GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Daca ajungeti in Maramures, cu siguranta veti fi impresionati de bisericile de lemn, prezente aproape la tot pasul.
Mai mari, sau mai mici, mai “celebre” sau nu, toate sunt reprezentative (alaturi de portile morosene) pentru aceasta zona. Sunt foarte multe si – probabil – ar dura 2-3 saptamani ca sa le poti vizita pe toate...
Totusi sunt cateva mai “impresionante” si mai “importante” – iar cateva dintre acestea le-am vazut si eu, intr-un scurt traseu de o zi si despre care am sa scriu aici.
Biserica de lemn din Budesti-Josani, se afla la cativa km lateral dreapta de drumul Baia Mare – Sighetul Marmatiei (sunt indicatoare).
Biserica dateaza din 1643 si are hramul Sfantului Nicolae inca de atunci. Inauntrul sau sunt picturi foarte valoroase ce dateaza din 1762.
Tot in aceasta biserica gasim si icoane pictate pe sticla si lemn, datand din Sec XVII, precum si camasa de zale si coiful lui Pintea Haiducul - vezi poza (legenda spune ca el insusi le-ar fi adus aici).
Este in Patrimoniul UNESCO incepand cu 1999 si este singura biserica de lemn care are turn clopotnita inconjurat de 4 turnulete mai mici.
Biserica de lemn de la Manastirea Barsana, se afla tot in lateralul drumului dintre Baia Mare si Sighetul Marmatiei (cativa km spre dreapta). Manastirea dateaza din 1390, initial a fost construita pe malul stang al Izei, apoi a fost mutata pe un mic deal pe malul drept.
Aceasta manastire este astazi un important loc de pelerinaj, locas de cult si scoala de preoti in zona. Biserica de lemn este noua, dar este foarte impresionanta.
Tot aici, in cadrul manastirii, pe langa aleile frumos ajanjate, parculet, micul lac si un podet, mai este si un muzeu de icoane si carti vechi, dar si un “magazin” cu vanzare de icoane, suveniruri, carti, si alte obiecte bisericesti sau traditionale, dovedind buna organizare din punct de vedere comercial a manastirii.
La cativa km de manastire se afla vechea biserica de lemn a manastirii, datand din 1711. Si aceasta este in Patrimoniul UNESCO incepand cu 1999.
Biserica de lemn din Desesti, se afla la aprox 300 m lateral stanga, pe drumul Baia Mare – Sighet, in localitatea cu acelasi nume. Dateaza din 1770, are hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva si inca isi pastreaza aspectul initial, cu exceptia unor ferestre dintre naos si pronaos, care au fost realizate ulterior. Foarte interesante sunt si decoratiile sculptate din exteriorul bisericii. Este in Patrimoniul UNESCO incepand tot din 1999.
Biserica de lemn a Manastirii Sapanta Peri, aflata in apropiere de centrul comunei Sapanta, pe un drum lateral.
Vechea manastire - aflata pe teritoriul actual al Ucrainei - a fost distrusa in 1703.
Actuala manastire si biserica au fost construite recent si are hramul Sfantului Arhanghel Mihail.
Biserica este construita in stil tipic maramuresean, are un soclu de piatra, iar restul este din lemn masiv de stejar, cioplit si imbinat cu maiestrie.
Este foarte inalta - de aprox 78 m (se pare ca este un record aceasta inaltime). Desi a fost sfintita in 2003, ea nu este gata in totalitate nici pana in prezent, slujbele tinandu-se in partea de subsol a manastirii.
Alte biserici de lemn mai importante, aflate in Patrimoniul UNESCO mai sunt in
Poienile Izei (dateaza din Sec XVII)
Ieud Deal (dateaza din Sec XVII) – aici sunt chiar 2 biserici (una in “deal” si una in “ses”)
Surdesti (dateaza din Sec XVIII)
Plopis (dateaza din Sec XVIII)
Rogoz (dateaza din Sec XVII)
Acestea sunt insa putin mai indepartate si nu am apucat sa le vad de data asta. Urmeaza data viitoare.
Alte multe detalii gasiti aici
si aici
Trimis de presario in 10.04.10 09:49:28
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (presario); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
De mult aşteptam un astfel de review, pentru că, într-adevăr, nu se poate să ajungi acolo şi să nu vezi aceste biserici minunate, care te impresionează prin modul în care se înalţă spre cer, parcă ar fi nişte miniaturi ale Domului din Koln, sau ale celui din Viena.
Deşi la ora când citesc review-ul tău, acesta nu are încă fotografiile validate (sunt sigur însă că ai încărcat şi fotografii), mă mulţumesc, deocamată, cu fotografia bisericii Mănăstirii Săpânţa Peri, de la review-ul tău anterior.
Un prim vot, de la mine.
Multumesc Costi, ai perfecta dreptate.
Din pacate, timpul a fost cam scurt si - desi as fi vrut sa le vad pe toate cele 8 din patrimoniul UNESCO - a fost imposibil. Ramane sa "suplimentez" data viitoare.
Ai dreptate presario, este foarte dificil să vezi într-o singură zi atâtea mânăstiri!
Noi am văzut mare parte din ele în decurs de 6 ani de practică cu studenţii în zonă, dar mai avem destule care au rămas în "aşteptare".
Felicitările şi votul nostru pentru aceste impresii!
O harta a Maramuresului cu "localizarea" aproape completa a bisericilor de lemn este aici
Foarte utile aceste impresii pentru cand vom fi in zona. Un vot si de la mine.
Cea mai cunoscuta biserica in afara granitelor este cea din Surdesti, situata pe valea Cavnicului la 10 km sud-est de Baia Sprie si 20km la est de Baia Mare. Este construita in 1724 din barne de stejar iar celebritatea ei provine de la turnul clopotnita care se inalta pina la 54 de metrii fiind astfel cea mai inalta constructie de lemn din Europa, turnul este ornat cu 4 turnulete mai mici , fapt rar insa nu unic!
iata inca un review foarte util si bine descris. si de la mine un vot.
Surdești - the Best
Bârsana - the Best of the Best
Totuși Surdești reprezintă trecutul și Bârsana prezentul.
Un comentariu despre Săpînța Peri: mi se pare un pic megalomanică în primul rînd, în al doilea rînd temelia înnaltă de betoane o mai "ridică" nițeluș, spre diferență de Surdești. Autenticitatea are cam mult de suferit din cele 2 motive...
Qvadratvus - corecte precizarile tale in ceea ce priveste Barsana si Sapanta - Peri. La Surdesti, din pacata inca nu am reusit sa ajung. Poate data viitoare.
In ceea ce priveste "megalomania" de la Sapanta Peri - nici nu este de mirare, citind acolo cine este sponsorul care a ajutat la ridicarea bisericii.
Apropo de Biserica de la Surdești:
Noi am avut marele noroc reprezentat de faptul că o persoana care avea cheia și care locuiește chiar lîngă biserică, stresată probabil de faptul că nu mai plecam de acolo a apărut și ne-a deschis. Este absolut superbă înăuntru, pictată pe lemn, decorata cu scoarțe ștergare și alte țesături maramureșene, îngrijită exemplar.
Și apropo de Bârsana și aici e un pic de megalomanie, numai că e plină de bun gust și bun simț. Schepsisul ține de faptul că după Revoluție, ortodoxismul oficial a ținut neapărat să-și marcheze teritoriul în raport cu unitarienii. Bârsana este unul dintre elementele acestui aspect.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Minivacanta in Maramures — scris în 06.08.23 de Keyla din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Pentru totdeauna, Maramures — scris în 07.08.23 de in_lumeamea din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2022 O vizită în satul Sârbi — scris în 21.11.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Maramureș și bisericile de lemn - un nou circuit — scris în 26.09.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Prima data in Maramures :) — scris în 31.07.20 de noi doi din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Prima data in Maramures — scris în 06.07.20 de bianca94 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Frumuseti maramuresene — scris în 10.10.19 de Oana07 din ALBA IULIA - RECOMANDĂ