Între cer şi mare - Cinque Terre şi Sentiero Azzurro

TIPĂREȘTE

In călătoriile noastre din anii trecuți spre sau dinspre Franța, când ne apropiam de Genova, era la un moment dat un indicator care ne trimitea spre La Spezia. Știam că era orașul de unde se putea pleca spre un tărâm de vis numit Cinque Terre. “Nu avem timp acum”, ne spuneam, “am văzut destule pentru concediul ăsta, o lăsăm pentru altă dată”.

Dar acum, la plecarea din Insula Elba, ne-am gândit că ar fi păcat să ne întoarcem pe același drum spre țară, și, pentru că mai aveam câteva zile de concediu, am hotărât ca drumul de intoarcere să treacă prin La Spezia.

Din Elba am plecat cu ferryboat-ul inapoi în Piombino, de unde am pornit pe via SS1 spre La Spezia, trecând prin Livorno, Pisa, Viareggio și Carrara. Nu ne-am oprit in niciuna din aceste localități, fiind destul de grăbiți să ajungem in La Spezia. Cel mai mare regret îl am că nu am oprit in Carrara, părea fascinant muntele înalt și alb pe lângă care am trecut. Dar poate cu altă ocazie.

Am ajuns in La Spezia (despre care o să vă povestesc într-un review separat), și, după ce ne-am cazat am plecat in oraș să ne interesăm de posibilitățile de plecare spre Cinque Terre.

Hotelul la care am stat era foarte aproape de portul turistic, amplasat în Golfo dei Poeti, așa că, primul popas l-am făcut acolo.

Am aflat că din port pleacă vaporaşe spre patru din cele cinci sate din Cinque Terre (nu oprește în Corniglia, pentru că nu are port). Se poate lua un bilet pentru o zi la costul de 26 EURO/pers. sau un bilet pentru o dupăamiază la prețul de 22 EURO/pers. Biletul pentru o zi îți dă posibilitatea de a te opri în oricare dintre sate și de a continua călătoria cu următorul vapor. In cazul în care optezi pentru cea de a doua variantă, poți să te oprești intr-un singur sat și să stai doar o oră.

In ambele cazuri, dezavantajul, din punctual nostru de vedere, era faptul că ultima cursă de intoarcere era in jur de ora 18.00, ceea ce ne micșora oarecum timpul pe care îl puteam petrece acolo.

Avantajul era că puteam să vedem frumoasele sate de pe mare.

Am mers și la gară să vedem și variantele de transport cu trenul. Așa am aflat că există un bilet de o zi, cu un număr nelimitat de călătorii, la prețul de 10 EURO/persoană. In plus, puteai intra gratuit pe Sentiero Azzuro (despre care vă voi povesti mai multe in acest review) și puteai beneficia gratuit de microbuzul electric care circula in unele din aceste sate. Pasul era insoțit de un orar al trenurilor pentru această destinație și de o hartă. Trenuri erau cam 2 pe oră, iar pasul era valabil până la 12 noaptea.

In afară de pasul pentru o zi se mai pot achiziționa și bilete pentru fiecare călătorie în parte.

Am optat pentru varianta cu trenul, mai precis pentru pasul de o zi, pentru că vroiam să facem măcar o parte din drumul de intoarcere, pe jos, pe Sentiero Azzurro.

A doua zi dimineața (cred că era in jur de ora 9.30 pentru că la hotelul la care am stat micul dejun se servea până la ora 9!) am plecat din Gara Centrală din La Spezia. Trebuie să vă spun că doar trenurile regionale opresc in fiecare din cele cinci sate, cele mai multe trenuri oprind doar in Riomaggiore și Monterosso al Mare.

Drumul cu trenul in Cinque Terre este deosebit de frumos, șerpuind pe lângă mare, trecând dintr-un tunel în altul. In două din cele cinci sate, Vernazza și Manarola, gara este așezată intr-un spațiu mic dintre două tuneluri, astfel incât la coborâre, dacă nu ești in vagonul care este in dreptul gării, vei fi nevoit să mergi prin tunel ca să ajungi la gară.

Pentru că intenționam să mergem și pe Sentiero Azzurro, ne-am gândit să începem excursia noastră cu cel mai îndepărtat sat de La Spezia, respectiv cu Monterosso, pentru a termina cu cel mai apropiat – Riomaggiore. Am făcut această alegere pentru că citisem că cea mai grea parte a drumului este intre Monterosso și Vernazza (așa că era mai bine să pornim odihniți), iar cea mai ușoară (și cea mai scurtă) este intre Manarola și Riomaggiore.

Am mers chiar mai departe de Monterosso, până in Levanto, considerat ca un șaselea sat din Cinque Terre. Are o plajă mare, cu nisip amestecat cu pietre și case cu ferestre și uși pictate pe pereți. Localitatea este căutată pentru cei care vor să facă drumeții pe dealurile din zonă. Am stat foarte puțin în Levanto pentru că vroiam să ne ajungă timpul pentru cele din sate din Cinque Terre. De la gară am parcurs in grabă drumul până la plajă, fugitiv prin centru și înapoi la gară pentru a prinde următorul tren.

Dar, înainte de a intra propriu zis in Cinque Terre, se cuvine să spun doar câteva cuvinte despre zonă.

Așezată în provincia italiană Liguria, Cinque Terre, bijuteria coastei ligurice, este alcătuită din cinci sate - Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore –aşezate in mici văi abrupte, toate cu fața la mare. Datorită reliefului accidentat, greu accesibil, satele au rămas multă vreme izolate, ceea ce a permis păstrarea neatinsă a arhitecturii lor. Casele din aceste sate, frumos colorate, sunt construite unele sus pe stânci iar altele in golfurile mici. Dealurile care despart aceste sate coboară abrubt in mare. Ele au fost terasate, și sunt cultivate cu vii, măslini, lămâi și portocali. Nu știu ce contribuie mai mult la frumusețea acestui loc - dealurile inverzite, marea limpede cu un colorit cand verde, când turcoaz, sau coloritul și așezarea caselor.

Am ajuns în gara din Monterosso al Mare, cea mai apropiată gară de mare din cele cinci sate. Monterosso este cel mai mare dintre cele cinci sate, motiv pentru care a fost exclus pentru scurt timp din Cinque Terre (aproximativ un an), fiind considerat prea mare.

Localitatea este alcătuită din două părţi, oraşul vechi şi oraşul nou, despărţite de colina San Cristoforo. Trecerea dintr-o parte în alta a oraşului se poate face printr-un tunel, dar şi mai frumos pe faleza ce merge pe lângă mare.

Are o plajă lungă, cu nisip, motiv pentru care este căutat de familiile cu copii. Străduţele mici din centrul vechi al oraşului, sunt mărginite de magazine cu vinuri şi produse locale, restaurante şi hoteluri.

Am făcut o scurtă plimbare prin Monterosso, trecînd din oraşul nou in cel vechi, pe frumoasa faleză.

Am urcat apoi pe San Cristoforo, de unde se deschide o frumoasă panoramă asupra satului și a plajei.

De sus, de pe San Cristoforu, drumul continuă pe deasupra mării, intr-un mic urcuș, până la un mic punct de control. Acesta marchează poarta de intrare in Sentiero Azurro, un drum pe munte, cu o lungime de 12 km, care face legătura între cele cinci sate, practicabil doar pe jos. Este unul din cele mai frumoase drumuri pe care le-am parcurs, printre dealurile terasate, printre vii și plantații de lămâi și portocali, având tot timpul sub noi, la aproximativ 200 m mai jos, turcoazul mării.

Prima parte a acestui drum este între Monterosso și Vernazza, și durează aproximativ 2 ore (aceasta este durata menționată pe indicator, in realitate noi am făcut cam trei ore). Este cea mai grea parte din cele patru care formează Sentiere Azurro, dar, în același timp, este și cea mai frumoasă. Nu trebuie să fii foarte bine pregătit din punct de vedere fizic ca să il parcurgi, Trebuie doar să ai incălțăminte adecvată, o sticlă de apă, și mai ales, multă voință. Și vă asigur că merită efortul.

Intrarea in Sentiero Azurro se plătește, iar biletul de intrare se cumpără de la punctul de control amplasat la intrare. Pentru cei care au pas de o zi pentru călătoria cu trenul, intrarea este gratuită.

Drumul a inceput cu un urcuș destul de solicitant, printre vii și plantații de lămâi. După acest prim urcuș, la inceputul unei mici porțiuni mai line, un întreprinzător local, ne aștepta in livada lui de lămâi, cu o limonadă rece, făcută pe loc din lămâile din livadă, și cu un limoncello, făcut tot de el. Nu am avut curajul să incercăm limoncello, deși producătorul lui il lăuda, și spunea că nu găsim așa limoncello nicăieri. Era prea cald și mai aveam ceva drum de făcut, așa că alcoolul nu era prea bine venit. In schimb, limonada, rece și proaspătă, ne-a mers la suflet.

Drumul urcă până la aproximativ 180 m, și continuă prin păduri de stejari verzi, prin plantații de sorg și ienupăr, peste poduri vechi, printre viile care coborau abrupt în mare. Aveam să aflăm că aceste vii, foarte abrupte, se culeg cu cremaliere, iar vinul făcut din acești struguri, bătuți de briza mării, este unul deosebit de bun și cu un preț pe măsură.

După primul urcuș mare, drumul continuă destul de lin, pe cărări înguste, deasupra mării. După ce am parcurs aproximativ trei sferturi din drum, după o cotitură a drumului, undeva jos, am văzut Vernazza, cel de al doilea sat din Cinque Terre și punctul terminus al primei etape din Sentiero Azzurro. Nu cred că mai există un loc de unde se poate vedea mai frumos Vernazza. De fapt, cred că este cea mai frumoasă vedere a drumului și probabil una dintre cele mai frumoase din Cinque Terre. Jos se vedea micul port din Vernazza, bărcile colorate din fața digului care înconjoară portul, casele colorate care coboară până in mare. Ne-am oprit de mai multe ori, pentru a reuși cea mai frumoasă poză, înainte de a coborî ultimii 100 m până in centrul micului sat.

Alături de Manarola, Vernazza, este, după părerea mea, cel mai frumos dintre cele cinci sate din Cinque Terre.

Numele satului vine de la un vin care se produce aici, numit vernaccia, care inseamnă “local” sau ”al nostrum”.

Primul lucru pe care l-am făcut in Vernazza a fost o baie bună şi răcoroasă in apa mării, binevenită după drumul de la Monterosso.

Sunt două plaje in Vernazza, una mică, la marginea de jos a satului, in faţa pieţii Marconi, iar cealaltă, o plajă nouă, puţin mai mare, de partea cealaltă a ei, aflată la capătul unui pasaj săpat in stâncă. Pe timp de furtună, trecerea prin acest pasaj este interzisă, el putând fi acoperit de apă.

Cea de a doua plajă s-a format prin prăbușirea unui versant, in 2011, când in Cinque Terre au avut loc niște inundații devastatoare, Vernazza fiind complet acoperit de un strat de noroi gros de peste 4 metri. Atunci satul a fost evacuat pentru mai multe luni, și după indelungi eforturi a fost readus la viață.

Ambele plaje sunt cu pietriş, iar intrarea in apă este anevoioasă, cu pietre şi stânci. In schimb, apa este de o limpezime de cristal, compensând micul incovenient al accesului dificil.

După ce ne-am răcorit, am pornit in vizitarea acestui mic și frumos sat. Am inceput cu Castelul Doria și turnul Belforte, așezat in vărful unui deal deasupra portului. Castelul a fost construitpe la mijlocul anilor 1500, pentru a proteja satul de pirați. Intrare in turn costă 1,5 Euro, iar de sus, după un scurt urcuș, se deshide o priveliște magnifică asupra satului și asupra portului.

De cealaltă parte, construită pe o stâncă lângă mare, se află Santa Margherita d'Antochia, o biserică frumoasă construită pe la 1300.

Foarte frumos este și micul port, unde ancorează vapoare mici și bărci de pescuit. Vernazza a fost singurul dintre cele cinci sate, care a avut un port natural. De aici plecau in trecut vapoare spre Genova și spre alte țări, ceea ce a contribuit la bunăstarea locuitorilor acestui sat.

Din port am pornit pe strada principală a satului, care dă în Piața Marconi – piața principală a localității. In piață sunt foarte multe restaurante unde se servește pește și fructe de mare, precum și magazine unde se vând vinuri locale, ulei de măsline, și alte produse.

In afară de strada principală, sunt și străzi secundare mai mici, paralele cu cea principală. Casele, frumos colorate, cu arcade și balcoane, sunt o mărturie a bogăției din trecut a locuitorilor.

Trebuie spus că in sat nu se poate circula decât pe jos, circuitul auto fiind interzis, ccea ce face ca o plimbare pe străduțele inguste să fie plină de farmec.

După ce am rătăcit pe străduțele mici și am intrat in aproape toate magazinele de suveniruri, am pornit spre gara din Vernazza. Ne-am hotărât ca următoarele etape să le facem cu trenul, mai ales pentru că o parte din următoarele etape din Sentiero Azzurro erau inchise, turiștii fiind redirecționați pe rute ocolitoare (inundațiile din 2011 au distrus o mare parte din Sentiero Azzurro, reconstrucția lui in totalitate nefiind finalizată in momentul vacanței noastre).

Din Vernazza am mers in Corniglia, singurul din cele cinci sate care nu este așezat direct la mare, ci este cocoțat sus, in vârful unui deal, la 100 metri deasupra mării.

Legenda spune că satul a fost fondat de un producător de vinuri, care i-a dat numele mamei lui – Cornelia.

Gara din Corniglia este la nivelul mării, iar ca să ajungi sus in sat ai două posibilități: cu microbuzul electric sau pe jos, urcând cele peste 300 de trepte din Lardarina.

Noi am ales varianta a doua, și, după ce am ajuns sus și ne-am tras sufletul, am pornit spre centrul satului.

Casele din Corniglia, un pic diferite față de celelalte sate (mai puțin inalte și mai ample), au o față la drum iar cealaltă la mare.

In afara străzii Fieschi, principala stradă a satului care duce in centru, mai sunt multe străduțe inguste, intrerupte de terase care oferă minunate priveliști asupra celorlate sate din Cinque Terre și asupra mării. Am făcut și noi o scurtă plimbare pe cochetele străduțe, am mâncat o inghețată foarte bună și am făcut fotografii din toate unghiurile.

Timpul nu ne permitea să zăbovim prea mult in Corniglia, se apropia seara și voiam să vedem și celelalte două sate pe lumină. Așa că, am coborât treptele din Lardarina spre gară, de unde am luat trenul spre Manarola.

Construit pe o stâncă mare, cu case colorate, așezate deasupra mării turcoaz, Manarola este poate, cel mai frumos sat din Cinque Terre.

Se pare că satul a fost construit încă din epoca romană de către locuitorii satului Volastra, aflat mai sus de Manarola. Sunt două variante ale originii numelui de Manarola. Una spune că numele are origine romană, și vine de la un altar inchinat zeilor mani (nume dat sufletelor morților, zei ocrotitori ai familiei) – ”manium Arula”. Cealaltă variantă spune că numele provine din cuvintele ”magna roea” care inseamnă o roată de moară mare (roată care se găsește in această localitate).

Ajunși in gara din Manarola, drumul spre centrul satului trece printr-un tunel, iar la ieșire, am pornit in jos, spre port, aflat intre două stânci. Aici este și un bun loc pentru inot, apa fiind limpede și destul de adâncă pentru a se putea face sărituri de pe stânci.

Bărcile pescărești, ridicate sus, pe dig, sporesc farmecul portului. Am ajuns in Manarola aproape de apus, așa că am profitat de lumina blândă care dădea o și mai mare strălucire caselor și apei mării.

Am poposit câteva minute pe stâncile din port, apoi am pornit pe drumul care urcă spre cimitirul orașului, de unde se vede in intregime portul și casele colorate de pe stânca de deasupra lui.

Era așa frumos, incât nu ne venea să mai plecăm de acolo. Doar faptul că vedeam că soarele incepe să se ascundă in mare, ne-a făcut să părăsim acel loc minunat, pentru a mai putea vedea și altceva.

Am mai zabovit putin prin magazinele de pe strada principală, și am pornit inapoi spre gară.

Trebuie să vă spun că intenția noastră a fost de a termina această scurtă călătorie a noastră in Cinque Terre, cu Via dell'Amore, ultima parte a drumului Sentiero Azzurro, care face legătura dintre Manarola și Riomaggiore. Dar, drumul era inchis, nefiind incă refăcut după inundațiile din 2011. Am mers până in locul unde incepea drumul (chiar lângă gară), sperând să putem merge măcar pe o mică parte din el. Nu a fost așa. Era un gard mare care inchidea drumul, iar pe un afiș scria că este foarte periculos să treci de acel gard, că drumul este in multe părți rupt.

Cu părere de rău, am luat trenul și doar in câteva minute, am ajuns in Riomaggiore, ultimul sat din cele cinci. Un tunel cu un frumos mozaic, desparte și aici gara de strada principală.

Numele vine de la râul Rivus Maior, in valea căruia a fost construit satul. Râul a fost acoperit, curgând acum pe sub strada principală.

Calea ferată desparte Riomaggiore in două părți.

O parte jos, lângă mare, cu bărci pescărești, frumos colorate (numite Gozzi), de unde și numele de ”satul pescăresc”. Aici sunt multe mici restaurante alimentate cu pești și fructe de mare de către pescarii din zonă.

Partea de sus numită ”satul agricultorilor’, este inconjurată de terase cu vii și măslini.

Am zăbovit mai mult in partea de jos, lângă mare, unde am profitat de apusul de soare pentru a face câteva fotografii.

Incepea să se intunece și o zi minunată era pe punctul de a se sfârși.

Cu regretul că nu putem să mai zăbovim in aceste frumoase locuri, am luat trenul spre La Spezia.

După această excursie, am realizat că intr-o singură zi nua ia timp suficient ca să te bucuri pe indelete de aceste frumoase locuri. Ideal ar fi să stai cel puțin două zile, și, dacă este posibil, să inoptezi intr-unul din sate. Parcurgerea măcar a unei etape din Sentiero Azzurro trebuie să fie o prioritate, fiind singura modalitate de a te bucura de niște peisaje de poveste.

Dacă incă nu ați fost la Cinque Terre, sper că fotografiile mele vă vor convinge că trebuie să o faceți.

Va rog daca se poate ilustratia muzicala https://www.youtube.com/watch?v=-dYoX-poozI

---

VIZUALIZĂRI: 5499 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI