'Pe carari de munte' in Thassos

TIPĂREȘTE

Bun!!... Si deci am vizitat Teologus, fosta capitala administrativa a insulei Thassos, actuala capitala culturala, locul unde am auzit cu adevarat glasul lui Dumnezeu razbatand dintre turlele vechilor biserici, dar si din atmosfera patriarhala a satucului de munte, cu case si poteci pietruite, cu flori de toate culorile, smochini si rodii gemand de fructe…

Credeti ca m-am potolit? As! Abia am prins gust… Ziua urmatoare am luat-o insa spre nord. Am plecat din Skala Maries, unde ne aveam sediul temporar pe insula, pe la vreo 10 dimineata, am traversat urmatoarea localitate, Klisma, apoi am remarcat ca dupa intrarea in Skala Kallirachis, se face un drum in dreapta, spre munte, catre Kallirachi. Acesta nu fusese initial pe lista de vizitat, dar, cand am vazut ca sunt doar 2 km pana in sat, nu ne-am putut abtine. Liniste si pace, o mica taverna in piata centrala, abia se dezmortea in soarele diminetii… Am oprit 5 minute, am pozat o statuie frumoasa si o placuta indicatoare care ne invita la plimbare pe coclauri, pe “Poteca poeziei”; ce mi-ar fi placut! dar am zis pas, caci agenda nu ne permitea…

Urmatoarea oprire a fost “satul parasit”, Sotiros, unde ne-a condus un drum asfaltat de vreo 4 km, care porneste din Skala Sotiros. La intrarea in sat, exista o parcare generoasa, in care ne-am lasat si noi masinile, dar drumul urca mai departe, ocolind un pintene de deal pe care se afla o parte din localitate, ajungand pana in “centru”, la cele cateva pensiuni care ofera cazare turistilor dornici de liniste si relaxare. Din parcare, o carare pietruita urca in sat prin dreapta, pe langa vechea biserica. Zona centrala cuprinde un parculet cu banci umbrite de platani venerabili, o statuie reprezentand o domnisoara in pielea goala tolanita la umbra unuia din platani, o cabina de telefon public, o cutie postala, o pensiune si vreo 3 izvoare captate de pe la 1888, care te imbie cu apa rece si buna (buna inclusiv in rol de frigider natural, un nene pusese un pepene la racit sub unul din jeturile de apa).

Am pornit-o hai-hui pe aleile pietruite ale satului, am pozat casele vechi de piatra, cele mai multe parasite si inundate de vegetatie, dar unele reabilitate, prezentand semne certe ca sunt locuite, cel putin temporar. Pasamite oamenii incep din nou sa aprecieze calitatile locului, “departe de lumea dezlantuita”…

La Panagia (“Maica Domnului” pe greceste) am ajuns in aceeasi zi, dar dupa-amiaza, dupa o balaceala zdravana in apele calde si limpezi aferente plajei din Skala Sotiros, urmata de un pranz copios servit la o taverna din portul localitatii Neos Prinos. Panagia se afla pe partea de rasarit a insulei si, ca sa ajungi acolo din vest, treci prin capitala Limenas si mai mergi prin munti si vai inca vreo 10-12 km. Semetul Munte Ypsarion iti face cu ochiul dupa fiecare serpentina si te invita sa-i cuceresti inaltimile (1204m “doar”, dar trebuie sa tineti cont ca se urca de la nivelul marii, deci chiar 1204m! ; adica in sus!). Noi iarasi am zis: “Cu placere, data viitoare! ” si ne-am multumit sa ne adancim si mai comod dodonetzele in scaunele ergonomice ale automobilelor personale :). Am parcat la intrarea in Panagia, undeva in stanga, in fata unui hotel dragut invelit in iedera si am pornit-o la pas.

Panagia a fost si ea capitala insulei Thassos, dar dupa ce grecii i-au cotonogit pe turci in 1821. Detine cea mai veche fabrica de ulei de masline de pe insula, pe care noi n-am vizitat-o:(. Am reperat biserica satului, cu hramul Sf. Maria (desigur), cea mai veche din Thassos (desigur), pe care am pozat-o din toate unghiurile, caci inauntru nu se putea intra. Ne-am plimbat apoi pe stradutele pietruite marginite de canale prin care curg vijelios izvoarele de munte captate de localnici, cu gurile cascate la casele de piatra, unele cu pereti varuiti in alb, pe care se catarau arbusti cu flori rosii ca sangele… Urmand drumul cel mai rasarit, am ajuns in centrul localitatii, unde se afla platanii cu scorburi in forma de inima si podul arcuit peste cele 3 izvoare “ale dragostei”! Legenda spune ca fetele care vor bea apa din aceste izvoare isi vor gasi ursitul pe Insula de Smarald (Istetica a zis ca parca ar incerca intai alte izvoare si, daca nu-i iese, atunci poate, data viitoare…), iar daca doi indragostiti vin pe pod din directie opusa si se saruta la mijocul sau, atunci nu se vor desparti niciodata (pentru Mami si Tati treaba era redundanta, nu ne-am coborat noi intr-atat…). Am lasat in urma frumosul sat de munte, caci ne asteptau valurelele de pe Golden Beach…

Cu Kazaviti ne-am intalnit in alta dimineata; citisem ca e satul traditional cel mai bine conservat din Thassos. Cu adevarat frumos, aici totul e functional, nu prea intalnesti daramaruri. In centru sunt cateva pensiuni si taverne pe care nu le-am testat, fiind prea devreme pt masa de pranz. Ne-am amuzat insa cu un pisoi superjucaus si cu un catelus semi-boschetar care ne-a facut sa ne fie dor de Bichonescu al nostru, lasat acasa la niste prieteni… Am savurat o cafea greceasca pe o terasa cu masute pictate, apoi am luat-o din loc, sa avem noroc…

Ultimul contact cu muntii Thassos-ului l-am avut in ultima zi de sejur, cand am mers sa vedem Lacul Maries si cascadele aferente. Din Skala Maries se ajunge destul de usor in localitatea-mama, Maries, pe un drum asfaltat, care urmeaza parcursul raului Melissa. Imediat dupa intrarea in sat, se face in dreapta un drum spre lac si cascade, neasfaltat, de vreo 2 km, presarat de-o parte si de alta cu stupi de albine si caprite topaitoare. Am lasat masina pe marginea drumului, langa sandramaua unui nene care vindea miere cu tot felul de arome si care ne-a atentionat binevoitor ca drumul e foarte rau mai departe, sa nu mai inaintam (“sa ne oprim aici, poate cumparam si ceva miere”, am completat eu in gand.) Am coborat pe o potecuta pana la lac. Greu de descris in cuvinte sentimentul cu care am ramas dupa cele cateva minute cat am privit oglinda infiorata de un vanticel razlet, peste care plangeau ramurile salciilor, ascultand cantecul vesel al paraiasului care se varsa in lac chiar acolo, la picioarele noastre! O lume de basm in miniatura, parca eram in padurea piticilor!

Am pornit apoi in amonte, pe langa paraiasul cu pricina, pe care ne distram sa-l sarim cand pe-o parte, cand pe cealalta, ne-am cocotat pe niste pietroaie, care formau un fel de baraj natural, am trecut pe langa “Pestera Elfilor” (mult spus pestera, o gaura in munte, dar cunoastem cu totii talentul grecilor de a-ti vinde orisice; de unde elfi in Grecia?!), apoi, dupa inca vreo suta de metri, am zarit inca un lac micut in care se varsa prima cascada. Alt spectacol de vis! Trunchiuri de copaci in toate directiile, pestisori zglobii inotand in apele limpezi, zgomotul apelor care se pravalesc! De fapt, sunt 3 cascade inlantuite, pe cea de jos am admirat-o in toata splendoarea sa, desi nu e foarte inalta, doar vreo 3-4m. La celelalte nu m-am incumetat, nu eram incaltata corespunzator si sunt extrem de talentata sa calc aiurea. Am stat si m-am incarcat de toata acea minune de priveliste, in timp ce Tati, Istetica si Baietel au explorat si restul de areal. Ne-am intors pe acelasi drum la masina si, ce credeti? , ne-am trezit dintr-o data mai buni, atat de buni, ca am cumparat si vreo doua borcane de miere de la nenea de va spusei! :))

In concluzie, ce pot sa va mai sfatuiesc decat ca n-ar fi rau sa va duceti si pe la munte atunci cand va duceti la mare, in Thassos! N-o sa va plictisiti, garantat, o sa va incarcati plamanii cu oxigen nepoluat, burticile cu bucate delicioase, iar inimile cu amintiri de neuitat! Si nu faceti ca mine, nu lasati pe data viitoare, cine stie cand si daca va fi ea sa mai vina!

---

VIZUALIZĂRI: 4588 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI