ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.04.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
APR-2010
DURATA: 9 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 7 MIN

    Excurse de grup in Sicilia / Comentarii generale

    Ilustrație video-muzicală

    TIPĂREȘTE

    Ne doream de mult timp sa vizitam pe indelete Sicilia. O vazusem fugitiv prin anii '90- ca o prelungire de doua zile a unei excursii in Italia- si-mi ramasese imaginea unui hotel inconfortabil din Palermo in care la etajul unu, la ferestre erau batute sipci in cuie, peisajul era dezolant iar coridoarele erau atat de prost luminate incat ti-era frica sa mergi si pana la receptie. Aceasta imagine a fost intarita de filmele sablon cu mafioti, cu vesnica emigrare in America, reintoarcerea acasa, omerta, clanuri, case de piatra fara ferestre si turme de capre. Discovery, Travel si National Geographic ne-au aratat insa o cu totul alta Sicilie.

    Am plecat intr-o dimineata, mai bine zis noapte pe la patru spre aeroport unde am intalnit grupul de treizeci de persoane. Oameni trecuti de prima tinerete, majoritatea in jur de 60 de ani car nu se mai incumeta sa mearga pe cont propriu intr-un circuit. Mi-am marcat locul ca decana de varsta si am inceput sa-mi fac socoteli de cum am sa rezist la mers astfel incat nici sa nu-i incomodez, nici sa inspir mila. Rezultatul a fost peste asteptari. Este cazul sa spun ca am o varsta de invidiat, adica matusalemica si practic sport de dimineata pana seara, respectiv ma deplasez cu doua bete de tracking.

    Am aterizat la Roma si ghida-cu-aripi-la-picioare ne-a spus sa ne grabim spre cursa de Catania care urma sa plece peste patruzeci de minute. Fiumicino e un aeroport enorm si daca ai aterizat la sectorul A si tranzitezi spre G, te-a vazut Dumnezeu, iti ia juma'de ora. Sa fi vazut cucoanele cum se abateau de la grup, isi lipeau nasul de vitrinele magazinelor dutty-free, apoi topaiau spre grup, iar plecau, iar reintrau nesatisfacute, se vedea in ochii lor o dorinta de cumparaturi aproape sexuala. In timpul asta eu inaintam incet dar sigur ca lava vulcanului Etna spre terminalul de Catania.

    Excursia a fost organizata de un italian, Francesco, care lucrase in Romania si stia bine limba. El a contractat excursia cu o agentie de turism din Bucuresti. La randul ei, aceasta a subcontractat cu alte agentii de turism pentru a se constitui grupul de 30 de persoane. Grupul s-a constituit destul de greu din persoane sarite de pima si a doua tinerete care nu se puteau inhama la aventurile unei excursii in circuit pe cont propriu, mai ieftina dar mai palpitanta. Se asigura mic dejun suedez, cina, transport de la si la aeroport si intre localitati si cazare in Catania si Palermo in hoteluri de patru stele. Desi scumpa, era singura oferta care facea turul insulei, ca de dat cu nasul si bifat Sicilia in palmares nu ne interesa. La cazarea din Catania a iesit mare scandal pentru ca hotelul era modest, cu indulgenta trei stele, desi camerele aveau baie proprie, frigider si TV, dar nu era ce am platit. O parte din grup nu a vrut sa se cazeze, au vrut sa ramana cu geamantanele sub cerul liber, au cerut schimbarea locatiei ceea ce era utopic in aglomeratia de sarbatori si a inceput negocierea cu Francesco. Bref, Francesco s-a jurat ca a anuntat la Bucuresti ca sa reduca pretul, era clar ca cineva pusese in buzunar cateva mii bune, adica 30 oameni respectiv 15 camere cu o diferenta de 30-40 eu/ noapte, patru nopti, plus diferentele de la mancare faceau 2-3000 eu. Ca sa desamorseze conflictul ne-a invitat in ziua de Paste la un dejun sicilian ultra scump, desi contractul specifica la restaurantul hotelului. Ne asteptam la maximum doua-trei feluri de mancare, un pahar de vin si o inghetata. Am oprit la o ferma la vreo douazeci de kilometri de Catania ale carei acareturi de piatra se intindeau pe o mare suprafata. Intr-una din cladiri erau asezate mese de lemn si banci la care erau mancau vreo doua sute de oameni, cu totii turisti dar... vestici. Chelnerii cu tavile purtate pe cap faceau slalom printre meseni. Am numarat vreo cincisprezece felui de specialitati dar curios, nu s-au servit nici oua rosii, nici cozonac desi era si Pastele catolic. Din ce imi aduc aminte: un platou cu doua feluri de salami iute si destul de uscat, masline de cateva feluri, o branza dulce aromata, o bucatica de drob in care carnea era taiata cu satarul, rotocoale de vinete coapte, rosii umplute cu o pasta de branza deasemeni parfumata, la tot acest platou servindu-se o tarie din fructe. A urmat un rizotto cu ciuperci, apoi spaghetti bolognese la vinul rosu sec. Friptura de vitel cu sos de verdeturi, de porc, de miel. Secretul bucatariei lor este stiinta asezonarii verdeturilor mediteraniene. Cartofi copti si salata de cruditati. La capuccino cat un degetar s-a servit obligatoriu un Fernet digestiv, inghetata de alune, castane si lamaie, rulouri cu frisca, din nou cafea. Bineinteles ca m-am saturat doar privindu-le dar nu pot spune ca n-am gustat din toate. La sfarsitul mesei, cum pana la autocar trebuia urcata o panta de cateva sute de metri, pentru cateva persoane- printre care si eu, -s-au pus la dispozitie doua masini de teren. Francesco ne-a mai oferit in cadrul turului inca doua localitati neprevazute in program iar in seara plecarii, vin. Romanului sa-i dai de baut si mancat si rezolvi orice. La Palermo cazarea a fost de patru stele plus iar in restaurant erai pur si simplu intimidat de seful de sala care se plimba printre mese, gata sa te satisfaca cu orice pofteai. Era imbracat intr-un costum impecabil negru, purta papion si dirija discret chelnerii. Nu mi-a placut ca in ambele locatii pe mesele rezervate scria ca un stigmat East Europa dar n-am sesizat nicio diferenta de tratament. Am fost asistati de ghizi locali iar ghida grupului, Natalia, a fost de exceptie. In calitate de seniori nu am platit intrarile la obiective, cred ca insumau peste 300 eu/ familie. Soferul lucrase si el in Romania. Ne-a pus in autocar o caseta cu nunta pe care a facut-o cu Chiara dupa zece ani de convietuire cand au strans bani suficienti. A avut o nunta frumoasa, sobra, cu oameni bine imbracati si cu muzica italieneasca buna. Nici urma de dar cu strigare. Acolo se face o lista cu ce le-ar trebui mirilor si fiecare bifeaza cadoul pe care doreste sa-l faca.

    Sicilienele sunt foarte frumoase cat sunt tinere. Amestecul natiilor din care s-a nascut poporul sicilian a contribuit la definirea unui profil etnic, diferit de al italienilor. Sunt mijlocii de inaltime, fata ovala si alba, ochi negri patrunzatori, frunte inalta, nas drept; pe la 30 de ani incep sa se ingrase iar la 40 le gasesti in postura de madre cu bazin lat si imbracate invariabil in negru; numai ochii nu-si pierd stralucirea din tinerete. Prin ce cafenele am intrat sau la ce am tras cu urechea, rezulta ca femeile au un cuvant greu de spus si sunt respectate si in reuniunile de la carciuma, batrana mama are locul de cinste.

    Sicilia, ca desvoltare e cu cateva trepte deasupra Romaniei. Au foarte multe autostrazi iar soselele obisnuite sunt impecabile. Cartierele de blocuri noi sunt separate de cele de interes istoric. Toate fatadele blocurilor sunt curate si bine intretinute si nu exista culoarea cenusie de la noi. Mancarea e mai ieftina decat la noi. Cu 20 eu/familie in care intra si bacsisul puteai manca o roata mare de somon la gratar, spaghetele bologneze, salate, cartofi copti, bere la pahar si cafea. Citricele sunt aproape gratuite: 0. 5 eu/kg. portocale rosii proaspete.

    Francesco a mai facut o afacere pe spinarea noastra. Il simpatizam totusi pentru ca ne semana. In loc sa ne duca cu un low cost care are curse directe Buc-Catania sau Palermo, ne-a transportat cu Alitalia mai scumpa, cu oprire la Roma. Asta a facut ca la intoarcere sa trec printr-o patanie de care am sa-mi aduc aminte cat oi mai trai. Cursa noastra din Palermo a decolat cu intarziere din cauza cetii de pe aeroiport astfel incat riscam sa pierdem legatura Roma-Buc. Pilotul ne-a vorbit ca incearca sa scoata din timp dar cum ajungem pe Fiumicino, "quikli" (asa se scrie? ) sa mergem din sectorul A la H. Sigur ca m-am speriat tare ca n-o sa ajung, dar cum in momentele de criza se revarsa adrenalina si endomorfinele, practic am fugit pe bete peste douazeci de minute. Nu ma gandeam decat ca trebuie sa prind avionul (dupa aceea am aflat ca mi-ar fi dat cazare si masa daca-l pierdeam sau daca anuntam din timp imi puneau la dispozitie un carucior) si ma rugam sa nu fac ceva cu inima, ca ar fi fost tare complicat pentru sot si intreg grupul. Am ajuns doar la unu-doua minute fata de ei, practic am facut si control cardiac si e de bine... si-am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa!

    Si acum, ce am vazut...


    [fb]
    ---
    Trimis de Michi in 16.04.10 12:04:59
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Am facut turul Italiei in grup in anii 90
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 4059 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Catania- vedere biserica St. Nicolo
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 13500 PMA (din 26 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    20 ecouri scrise, până acum

    mirelab
    [16.04.10 12:07:27]
    »

    Waw, ce debut...minunate impresii!! As fi vrut te rasplatesc cu muuult mai multe puncte, dar se pare ca nu pot vota decat o sg data

    Tine-o tot asa!!!!

    Costi
    [16.04.10 12:15:25]
    »

    Michi, jos pălăria, review-ul tău este cel mai frumos din ce am citit pe-aici şi nu numai.

    Sunt de-a dreptul impresionat.

    Să ştii că m-ai făcut să revin asupra unei hotărâri aproape luate, prietenii ştiu de ce...

    Iar vârsta "matusalemică" nu se vede nicidecum, dimpotrivă cele scrise de tine îmi dezvăluie un suflet foarte tânăr.

    Aştept şi urmarea!

    Andox
    [16.04.10 12:21:29]
    »

    Superb , sanatate si la cat mai multe excursii.

    Asteptam si cateva poze.

    Florina38*
    [16.04.10 12:30:29]
    »

    Excelenta descriere! Felicitari Michi!

    Din "partea prietenilor care stiu de ce" pentru Costi: chiar daca nu suntem noi cei care te-au facut sa revii asupra deciziei "aproape" luata, ne bucuram ca ai facut-o!

    Valentina69
    [16.04.10 13:03:49]
    »

    Bravo Michi felicitari foarte frumos scris te mai asteptam cu mare drag printre noi, pt ca ai ce ne povesti.

    400 de puncte si de la mine.

    Sanziana
    [16.04.10 13:21:49]
    »

    foarte frumos, ai si votul meu.

    Costi, ma bucur....

    biancuta
    [16.04.10 13:34:08]
    »

    Cu adevarat un review impresionant! Ai si votul meu!

    mirelutza
    [16.04.10 13:39:02]
    »

    Uauuuuuuu ! Un vot cu apreciere la superlativ !

    MichiAUTOR REVIEW
    [16.04.10 14:24:31]
    »

    Vaaaai! Mor cu zile, si mai am. Mai, voi adica dumneavoastra, v-ati vorbit sa ma incurajati ca eram tare indoita.

    Dragos, prietenul si mentorul meu tot mi-a zis sa incerc si iata-ma!

    Acum cu pozele e o problema.

    In capul meu mai zboara cateva impresii legate de pozele pe care as vrea sa le postez, mi se pare necoerent cu textul pe pagina si pozele la dreapta (nici n-am facut ochi si dau cu critica), am sa vad eu!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    dianabzs
    [16.04.10 14:25:26]
    »

    frumos scris!

    ai un suflet tanar si un simt al umorului foarte dezvoltat! felicitari si un vot!

    gushpi
    [16.04.10 14:40:45]
    »

    uite ceva ce nu dispare cu varsta: odata ce ai invatat sa scrii, SCRII!!!

    e bine ca faci haz de necaz (referitor la mijlocul tau de locomotie), sigur astfel treci usor peste problema!

    fii sigura ca te voi "urmari", aceste impresii au "intrat" in urechi si nu vor iesi curand!

    mariana
    [16.04.10 16:39:16]
    »

    si-am incalecat pe-o sa si .....asteptam si alte povesti, multumim

    pepsi70ro
    [16.04.10 16:44:57]
    »

    Bravo, un debut excelent care merita toata stima si admiratia mea.

    Va mai asteptam cu povesti la fel de interesante, relatate cu aceeasi bunavointa.

    Felicitari, Doamna!

    Dragoș_MD
    [16.04.10 17:38:52]
    »

    Ti-am spus eu ca aici e o mare gasca de prieteni!

    Ma bucur ca ai reusit!

    MichiAUTOR REVIEW
    [16.04.10 18:47:10]
    »

    Dragos, parca ziceai ca ai plecat si m-ai lasat sedusa (de site) si abandonata? Proverb: greu la deal cu boii mici.

    Dragoș_MD
    [16.04.10 19:10:49]
    »

    pai chiar am plecat! acum scriu de pe laptopul lu' nepotu' din Hunedoara. doar ca el pleaca si isi ia si jucaria cu el...

    webmaster13
    [17.04.10 00:07:17]
    »

    Michi bun venit, felicitari pentru prima ta postare aici, obisnuim sa acompaniem randurile scrise cu muzica, aceasta este doar o propunere care poate fi schimbata la cerere!

    Admin
    [17.04.10 06:13:17]
    »

    Elegante randuri, printre cele mai reusite impresii scrise vreodata in aceste destinatii, felicitari 'mama Michi'

    Am reorganziat un pic reviews-urile (printre altele mutand doua dintre ele la rubricile dedicata acelor obiective), dar am completat si o lista recapitulativa in review-ul de baza, pentru o lecturare cat mai facila a acestei excursii - sunt convins memorabile, din toate punctele de vedere...

    MichiAUTOR REVIEW
    [17.04.10 10:02:46]
    »

    Multumesc pentru reorganizare si muzica. Mai am 3-4 postari probabil saptamana viitoare pe care am sa le pun la localitatile respective. Acum, sunt mama si bunica caci maine imi vin copiii si nepotii la masa; le-am adus cate un fleac din Sicilia.

    dorgo
    [30.06.10 22:11:58]
    »

    Michi, cu 10 "note de calatorie" de valoarea acestuia ,ai putea edita o carte sau macar o placheta, care ar deveni un "best seller" in domeniu...Felicitari!

    Dorgo

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    10 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    biancuta, Costi, dianabzs, domidoc, dorgo, gushpi, mariana, Michi, mirelutza, Valentina69
    Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Sicilia:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.40613007545471 sec
    ecranul dvs: 1 x 1