Maramures in trei zile

TIPĂREȘTE

A doua zi, tot de dimineata, am reluat traseul pe Valea Izei de la Bogdan Voda. Pana acolo, satele erau pustii dar se animau brusc in apropierea si in fata bisericilor. Tot am gasit motiv sa ne oprim in cateva randuri, ca sa fotografiem mandrele maramuresence care mergeau la slujba.

Femeile au in zona asta o tinuta si un port care merita sublinitat. Cu umerii ingusti si drepti, spatele drept, cu basmaua cu coltul lung atingandu-le spatele, inaltata de parul prins in coc, cu haina din piele stransa peste mijlocul subtire, de sub care iese plisata fusta in culori tari: fie cu flori rosii pe fond albastru, flori negre pe fond verde intens, sau flori rosii pe fond verde…. Fuste care se termina deasupra genunchiului, pe piciorul incaltat in cizma de piele inalta. Multa feminitate si demnitate!

Femeile mai in varsta poarta fuste negre, fara flori, la fel de plisate, si in rest aceleasi elemente, iar la unele foarte in varsta am vazut si fota –sortul din fata, in dungi late orizontale, de culoare rosu si negru.

In Bogdan Voda ne-am inviorat brusc in fata Bisericii ortodoxe, de o forma atipica, semanand mai mult cu o catedrala catolica. Aceasta biserica este construita in curtea in care se afla si vechea biserica din lemn, ceea ce se pare ca a facut ca aceasta din urma sa nu fie inclusa, din cauza noii constructii, pe lista monumentelor UNESCO.

Dar noua biserica era impresionanta. Oamenii veneau in randuri-randuri, iar la intrare erau amplasate pe mese doua icoane intre care se afla un cos in care enoriasii depuneau donatiile in bani; femeile sarutau icoana din stanga iar in biserica ocupau doar spatiul din stanga, iar barbatii sarutau icoana din dreapta iar in biserica ocupau doar spatiul din dreapta.

Nu am vazut niciodata o biserica atat de plina si biserica era foarte mare, si cu scaune ca la un camin cultural de pe vremea comunismului, in randuri de sase-sapte scaune pe rand, despartite de un culoar care separa barbatii de femei, si trebuie sa fi fost cel putin cate cincisprezece randuri de scaune pe fiecare parte a culoarului. Barbatii erau cu capetele descoperite- o mare de par alb; tinerii urcasera la etaj, de unde se putea urmari slujba. Toata lumea participa la slujba cantand.

In centrul comunei se afla grupul statuar Bogdan Voda.

Prin satele pe unde am trecut ,slujbele se auzeau din strada, din masina.

In Maramures, credinta e mai puternica decat in zona noastra de sud, unde practic nu exista, decat ca un obicei care nu ne atinge sufletul.

Acolo, in Maramures, si traditiile sant inca vii si mestesugurile se transmit de la o generatie la alta, dupa cum ne spunea nea Teodor din Barsana, care avea ucenici pe care ii invata sa ciopleasca lemnul.

Ne-am oprit apoi in Dragomiresti, in fata bisericii Greco catolice construita din lemn in stil maramuresean, care si ea fremata de enoriasi; La cativa pasi de biserica Greco catolica era Muzeul Tarancii Romane, din pacate inchis; i-am facut o poza printre scandurile portii si-am scuzat-o in sinea noastra pe doamna care se ocupa de el, gandind ca a mers la biserica.

Am trecut si pe la biserica din lemn din Salistea de Sus, dar se pare ca duminica, in timpul slujbei, ingheata totul; Nu era nimeni care sa ne deschida, am dat ocol, am facut cateva poze si am plecat.

Deja din Salistea de Sus mi s-a parut ca peisajul si-a pierdut din farmec, ca portile maramuresene au disparut din fata caselor si in curti era mai multa dezordine.

Tot nereusita am avut si la Sacel, la centrul de olarit, unde in zadar am sunat si am incercat clanta incuiata. Cred ca si acolo toti ai casei erau la slujba.

Am mers spre Moisei, sa vedem Monumentul martirilor de la Moisei si nu stiu de ce am bajbait si ne-am enervat atat cautand acest obiectiv turistic, pe care l-am descoperit apoi chiar la strada, vizibil din masina.

Dupa mine, de vina au fost indicatoarele ambigui, primele, din ambele sensuri, probabil echidistant fata de monument, care anuntau ca mai sant opt km, dar la o intersectie te lasa in ceata, fara sa mai zica incotro s-o apuci pentru Monument, si-ti dadeai seama ca ai gresit dupa ce strabateai ceva kilometri in directia gresita.

Monumentul, impresionant! Figurile cioplite in piatra aveau fiecare alta fata, iar cele care te intampinau cand urcai, la venire, pareau de copil, aveau o expresie mai dulce, fata de darzenia de pe chipurile celorlalte. Scarile pe care urcai la monument erau si ele aparte si primele de acest fel pe care le-am vazut; erau intentionat construite denivelat si neuniform, facand urcatul si coboratul dificile. Era nu doar plin de semnificatie, dar chiar frumos!

Dupa Moisei, pentru ca venea ca o continuare a drumului nostru, am zis sa mergem la Cascada Cailor, pentru ca aflasem ca se poate urca cu telescaunul din spatele unui complex turistic. Si aici putini nervi: opresc la un centru de informare turistica, din cele rotunde si dragute, impopotonate cu simbolul acela sub forma de frunza pentru promovarea turismului romanesc pentru care s-au cheltuit atatia bani; se vedea dragut inauntru, dotare minimalista si moderna, lipsind insa OMUL. Usa era inchisa.

Am intrebat un trecator si m-am lamurit pe unde trebuia sa o iau.

La telescaun, diferenta de temperatura fata de Moisei era déjà de 6 grade in minus. Asteptam putin sa ne strangem 15 persoane si se pun in miscare telescaunele pline de chiciura, peste care angajatul arunca in graba o paturica- china foarte subtire. Urcatul dureaza ceva, cam 15-20 min si, desi nu-mi e frig, incep sa ma intreb daca nu-mi va fi. Cum ne indepartam de constructii incepe sa se simta linistea si ceata devine atat de deasa incat nu mai vedem scaunul din fata.

Eram ultimele si angajatul telescaunul aflat in varf ne comunica sa mergem tot grupul impreuna la cascada cailor si sa ne intoarcem impreuna. Dar 80% dintre cei care urcasera se refugiaza in cabana, ramanand sase persoane care voiam sa mergem. Ei patru o iau in directii aproape opuse iar noi ramanem pe loc, decizand ca nu vrem sa aparem la stiri. In varf ceata era mai deasa, nu se vedea la trei metri. Dar nu mi s-a parut cinstit sa ni se ia banii, cate 20 lei urcat plus coborat, cu intrebarea daca vrem bilet doar dus sau dus-intors, iar acolo sa fim lasati de izbeliste, cand ei stiau bine ca e ceata si ca nu toti cei care urcau mai fusesera vreodata la cascada, desi, pe ceata, drumurile pe care le stii devin necunoscute.

La intoarcerea cu telescaunul a fost mai rau, cred ca temperatura din varf era cu 10 grade mai mica decat la punctul de pornire, iar pe stalpii pe care circulau telescaunele era depusa chiciura ca niste sabii infipte vertical, care, la trecerea noastra, erau desprise de vant sau de trepidatii si ni se infigeau in obraji.

De sus vedeam zapada prefirata pe jos, nu avea decat cativa milimetri, si de sub ea se iteau mici braduti, de cativa centimetri, rasariti in locul celor taiati pentru a face loc partiei si care evident ca urmau a fi inlaturati si ei.

Era abia 14 si 30, dar acolo la Borsa parea tarziu ca sa mai faci ceva. Totusi, era prea devreme sa ne intoarcem la pensiune. Tot treceam prin Moisei si, la venire, ignorasem indicatorul spre Manastirea Moisei. Am hotarat s-o vizitam atunci.

Drumul asfaltat era ingust si tot urca. Am ajuns, am parcat, am intrat, curtea parea modesta, nimic impozant, nu cladiri acoperite cu sindrila… Din cladirea din fata iese un calugar tanar care ne raspunde smerit cu “ Doamne ajuta! ” si trece pe langa noi, spre poarta dinspre care veneam. In stanga era biserica, ce avea pe fatada scris anul 1910, dar noi ne indreptam spre mica bisericuta din lemn din dreapta bisericii mare, construita in 1599, pe care, neasteptat, o gasim deschisa. Intram, nevenidu-ne sa credem, ne uitam la picturile aproape decojite de pe pereti, la tablourile din lemn pictate si la fel de decojite, fotografiem grabite, gandind ca nu ne este permis. Bisericuta era electrificata;

Pe peretii de afara dar si pe cei dinlauntru erau lipite afise cu " nu scrieti pe peretii din lemn si nu rupeti din ei! "

M-am revoltat in sinea mea gandind ca da, exista oameni care ar face asta.

Nu ne-a deranjat nimeni, asa ca am intrat si in biserica mare, unde ne-a intampinat un aer cald si miros de smirna. Picturile de pe pereti aveau un fond albastru si era foarte frumos. Am simtit cum ne cuprinde evlavia, ca intr-un lacas al lui Dumnezeu, unde te duci sa-L intalnesti pe El, in sufletul tau, si pentru asta nu ai nevoie sa fii imboldit, supravegheat, umilit si strunit de voci rele, ale slujbasilor Domnului. Ne-am apucat sa sarutam icoanele, noi, de regula rebele sau timide, iar icoanele miroseau frumos, a smirna, fusesera curatate si ele (am sarutat icoane care miroseau a saliva uscata in alte locuri si, de atunci, mi-am propus sa ma abtin) Lustrele nu erau aprinse, dar pe catapeteasma ardeau cinci candele.

Pe langa pereti era aliniat un rand de scaune masive, lacuite si frumos sculptate. Pe icoanele agatate de pereti din loc in loc atarnau stergare traditionale maramuresene.

Am realizat atunci ca asa trebuie sa fie o biserica; ca trebuie sa o gasesti deschisa si calda si primitoare la orice ora, ca sufletul tau sa se deschida spre Dumnezeu.

Am facut si poze, nu vad ce rau poate fi in asta, doar le-am facut cu ganduri bune!

Increderea ce ni s-a aratat m-a inflacarat enorm; M-am intors in mica bisericuta din lemn unde se afla cutia milei si am facut o donatie, pe care prima data n-o facusem.

Trecand spre iesire, am vazut unde se dusese tanarul calugar: Vazandu-ne de departe ca intraseram in curtea manastirii, se dusese la postul sau, in magazinasul de suveniruri de la poarta, sa fie acolo in caz ca vrem sa cumparam ceva.

Atata corectitudine si smerenie m-a atins iara. Am plecat de acolo cu sufletul plin si curatita in mintea mea.

Am citit apoi ca aceea este cea mai veche manastire ortodoxa din Maramures.

Astfel am incheiat cea de-a doua zi a calatoriei in Maramures.

---

VIZUALIZĂRI: 3297 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI