GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După mai bine de 10 ani mi-am făcut curaj și m-am întors în Costinești. Zic că mi-am făcut curaj deoarece cam toți cunoscuții care au mai fost au fost dezamăgiți de cât a decăzut stațiunea.
Eu nu pot să zic că am fost dezamăgit, Costineștiul mi s-a părut relativ neschimbat, parcă un pic mai curat. Aceleași discoteci, același parc de distracții, autoserviri și shaormerii principale. Până și șaormaru cu strigările a rămas pe poziție. Procentul de tineri mi s-a părut cam neschimbat. Au dispărut 4x4-le de la Discoteca Tineretului și Ring care se plimbau cu animatoare toată ziua. Au apărut în schimb șezlongurile (25-30 lei) și „tradiționalele” beach baruri.
Avantaje Costinești:
• Plaja cu nisip fin, fiind full-season aglomerată. Sunt tomberoane de gunoi destule, cate trei cam din 30 in 30 de metri, golite de câteva ori pe zi. Totuși, pentru mulți, e greu de mers până la ele.
• Sunt toalete pe plaja, chiar OK cu 2 lei. Spre comparație, în Constanța, pe plaja Modern, am văzut una singură, tip ecologică.
• Prețurile, pe plajă sau în imediata apropriere de obicei bune: 3-5 lei o bere la pahar, 3-5 lei o cafea, 7 lei un frappe, 3 lei Borsec la 1.5l etc. La autoserviri, 2 persoane n-ar trebui sa plătească mai mult de 40-50 lei.
• Pe plajă există un „coridor” de lemn, util dacă ești cu un căruț de copil.
• Te poți plimba, pe faleză, de la Hotel Forum până le epavă. In anumite zone, priveliștea e chiar frumoasă.
Dezavantaje Costinești:
• Este aglomerat, pe alocuri haotic, simți uneori că se prăvălește mulțimea peste tine. Poți alege să iei acest lucru ca pe o atmosferă de vacanță și să te simți bine, sau poate sa nu îți priască deloc vacanța dacă dorești un pic de liniște.
• Prețurile la cazare, înainte de Sf. Maria explodaseră. Noi am avut noroc cu o rezervare și am plătit decent dar am auzit că se cereau și 300-400 lei pentru o cameră dublă bună. A rămas pe poziție și „booking.com-ului” local, adică cei cu cheile care te așteaptă în zona parcului de distracții.
Trimis de vlad_di in 19.08.18 19:21:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în COSTINEȘTI.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vlad_di); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bun review de debut, merită remarcat
@vlad_di: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2020 Costinești versus mamaia — scris în 21.08.20 de mrsmr* din CEAHLăU [NT] - RECOMANDĂ
- Jun.2020 Trei zile la Costinești și prin împrejurimi — scris în 24.06.20 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Hopaaa... chestii noi in Costinesti! — scris în 17.10.18 de dragosh2* din TâRGU JIU - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Vacanță în Costineşti in august 2018 — scris în 14.08.18 de Angi Popa din BUCUREşTI - nu recomandă
- Jun.2017 Prima dată la Costinești — scris în 01.07.17 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Ne vedem la Costineşti! — scris în 22.08.16 de Carmen Ion din BUCUREșTI - nu recomandă
- Aug.2014 Costinesti Reloaded — scris în 12.09.14 de bartaiomu din BUCURESTI - RECOMANDĂ