GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
E ultima zi a vacantei noastre in Thassos, Golden Beach, la Elekon Apartments. Fiind prea dimineata ca sa trezesc restul familiei m-am gandit sa scriu primul meu review desi de mult caut informatii pe am fost acolo.
Ar fi simplu sa va rezum Thassos in cuvintele pe care le-a spus sotia mea cand am ajuns- "Nu vreau sa mai mergem niciodata in Bulgaria! ".
Dupa un drum obositor feribotul spre Thassos parca iti da energie sa continui, marea, pescarusii te intampina!
Ajuns in insula, pe drumul spre Hrisi Amoudia am ramas uimit de muntii de marmura, marmura care abunda in toata insula. Am ajuns la Elekon si la cateva minute dupa ce am parcat masina gazda noastra a si aparut- cum de a observat ca am venit, greu de spus. Elekon arata asa cum au spus si altii mai bine in realitate decat in poze.
Conditii de 4 stele, cel putin la maissonete unde am stat noi. Cuvantul de baza- curatenie- si credeti-ma sotia mea este super exigenta la curatenie. De pe terasa vezi munte si marea pe lateral- o frumusete. Plaja cu nisip fin a fost numai buna pentru fetita mea. Apa e de fapt frumusetea acestui loc, limpede, in culori greu de descris, albastru, verde- cum a spus fetita mea- "vazduh". Si zici apoi ca golful acesta cu munti pe laterale si in spate e tot ce ti-ai putea dori. Dar de ce sa nu vizitezi si alte locuri.
Mergi la Aliki dimineata cand nu e nimeni, poti parca masina jos langa plaja, poti admira linistit apa minunata de aici -cu adevarat cea mai curata pe care am vazut-o. La 1.8 m de adancime a apei iti poti vedea degetele de la picioare. Dupa ce plaja se aglomereaza va recomand sa faceti o plimbare in jurul peninsulei de langa plaja, privelistile sunt fenomenale. Trageti cu ochiul si la plaja mai putin cunoscuta din spate, si la situl arheologic.
Nu uitati de Potos, e un orasel micut, cam inghesuit dar frumos, cu taverne la alegere pe malul marii. Daca aveti masina faceti tot posibilul sa ajungeti in Megalos Prinos (in unele locuri l-am gasit ca Megalos Kazaviti), e extraordinar- un satuc de munte cu cladiri din piatra, cu o piata centrala fabuloasa cu o taverna -Kazaviti- ce se afla la umbra a 3 platani ce par a avea mii de an, o zona cu o ambianta si o liniste de 5 stele! As fi mers sa mananc acolo in fiecare seara daca ar fi fost mai aproape. Nici o taverna din Thassos vazuta de mine nu are atmosfera de acolo.
Am mancat in Thassos la diverse taverne - Krambousa si Athos in Skala Potamia, Irene (pizzeria) din Potos, Mouses din Limenas si pot sa va spun ca peste tot mancarea a fost foarte buna si multa. Din Thassos te poti intoarce cu kilograme serioase in plus daca nu ai grija. Sa spun ca am apreciat cel mai mult pulpa de miel la cuptor de la Krambousa iar sotia mea calamarul umplut de la Mouses; nici tzatziki nu e de ratat.
La plecare ma tot gandesc... unde pot gasi un loc la anul care sa rivalizeze cu acesta - plaje de nisip fin cu apa cristalina pentru fetita mea, privelisti, traditie, locuri vechi din alte timpuri, cazare excelenta- va fi greu!
Desi ar fi fost usor sa inchei aici trebuie sa spun si lucrurile mai putin frumoase. Grecii au frumusetea langa ei dar majoritatea nu fac nimic sa o ingrijeasca -langa taverne in Sk Potamia, la 2 metrii de ele alge adunate pe mal pe distanta de 50 de metrii stau sa inghita 2 sezlonguri, le stiu eu de 3 zile dar cred ca au luni. Noroc ca algele astea sunt tot grecesti, nu miros, nu sunt ca ale noastre, nu deranjeaza asa mult- si totusi.
La fel in Golden Beach in ultimele zile au aparut alge din astea in apa, spre mal - doar apa le ducea si le aducea, nu au fost multe decat intr-o zi dar nimeni nu le-a curatat. La Aliki apa cristal, nu exista alge, sunt arici de mare doar pe laterale insa dupa pranz nu se poate sta pe plaja- e prea aglomerata- atunci e momentul de mers la plimbare.
Per total un concediu fenomenal la care sincer nu ma asteptam inainte sa plec de acasa. Poate cand ajung pun si niste poze!
Trimis de Enchanter in 10.07.14 07:16:47
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Enchanter); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun articol de debut!
@Enchanter: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
Cînd ai timp, n-ar fi rău să ne scrii un review separat despre locația în care ați fost cazați. În acest fel, veți fi de mare ajutor celorlalți utilizatori de pe site.
Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)
Ma bucur foarte mult ca va simtiti bine la Elekon si ca, asa cum am incercat si eu sa descriu, realitatea intrece fotografiile.
Va recomand sa cumparati ulei de masline de la proprietari, Eleni si Konstantin, este peste orice alt ulei cumparat din Thassos.
Transmiteti-le salutari din partea noastra si ca asteptam cu nerabdare sa ne revedem in septembrie.
Cu drag,
Mirela si Razvan
Scrii că te gândești unde vei găsi la anul un loc la fel de frumos ca în Thassos. Vei găsi și ți se va părea că e și mai frumos. Când am fost în Thassos, m-am îndrăgostit de acele locuri, apoi, mi-au intrat în suflet Corfu, Creta, Skiathos, Santorini și, mai nou, Rhodos. Dar și partea continentală are multe de oferit. În concluzie, toată Grecia e frumoasă și relaxantă.
Frumoase impresii!
Confirm si eu frumusetea satului Megalo Kazaviti, caruia i-am dedicat un review anul trecut. Desi nu am gasit impresii despre acea zona (noi am stat la un hotel aflat la cateva sute de metri mai jos de acest sat) pe mine m-a impresionat mai mult decat Theologos si il recomand oricui vrea sa gaseasca o bijuterie in inima Thassos-ului.
Imi doresc sa revin candva pe aceasta insula, desi este prima pe care am vizitat-o si mai sunt atatea altele de explorat...
@mirmicu: Si ca sa fie plecarea mai grea in ultima dimineata marea era mai calma decat in orice alta zi.
Golden Beach pe toata intinderea ei nu avea nici un val la prima ora, apa era calda, faceam mai multe valuri noi innotand decat marea, era o piscina naturala uriasa; la 20 de metri erau pesti mari ce innotau linistiti - o frumusete.
Cat despre uleiul de masline - pacat ca nu am aflat mai devreme ca aveau Eleni si Kostas. Oricum am luat ulei sa ne ajunga!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Thasos 2024 – generalități — scris în 09.07.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Din nou in Thassos — scris în 07.10.23 de Elena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Cea mai tare vacanta din viata mea, vreau sa fiu grec — scris în 26.08.22 de fanespoitorul din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2022 Prima data in Thassos — scris în 11.08.22 de cristic66 din IAşI - RECOMANDĂ
- Sep.2020 Thassos... cu rele şi bune! — scris în 17.10.20 de pacala_pm din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Maraton Thassos — scris în 26.06.20 de mrsmr* din CEAHLăU [NT] - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Thassos in septembrie — scris în 15.10.19 de melena din BRăILA - RECOMANDĂ