croatia nu cred ca o sa dai gres, intrucat tara este minunata si ofera cate ceva pentru fiecare .

Vacante reusite iti doresc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

CostiCO13r[05.01.12 22:20]

@clara. maio

Cele spuse de dan16 cu privire de traseu sunt perfect adevărate, dar numai dacă alegi o staţiune de la Zadar în jos, până la Dubrovnik. Aşa este, e păcat să faci ocolul pe autostradă, când poţi s-o tai drept, de la Porţile de Fier (s-a deschis acum şi varianta mai convenabilă pentru asta, pe la Porţile de Fier II), Serbia şi Bosnia sau Muntenegru.

Şi, aşa este, vizitarea Mostarului merită categoric!

Dar, dacă vrei să vizitezi şi Plitvice, atunci nu mai merită să faci acest traseu, pentru că parcul natural este situat cam la 100 km sud de Zagreb, pe lângă autostrada A1.

În acest caz, cel mai bine este să alegi la dus varianta pe autostradă, prin Belgrad şi Zagreb şi întoarcerea prin Bosnia (sau invers).

Dar este foarte greu să faci toate astea într-un singur circuit şi să mai petreci şi câteva zile la plajă, într-una din staţiunile de la Adriatica.

După părerea mea, Croaţia este o ţară ce merită a fi explorată în mai multe etape.

Aşa că, pentru primul contact, este bine, cum înţeleg că-ţi şi doreşti, să petreci un sejur la mare, liniştit (în Istria, cel puţin, se făcea scuba diving peste tot), cu eventual explorarea împrejurimilor. Dacă alegi Istria sau Opatija, Rijeka, Senj, Zadar, drumul de preferat este pe autostradă.

Dacă alegi o staţiune de la Zadar în jos, drumul de preferat este cel parcurs de dan16.

În prima variantă, ai descrierea în review-ul meu, în a doua cere-i lui dan16 amănunte.

Pentru liniştea concediului, părerea mea este că mai bine te duci la lucru sigur, aranjat dinainte, nu neapărat printr-o agenţie de la noi, o poţi face cu ei direct, pentru că dacă vrei un anumit standard, e mai greu să-l găseşti mergând la întâmplare.

dan16 a făcut un alt fel de escapadă, de genul "văzând şi făcând", care este foarte interesant, pentru că-ţi poţi modela programul la faţa locului, dar asta o poţi face când îţi permiţi variaţii relativ mari în timp, spaţiu şi finanţe. Îl admir că a făcut asta şi cu copilul, este ceva mai greu, o ştiu din proprie experienţă, doar că eu eram cu doi (asta se întâmpla mai demult).

@dan16

Ai scris despre lucrurile respective pe site? Dacă da, unde anume? Te întreb că vara trecută planificasem şi eu o plimbare prin Balcani, la care am renunţat din motive de forţă majoră, dar vreau s-o încerc vara asta.

Mulţumesc!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

claudiu 71SE5r[06.01.12 15:43]

Buna. Recomandarea noastra este insula lui Marco Pollo, Korcula si vis a vis de ea peninsula Peljsac nu departe este si parcul national Miljet oricum cele mai tari peisaje le ai de la Split in jos. zona are munti, mare si chiar plaja CU NISIP FIN INSULA LUMBARDA. 2km. de Korcula. Diving tot aici sunt cele mai bune scoli te duc pe insule nelocuite. Eu am scris acu vreo 2 ani un review simplu merita sa vezi macar pozele amfostacolo.ro/hotel.php? ... -insula&id=6038. Dubrovnik merita, e la 50km. Toate aceste date le poti consulta pe net direct cu numele. succes

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 700 PMA (1 voturi)

dan16PM1r[07.01.12 17:47]

Aici am postat impresiile despre vacanta:

amfostacolo.ro/hotel.php? ... ka-voda&id=1238

In al doilea rand, pot spune ca nici pe departe nu mi s-a parut obositor acest planning de vacanta, adica ruta prin Bosnia, stat in Brela si dupa aceea vizitarea parcului de la Plitvice. Cu o conditie: sa-ti placa foarte mult sa conduci! Pot spune ca ador sa conduc in orice conditii... iar familia mea este de asemenea obisnuita cu acest gen de drumuri lungi, pe copil l-am luat la acest gen de drum de la 2 ani... Grecia de 2 ori, Turcia de 3 ori, Budapesta, Viena... In vacante ne place se fim independenti, sa ne facem programul cum vrem. A fost o vacanta de neuitat si prin prisma faptului ca, dupa cum am spus nu am avut nimic pregatit dinainte. Vorba unui tip de pe un alt forum, de la care mi-am insusit in timpul documentarii mele de dinainte de plecare, foarte multe sfaturi utile despre mersul in Croatia: " Trieste viata la maxim! "... si asa am facut si a fost SUPER. Da, asta presupune si o oarecare spirit de aventura, insa tocmai acest lucru face ca placerea sau satisfactia finala sa fie maxima.

Revenind la vacanta propriu -zisa, dupa excala de o noapte in Mostar, unde pot spune ca am stat cu 30 euro la o pensiune care, pe site-ul agentiilor de turism era 40 euro, am mers mai departe in Brela unde am stat 7 zile, cu 40 euro la o pensiune care pe site-ul agentiilor era 52 euro. Dupa plecarea din Brela (dis de dimineata) am mers la Plitvice unde am ales un traseu mediu ca timp de parcurgere, iar la iesire, dupa o ce ne -am astamparat un pic "stomacelele" am plecat din nou la drum, intorcandu-ne cativa km (vreo 5 parca) pe drumul pe care venisem dinspre Split, am virat stanga si dupa alti cativa km (tot cam 5 - 7 km) am intrat in Bosnia pe la Selo si in continuare catre orasul martir pentru bosniaci, Bihac. De aici drumul catre Sarajevo este extraordinar de frumos. Seara ne-a prins undeva in zona Zenica, unde am stat la un motel cu 26 euro camera. A urmat din noua Sarajevo si de aici drumul spre casa pe care venisem initial. In concluzie am facut atat un tur al Croatiei cat si al Bosniei. Apropo! Pentru cei care mergeti pentru prima data in Brela sau Baska Voda (cred ca este valabil pentru toate celelalte statiuni) nu ratati la masa de seara, vestitele platouri cu peste si fructe de mare! In Brela, terasele care serveau acest gen de mancare aveau afisate panouri pe care scria: Fish plate for 2 pers. " sau 4 pers, dupa caz. Cu o bere Ozujsko alaturi... oh! imi lasa gura apa si acum. Iar la final, din partea casei, se aduce cate un paharel de Schnaps!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 2450 PMA (4 voturi)

CostiCO13r[07.01.12 19:33]

@dan16

Mulţumesc pentru completări!

Până la urmă, s-a dovedit că întrebarea lui clara.maio a devenit subiect de interes mult mai larg. Asta şi pentru că, fie vorba între noi, Croaţia este o ţară turistică, în care odată ajuns, vrei să revii mereu.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

clara.maioSVAUTOR SOL[08.01.12 13:08]

Va multumesc tuturor! Daca mai sunt cei care pot veni cu recomandari sunt binevenite oricum oricand in urmatoarele 2-3 luni, timp in care banuiesc ca tot voi mai face sapaturi

@costi si @dan16 raman datoare f multe info pretioase, cu siguranta va voi cere ajutorul ref la Croatia

Sa aveti concedii minunateee in 2012!

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

coltalbSV3r[08.01.12 20:08]

Ma alatur si eu celor care s-au indragostit de Croatia.In ultimii 2 ani am fost pe Insula Ciovo, la Vila Maslina si ama ramas impresionati de amabilitatea oamenilor de acolo.Daca cineva doreste contactul direct cu proprietarul acestei vile, plus alte 5 sau 6 le stau la dispozitie cu mail si nr.de telefon.Vara asta doresc sa merg in Brela sau o localitate mica si linistita in apropiere, dar pe net preturile mi se par ca mari.Voi incerca sa fac si self catering asa ca mi-ar fi de folos niste informatii despre apartamente mai apropiate de malul marii.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

iulianicAPL4r[09.01.12 11:29]

Indiferent cate raspunsuri/pareri vei primi, nu uita ca tu esti cel/cea care hotaraste. Nimeni nu-ti poate spune vreodata ce-ti place tie pentru ca (vorba proverbului), "Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie".

Croatia este o tara frumoasa in totalitate. Alaturarea de munte si mare, insulele risipite in larg, oraselele care "curg" de pe creasta pana la tarm, fac unic orice loc al Coastei Dalmatiei.

Fiecare iti poate spune cat de frumos a fost acolo unde s-a cazat sau a vizitat el. Asta voi face si eu.

Am stat in Opatija cinci zile in cadrul unui circuit de 10 zile in Serbia, Muntenegru, Croatia, Slovenia. Am fost cazati la Hotel Opatija 2*+ in conditii foarte bune, cu masa – demipensiune – diversificata, nimic de reprosat din punctul meu de vedere. Am vizitat toata Coasta Dalmatiei cu autocarul, dar am explorat si Golful Kvarner cu vaporasul, cu oprire si debarcare in oraselul pescaresc Lovran.

Peisajele, specificul local, vestigiile istorice sunt minunate, dar plaja nu mi-a placut de loc: pietre, ciment, apa valurita si intrare brusc la adancime mare. Este necesara incaltaminte speciala pentru deplasarea printre sezlonguri si chiar in apa. Am spus si cu alta ocazie: n-as da nisipul de la Mamaia pentru plaja din Croatia. Pentru peisaje si vizite la obiective, da, m-as intoarce oricand in Croatia.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] + 1400 PMA (2 voturi)

coltalbSV3r[16.04.12 14:38]

Daca ma poate ajuta cineva cu informatii.Am cautat cazare in Podstrana la sfarsitul lui ianuarie si am ales un apartament pentru august.Am trimis un avans de 100 euro prin Western Union, taxa fiind prea mare prin transfer de cont bancar, asta dupa ce am sunat gazda si a fost de acord.Mi-a trimis mail ca a primit banii si ca imi va expedia un fel de invitatie oficiala.De atunci nimic.Am trimis mail dar nici un raspuns.Ce sa fac in aceasta situatie?Sper ca nu iau teapa, mai ales ca merg cu un copil dupa mine.Cei care ati fost in Croatia facand inchirierea direct cu proprietarul poate ma sfatuiti ce sa fac.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

claudiu 71SE5r[16.04.12 22:34]

@coltalb: de obicei asa se procedeaza se trimite un avans iar de la locatia respectiva primesti un e-mail precum ca ptr.perioada n.. ai rezervat apart.sau camera de confirmare.In e-mailul ce l-ai primit nu apare motivul ptr.care a primit banii?Croatia este o tara civilizata unde respectul ptr.om e la loc de cinste,nu am auzit inca de cazuri de inselaciuni de acest gen.Totusi ar trebui sa incerci sa le scrii un e-mail si sa soliciti inca o confirmare a rezervarii ptr.perioada dorita.Toate apartamentele sunt inregistrate la Consiliul National de Turism adresa DE MAIL( http://croatia.hr/)aici poti afla tot ce te intereseaza pagina se poate traduce si in romana.Mult succes

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

coltalbSV3r[16.04.12 22:44]

Am primit doar mail ca tranzactia cu banii prin Western a reusit .In mailurile anterioare am discutat despre apartament perioada in care merg, dar dupa primirea banilor alt mail cu confirmare oficiala nu am mai vazut.Normal ca am hartiile de la banca prin care am trimis banii si la cine.Am incercat sa mai contactez proprietarul dar nu mai raspunde la mail.Poate ca voi da un telefon.Nu e prima data cand merg in Croatia.Dar anul acesta am zis ca voi incerca direct cu proprietarul.O saptamana voi sta pe Ciovo, acolo proprietarul a mai luat contact cu mine si mi-a trimis un fel de confirmare oficiala a perioadei, dar de dincolo nimic.Si am inceput sa imi pun intrebari.

EVALUAȚI:punctaj crt: 50 PMA [std] (0 voturi)

  • [17] total răspunsuri, până acum
  • SCRIE UN RĂSPUNS

    Doar utilizatorii autentificați (logați) pot răspunde.
    • Aveți deja un cont AFA? — logați-vă (autentificați-vă)
    • Nu aveți încă un cont AFA? — vă puteți crea unul în 10 sec
    Puteți folosi meniul „VIZITATOR” (vezi dreapta-sus) — atât pentru LOGARE cât și pentru CONT NOU

    Abonament

  • NU sunteți abonat/ă la acest fir de discutie - [NU primiți înștiințări când se scrie un răspuns] -- vă puteți însă abona mai jos
  • #G#9
      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.13762092590332 sec
    ecranul dvs: 1 x 1