Două perle din Cinque Terre - Vernazza și Riomaggiore

TIPĂREȘTE

Pentru cei mai mulți turiști Cinque Terre este destinația italiană fermecătoare în care marea și țărmul se îmbină în cea mai dramatică formă, drumețiile și plimbările atrag prin traseele sinuoase săpate-n stâncă la înălțime, iar locuințele multicolore cățărate pe stânci fac superbe pozele de vacanță – adevărate cărți poștale. Atunci, hai și noi să vedem minunăția!

Privind în istorie, aflăm că zona a fost locuită încă din epoca bronzului, așa cum dovedesc descoperirile arheologice, apoi această coastă a jucat un rol important în Imperiul Roman. În sec. al IX-lea regiunea a fost ocupată de sarazini (adică invadatori musulmani arabi), care au devastat satele, fapt ce i-a constrâns pe săteni să se retragă în pădurile din munți.

După înlăturarea sarazinilor, o familie toscană a condus zona, iar localnicii au transformat pădurile naturale și versanții accidentați în terase cultivate, au construit ziduri fortificate și au cultivat viță de vie, citrice și măslini. Cătunele n-au fost cruțate de-a lungul vremii nici de catastrofe naturale care le distrugeau recoltele, nici de atacuri ale piraților, astfel că s-a impus construirea turnurilor de veghe, din care sătenii supravegheau neobosit marea.

În secolul al XV-lea, localnicii au început să folosească numele „Cinque Terre” (cinci pământuri) - Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola, Riomaggiore (în ordinea așezării geografice - de la vest la est).

După ce Italia a fost unificată, în 1870, în țară au fost construite linii de cale ferată, iar linia de coastă dintre Genova și Roma trecea prin Cinque Terre, lucru ce a facilitat conectarea localităților la viața economică. În anii 1960, s-a construit drumul serpentinos de coastă, care oferă vederi spectaculoase asupra satelor și mării.

Din 1997 Cinque Terre a fost introdus în Patrimoniului Mondial UNESCO, iar doi ani mai târziu a fost fondat Parcul Național Cinque Terre.

Astăzi, deși cele cinci sate nu mai sunt cătunele izolate din trecut, în ele mai sălășluiește încă acel sentiment de autenticitate, cu drumuri puține, arhitectură perfect conservată și o rețea de trasee de coastă și de munte.

Când este momentul pentru a vizita Cinque Terre?

Primăvara în Cinque Terre înseamnă vreme mai răcoroasă pentru drumeții dar și mai puțină aglomerație. Pe timp de vară această regiune este un paradis pentru baie și plimbări cu barca dar, desigur, este foarte cald și foarte aglomerat. Iarna agitația se potolește în Cinque Terre, multe hoteluri și restaurante se închid, dar există apartamente de închiriat pentru romanticii incurabili.

Toamna, când am fost noi, se presupune că vremea se mai răcește, nebunia de peste vară se diminuează, iar prețurile sunt mai accesibile... dar nu a fost chiar așa! Vremea a fost de plajă și baie, vegetația încă verde, marea liniștită și albastră, turismul în floare, atât de pe uscat dar și de pe mare, deci prețurile ca de sezon!

Cum să ajungi la Cinque Terre?

Un mod simplu și la îndemână pentru a ajunge în Cinque Terre este călătoria cu trenul pe linia feroviară care străbate cele cinci sătuce și le leagă de Roma, Pisa sau Genova (cele două din urmă fiind cele mai apropiate aeroporturi). Trenurile sunt aproape din oră în oră (între 5:00 și 22:00), prețurile variază în funcție de distanțe și de rapiditatea trenului ales. Există mai multe site-uri pe care biletele pot fi achiziționate online (un site bun, de pe care am achiziționat bilete în alte ocazii, este trenitalia.com).

În caz că vă propuneți să vizitezi cele cinci sătuce dintr-un foc (fără cazare în vreunul dintre ele), trebuie să știți că este musai să alocați o zi întreagă, indiferent dacă mergeți doar cu trenul sau alternând cu drumeții pe traseele de mers pe jos, de la un sat la altul.

Varianta sosirii în Cinque Terre pe mare este de asemenea o opțiune de luat în considerare, mai ales vara. Serviciile maritime sezoniere sunt disponibile din mai până în septembrie și se pot achiziționa bilete pe mai multe linii, cu plecări din diverse porturi ca Genova, Santa Margherita Ligure (traghettiportofino.it/en/ ... es-trips/line-3) sau La Spezia (navigazionegolfodeipoeti. ... t/orari#linea02).

Dar dar dacă doriți să vă faceți o intrare plină de farmec, atunci închiriați un iaht din unul dintre aceste porturi 😉.

Călătoria cu mașina, adică așa cum am ajuns noi, este cea mai comodă dar cea mai întortocheată, căci drumurile până aproape de sate sunt săpate în coasta creponată cu munți și văi adânci. Dacă aveți rău de mișcare, ar fi trist să uitați pilulele acasă...

Vehiculele private sunt permise în afara intrărilor în sate, iar în zilele cu trafic intens, drumurile dintre sate pot fi închise. Noi am fost marți (Vernazza), respectiv joi (Riomaggiore) și am avut noroc – erau deschise!

Dacă nu vreți să vă abandonați vehiculele de-a lungul drumului (în zonele nemarcate), gratis dar cu anume riscuri, atunci trebuie să umblați la portofel. Atât mașinile, cât și motocicletele vor râmâne în parcări amenajate, în care prețurile variază de la € 2,50-3,00/oră până la €20-25/zi sau €120/săptămână. În unele sate este posibil și transferul cu microbuzele care pleacă din parcări, dar ar fi păcat, căci obiectivele de vizitat/malul mării sunt walking-distance, iar o dezmorțeală - după statul în mașină – face bine la coloană.

O vacanță la Cinque Terre înseamnă de fapt să explorați cele 5 localități. După cum am mai spus, noi am fost doar în două dintre ele: Vernazza și Riomaggiore. A fost un început bun!

Timp de secole, legăturile cu lumea exterioară și drumurile între satele din Cinque Terre au fost doar cărările bătute cu piciorul. Drumețiile aici se fac în compania mării și uneori cu vedere către fermele terasate și pădurile de coastă.

Fiecare dintre satele din Cinque Terre este asociat cu un sanctuar cocoțat pe stânci, care privește spre mare. Să ajungi la aceste retrageri religioase antice era parte dintr-o penitență catolică, dar în prezent, plimbările printre culturile terasate sunt cu mult mai plăcute. Cele mai multe dintre aceste plimbări sunt ușoare, chiar dacă abrupte, și durează între 30 de minute și cca. două ore, cel mai scurt drum fiind între Riomaggiore și Manarola (1,8 km), iar cel mai lung între Manarola și Corniglia (5,4 km).

Experiența noastră

Vernazza – În drumul de la Santa Margherita Ligure către Pisa am vizitat Vernazza. Fiind cu mașina, ne-am oprit în parcarea pentru turiști (€ 2,50/oră), plasată înainte de oraș la aproximativ 1 km, apoi am făcut o plimbare lejeră de 12-15 minute, către inima acestui loc.

O stradă principală pietruită - Via Roma, mărginită de mici cafenele, leagă gara aflată aproape la intrare de Piazza Guglielmo Marconi de la malul mării. Străzile laterale duc la caruggi (străzi înguste în stil genovez), marca satului Vernazza.

Trecând prin pasajul de sub calea ferată, înaintarea către port a început să devină din ce în ce mai anevoioasă, dar nu din cauza îngustimii sau a înclinării străzii, ci din cauza mulțimii întâlnită în cale. Forfota era la cote maxime, hoardele de vizitatori tocmai debarcați de pe un vas de croazieră se luptau să ne țină piept nouă și altor turiști, care din contră – doreau să evadeze către port. Am atacat cu capul înainte și corpul rămas în urmă, mai ceva ca la o grămadă organizată a unui meci de rugby, dar în final... am înfrânt :D. Ne-am extras într-o ultimă sforțare dintre doi americani (un el și o ea) care voiau amândoi deodată... și cu noi - patru, prin aceeași gaură-portal!... și iaca, am ajuns în portul pitoresc și piațeta de pe litoral.

Un soi de sat tradițional italian de pescuit, cu bărcile ancorate la dig ni s-a deschis în fața ochilor.

Vernazza este atestat doumentar încă din anul 1080, când a servit ca bază militară/navală pentru proeminenta familie Obertenghi. În următorii 200 de ani, satul a rămas o sursă importantă de soldați și flote, care s-au dovedit cheia pentru cucerirea Liguriei de către Genova. Astăzi s-a retras din scopul său militar lăsând doar umbre ale trecutului și se odihnește lângă o mare cu apa de cleștar, o bijuterie ascunsă pe coastă.

O terasă cu umbreluțe tricolore de parcă era drapelul României, ne-a atras în partea stângă a micului port. Cocoțați un pic mai sus, ne-am întors fața către satul ciudat de abrupt. Biserica Santa Margherita di Antiochia cu pereții din piatră brută, împodobiți de o fermecătoare clopotniță octogonală, ne-a atras imediat atenția. Privind peste golfuleț, ne-am dorit să explorăm și partea opusă, așa că am străbătut mica faleză de lângă plaja devenită neîncăpătoare.

De treci pragul bisericii Santa Margherita, ai ocazia să admiri zidurile vechi cu arcade înalte, în stil gotic, care dăinuie din secolul XIV. Legenda spune că a fost construită deasupra unui cufăr de lemn care apare în mod misterios pe plajă, plin cu moaștele Sfintei Margareta (sau Margherita – de unde și numele bisericii). Un element modern a fost totuși adăugat bisericii în anul 1975, când a fost dotată cu o orgă cu două tastaturi și transmisie electrică. Interiorul său este simplu și auster, dar atmosfera caldă și încărcată de vapori de la momentul acela ne-a făcut să petrecem în interior un timp ceva mai scurt decât ne-am dorit.

Întoarcerea în Via Roma a fost din nou prilej pentru o baie de mulțime, printre grupuri mai mari sau mai mici aciuate pe la magazinele și tarabele cu” marfă turistică” , așa că era timpul să ne pierdem pe străduțele înguste ce se cațără pe versanți, printre casele pastelate. Am apucat pe aleea pietruită care urcă prin spatele bisericii și se confundă la un moment dat cu traseul către Monterosso al Mare - satul cel mai vestic din Cinque Terre.

Cu marea pe stânga și coasta muntelui în dreapta, drumul ne poartă în sus, lăsând la picioare micul port pescăresc. Cu respirația întretăiată și picături de sudoare pe frunte, simțim că este momentul să ne oprim din urcatul care ne-a scos sufletul... dar nu de tot, deși... nu garantez, căci privind în urmă văd raiul 😇 din plan îndepărtat (P15-P18).

O perspectivă de neprețuit se deschide asupra golfului parcă pictat, cu bărcuțele aliniate la digul de beton în apa turquoise, iar chiar în moțul pintenului... stă turnul impunător al Castelului Doria. Construit în Evul Mediu pentru a proteja satul de pirați, Castelul Doria veghează și astăzi asupra orașului.

Dacă viața mea s-ar termina acum, imaginea asta mi-ar rămâne impregnată pe retină... așa am citit eu odată într-o carte... sau era dintr-un film polițist!? ... ei bine, nu mai știu, dar oricum... eu până nu încerc ceva, nici nu cred! 🙃

Fără să ne săturăm de atâta frumos, am luat calea înapoi spre oraș, apoi către mașină, dar nu înainte de a face o ultimă oprire pentru hidratare și încărcarea bateriilor, la o cafenea mai mărginașă, deci mai liniștită.

Riomaggiore – după nici două zile, ne-am dorit să ajungem din nou în Cinque Terre, deși ne despărțeau 100 de km, de data aceasta pornind din Pisa.

Precum celelalte patru sătuce, Riomaggiore își are originile în jurul anului 900. Legenda povestește că primii locuitori care și-au găsit refugiul în acest teritoriu au fost de origine greacă. Limba latină fiind predominantă, vechea denumire a pârâului Rio Mayor (adică Rivus Major) pe valea căuria este situat cătunul, a dat denumirea localității Riomaggiore.

În prezent, cel mai mare dintre cele cinci sate din Cinque Terre, Riomaggiore se întinde cu clădiri pastelate și decojite pe o râpă abruptă, până la micul port – priveliștea emblematică a regiunii. Terenul accidentat face ca localitatea să se împartă convențional în trei regiuni, unite prin tuneluri subterne care facilitează accesul de la o zonă la alta.

Experiența de la Vernazza ne învățase că trebuie să fim pregătiți de mers pe propriile picioare. Eram pregătiți... sau așa credeam. După câțiva zeci de metri de locul în care am lăsat mașina pe marginea drumului, de data asta gratuit, am găsit prima scurtătură spre inima sătucului, dar și spre malul mării – Scalinata Costa del Fuso (adică scara Costa del Fuso) . Dar bucuria ni s-a dus destul de repede. Un drum întortocheat printre case și grădini, când mai îngust când mai larg, cu trepte de dimensiuni diferite care te coborau ba spre stânga ba spre deapta, ne-a condus într-un final spre mica deschidere la mare, adică portul cu câteva bărci.

Peisajul din jur este ceva unic: stâncile abrupte și feliate, terasele plantate cu podgorii și culorile clădirilor strălucind în soare dau acestei locații un farmec aparte.

Am rămas muți o vreme, urmărind temerarii care se prăvăleau de pe stânci în apă apoi se cățărau la loc pentru o altă încercare, clădirile pitorești, apa incredibil de limpede și coasta terasată, pe care se întindea în depărare faimoasa potecă denumită atât de romantic - Via dell'Amorre (sau Calea Iubirii) (P28).

Șuieratul unui tren ce intra în gară ne-a trezit din reverie ca să ne trimită pe cealată parte a versantului. Urcăm și coborâm iar trepte și străzi pietruite și înguste, cu pante mai puțin înclinate de data asta. Pașii ne poartă mai la înălțime, pe alei pavate, de unde avem o altă pespectivă asupra satului.

Biserica San Giovanni Battista – unul dintre monumentele importante ale urbei, care datează din sec. al XIV-lea - se înalță alături de o piață largă, acoperită cu dale de piatră. Aspectul ei neogotic se datorează restructurării din secolul al XIX-lea, când fațada a fost refăcută, mutându-se rozeta din marmură de Carrara, pe care acum o admirăm pe fațada principală.

Undeva mai sus de Via Telemaco Signorini, pe care ne desfătăm privind imensitatea albastră a mării, se înalță Castello di Riomaggiore, construit în secolul al XIII-lea ca structură defensivă pentru a proteja satul de atacurile piraților și ale altor invadatori. Renovat și transformat în reședință pentru familiile nobiliare locale, astăzi castelul este deschis publicului. Acesta are, de asemenea, o grădină cu o terasă care oferă vederi uluitoare la mare și peisajul rural din jur.

Riomaggiore este, fără îndoială, un alt loc fascinant din acest minunat colț de rai al Italiei, unde ne-a plăcut să petrecem timp și să explorăm locuri grozave, unde ne-am relaxat și ne-am bucurat din nou de natură, de peisaje montane și mare.

Dacă ajungeți în Liguria sau Toscana, nu ratați Cinque Terre, căci reprezintă sarea și piperul oricărei vacanțe.

---

VIZUALIZĂRI: 2337 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI