Cateva repere din Maramures

TIPĂREȘTE

Din capul locului va anunt ca excursia noastra a fost una tare, tare scurta, neapucand sa vizitam prea multe "repere".

Am pornit dimineata din Timisoara catre Vadu Izei via Oradea, Satu Mare, Sighetu Marmatiei si drumul a durat undeva la 8 ore, cu 2 opriri, una pentru o cafea dimineata si una pentru o ciorba spre pranz. Ceea ce mi-a placut pe drum a fost ca, in mare majoritate, campurile ce se intindeau pe marginea soselei erau cultivate si pareau tare bine ingrijite. Imi aduc aminte ca in alti ani (e drept ca pe alte drumuri ale tarii, nu in zona asta) pe marginea soselei era adesea... numai parloaga.

Am ajuns in Vadu Izei deci spre dupa-masa si ne-am cazat la pensiunea In Deal la Ancuta, despre care avem (aproape) numai cuvinte de lauda - nu mai scriu un review despre acesta cazare pentru ca sunt deja atat de multe, ca nu vad ce as putea adauga nou. De asemenea, mancarea servita la pensiune este buna, preturile convenabile, cred ca pentru orice turist e preferabil sa aiba masa asigurata la pensiunea unde locuieste - adica mic dejun si cina, ca nu are rost sa te intorci la pensiune pentru pranz - pentru ca din punctul meu de vedere "restaurantele" din zona sunt foarte slabe, atat ca prezentare, cat si ca mancare. E drept ca nu am incercat decat unul singur, in zona manastirii Sapanta, dar am mai observat cateva de pe drum si nu mi s-a parut ceva interesant.

Vadu Izei este un fel de suburbie a orasului Sighetul Marmatiei, fiind de altfel lipita de acesta. Localitatea in sine nu ne-a spus mare lucru, mi s-a parut un sat obisnuit, care nu prea mai pastreaza - aparent - aproape nimic din traditiile pentru care este recunoscut Maramuresul. Insa, cu cat te indepartezi de soseaua principala (in sate mai "adancite", ca sa zic asa) apar tot mai multe porti maramuresene, tot mai multe elemente care trimit la traditii. In fine, revenind la Vadu Izei, aici se gasesc multe pensiuni aratoase si este, in opinia mea, un bun punct de pornire pentru diverse drumetii si obiective turistice.

Manastirea Barsana

O consider cel mai frumos loc vazut in aceasta excursie. Complexul monahal este foarte intins si extrem de bine ingrijit si intretinut. Indiferent daca ai sau nu inclinatii religioase, cred ca poti petrece cateva ore frumoase si linistite in incinta complexului. Totul este relaxat si relaxant, parcul manastirii este marisor si extrem de frumos, poti observa zeci de specii de flori care mai de care mai colorate si mai interesante, si toate ingrijite! Din punctul meu de vedere, este cel mai frumos complex monahal pe care l-am vazut in Romania (si nu numai), insa totusi parerea mea nu este foarte relevanta in aceasta privinta, nevizitand mai mult de 10-15 manastiri pana acum (in asta incluzand si cele 6 Meteore). De asemenea, manastirea are si un muzeu interesant, pe 3 nivele din care ultimul este practic o expozitie cu vanzare pentru icoane si alte produse "hand-made" mai mult sau mai putin religioase. Biletul de intrare este modic, 1 sau 3 lei, nu mai stiu. O vizita la manastirea Barsana este, in opinia mea, un "must see" pentru orice turist in Maramures.

Manastirea Sapanta

Un alt loc frumos din zona, totusi mult mai mic si mai discret decat Barsana. Desi efectiv cladirea manastirii este cea mai inalta constructie de lemn din Europa, ea nu este nici pe departe la fel de impozanta ca si manastirea Barsana. Iar complexul monahal este mult mai mic si mai putin interesant. Daca la Barsana poti petrece linistit cateva ore, aici nu prea ai ce face mai mult de jumatate de ora. In orice caz, locul foarte frumos si aici.

Ambele manastiri merita cu prisosinta, sunt adevarate bijuterii arhitecturale si oaze de liniste si calm. Stiu ca mai sunt cateva in zona, din pacate timpul scurt nu ne-a permis sa vizitam mai mult.

Cimitirul Vesel

Un alt loc unic din zona Maramuresului. Totusi nu am vazut prea multe din el pentru ca am ajuns la o ora de arsita maxima, la pranz, asa ca nu am avut rabdare sa citim mai mult de 20-30 de pietre funerare. Ca si obiectiv turistic este interesant si demn de vazut, insa pana la urma este tot un cimitir... Adica dupa primul impact, dupa ce citesti cateva prime epitafuri de pe morminte, realizezi ca de fapt... nimic de acolo nu este "vesel". Nu ca s-ar astepta cineva sa fie cu adevarat vesel un cimitir, in niciun caz! Moartea este aceasi peste tot. Gasesti si morminte de copii, de tineri, iar dincolo de cateva versuri mai mult sau mai putin inspirate, durerea plecarii celor dragi dintre noi (probabil, catre alte universuri, dar asta e... hm... alta discutie... cu totul alt tip de "turism" decat cel ce face obiectul site-ului :) ) este aceasi. Si cimitirul e un obiectiv de bifat.

Memorialul victimelor comunismului din Sighet

Despre locul asta... Nu l-am vizitat neaparat din placere, ci dintr-un oarecare simt al responsabilitatii. Si cred ca ar trebui vizitat si analizat de orice roman, de buna voie sau cu sila (cu sila de catre "luminatii" care proslavesc era comunista, pe sistemul "era mai bine atunci" din motive penibile gen "toata lumea avea servici", "toata lumea primea casa de la stat" si altele asemenea, uitand atata si atata mizerie - pe care eu personal nu am trait-o, avand numai 5 ani in 1989, dar pe care o cunosc din spusele familiei mele si nu numai). Memorialul este organizat pe locul fostei inchisori din Sighet, pe cele 3 nivele, iar fiecare fosta celula este organizata pe o anumita tema, spre exemplu: femei in comunism, demolarile, inabusirea culturii si prigoana oamenilor de cultura, deportarile, cultul personalitatii Ceausestilor, copiii - victime, motive de condamnari in justitia comunista, obiecte specifice vietii cotidiene de atunci, si multe altele. Doar cateva celule au fost pastrate in forma initiala (spre exemplu, celula in care a fost incarcerat si a murit Iuliu Maniu, celulele "negre" de pedeapsa). Locul este foarte bine organizat, e o adevarata lectie despre istorie (si despre cat pot fi oamenii de marsavi, rai, imbecili, lipsiti de orice urma de empatie si umanitate...), insa se simte (sau cel putin noi am simtit) o apasare, o umbra de durere, urmare a atator drame care s-au consumat intre peretii aia, drame care nu se sterg... Cred ca oricine ajunge in zona are datoria de a vizita acest memorial. Este necesar a cunoaste istoria pentru a nu mai repeta greselile ei.

Muzeul Satului Maramuresean din Sighet

Un loc de vis, care te transpune intr-o lume de mult apusa si uitata... Dupa ce iesi de pe drumul principal (si blagoslovesti autoritatile pentru jumatatea de km desfundata pe care trebuie sa o traversezi sa ajungi la muzeu) intri in alt timp. Muzeul este foarte bine organizat, cladirile se afla in stare buna si iti poti face o idee despre cum decurgea viata satului cu cateva sute de ani in urma. Ne-a placut mult. Daca ai rabdare sa asculti cateva vorbe de la femeia care se ocupa de muzeu (cea care verifica biletele sus), poti afla cateva amanunte interesante. Recomand o vizita si aici!

Mocanita de pe Valea Vaserului (Viseu de Sus)

Primul "reper" pe care NU il recomand. Poate am pornit cu asteptari prea mari, inflacarati de diversele review-uri pozitive despre acest obiectiv si de dorinta sotului de a se plimba cu mocanita, dar consider ca nu merita nici banii (desi nu e scump) nici - mai ales - timpul pierdut, avand in vedere ca dureaza mai bine de jumatate de zi. Citisem nenumarate povesti despre cat de minunata e mocanita si cat de nemaipomenite sunt peisajele prin care trece. Asa ca... de dimineata fuga fuga sa prindem locuri. Dinspre Vadu Izei catre Viseu exista 2 variante de drum, unul direct pe drumul national (mai bun, dar mai putin spectaculos) sau unul laturalnic, pe drumuri judetene (acceptabile ca si calitate), trecand prin satul Barsana. La dus am ales varianta "laturalnica" - nestiind de existenta celeilalte - care ne-a dus printr-un peisaj de vis, pitoresc, dealurile acelea intinse asezonate cu capite... toate astea in roua si aburii diminetii... Foarte frumos, din pacate nepozat (tare, tare regret) pentru ca ne grabeam sa prindem bilete la mocanita. Pe care oricum le-am pierdut dupa cum voi arata mai departe. Ajungem apoi in gara de la Viseu, pe la 8 si 20 (prima mocanita pleaca la 9, a doua la 9:20) si cu 4-5 insi inainte se termina biletele la cee 2 mocanite disponibile. Nervi, etc. in fine luam bilete intr-unul din cele 2 vagoane (identice cu cele ale mocanitei, e drept) carate la dus de un "automotor" - urmand ca la intoarcere - coborare fiind - cele 2 vagoane sa fie atasate mocanitei nr. 2. Enervare maxima din cauza plecarii cu "mocanita-automotor" (locomotiva diesel "istorica" dupa cum explicau ei, in fapt o vechitura)... cu toate ca, la intoarcere, am constatat ca drumul cu dieselul nu a fost, de fapt, asa de rau... De la inceput trebuie sa reclam un "false advertising", calendarul pe care il primesti iti arata mocanita mandra iesind dintr-un tunel... de fapt tunelul nu face parte din traseu, fiind mai departe decat punctul terminus al traseului turistic. In fine, plecam nervosi cu automotorul... pana cand vedem, amuzati, 2 microbuze care ne urmaresc pe calea ferata, transformate in drezine. E uimitor cum oamenii se descurca. Au un atelier in care modifica microbuzele in drezine, pentru a putea asigura transportul in zona. Simpatice... daca prindeam mocanita nu le puteam filma urmarindu-ne. In fine... mergem cu automotorul asteptand mirificul peisaj despre care citisem, acele locuri care, dupa cum auzisem, iti taie respiratia, iar turistii nu mai prididesc cu pozele. Si asteptam, mergand prin spatele unor case cativa km, si asteptam, si nimic. Ne oprim dupa vreo 10 km (traseul are 21 in total, care se fac in 1 ora si ceva - un drum; intoarcerea parca e ceva mai scurta, ca doar se coboara) ca sa se alimenteze mocanitele. Apoi pornim din nou... in sfarsit apare ceva peisaj... ceva munte, ceva apa, ceva padure... As putea spune "ok" cu privire la peisaj, frumusel, dar nimic spectaculos dupa cum ne-am fi asteptat. Am vazut locuri, chiar si in Romania, mult mai frumoase. Usor usor ajungem in popasul de la Paltin, mult laudat si el. Ceva mancare (doar vreo 2 feluri, gratare si ceva carnaciori cu salata, sos si paine), ceva bauturi, coada mare, nimic special. Muzica populara, banci si mese, posibilitatea de a iti baga picioarele (la propriu :) ) in rau si... cam atat. M-a dus cu gandul la gratarele de 1 mai, la care eu una nu gasesc nimic interesant. Unde mai pui ca erau toalete amenajate (dar stil "curte", nu cu apa) deci total neigienic si, probabil, putin socant pentru turistii straini, destui la numar. Plus... aveai si un "muzeu", de fapt o camera cu o macheta a mocanitei si un panou de prezentare. Ma rog, muzeu...

Cand am plecat din popas am constatat ca a fost, de fapt, un noroc ca la dus nu am mers cu mocanita. Dincolo de faptul ca vagonul nostru devenise primul (deci eram complet afumati la coborare, parca fusesem pe gratar :)... probabil dezavantaj specific mocanitei), aceasta ne-a hurducat rau, dar rau de tot (in mare parte si din cauza liniei, de foarte proasta calitate); adesea aveai senzatia ca vagoanele din spate vin peste locomotiva si o sa o arunce de pe sine. Cu noi nu s-a intamplat, dar din ce am mai citit, din cand in cand deraiaza, uneori poate fi repusa pe sine, alteori nu... ma rog, din ce am citit, unora dintre turisti asta li se pare chiar interesant (deraierea plus repusul pe sine), personal mi se pare enervant si chiar riscant. In fine... am ajuns cu bine, fara sa deraiem (a existat numai un singur incident, nu stiu ce a fost, ca ne-am oprit vreo 10 minute ca "s-a intamplat ceva la unul din vagoanele din spate"... ce anume... nu stim).

Deci... desi este una din primele atractii indicate pe tripadvisor... eu personal nu recomand mocanita. O consider o pierdere de vreme intr-un peisaj cel mult frumusel, si asta nu peste tot.

Concluzii

Nu pot sa trag multe concluzii despre Maramures, avand in vedere cat de putin am vizitat. Totusi, din punctul meu de vedere merita si speram sa ajungem si alta data sa vizitam mai multe, dar eventual peste cativa ani, cand vor fi gata si drumurile (pe care le tot repara de prin 2011...). La intoarcere, am schimbat un pic drumul, in sensul ca am plecat spre Satu Mare via Baia Mare, ca sa mergem pe drumul pitoresc din munti... drum pitoresc, da, frumos, serpentine... dar cand vezi ca trebuie sa mergi cu 20 km/h ca sa iti protejezi masina de gropi... nu prea mai vezi frumusetea drumului...

Mi-a placut si ca oamenii mergeau la biserica in costum traditional, in special femeile. Nu am fost la biserica, dar am plecat spre Timisoara duminica in jur de ora 10 si am vazut multe multe persoane in drum spre biserici, prin sate.

Mi-au mai placut si peisajele de pe drumurile judetene, intre catune, dealurile frumoase, capitele... peisaje de vis. Si manastirile cu arhitectura specifica, cred ca unica in lume. Si portile maramuresene. Si ospitalitatea oamenilor. Si multe, multe pensiuni frumusele pe oriunde mergi. Nu ne-au placut drumurile proaste. Atractiile mediocre ridicate la rang de atractii exceptionale (mocanita, dar nu numai, ni s-a spus ca in Ocna Sugatag este un lac si un strand foarte frumos; de fapt... era doar o balta banala si un bazin amarat, sau doua). Totusi, parca turismul se face ca peste tot in Romania: cu jumatate de masura...

Excursia asta ne-a lasat impresii amestecate. E frumos si vrem sa revenim. Pentru peisaje si manastiri, si pentru niste drumetii pe care nu am avut posibilitatea si timpul necesar sa le facem. Si pentru niste poze cu dealurile si capitele. Pe de alta parte, parca e si usor supraevaluat. Am inteles de ce de cativa ani preferam concediile in strainatate. In fine..., totusi impresia generala e "da", merita.

Concedii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 2687 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI