ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.01.2014
DE ania
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: bucuresti
ÎNSCRIS: 07.06.11
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
SEP-2013
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTA MEDIE REZULTATĂ
100.00%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

Descoperă Ronda și împrejurimile

Ronda si Setenil de las Bodegas

Ilustrație video-muzicală
Canciones de flamenco - El adios


TIPĂREȘTE

Drumul -Am plecat din Fuengirola (cu masina proprie), dimineata in jurul orei 9. Am intrat pe Autostrada A7, apoi pe drumul E15 de-a lungul coastei, spre Marbella, dupa care pe A397 catre Ronda/San Pedro de Alcantara. Drumul a fost de aprox. 95Km si l-am parcurs in mai putin de 2 ore.

Am ales o parcare din apropierea Gradinii Alameda del Tajo.

Orasul antic Ronda este situat in provincia Malaga intr-o zona muntoasa, la 750m altitudine, avand o pozitie spectaculoasa si privelisti impresionante. Este unul dintre cele mai vechi orase din Spania si a fost fortareata legendarilor banditi andaluzi care se adunau aici din sec. al XVIII-lea pana la inceputul sec. al XX-lea.

A fost construit pe stancile ce strajuiesc raul Guadalevin.

Canionul El Tajo (cu o adancime de 120m si 70m latime) este cel mai spectaculos element al orasului. El desparte orasul vechi (La Ciudad) de orasul nou (El Mercadillo-care nu este chiar nou, el fiind cladit dupa recucerirea crestina din 1485).

In Ronda sunt trei poduri, construite in perioade diferite: Podul Roman sau Podul San Miguel care a fost construit in perioada romana, Podul Vechi (Puente Viejo) din perioada araba si Podul Nou (Puente Nuevo) construit in perioada 1751-1793.

Deci, primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Gradina Alameda del Tajo, care initial s-a numit Alameda de San Carlos. Este considerata “gradina din fata” pentru oras, pentru localnicii care nu au o gradina proprie in fata casei.

A fost deschisa pentru public in 1806. Pe aleile sale umbroase sunt plopi, cedrii, leandrii, salcami, pini, trandafiri si multi alti arbori si arbusti ornamentali ale caror denumiri nu le cunosc.

In capatul opus intrarii principale, un balcon mare care iese din fata stancii ofera o priveliste spectaculoasa a vaii.

De aici am plecat catre Plaza de Toros, care se afla in orasul nou – El Maercadillo. Piata este proprietatea celebrului toreador Antonio Ordonez, retras acum din activitate.

Principala atractie a pietei este arena (a doua ca marime din Spania), care a fost inaugurata in anul 1785 si Museo Taurino, unde sunt expuse haine ale toreadorilor si cape frumos brodate, fotografii si afise cu primele lupte din 1785.

In fiecare an in luna septembrie arena gazduieste Corridas Goyescas, numite asa dupa Goya, ale carui schite cu lupte cu tauri au fost inspirate de Pedro Romero, parintele coridelor moderne.

Cu aceasta ocazie participantii si publicul poarta costume din vremea lui Goya.

In fata arenei este o statuie infatisand un taur si vis-à-vis de arena este un birou de informare turistica de unde am achizitionat o harta a orasului.

Langa piata este si un mic parculet unde pe jos sunt placi comemorative din marmura cu numele toreadorilor celebrii.

Urmatorul obiectiv a fost Plazza del Socorro, una dintre cele mai populate piete, cu cafenele, restaurante.

In piata se afla Iglesia del Soccoro, costruita in anul 1956 in stil neo baroc si o fantana in mijlocul careia se afla o statuie a lui Hercule.

In sudul Pietei Spaniei se afla Podul Nou care este simbolul si sufletul orasului. Are o inaltime de 98m, este construit din piatra si face legatura dintre orasul nou si orasul vechi. Privelistea de pe pod este spectaculoasa si ametitoare. In jos peretii abrupti ai canionului si firicelul de apa care il strabate, pe maluri cactusi si pomisori, in stanga, de o parte si de cealalta locuinte construite pe marginea prapastiei, in zare munti.

Arhitectul podului a fost Jose Martin de Aldehuela.

Am traversat podul si ne-am plimbat prin La Ciudad – Orasul Vechi maur, pe stradute intortocheate, cu magazine de suveniruri, cafenele, restaurante, pensiuni si case albe cu balcoane micute din fier forjat, tipice pentru Ronda.

Casa del Rey Moro – Casa regelui maur, a fost construita in anul 1709, pe locul unei vechi asezari maure si nu a fost niciodata resedinta vreunui conducator maur. Gradinile, care ofera o priveliste impresionanta a canionului, sunt chiar mai recente, fiind proiectate de un gradinar peisagist francez in 1912.

Casa este transformata in hotel si se pot vizita doar gradinile.

Baile arabe – au fost construite in sec. 11 sau 12, pe marginea canionului El Tajo, sub podul vechi, intr-o ravena.

Muzeul Lara – Situat in orasul vechi, in palatal contilor de Conquest (din sec. al XVIII-lea).

A fost fondat de Juan Antonio Lara Jurado. Are mai multe sali ce gazduiesc: muzeul ceasului, un muzeu cu arme din sec. 18 si 19, un muzeu cu istoria filmului si fotografiei, altul cu instrumente muzicale si doua expozitii. Una despre Inchizitie si alta despre vrajitorie.

Setenil de las Bodegas - Se afla in provincia Cadiz, Andaluzia, spectaculos amplasat in defileul ingust al raului Rio Trejo, la 17km de Ronda.

Este unic printre satele albe, “Blancos pueblos”, dezvoltandu-se intr-o retea de pesteri. Aproximativ 3000 de locuitori traiesc la propriu in si sub stanca.

Numele vine de la cuvintele latine “septem nihil” – de 7 ori nimic si se refera la faptul ca dupa 7 incercari, armatele crestine au recucerit teritoriul de la mauri, in anul 1484. Numele complet Setenil de las Bodegas dateaza din sec. al XV-lea cand pe langa plantatiile de maslini si migdali au aparut si podgoriile si zona a devenit faimoasa prin vinariile sale (Bodegas). Culturile de vita de vie au fost complet distruse de o insecta parazita, in 1860.

De-a lungul secolelor care au urmat, Setenil de las Bodegas a devenit celebru pentru produsele sale din carne, pentru miere, ulei de masline, pentru produse de patiserie, fructe si legume, pentru baruri si restaurante renumite in regiune pentru delicatesele lor.

Initial pesterile au fost folosite ca depozite pentru marfurile care erau comercializate in peninsula. Cu timpul locuitorii au extins pesterile, au adaugat pereti exteriori si le-au folosit ca locuinte.

Asa a aparut Setenilul de azi, cu casele sale orbitor de albe (acoperisul unor case este chiar o margine de stanca).

Strazile seamana cu niste pesteri lungi si inguste. Unele restaurante si cafenele sunt si ele in stanca.

Nu am zabovit prea mult aici pentru ca urma sa vizitam, in aceeasi zi si Gibraltarul.

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de ania in 16.01.14 15:20:25
Validat / Publicat: 16.01.14 16:48:35
VIZUALIZĂRI: 4239INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ania); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Canionul El Tajo.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21350 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

traian.leuca [16.01.14 16:59:53] »

Un review interesant, l-am citit cu mare plăcere!

ania [16.01.14 18:35:14] »

@traian. leuca: Multumesc.

balasa violeta [16.01.14 19:53:12] »

Un review interesant si poze minunate!

Kyandra [16.01.14 20:06:29] »

Chiar imi doream sa citesc impresii despre Ronda, care sper sa faca parte din viitorul nostru circuit spaniol. Felicitari.

webmaster13 [16.01.14 20:28:19] »

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

ania [16.01.14 20:33:15] »

Ronda este mai frumoasa decat am putut sa povestesc eu.

Alegerea pozelor a fost foarte grea, multe dintre ele fiind personale.

Va multumesc pentru apreciere si daca ajungeti in sudul Spaniei, nu ratati Ronda si Setenil de las Bodegas.

ania [16.01.14 20:36:25] »

@webmaster13: O surpriza foarte placuta. Imi place melodia. Va multumesc.

amero [16.01.14 21:55:15] »

@ania: buna seara, intradevar Ronda este de exceptie pentru Andaluzia, pacat ca nu ati putut-o vizita pe indelete. O zi intreaga, pe cont propriu nu mi-a fost de ajuns, si impresiile, am scris un rew. au fost extraordinare. Combinatia cu Bordegas si Gibraltarul ar fi fost prea mult pentru mine ca timp, nu le-as fi putut cuprinde intr-o zi. probabil Gibraltarul ar fi fost vitregit.

despre Ronda au scris si alti useri, precum @michi, @a. sr, si desi nu sunt consilieri au fost fascinati de aceasta destinatie. si au povestit cu incantare.

felicitari

webmaster [17.01.14 09:34:37] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

danamandache [17.01.14 13:33:58] »

Superbonus pt un articol foarte bun! Felicitari!

ania [17.01.14 14:24:32] »

@amero: Aveti dreptate. Timpul petrecut in Ronda a fost prea scurt. Noi am stat in Fuengirola 8 zile pline. In prima zi am vizitat Ronda, Setenil si Gibraltar, in a doua zi Cordoba, in a treia zi Granada si in a patra zi Fuengirola si Malaga. Apoi am avut 4 zile de odihna, dupa care am vizitat Barcelona (3 zile pline) si Roma- 2 zile. In fiecare dintre orasele vizitate timpul a fost prea scurt. De aceea ne vom intoarce in Roma in martie si in Barcelona, probabil in mai.

Desi din review-ul meu nu reiese incantarea (asa sunt eu, mai retinuta), va asigur ca am fost super-incantata.

Am citit si eu celelalte review-uri, care mi-au placut foarte mult si nu o singura data. Chiar sunt remarcabile.

amero@ si @danamandache: Multumesc si toate cele bune.

webmaster70 [14.10.15 07:54:44] »

Mutat în rubrica "Descoperă Ronda și împrejurimile, RONDA" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, ania, balasa violeta, danamandache, Kyandra
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
AmFostAcolo recomandă găzduirea la ROHOST.COM
pagină generată în 0.0819320678711 sec
ecranul dvs: 1 x 1