GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Renumele cimitirului vesel din Săpânţa a ajuns în toată România, ba chiar i-a trecut graniţele. Chiar dacă nu toată lumea ştie exact ce e cu cimitirul vesel de la Săpânţa, de auzit, mai toată lumea a auzit de el.
Cel care a făcut din Săpânţa un punct pe harta turistică a României este Stan Ioan Pătraş (1908-1977), un sculptor în lemn, cioplitor de monumente funerare. Pasionat fiind de poezie şi culoare, Pătraş a îmbinat pasiunea cu meseria şi utilul cu plăcutul, rezultatul fiind celebrul cimitir de azi. Ce a făcut el mai exact? În loc să sculpteze nişte cruci banale, maestrul a lăsat talentul să îl chinuie şi a transformat monumentele la care lucra în obiecte de artă naivă, manifestându-şi preocupările literare şi de pictură pe chiar obiectul muncii.
Astfel, începând din anii ’30, sculptorul a început să împodobească crucile lucrate cu pictură şi poezie.
Cum arată o cruce din cimitirul vesel? Culoarea predominantă este albastrul, servind ca fundal pentru poeziile-epitaf. Deasupra epitafului este pictată o imagine din viaţa defunctului, reprezentându-l pe decedat fie înaintea morţii, cum ar fi, de exemplu, o fetiţă decedată într-un accident sau un tânăr împuşcat, fie desfăşurând o activitate din care şi-a câştigat traiul în timpul vieţii: tractorist, militar etc.
Epitafurile sunt scrise într-un stil foarte simplu, rimele sau măsura versurilor nefiind impecabile. Scrise la persoana I, poezioarele descriu în maxim 12 versuri persoana care se odihneşte sub cruce, având în cea mai mare parte următoarea structură: nume, ocupaţie, cauza morţii şi sfârşindu-se brusc cu vârsta la care decesul a survenit.
Privite fiecare în parte, crucile lui Pătraş şi ale ucenicilor săi – care i-au dus meşteşugul mai departe – sunt nişte kitchuri. Văzut, însă, în ansamblu, cimitirul este fabulos! Chiar dacă nu a fost un mare poet şi nici un pictor de geniu, Pătraş a fost original şi inovator. Mai mult, i-a făcut pe oameni să vadă altfel moartea, tratând-o cu umor.
Creatorul Cimitirului Vesel se odihneşte de peste 30 de ani sub una dintre crucile care i-au adus faima. Şi-a compus singur epitaful, iar ucenicii săi au executat lucrarea după dorinţa lui, fiind un pic mai lung decât poezioarele de pe alte cruci.
De cu tânăr copilaş
Io am fost Stan Ion Pătraş,
Să mă ascultaţi oameni buni
Ce voi spune nu-s minciuni.
Câte zile am trăit
Rău la nime n-am dorit,
Dar bine cât am putut
Orişicine mi-a cerut.
Vai săracă lumea mea
Că greu am trăit în ea
De la paisprezece ani
Trebuia să câştig bani
La lucru greu de pădure
Cu ţapin şi cu săcure.
Tata -n război a plecat
Înapoi n-o înturnat.
Trei copii noi am rămas
În lume cu greu năcaz.
Vrut aş fi să mai trăiesc
Şi planul să mi-l plinesc.
Din şaizeci şi nouă ţări
M-au vizitat până ieri.
Din conducători de stat
Foarte mulţi m-au vizitat
Şi de acum când or veni
Pe mine nu m-or găsi.
Şi le doresc la toţi bine
Care au fost pe la mine
Că viaţa o lăsai
La 69 de ai.
Crucea mea când s-a lucrat
Care eu mi-am comandat
Doi elevi ce-au învăţat
Mi-au făcut lucru pe plac:
Turda Toader, Stan Vasile
Dumnezeu Sfântu să-i ţie.
Trimis de corinka in 01.08.10 22:34:45
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (corinka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Numa' să nu mă acuzi şi tu, precum @georgiana că te votez prea repede Am citit, mi-a plăcut, am votat. Am văzut şi eu Săpânţa şi am chiar şi un review de acolo.
Între timp am găsit şi muzica potrivită:
http://www.trilulilu.ro/folkforever/357a51c83a05dd
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Minivacanta in Maramures — scris în 06.08.23 de Keyla din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Pentru totdeauna, Maramures — scris în 07.08.23 de in_lumeamea din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Sep.2022 O vizită în satul Sârbi — scris în 21.11.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Maramureș și bisericile de lemn - un nou circuit — scris în 26.09.22 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Prima data in Maramures :) — scris în 31.07.20 de noi doi din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Prima data in Maramures — scris în 06.07.20 de bianca94 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Frumuseti maramuresene — scris în 10.10.19 de Oana07 din ALBA IULIA - RECOMANDĂ