Mănăstirea Caraiman

Chiar cred că o legătură cu alea sfinte e mai ușor de realizat acolo, măcar pentru faptul că fiind la o oarece altitudine aerul e mai rarefiat și semnalul mai ușor de obținut.

Fără să mă cert cu tine, mi se pare destul de comercială și nu-mi inspiră un sentiment de bisericozitate (ha, ce termen găsii, nu fugi la DEX să mă verifici) în exces. Dar, da, construcția e frumoasă și, ca tot ceea ce e frumos, te face să crezi în bunătate și divinitate!

@Yersinia pestis: N-am făcut-o eu, n-am zidit-o, n-am construit-o, n-am proiectat-o, și de ce m-aș certa cu careva despre asta?

Eu doar constat, consemnez, fără să judec.

E drept, brad, molid, larice, rădăcină pivotantă și radiantă, monolit, crucea de pe Caraiman și alte cele. Are de toate.

În rest? Sănătate.

Cu ce m-ar afecta pe mine?

Btw, are și cazare.

@Mioritica: Spuneți:

„Raportul preț/calitate evident este pe plus”

De fapt, nu. Dacă numărătorul fracției e zero, toată fracția e zero. Și zero nu e pe plus. Ce-i drept, nici pe minus. E zero.

În esență, toate formulările de genul „un raport preț/calitate ridicat” exprimă, de fapt, o chestie fix inversă celei intenționate de emitent. Că raportul e mare/ridicat dacă numărătorul (ăla de sus, primul) e mare și numitorul (ăla de jos, al doilea) e mic.

În rest? Tot sănătate! Și excursii frumoase!

@gpopa: Frate, m-ai omorât!

Dacă nu te-aș ști persoană educată și de bun simț te-aș întreba de ce mă-njuri:” numărătorul fracției” sper că nu e ca și cum te-ai lua de mama, nu?! Io nu știu d-astea, matematica, pentru mine, se termină atunci cînd primesc restul, la cumpărături.

Ca să nu spun că, niciodată, ever, ce aștept să primesc de-acasă nu se lovește cu ce primesc din magazin! Grea matematica asta!

@Yersinia pestis: Am fost, totuși, cu milă, că am explicat ce și cum (sunt niște paranteze pe acolo, am dat chiar câte două indicații). ????

Unde să o fac și eu pe intelectualul, dacă nu aici... ????

Și da, și mie mi se par excesive unele mănăstiri/biserici recente. Iar o parte nici măcar nu mi se par frumoase (nu e cazul aici). Dar, dacă așa și le doresc ctitorii, cine sunt eu să judec?

Mănăstirea Caraiman nu am mai văzut-o din 2009, dar practic am urmărit-o ridicându-se, înaite de acel moment ajungeam la Bușteni cel mai rar o dată la trei ani. Și îmi plăcea ce iese. Dar, din ce văd acum în poze, a crescut prea mult.

@gpopa: ????

Asta-i o chestie, chiar... 3D

Recunosc, m-am pierdut pe la mijlocul textului și așa am rămas că n-am intenționat o abordare matematică, astfel că, filosofic poți întoarce raționamentele cum vrei.

Și pentru că generozitatea este mama înțelepciunii, ei bine, ai dreptate.

N-am înțeles nimic dar este fix precum spui.

Și raportul...

Da,

@Yersinia pestis: ????

Fratele meu...

Mai am 3 neuroni.

Îi păstrez.

+...

Whatever,

@Mioritica:

„Recunosc, m-am pierdut pe la mijlocul textului și așa am rămas”

Nu e bine, sunteți tânără: perseverați, recitiți iar și iar. Când veți ajunge la anii mei, abia atunci veți pricepe ce înseamnă să ai dificultăți în a înțelege chestii noi. Deocamdată, n-ar trebui să fie cazul. (Din ciclul Povețele bătrânului înțelept către fiul său, Teodosie.)

„Și pentru că generozitatea este mama înțelepciunii, ei bine, ai dreptate.”

Am.

„N-am înțeles nimic dar este fix precum spui.”

Dap.

@gpopa: O să încerc cu o pălincă.

Am credință.

Îmi va înlesni multe lucruri... ????????

@Mioritica: Dacă e credință, e suficientă aghiazma. Pălinca e pentru caz de forță majoră.

Am fost la Bușteni și la Mănăstire de Paște, anul ăsta, pentru că acolo l-am sărbătorit. Mă rog, nu știu dacă Paștele se sărbătorește, este cea mai profundă sărbătoare a creștinătății, esența ei: dacă-ți ispăsești păcatele și vei lupta pentru iertarea lor, vei învia după moarte și vei trăi veșnic! Mă rog, este ceea ce am înțeles eu, nu e vreo lege!

Un alt exemplu contrar trăirilor cucernice, pentru mine este” Sihăstria” mănăstirea din Neamț. Mie mi s-a părut cumplit de comercială, călugării te întrebau dacă nu vrei să cumperi vin atunci cînd cumpărai lumînări s-aprinzi pentru morții de-i ai. Și-apoi, niște” învățăminte” ale unui popă trecut întru Domnul, niște aberații ridicate la rang de mari cugetări, gen femeia care-și vopsește părul face păcatul de moarte!

Mă rog, nu vreau să intru în alte discuții, faza cu religia este pur personală și în funcție de inima fiecăruia.

@Yersinia pestis: Nu mă descurajați. Soția a decis zilele astea: peste două săptămâni vom fi la Prislop.

Dar, acolo, biserica e veche. Bine, și la Sihăstria una dintre biserici e veche.

@gpopa: Prislop este o altă discuție, la fel de veninoasă. BOR l-a renegat pe cel cu care acum se fălește și, mai ales, cel de pe urma căruia vrea să facă bani.

Faza haioasă este că un ungur, cu ajutorul unei case de avocatură, le cam dă peste nas popimii de la București, ăia cu Clopotnița Națională, ce trebuie să aibă, musai, teren de tenis pentru (Mult) Prea Fericitul... pentru că a luat drept de marcă înregistrată multe din ceea ce a lăsatt Părintele Arsenie Boca. Iar Daniel e tare opărit pentru treaba asta, simte că i se ia șunca din fasole...

Cum spuneam, nu vreau să supăr, chiar sunt ortodox, dar cred în sinceritatea lumînării aprinse într-o bisericuță amărâtă și a luminii acesteia asupra unui suflet chinuit de întrebări și, mai ales, de speranță, înaintea odăjdiilor aurite și a calculării sumelor pe care șmecherii bărboși le cer ăluia necăjit, doar pentru a oferi un cuvînt de îmbărbătare prăpăditului.

@Mioritica: Preluată de pe o pagină fb pe care o urmăresc (fb, ca moșnegii, da!):

Pe la mijlocul anilor 1940, [... ] numărul particulelor elementare începea să explodeze. La început, au fost kaonii şi pionii cu sarcină electrică. Au urmat pionul neutru şi kaonul neutru, primele rezonanţe delta, o particulă numită lambda, particulele încărcate sigma, rho-urile, omega, eta, K*, mezonul pi – şi era doar începutul. Enrico Fermi, întrebat de Leon Lederman ce crede despre recenta descoperire a unei particule numite K-zero-doi a spus: «Tinere, dacă aş putea ţine minte numele tuturor particulelor ăstora, aş fi botanist. »

(Sabine Hossenfelder, „Rătăciți printre formule. Cum îi derutează frumusețea pe fizicieni” , trad. Radu Slobodeanu, Editura Humanitas, 2020)

@Yersinia pestis: V-am rugat să nu mă descurajați...

@gpopa: Hopaaa, tu citești?!

Cum adică, tu chiar citești o carte, nu aștepți filmul de desene animate?! Doamne, ce anacronici suntem, deja simt că mă unește ceva de tine. Mulți din ziua de azi dau pe recenzii pe net și află când Ion al Glanetașului se duce la Florica și de ce...

Treaba ta, ești periculos!

P.S. Vă rog să nu ne mai formalizăm cu formulele de apelare. Chiar dacă ne tutuim, există respect, e și mai ușor să comunicăm. Vă rog !

@Yersinia pestis: pentru Ion și Florica vom studia cartea de istorie. Și poiana lui Iocan era un mit. (hit)

@gpopa: Dacă cineva își imaginează că ceva e nou sub soare, se înșală amarnic.

În 1940 nici o particulă nu se putea comporta diferit față de ce era până atunci.

Că am pus noi niște borne, asta poate fi. Contrar credințelor uzuale, se poate inventa orice, chiar și particula care doar stă. Și dacă stă azi, sigur stătea și înainte de 1940.

Cu botanica e altă poveste dar aici deja abordăm holismul. La nivel micro, de unde știi a cui e particulă aia (care doar stă).

Incredibil cum macro sunt toate așa diferite când micro sunt toate la fel...

@Mioritica: Bine, nu facem analiză literară dar „Poiana lui Iocan” era esența comunității și comunicării, cel puțin în „Moromeții” .

Genul hâtru de a face politică al țăranului mijlocaș de atunci. „Are Regele pământ?” cu tot ceea ce urmează. Nu vreau să plictisesc, dar gândirea sănătoasă de atunci a total desuetă acum, ba chiar o considerăm caraghioasă. În locul acelui umor preferăm „Vacanța Mare” , asta e trist...

Mă rog, părerea mea, spui și io...

@Yersinia pestis: Păi și noi tot în comunitate și comunicare,

Pentru că

Piramida lui Maslow,

Cina am servit-o, acoperiș avem deasupra capului (except cei din vacanță aventura parc sau terasă - că nu plouă), în război nu suntem, deci suntem în siguranță, de spiritualitate am adus vorba deci am ajuns și la Poiana lui Iocan, nevoia de apartenență, comunicare, comunitate și recunoaștere. Recunoști?

A, am uitat de job. Recunoaștere profesională. Și aia e rezolvată.

Da, frumoasă abordare psihologică, cu necesitățile primare și-apoi cele de recunoaștere socială!

Știam eu c-am găsit găina cu ouă de aur, alchimie pură! după ce ți-am citit câteva review-uri. Îmi place cum combați, la urma urmei dialogul e formă de conflict, fiecare vorbește fiindcă vrea să-și impună punctul de vedere.

Din păcate pentru mine am ajuns în zona de conflict a vârstei, recunoașterea profesională s-a terminat atunci când am primit diploma la pensionare, așa că acum, pe AFA, caut o Poiană a lui Iocan, și, când găsești pe cineva care e pe tonul tău, te bucuri! Cazul meu.

@Yersinia pestis: Ține minte, sfârșitul nu-i aici!

Va veni vremea când "pensie" va fi doar un cuvânt. Dacă asculți o conversație de corporatiști adolescenți contemporani vei fi uimit să afli că un start-up n-are perioadă contractuală, ăia 95% din creier sunt neproductivi pentru că sunt folosiți să combată sperietura rezultată din diverse traume adunate de-a lungul vieții

Iar efectul placebo chiar există adică dacă îi spui creierului că te apuci să faci ocolul pământului în 80 de zile, ăla chiar te crede că n-are discernământ și nu știe de glumă și încearcă să lucreze pentru asta.

Deci chestia cu pensia chiar nu mă impresionează.

@Yersinia pestis: +

Conflictul nu mai trăiește în zilele noastre, populațiile au îmbrățișat conceptul de cooperare win-win, de-aia e falimentară industria de armament și nici vecinii nu se mai omoară cu sapa unul pe altul, de-aia, când ies pe stradă văd băbuțe ce duc câte un blid de mâncare pe la vecini ca să aibă ce mânca și pe lumea ailaltă și n-au chef să se certe cu nime' oricât le-ai provoca.

Trăim o permanentă transformare. Vei fi uimit!

@Mioritica: Da, dialectica vieții operează permanent și-astfel ajungem să ne mirăm de transformările cotidiene, care fac lucrurile ca să nu mai fie” ca pe vremea mea” .

” Pensie” a însemnat pentru mine ieșirea dintr-o organizație, dar, de atunci și până azi, tot am muncit, în alta, tot în cadru oficial- apretat. În ambele instituții trebuia și trebuie să gestionez conflictul, așa că nu cred în procesul de pacificare globală. Ai să râzi, în localitatea de trăiesc în ea, vecinii încă se mai prășesc cu sapa, unul pe altul, pentru un tumurug de gard sau pentru umbra vreunui măr bătrân ce cade taman pe răsadul ăluilalt, uitând că din acel măr au mâncat, poate, amândoi. Conflictul este în noi, ca ființe și chiar cred că are un rol pozitiv: trăiește ăla de-i mai puternic și care-i dovedește pe ceilalți, se impune ăla de își promovează ideile mai abitir și mai agresiv.

Vrem să compensăm și venim cu idei tâmpite, gen” e loc pentru toată lumea” . Oare, chiar este?

Acuma, nu sări ca bobu' din păstaie, am înțeles, cred eu, ironia din mesajul tău, dar, iacă, vrusăi să combat, știi motivul, sunt la serviciu și n-am niciun conflict de gestionat, iar timpul spre ora 16, cea izbăvitoare de program, trece tare greu!

@Yersinia pestis: ????

La mine este armonie și se amplifică cu trecerea timpului. Îmi place asta.