GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Biserica reformată și pictată (!) din Daia (jud. Harghita), monument istoric
Daia (Székelydálya, în ungurește) este un sat secuiesc situat în partea sud-vestică a județului Harghita (în apropiere de limitele cu județele Brașov și Mureș) și renumit prin biserica foarte veche și interesantă, monument istoric datând din secolul al XII-lea.
Satul Daia aparține de comuna Ulieș (Kanyád) situată la sud de Odorheiu Secuiesc. Satul Daia este străbătut de la est la vest de DJ 133 nemodernizat. Deși nu este asfaltat, drumul este întreținut destul de bine, fiind accesibil, fără probleme, tuturor autoturismelor.
Conform Google Maps distanța rutieră de la Odorheiu Secuiesc prin Feliceni-Mărtiniș-Sânpaul este de circa 30 km, iar prin Feliceni-Ulieș pare ceva mai scurtă, de vreo 25 km. De reținut, DJ 133 este neasfaltat doar pe sectorul Ulieș-Daia-Orășeni, circa 14 km, satul Daia fiind cam pe la mijloc.
Mergând cu viteză mai redusă pe acest drum veți putea admira mai bine cadrul natural rural, foarte frumos. Un alt motiv pentru care ați vrea să vizitați satul Daia, este că la vreo 11 km spre vest (deci vreo 7 km drum neasfaltat Daia-Ulieș și încă vreo 4 km drum asfaltat Ulieș-Dârjiu) se află vestita biserică de la Dârjiu, monument UNESCO, mult mai bine cunoscută și pe care o puteți vizita la pachet cu cea de la Daia.
Desigur, venind la Daia dinspre Odorheiu Secuiesc, sau dinspre Miercurea Ciuc, sau dinspre Brașov, puteți vizita și Rezervația naturală Popasul Păsărilor de la Sânpaul, pe care tocmai am prezentat-o aici.
În urma bătăliei de la Mohács (1526) Ungaria a fost învinsă și ocupată de Imperiul Otoman condus de Suleiman Magnificul. Pătrunderea la începutul secolului al XVI-lea a Reformei Protestante (Martin Luther, 1517; în 2017 s-au aniversat 500 de ani), pe fondul înfrângerii Ungariei la Mohács (1526), a condus la extinderea Bisericii Reformate în întreaga Transilvanie, în dauna celei catolice.
Biserica din Daia devine și ea reformată (calvină) și așa a rămas. A rezistat reformei protestante doar ansamblul franciscan de la Șumuleu-Ciuc (lângă Miercurea Ciuc). Spre deosebire de toate celelalte biserici reformate, dar provenind din biserici catolice, pe care le-am vizitat sau despre care am auzit, doar aici, la Daia, demn de remarcat, pictura interioară nu a fost distrusă și nici măcar acoperită (conform uzanțelor de atunci; a se vedea cazul renumitei biserici din Dârjiu, în apropiere). Foarte interesant, se recunoaște chiar corabia condusă de Papă și de Împăratul Romano-German, Biserica Reformată nerecunoscând primatul Papal.
În anul 1572 catolicismul primește iarăși libertate și se reface în zonele Ciuc, Gheorgheni, Sf. Gheorghe, Odorhei, Trei Scaune. Satul Daia, decăzut acum, în perioada medievală avea o mare importanță în zonă, parohia acoperind mai multe sate. În anii '50 (secolul al XX-lea) biserica avea în sat în jur de 640 de enoriași. Acum dacă mai sunt 250.
Era o frumoasă zi de sâmbătă, iulie 2017 și după ce am vizitat Popasul Păsărilor de la Sânpaul, ne îndreptam spre biserica monument UNESCO de la Dârjiu, dar trecând prin Daia, fiind deja informat despre frumoasa și neobișnuita biserică de aici. Satul părea pustiu, oprim lângă biserică și văzând că poarta era deschisă, întrăm.
O fericită întâmplare face ca la momentul vizitei noastre, preotul paroh Fülöp Szabolcs să fie în biserică, dar în afara programului, într-o ținută total neprotocolară, alături de prieteni din nordul țării. Eu spun despre el că era preot paroh, așa cum sunt obișnuit la ortodocși, dar s-ar putea să aibă alte denumire, probabil de pastor, nu mi-e clar. Oricum, dumnealui, uimit, sesizează imediat că are de-a face cu români și ne salută cu multă amabilitate. Își rupe din programul dumnealui și cu deosebită competență povestește doar pentru noi, în românește (în sat nu are cu cine să vorbescă românește) despre biserică.
Cum asta nu e totul, îmi permite, fără nicio rezervă, să fotografiez și să filmez la discreție. Aici se vede deosebirea de atitudine, și pe care am mai discutat-o, când în multe așezăminte ortodoxe (fără a generaliza) ești certat și izgonit dacă fotografiezi, iar în cele protestante și catolice (cel puțin în cele vizitate de mine) ești invitat să imortalizezi locul. Videoclipul realizat de mine urmărește indicațiile dumnealui (activați subtitrarea pentru multe alte detalii suplimentare).
În plus, din câte am mai observat, spre deosebire de preoții ortodocși, are și o activitate economică, având (nu știu dacă singur sau în asociație) o fermă de bivolițe. Poate fi uneori întâlnit la târgurile locale și tradiționale cu produse din lapte de bivoliță.
Biserica, monument istoric de mare valoare, a fost edificată la forma actuală de-a lungul a șapte etape constructive desfășurate între secolele XII și XIX. Lucrările cele mai importante au constat din:
- la limita dintre secolele XII și XIII, probabil odată cu instalarea primilor coloniști secui, a fost construită prima biserică; biserica era înconjurată de un cimitir, iar rămășițe ale zidului de atunci se regăsesc în biserica actuală
- în perioada de limită dintre secolele XIII și XIV, la nava simplă a bisericii inițiale a fost adăugat un sanctuar pătratic; urme ale picturii de atunci se găsesc sub nivelul podelei actuale.
- aproximativ în anii 1445-1446 au fost înălțate zidurile și înlocuit sanctuarul pătratic cu unul mai mare (cor) în stil gotic; zidurile interioare au fost pictate
- pe la anul 1500 este realizată vestita pictură verzui, cu blazoane, de pe tavanul sanctuarului
- tot în secolul XVI, în exterior, lipite de latura nordică, au fost construite o sacristie și un osuar.
- în anul 1630 este realizat tavanul casetat și pictat al navei (asemănător cu cel de la Crăciunel) și tot în secolul al XVII-lea s-a construit balconul estic (inexistent acum)
- în 1774 a fost construit zidul de incintă
- în 1800-1803 au fost construite impunătorul turn-clopotniță (pe sub care se intră acum în bizerică) și balconul vestic
Fiecare etapă constructivă majoră a fost însoțită de propria pictură murală interioară. Dintre picturile în frescă și care s-au păstrat fragmentar și se mai pot recunoaște sunt cele ale Sfântului Gheorghe (pe peretele sudic al navei), legenda Sfântului Ladislau (pe peretele nordic) și a corăbiei condusă de Papă și Împăratul Romano-German (în sanctuar). După cum ne spune ghidul, singura ”pereche” a picturii cu papa și Împăratul este în Ungaria (? la Catedrala Sf. Ștefan din Budapesta?)
Ladislau I (1040-1095), rege sfânt al Ungariei (1077-1095), este cel care a desăvârșit creștinarea poporului maghiar. În partea sud-vestică a județului Harghita sunt trei biserici reformate (la Dârjiu, Crăciunel și Daia) în care se păstrează picturi murale în frescă cu legendele Sfântului Ladislau. La Dârjiu, cu biserica fortificată (Monument UNESCO) recent renovată, este cea mai cunoscută pictură.
Din momentul primei etape de construcție (undeva la limita dintre secolele XII și XIII) până în secolul al XVI-lea, biserica din Baia a fost catolică, apoi a devenit reformată și așa a rămas.
Pictura murală de pe tavanul sanctuarului realizată pe la 1500 (deci înainte de prăbușirea regatului Ungar, sub turci) în stil Renaissance este unică în bisericile din Europa Centrală. Acest tip de pictură, cu blazoane (steme) este specifică altor edificii, nu bisericilor. Pe baza blazoanelor, s-a estimat destul de sigur și perioada realizării picturii. Blazoanele pictate sunt familiale, ale orașelor și ale unor etnii:
1. Blazoanele de tip familial aparțin:
- vice-voievodul Ardealului între 1505-1525, pe nume Lénárd Barabási” (sau Lénárt Barlabássy, posibil nobilul zonei), blazonul fiind capul de bizon (bour, zimbru?)
- familiei regale a Ungariei (Dinastia Arpadiană, motivul cu dungi regăsindu-se și în actuala stemă mare a Ungariei)
- a regelui Ladislau al II-lea Jagello (1456-1516) al Ungariei.
2. Blazoanele orașelor:
- a Clujului (sau a Sighișoarei?) reprezentat prin paorat de ctate cu 3 turnuri
- a Brașovului, rădina susținând o coroană
- a Sibiului
Aceste trei orașe, alături de Alba Iulia, erau cele mai importante orașe medievale ale Transilvaniei
3. Blazoane ale etniilor: a sașilor și a secuilor (brațul cu armură ținând o sabie)
 
Încântați de cele văzute, ne luăm rămas bun de la biserica din Daia și de la preotul ei, Fülöp Szabolcs, care ne-a fost ghid.
Vom vizita alte două biserici reformate pictate (din care cele cu Sfântul rege Ladislau atrag atenția și vom insista asupra semnificației acestor picturi) și anume cele din Dârjiu (monument UNESCO) și din Crăciunel.
Trimis de Lucien in 15.05.18 15:04:27
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lucien); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@Lucien: Felicitări pentru articol. Un loc de care nu stie multă lume (eu nu stiam).
Toate cele bune.
@Lucien: Foarte interesant! Am biserica fortificată de la Darjiu pe lista f. f. scurtă, acum am pus-o și pe cea din Daia! Sper să reușim să vedem această bijuterie cât de curând!
Mulțumim!
@zlatna: În colțul centrului de Românie (și m-am referit la județul Harghita) sunt multe obiective turistice pe care secuii nu prea și le promovează în mediul românesc. Am multe exemple și inclusiv mare pare din articolele mele se referă la asemenea obiective. Mulțumesc.
@crismis: Mulțumesc! Merita făcut efortul, eventual cu alte obiective rurale, puțin cunoscute, aflate în zonă. Eventual îți pot face un traseu ca să prinzi cât mai multe și mai interesante. Zilele următoare definitivez impresiile mele despre Biserica fortificată Dârjiu, sper că într-un mod diferit de tot ce s-a scris până acum, astfel încât să poți avea o imagine mai bună asupra celor două obiective surori.
@Lucien:
Mi-a plăcut articolul și ce ai scris despre pastor. La Komotini am avut și noi o surpriză plăcută cu preotul principal al unei mari biserici care-și suflecase mânecile și curăța de zor pe acolo, muncă pe care la noi o fac enoriașele de obicei.
Cât despre biserică, e de acum pe lista mea, mulțumesc Lucien.
@elviramvio: Mulțumesc și eu! Mi-a plăcut mult și mie acest pastor atât de binevoitor și dornic să ne lumineze... după care se duce să lucreze la ferma lui de bivolițe. Foarte frumos și de luat aminte.
Când vei trece prin Harghita, să mă contactezi să-ți fac un traseu cu obiective dese, diferite, care nu prea figurează în ghidurile turistice.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Insect Park – o nouă atracție în România — scris în 29.08.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Băile Szejke și Galeria Porților Secuiești — scris în 28.06.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Atelier Foto Kováts - un muzeu inedit — scris în 25.06.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 La Odorheiu Secuiesc după 10 ani — scris în 21.06.23 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Prin Galeria Porților Secuiești spre mormântul lui Balázs Orbán — scris în 17.08.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 O mică incursiune în lumea apelor minerale — scris în 17.08.22 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2022 2 zile pe tărâm ronguresc :) — scris în 26.02.22 de alex1987sb din SIBIU - RECOMANDĂ