Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamț - călătorie virtuală prin Ținutul Neamțului

TIPĂREȘTE

În plimbările noastre din ultimul timp am vizitat numeroase obiective din mai multe zone alte țării. Pe această listă se regăsesc și diverse muzee, obiective care –în majoritatea situațiilor- adăpostesc adevărate comori ale patrimoniului cultural național. Despre un astfel de obiectiv voi scrie în prezentul articol, un muzeu pe care l-am vizitat în municipiul Piatra-Neamț.

Am ajuns la Piatra-Neamț într-o zi călduroasă de august, fiind în tranzit prin frumoasa localitate moldavă. Planificasem încă de la plecarea de acasă că la Piatra-Neamț vom face un scurt popas, așa că în jurul orei 11.00 ne aflam în zona centrală a orașului, căutând un loc liber de parcare. În câteva minute am rezolvat acest lucru și am coborât din mașină, nu înainte de a lua cu noi și aparatul fotografic, un prieten de nădejde în orice plimbare.

Muzeul de Etnografie din Piatra-Neamț (căci acesta era obiectivul pe care ne propusesem să-l vizităm cu ocazia popasului nostru) se află în Piața Libertății, nr. 1. În apropiere se află și alte obiective la fel de interesante (Turnul lui Ștefan cel Mare, Biserica Domnească ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” – ctitorie a aceluiași voievod, dar și alte câteva muzee).

Am urcat mai multe trepte care ne-au condus pașii spre platoul unde se află toate aceste obiective și am remarcat imediat clădirea care găzduiește muzeul. Referitor la istoricul clădirii, această construcţie a fost realizată în anul 1924 și a fost utilizată inițial ca locuință de către directorul Școlii Nr. 1 de băieți ”Lascăr Catargi”. Începând cu anul 1980, în acest imobil a fost amenajat Muzeul de Etnografie din oraș.

La intrarea în muzeu există afișate câteva informații din care am preluat datele istorice din alineatul precedent, dar și o plăcuță informativă care ne-a arătat că urmează să vizităm un monument istoric. Am apăsat pe clanța ușii și am intrat, fiind imediat întâmpinați de către o doamnă muzeograf amabilă, care avea să ne însoțească pe parcursul vizitei noastre acolo și care avea să ne ofere detalii interesante despre exponatele din muzeu.

Din holul micuț am intrat pentru început în stânga, într-o încăpere amenajată ca o micuță locuință țărănească din zona Neamțului. Am remarcat imediat lavițele acoperite cu țesături colorate și pereții împodobiți cu alte țesături ori ștergare; în cealaltă parte a încăperii se află patul realizat din lemn, dar și soba – un cuptor cu vatră esențial în orice gospodărie. Cele câteva vase de lut și ceaunul cu linguroaiele din jur completau acest tablou tradițional, alături de lada de zestre aflată la capătul patului. Am aflat că lada de zestre reprezenta simbolul femeii măritate și că era realizată din lemn de fag, stejar sau frasin, fiind deseori împodobită cu motive vegetale.

Din această încăpere cu atmosferă tradițională nu puteau lipsi locuitorii, reprezentați aici prin trei manechine ce evidențiază familia și totodată portul tradițional. Bărbatul stă la masă pe un scăunel de lemn, o fetiță se află în apropiere aducând o ceașcă tatălui ei, iar nevasta stă lângă cuptor, supraveghind ca bucatele să fie bine preparate. Privind toată această scenă, ne-am simțit pentru o clipă în universul ”Amintirilor” lui Creangă, așteptând parcă o invitație la masă ”în dulcele grai moldovenesc”.

Nu ne-a chemat nimeni la masă, însă doamna muzeograf ne-a poftit către celelalte încăperi, unde exponatele sunt aranjate urmărindu-se portul popular și ocupațiile tradiționale specifice zonei, în funcție de anotimpuri.

Pentru început ne-am întâlnit cu țăranul aflat la coarnele plugului său de lemn. Alte câteva unelte agricole, dar și un jug pentru boi ne-au indicat că, la începutul lunii martie, începea practic Noul An Agricol. Muzeografa ne-a spus că atunci când vremea nu era favorabilă erau arate în mod simbolic numai câteva brazde în ziua de Mucenici (pe 9 martie), urmând ca lucrările să se desfășoare atunci când timpul se îmbuna. În ceea ce privește alimentația, în această perioadă erau consumați mucenicii, stropiți din belșug cu vin; de fapt, se considera că această beție rituală va ajuta omul să învingă frigul și întunericul.

În cealaltă parte a încăperii am întâlnit-o pe stăpâna casei, alături de coșurile cu pască și cozonac, dar și de un platou cu ouă roșii. Scena face trimitere la tradițiile de Paște, sărbătoare importantă care era așteptată cu un post aspru, rugăciuni și curățenie în locuință, pentru purificare trupească și sufletească.

Într-un colț este amenajată o stână tradițională, cu mai multe obiecte care au rolul de a evidenția păstoritul - această veche ocupație a românilor. Am remarcat aici fedeleșul, găleata și cupa pentru muls, donița, bâtele ciobănești sau fluierul. Totodată, am aflat faptul că de Sfântul Gheorghe începea anul pastoral, moment în care ciobanii se întâlneau pentru a stabili obligațiile pe care le aveau față de stăpânii de oi și invers. Imediat ce vremea permitea, stânele urcau la munte, de unde se mai întorceau toamna (proces cunoscut sub denumirea de transhumanță).

Plimbarea noastră printre exponatele din acest muzeu a continuat într-o altă încăpere, unde am observat pentru început un țăran într-o lotcă, semn că pescuitul a fost o ocupație importantă a locuitorilor de pe valea Bistriței, în special în perioadele mai calde de peste an; în apele repezi de munte se puteau pescui cleanul, păstrăvul, lipanul sau chiar lostrița (astăzi o specie pe cale de dispariție, din nefericire). Nici vânătoarea nu a fost un lucru neobișnuit pe aceste meleaguri, ținuturile nemțene fiind împădurite pe suprafețe mari, pădurile de aici adăpostind o faună diversificată. Câteva capcane realizate din lemn sau metal, un corn de vânătoare, un recipient pentru praf de pușcă și o geantă pentru vânător evidențiază această veche ocupație.

Olăritul este o altă ocupație reprezentată la acest muzeu. Într-un colț al încăperii a fost amenajat un mic atelier de olărit, unde meșterul învârte roata olarului cu piciorul, înconjurat de oale din lut, ulcioare, căni sau străchini, toate acestea fiind așezate pe trei policioare, dar și pe un suport din stânga meșterului olar.

Într-un alț colț al încăperii sunt expuse mai multe obiecte care evidențiază strângerea recoltelor: meliță, greblă, seceră, dar și piuă, baniță, oloiniță sau piuă pentru mac. Un vas de lemn cu spice de grâu, dar și o copaie plină cu știuleți de porumb completează acest tablou agricol. Muzeografa ne-a precizat faptul că Sânzienele (24 iunie) reprezentau venirea verii, dar și începerea recoltării păioaselor. Această sărbătoare era marcată prin mai multe practici magice pentru bogăție și spor în hambare. După Sfântul Petru se începea adunatul la cânepa de vară, iar Ziua Crucii (14 septembrie) semnifica venirea toamnei, ocazie cu care se începea culesul viilor, al nucilor sau al porumbului.

Ultima încăpere vizitată ne-a condus în lumea magică a sărbătorilor de iarnă; am văzut la muzeu o sanie de lemn care era trasă de cai pe ulițele înzăpezite, dar și alte obiecte sau chiar câteva măști care amintesc de tradiții precum colindatul, Plugușorul, dansul caprei sau jocul ursului, mersul cu sorcova sau cu steaua. Despre toate aceste obiceiuri, muzeografa ne-a precizat că reprezintă ritualuri de purificare, de înnoire a timpului sau de fertilitate. De exemplu, Plugușorul este un ritual de fertilitate la care participau adulții, aceștia trăgând cu plugul o brazdă simbolică în ograda gospodarului.

Mi-a plăcut mult această zonă a muzeului care mi-a redeșteptat amintiri frumoase; eu mă consider norocos pentru că am copilărit la bunicii din partea mamei într-un sat de pe valea Râmnicului Sărat, acolo unde în urmă cu peste douăzeci de ani am cunoscut multe dintre aceste obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă, ritualuri care se păstrează încă, dar în tot mai puține locuri. Mda, trebuie să recunosc, acesta este principalul motiv pentru care în ultimii ani am vizitat mai multe muzee etnografice – unele dintre exponate îmi aduc aminte de copilărie!

Să revenim la vizita noastră la muzeu – ultima secțiune a fost cea dedicată țesutului și portului popular. O gospodină lucrează la război, iar pe niște suporturi sunt expuse câteva sumane și cheptare specifice zonei Neamțului. Mai trebuie spus că portul popular este evidențiat practic în toate încăperile muzeului, prin intermediul manechinelor care prezintă țăranii în ipostazele amintite anterior. Nu în ultimul rând, atmosfera tradițională din acest muzeu este întregită de numeroase imagini amplasate pe pereți în dreptul diferitelor secțiuni; acestea se completează inspirat cu exponatele și cu precizările doamnei muzeograf.

Vizitarea acestui muzeu se poate face după următorul program: de marți până duminică – între orele 10.00 – 18.00 (în perioada aprilie - septembrie) sau între orele 09.00 – 17.00 (în perioada octombrie - martie); luni este închis. În ceea ce privește tarifele de vizitare, noi am achitat câte 3 lei/adult, iar taxa fotografică a fost 10 lei. Pentru elevi și studenți era afișat un tarif de 2 lei.

Iată că am ajuns la finalul acestui articol; mai adaug doar faptul că ne-am propus să mai mergem la Piatra-Neamț, întrucât sunt multe alte obiective interesante pe care dorim să le vizităm acolo. Deocamdată ne mulțumim cu acest muzeu, dar și cu Muzeul Memorial ”Calistrat Hogaș” , obiectiv căruia i-am călcat cu plăcere pragul în urmă cu aproximativ doi ani.

Călătorii plăcute tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 1117 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI