ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.11.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
NOV-2018
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Castelul Cantacuzino - Bușteni

TIPĂREȘTE URM de aici

Credeți că am fost la Bușteni și nu am vizitat Castelul Cantacuzino? Nu. Am fost la Bușteni tocmai pentru a vizita Castelul Cantacuzino. A fost obiectivul numărul 1 pe lista noastră, o dorință cu mult mai veche, dar care devenise arzătoare de când am vizitat Domeniul Cantacuzino - Florești și am văzut nobilele ruine ale Micului Trianon.

Se știe că Gheorghe Grigore Cantacuzino - Nababul, cum îi spuneau contemporanii - a lăsat posterității trei construcții grandioase, demne de rangul și de averea sa. La Florești văzuserăm Palatul "Micul Trianon" (sau ceea ce a mai rămas din el), la București, la Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, nr. 141 - "Casa cu Lei", în prezent Muzeul Național "George Enescu" - putem ajunge oricând, noi locuind în capitală, dar la Castelul Cantacuzino din Bușteni se înțelege că trebuia să ajungem cu ocazia primei noastre reveniri în orașul de sub Caraiman.

Am ajuns acolo foarte ușor. Din Str. Florilor, nr. 44, unde se află Casa Zura cea care ne-a găzduit în Bușteni, am făcut doar câțiva pași până în Str Zamorei, strada de pe malul stâng al râului. Pietonal, printre vile frumoase, privind Prahova care curge în vale și crestele Caraimanului strălucind în soarele unei dimineți de noiembrie, curând am ajuns la poarta castelului. Lângă stâlpii masivi, de piatră, un avizier afișează primele informații necesare vizitatorului.

Program de vizitare și tarife

Programul de vizitare este: de Duminică până Vineri în intervalul orar 10.00-18.00, ultima intrare fiind la 17.05, iar Sâmbătă în intervalul orar 10.00-19.00, cu ultima intrare la 18.05.

Intrarea se face din oră în oră, mai exact la: 10.05, 11.05, 12.05, 13.05, 14.05, 15.05, 16.05, 17.05, 18.05. Vizitatorii beneficiază de asistență cu ghid profesionist în limba română.

Pentru știința generală, suntem informați că Restaurant Canta Cuisine (din incinta castelului) funcționează zilnic între orele 10.00-23.00.

Consultând informațiile de pe panou constatăm că tarifele sunt diferențiate nu doar pe categorii de vizitatori, ci și în funcție de tipul de vizită ales. Se poate opta pentru Pachetul nr. 1 care cuprinde vizită la: Castel (foaier, bibliotecă, birou, sala de bal, terasa, sala de mese), Galeria de artă (o selecție de 60 de picturi românești atunci când am fost noi acolo) și Parc (expoziția de sculptură, grotă, fântâni, turnul de vânătoare, curtea interioară, biserica). Pachetul 2 include vizită la Castel și Parc, iar Pachetul 3 include vizită la Galeria de artă și Parc.

Noi am optat pentru Pachetul 2 pentru care tarifele sunt: 30 lei/persoană - adulți, 20 lei/persoană - studenți și pensionari, 14 lei/persoană - copii de 13-18 ani, 8 lei/persoană - copii de 6-12 ani, gratuit - copii sub 6 ani și persoane cu dizabilități, adulții, însoțitori ai acestora, achitând 20 lei/persoană.

Pentru tarifele practicate pentru celelalte pachete, precum și pentru tarifele practicate pentru grupuri, mai ales pentru că în timp datele pot suferi modificări, consultați informațiile de pe site

Deși nu eram interesați, noi nefiind cu mașina, am observat că parcarea se poate face gratuit, în stradă, în fața porții castelului. Era loc suficient atunci când am fost noi acolo. Cine dorește poate intra cu mașina, dar pentru parcarea în curtea castelului se achită 5 lei/mașină.

Tarifele pentru foto-video sunt mari, dar se adresează doar profesioniștilor. Simplii vizitatori pot fotografia oriunde cu telefoane sau cu aparate de amator.

Un aspect foarte important pe care n-aș vrea să-l omit este acela că "Tichetele cu prețul începând de la 12 lei includ 3 vouchere de 7 lei fiecare. Fiecare voucher poate fi folosit o singură dată în cadrul Restaurantului Canta Cuisine, magazinului de suveniruri și la parcul de aventură la o consumație mai mare de 20 lei."

La Castelul Cantacuzino - Bușteni

Despre Gheorghe Grigore Cantacuzino n-am să spun prea multe. Se știe că a fost descendent al unei vechi familii cu origini bizantine, că a ocupat importante funcții - primar al capitalei, șef al Partidului Conservator și Prim Ministru al României. Cu o avere considerabilă dobândită prin căsătorii și prin moșteniri de familie, Gheorghe Grigore Cantacuzino a mai avut și norocul ca pe proprietățile sale să fie descoperit "aurul negru", petrolul, ceea ce l-a făcut cel mai bogat om din țară. Cei care vor să afle mai multe pot cerceta internetul sau - și mai bine - "Cantacuzino Castle" o cărțulie bine documentată pe care o pot achiziționa de la magazinul de suveniruri din incinta castelului. Vor descoperi acolo date istorice, fotografii și mai multe amănunte interesante decât ne poate oferi internetul. Iar pe cei care vor ajunge la Castelul Cantacuzino din Bușteni îi invit să aloce câteva minute studierii marelui Arbore Genealogic al familiei Cantacuzino, ramura Valahia, având ca sursă "O mie de ani în Balcani", lucrare apărută la Editura Albatros - București, 1996, sub semnătura lui Ion Mihai Cantacuzino, descendent al familiei. Acesta ocupă un întreg perete în holul de așteptare, înainte de începerea turului turistic.

Cum a decurs vizita noastră? După ce am achitat taxa de intrare și ne-am lămurit cum stau lucrurile cu voucherele căpătate, pentru că mai era vreme până la momentul intrării, ne-am plimbat prin parc. Construcția în sine, mica biserică de lemn din incintă, fântânile și panorama Caraimanului ne-au atras mai mult decât oricare dintre lucrările de artă modernă expuse în parc. Le-am fotografiat și pe acestea, am fotografiat chiar și tăblițele de alături care menționau autorul și titlul lucrării, dar nu cred că merită atașată vreo fotografie cu acest subiect. Personal, găsesc foarte nepotrivită alăturarea unei construcții vechi, nobiliare, cu aceste lucrări pe care mulți nu le înțeleg și nu le apreciază.

Din holul de așteptare, acolo unde pe un perete întreg este etalat Arborele Genealogic al familiei Cantacuzino, ramura Valahia, am fost preluați de ghid și am fost invitați în interior. Grupul format ad-hoc nu era prea mare, dar nici prea mic. Vreo 20 de persoane.

În foaierul castelului, prima sală în care ne-am oprit, ghidul ne-a prezentat mai întâi personalitatea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, apoi, cu lux de amănunte, istoria castelului în care ne aflam.

Construit în stil neo-românesc, palatul a fost ridicat între anii 1901-1911 din dispoziția și pe cheltuiala prințului, după proiectul lui Grigore Cerchez - inginer, profesor și arhitect român căruia i se datorează o serie de construcții emblematice din București. Castelul este din piatră cioplită la exterior și din cărămidă în interior, iar fundația este din beton. Intrarea principală, din piatră, amintește de stilul brâncovenesc, iar arcadele geamurilor și ale terasei sunt asemănătoare celor de la Palatul Mogoșoaia.

Realizat în 10 ani, beneficiind de cele mai noi descoperiri ale tehnicii din acea vreme - electricitate, sistem de canalizare și apă potabilă - reședința de vară a prințului nu l-a bucurat pe acesta decât doi ani, în 1913 prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino stingându-se din viață. Până în 1947 castelul a fost folosit de urmași, iar în 1948 a fost naționalizat și transformat în sanatoriu pentru personalul Ministerului de Interne. Retrocedat în 2004 strănepoatei Nababului, Ioana Cantacuzino, castelul este ulterior vândut unui grup de asociați. Administrat de Compania "Zamora Estate", castelul primește vizitatori din anul 2010.

De unde numele de Castelul Zamora? Se spune că familia Cantacuzino avea o cățelușă care-i însoțea la vânătoare. Pentru a le aduce vânatul, ei strigau "Za Mura!". Zamora este și numele străzii pe care se ajunge la castel.

Mai trebuie menționat că în parcul castelului, pe locul unei biserici vechi, aduse de strămoșii prințului în sec. XVIII din Maramureș, în perioada 1935-1936 a fost construită o mică biserică de lemn cu hramul Sf. Gheorghe Biruitorul. Sfințirea bisericuței a fost oficiată de primul patriarh român - Miron Cristea - Regina Maria și Principesa Ileana făcând parte dintre invitați.

Castelul Cantacuzino - interior

Deși în perioada comunistă picturile murale realizate de artiști venețieni au fost acoperite cu un strat gros de vopsea, în zilele noaste interioarele castelului reflectă pe deplin gustul prințului pentru frumusețe, iar decorațiunile impresionează în mod special.

Foaierul, încăperea cu un frumos șemineu pe care se află chipul prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino, are o pardoseală de o deosebită frumusețe. Ușile sunt decorate cu blazonul familiei, feroneria, plafoanele sculptate, ceramica italiană din holul principal, toate sunt deosebite. Șeminee din calcar de Albești ornamentate cu foiță de aur, scara din lemn de stejar care se sprijină doar în pereți, fără vreun alt suport central, folosită ca intrare principală în vremea Nababului, scări din marmură de Carrara, balustrade din fier forjat, din lemn sau sculptate în piatră, plafoane din lemn de stejar casetate și sculptate, grinzi pictate pe tavan, vitralii realizate din sticlă de Murano, feronerie de bronz, cu numeroase ornamente, realizată la Paris, coloane interioare și arcade, sala de bal unde au fost pictate blazoanele tuturor familiilor boierești înrudite cu familia Cantacuzino, candelabrul din sala de bal, singurul original care s-a mai păstrat, precum și imensul cerdac din aripa de vest cu arcade și coloane ornamentate, toate impresionează pe vizitator prin frumusețe și prin simbolistică.

În sala de bal, pe șemineu, se află portretul prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino o copie executată de pictorul rus Victor Petrov-Grinev după originalul semnat de Costin Petrescu, executat la comanda prințului.

Aș spune că principala atracție a castelului, o adevărată bijuterie unicat, este galeria de picturi murale realizate pe piele de Cordoba. Picturile din sala de bal, prezintă - în mărime naturală - chipurile celor mai importanți membri ai familiei. Cele 12 portrete sunt inspirate de picturile din bisericile și mănăstirile pe care aceștia le-au ctitorit. Postelnicul Constantin Cantacuzino și fii săi Spătarul Drăghici și Șerban Vodă domnitor al Țării Românești, Pârvu Cantacuzino, fiul lui Drăghici, Ștefan Vodă Cantacuzino, fiul Stolnicului Constantin, Toma Cantacuzino, Matei Cantacuzino sunt personalități istorice, membri ai familiei, pe care îi vedem acolo.

Castelul Cantacuzino este renumit și prin colecția de heraldică, unică în România, alcătuită din 27 de blazoane sau steme ale neamurilor boierești cu care familia Cantacuzino se înrudea. Blazoanele din colecția castelului au origini diferite și fiecare stemă se încadrează într-o anumită categorie. Blazoanele imperiale bizantine plasate pe peretele nordic al salonului de onoare aparțin familiilor Cantacuzino, Comnen și Paleologu. Ni se atrage atenția și asupra celor 10 blazoane domnești care aparțin familiilor Basarab, Brâncoveanu, Bibescu, Cantemir, Ghica, Mavrocordat, Moruzi, Racoviță, Rosetti și Sturdza, de asemenea asupra celor 14 blazoane boierești care aparțin familiilor Balș, Bălăceanu, Băleanu, Catargi, Crețulescu, Dudescu. Filipescu, Golescu, Grecianu, Manu, Năsturel-Herescu, Palladi, Slătineanu și Văcărescu.

Final…

Sunt încă multe de spus despre Castelul Cantacuzino și despre nobila familie a cantacuzinilor. "O mie de ani în Balcani", lucrarea despre care am amintit, apărută la Editura Albatros - București, 1996, sub semnătura lui Ion Mihai Cantacuzino, descendent al familiei, precum și documentările pe această temă ale cercetătorilor ne pot furniza mult mai multe amănunte. Trebuie însă să avem timp, răbdare și înclinație către acest gen de subiecte.

Dar, chiar și fără o documentare aprofundată, recomand tururor o vizită la Castelul Cantacuzino din Bușteni. La final, un scurt popas la Restaurantul Canta Cuisine din incinta castelului - în interior, în fostele crame ale castelului sau pe terasă dacă vremea permite - folosind și voucherele căpătate, puteți savura o cafea tare, revigorantă.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 20.11.18 21:56:58
Validat / Publicat: 20.11.18 22:51:56
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUȘTENI.

VIZUALIZĂRI: 4658 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

13 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Bușteni - Castelul Cantacuzino. Caraimanul văzut de pe terasă.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

13 ecouri scrise, până acum

mishu
[20.11.18 22:54:37]
»

@iulianic: Acest castel l-am vizitat si eu acum vreo 2 ani, mi s-a parut minunat si merita vizitat, iar ghidul a fost meserias, chiar pasionat de ceea ce face.

Felicitari, votat cu mare drag.

Floryn81 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[20.11.18 23:35:43]
»

@iulianic: În ultimii ani, am mers de mai multe ori la Bușteni și am vizitat acest frumos obiectiv în două rânduri. Dincolo de impresionantele decorațiuni interioare, îmi place foarte mult să admir Masivul Caraiman de pe terasa castelului. Este una dintre acele ”imagini” care rămâne multă vreme în mintea cuiva și care te îndeamnă, din când în când, să revii acolo...

În ceea ce privește articolul tău - jos pălăria! Prezentare amănunțită și -cu siguranță- folositoare celor care vor să viziteze acest obiectiv!

doinafil
[20.11.18 23:38:17]
»

@iulianic: O „locuință” superbă boierească, în stil neoromânesc, plasată într-un cadru natural de o frumusețe aparte, care nu te lasă indiferent!

Nu știu sigur, nu m-am documentat, dar se pare că după naționalizare, castelul a fost repartizat unui cămin

Felicitări, am votat cu drag!

webmaster
[21.11.18 08:25:02]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

mihaelavoicu
[21.11.18 10:36:40]
»

@doinafil: Nu. A fost cum a zis iulanic. Acolo intrau și se lăfăiau, numai unii.

mihaelavoicu
[21.11.18 10:53:07]
»

Este un muzeu, ce-i drept privat, dar ”de elită”. Periodic, sunt organizate expoziții de valoare, când sunt expuse lucrări ale unor pictori celebri, precum Chagall, chiar un Picasso a fost cu ceva ani în urmă. Lucrări originale, aduse și asigurate de cele câteva persoane cu drept de proprietate asupra castelului.

Te felicit pentru modul de prezentare a tot ce vizitezi!

iulianicAUTOR REVIEW
[21.11.18 12:21:34]
»

@webmaster: Mulțumesc!

@mishu: Mulțumesc pentru aprecieri!

Castelul Cantacuzino chiar merită vizitat. Și cei mari și cei mici, toți au câte ceva de văzut, de făcut acolo.

@doinafil: Din documentările mele, dar și din spusele ghidului local, după naționalizare castelul a fost folosit de aleșii neamului și personalități din MI. Oficial, se știa că este un sanatoriu de boli pulmonare. După naționalizare au "dispărut" obiectele din interior – mobilier și alte piese de decor – care trebuie să fi fost și ele pe gustul și după posibilitățile financiare ale Nababului. Acum – în afată de una în care am văzut niște fotolii - încăperile sunt goale. Numai ce nu a putut fi luat nu s-a luat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[21.11.18 12:26:05]
»

@Crazy_Mouse: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

N-am fost la Bușteni cam de mult. În general, am evitat cât am putut Valea Prahovei și asta nu din cauză că nu ne-ar fi atras niște locuri, niște obiective. Valea Prahovei e foarte frumoasă, dar traficul…

… îmi place foarte mult să admir Masivul Caraiman de pe terasa castelului. Este una dintre acele "imagini" care rămâne multă vreme în mintea cuiva și care te îndeamnă, din când în când, să revii acolo...

Ai perfectă dreptate! Imaginea Caraimanului văzut de pe terasa castelului este de neuitat. Poate că de aceea în turul castelului este inclusă și o ieșire pe terasă, acolo unde s-au pozat și invitații la nunta lui George Cantacuzino (nepotul Nababului) în 1928. Printre ei Regina Maria, Principesa Ileana și primul patriarh al României – Miron Cristea. Sunt fotografii atât în castel, cât și în toate materialele documentare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
iulianicAUTOR REVIEW
[21.11.18 12:36:57]
»

@mihaelavoicu: Da, este un muzeu privat. Din cele ce știu, acționarii firmei care a cumpărat castelul de la ultima moștenitoare - prea în vârstă pentru a se ocupa de administrare - sunt doi ruși, un neamț și un român (care deține numărul cel mai mic de acțiuni). Abia când am înțeles asta am știut de ce la Castelul Cantacuzino taxele de fotografiere pentru turistul de rând nu sunt la fel de aberante ca la celelalte obiective din Prahova.

Noi nu am avut norocul unei expoziții de valoare în galeriile de la castel. De aceea nici nu am optat pentru pachetul care includea și Galeriile de Artă.

Mulțumesc pentru aprecieri!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
krisstinna
[21.11.18 12:53:47]
»

@iulianic: Un obiectiv pe gustul meu de turist mai ciudat

Mi-am amintit cu plăcere vizita acolo, deosebit de interesantă, am avut o femeie ghid care mă privea numai pe mine in timp ce povestea, eu întrebam diverse, ea îmi zâmbea și-mi povestea frumos.

M-am simțit privilegiată, recunosc.

Soțul meu dorea sa ieșim cât mai repede de acolo, zicea ca pereții sunt cu microbi de TBC

Băiatul meu a mâncat la acel restaurant, nu a fost deloc încântat, nu mă refer la prețuri ci la servire, bucate, personal.

Noi ne cazam numai la Silva in Bușteni, de acolo am mers pe jos până la castel.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mihaelavoicu
[21.11.18 12:55:23]
»

@iulianic: Doi ruși, un austriac și un primar.

iulianicAUTOR REVIEW
[21.11.18 13:16:39]
»

@krisstinna: La Restaurantul Canta Cuisine eu am intrat mai mult din curiozitate. Voiam să fur vreo două poze. Soțul meu abia aștepta momentul mai ales pentru că nu-și luase cafeaua de dimineață. Nu prea ne place să ne autogospodărim pe la pensiuni. Preferăm un bar, o cafenea în oraș. Pe Str. Zamorei, de la cazarea noastră și până la castel n-a găsit nici un loc pentru cafea. După terminarea vizitei, am intrat în restaurant.

Mi-a plăcut cum au amenajat fostele crame. Nu era prea multă lume atunci, doar câteva persoane ca și noi, care doreau să-și valorifice voucherele căpătate la intrare. Eu am vrut o cafea mică, iar soțul meu una normală, dar… mică înseamnă 40 ml, iar normală 80 ml. Au fost bune, dar foarte concentrate. Noi am mai pus câte un pic de apă pentru a le putea consuma fără riscuri. Împreună au costat 20 lei (din care ni s-au scăzut 7 lei - voucherul).

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ux119769
[23.05.21 13:37:03]
»

Superb loc

Am vizitat această locație pe 22.05.2021, totul foarte frumos in afară de faptul că ghidul un om cu ochelari, par negru creț s a comportat ca un comunist și nu am înțeles nimic din ce zicea, mai bine s ar pune un documentar clar pe înțelesul tuturor, decât un om care nu știe să se comporte cu publicul., păcat de acea frumusețea locului.

Ar fi bine niste indicatoare cu intrarea principală, cu întrarea la expoziție.

-

BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
doinafil, iulianic, mihaelavoicu, mishu
Alte impresii din această RUBRICĂCastelul Cantacuzino:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087376832962036 sec
    ecranul dvs: 1 x 1