Nu mai e ce-a fost cândva!!!

TIPĂREȘTE

“Dacă ai mers la mare cât ai fost tânăr şi nu te-ai dus la Costineşti, mai bine stăteai acasă”. Cam acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit cineva la un moment dat şi care mi-au rămas întipărite în minte. Poate că unora le este într-adevăr greu să înţeleagă dar sunt ferm convins că sunt destui cei cărora le tresaltă inima numai când aud cuvântul COSTINEŞTI. Sunt cei care de-a lungul anilor au făcut ca această staţiune să-şi capete şi apoi să-şi păstreze faima, sunt cei care au clădit şi apoi au avut grijă să poarte pe umeri “povara” de a menţine renumele de staţiunea tineretului, sunt cei care au avut prilejul de a descoperi Costineştiul de altădată. Sincer, eu nu mă număr printre ei dar sunt bucuros că anii de şcoală nu s-au încheiat înainte de a putea admira răsăritul soarelui şi asculta sunetul valurilor stând rezemat de Obelisc, ori privi cum umbra apusului se lasă încet peste fierul ruginit al Epavei. Sunt amintiri frumoase ale unor vremuri de demult.

După destui ani în care nu am mai avut nici o tangenţă cu această staţiune, în vara anului 2012, în timpul vacanţei de pe litoral, ne-am hotărât ca o zi să o petrecem la Costineşti. Cum în acea zi, după o dimineaţă însorită norii au pus stăpânire pe cer, ne-am putut bucura de plajă doar câteva ore. Totuşi, am profitat din plin de vremea mohorâtă şi am plecat la plimbare prin staţiune. Din păcate, chiar şi aşa, tot nu am reuşit să revăd toate locurile pe care le ştiam, scurtele reprize de ploaie obligându-ne să mai facem şi câte o pauză. În orice caz, am avut timp să ne plimbăm suficient cât să ne facem o idee despre ceea ce reprezintă în prezent această destinaţie.

Generalităţi

Intenţionam să vă prezint mai multe înformaţii generale însă nu cred că mai are rost căci deja a făcut-o cineva mult mai avizat – neobositul iubitor al litoralului, în persoana colegului nostru pepsi70ro, al cărui remarcabil articol îl recomand tuturor. Aşa că mă voi limita doar la două aspecte.

Costineşti este o localitate amplasată pe malul Mării Negre, la distanţă de aproximativ 30 de kilometri faţă de Constanţa, respectiv 20 de kilometri de Mangalia, şi se învecinează la nord cu localitatea Tuzla iar la sud cu staţiunea Olimp. Dacă ar fi să vorbim de întinderea ţărmului, se spunea că “ţine de la Epavă până la hotelul mare” (vechiul şi în prezent modernizatul hotel Forum). În privinţa accesului, acesta se poate face atât pe cale rutieră cât şi pe cea feroviară (ar mai fi şi cea maritimă dar... e altceva!), indiferent din ce direcţie se vine – nord sau sud. În primul caz, din Constanţa, se urmează drumul naţional 39 (E87) şi după ce se trece de Tuzla, conform indicatoarelor rutiere se face stânga, către mare, pe şoseaua ce constituie prelungirea străzii Principale din Costineşti. Cei ce nu au maşină proprie pot folosi transportul în comun. Autobuzele / microbuzele plecau din gara Constanţa (cum se iese din clădire, în dreapta) iar frecvenţa curselor era foarte bună. Nu ştiu exact cât costa un bilet dar am auzit pe cineva menţionând suma de 8 lei. Alternativa mai economică o constituia trenul (Regio), preţul unei călătorii fiind de 4,5 lei. Dinspre Mangalia, cu maşina se urmează tot drumul naţional 39 apoi după localitatea 23 August se face dreapta, pe aceeaşi şosea menţionată mai sus. De menţionat că pe această rută nu există transport în comun, singura variantă pentru cei fără maşină fiind trenul – cu plecare din gara Mangalia sau halta Neptun. E bine de ştiut ca staţiunea are două gări – Costineşti şi Costineşti Tabără, aşa că e indicat ca fiecare să ştie unde vrea să ajungă, pentru a ştii unde să coboare.

Impresii

Fiind cazaţi în Jupiter, am mers cu microbuzul până în Neptun (2 lei biletul), de unde am luat trenul (3,5 lei biletul) şi după un sfert de oră de mers deja eram ajunşi la destinaţie. Cum intenţionam să vedem în primul rând zona Obeliscului, am coborât la Costineşti Tabără. Încă din gară mi-am dat seama că lucrurile s-au schimbat. Mă aşteptam să văd peronul înţesat de tineri veniţi din staţiuni învecinate pentru a-şi petrece ziua la Costineşti, când colo... noi şi încă vreo două – trei persoane (cred că oameni de-ai locului - navetişti). De altfel, nici nu prea aveau de unde să coboare mai mulţi căci trenul, ce altădată avea un “cârd” de vagoane acum (deşi greu de crezut în ce situaţie s-a ajuns) era format din locomotivă şi un singur vagon. Am trecut cu vederea punând totul pe seama faptului că eram doar la sfârşitul lunii iunie şi am luat-o la pas, pe strada Tineretului, spre plajă.

Care fost prima impresie despre Costineşti? Că... arată altfel!!! Deşi ştiam că aceea este realitatea, mă încăpăţânam să cred că poate doar mă înşela pe mine memoria sau că vedeam totul cu “alţi ochi”. Nu îmi aduceam însă nicicum aminte de acea aglomerare şi nu mă refer la altceva decât la clădiri. E drept că suntem într-o continuă evoluţie şi că poate era nevoie de tot ce s-a construit dar parcă totuşi este cam mult şi mai ales haotic. Ulterior, şi în extremitatea nordică a staţiunii (zona din dreptul epavei) am văzut o mulţime de construcţii de care nu îmi aminteam dar acolo e o cu totul altă poveste (sau cartier). Binenţeles că nici aglomeraţia de oameni nu era de neglijat dar din acest punct de vedere nu mi se părea nimic deosebit. Şi cu ani în urmă erau foarte multe persoane doar că... puţin mai tinere. Marea problemă era că atmosfera tinerească de altă dată fusese înlocuită cu fiţele şi şmechereala (îmi cer scuze că folosesc astfel de cuvinte) zilelor noastre. Ce ţi-e şi cu “evoluţia” asta!!! O să trec rapid mai departe căci nu vreau să pun accent pe lucruri ce nu îmi fac plăcere.

Vorbind tot despre schimbări, trebuie să recunosc faptul că mi-a plăcut cum arată zona lacului, ce a fost complet refăcută după prăpădul din anul 2005, când, probabil foarte mulţi ştiu, Costineştiul a trect printr-o grea încercare. Consider că amenajarea digului de protecţie şi a canalului ce face legătura între lac şi mare, se încadrează fără discuţie la aspecte pozitive.

CAZARE ŞI MASĂ

Deoarece am fost cazaţi în altă staţiune, nu sunt în măsură să ofer prea multe detalii, însă din câte am observat, oferta spaţiilor de cazare era foarte diversificată: de la hoteluri de diferite categorii, pensiuni, vile, până la căsuţele din camping şi camerele puse la dispoziţie de localnicii care te “bombardau” cu oferte fie pe stradă, în staţiile de autobuz, dar mai ales în gară (am văzut că erau prezenţi într-un număr mare la sosirea trenurilor ce veneau dinspre Constanţa).

La fel ca în cazul spaţiilor de cazare, şi la cele de alimentaţie publică oferta era foarte bogată: de la micile chioşcuri şi “fast-food”-uri până la terase, autoserviri şi restaurante. Din câte mi-am dat seama, unele din vechile localuri nu mai există, altele au fost modernizate. Bufetul “10 steaguri” a rămas însă tot acolo doar că s-a tranformat în autoservire. Totuşi, a rămas un loc pe care îl recomand cu tot dragul. Un alt loc unde am mâncat, dar pe care l-aş încadra în categoria “porţii mici – preţuri mari” a fost restaurantul (??? – faţada era galbenă) de lângă lac, la intrarea pe plajă. E drept că era o locaţie ceva mai selectă dar... nu aş putea spune că mi-a plăcut.

PLAJA ŞI MAREA

Aşa cum am spus şi cu altă ocazie, dintre toate plajele pe care le-am văzut vara trecută (vezi articolul despre acestea), cea din Costineşti m-a impresionat cel mai mult. Ştiam că e o plajă destul de lată în zona lacului şi îngustată treptat înspre partea nordică a staţiunii aşa că nu asta m-a surprins. Mi-a plăcut în primul rând că era curată şi în cea mai mare parte, bine amenajată.

Pe fâşia sudică (până la canal) nu am fost dar am văzut că aceea era zona unde se montaseră umbrarele din stuf şi binenţeles că nu lipseau nici sezlongurile. În următoarea porţiune (să-i zicem, cea centrală) nu mai erau umbrare, doar într-un mic spaţiu existând câteva umbrele de soare. În schimb, pe toată lungimea plajei erau şezlonguri. Mi-a plăcut că acestea erau aşezate mai departe de apă astfel încât rămânea destul spaţiu şi pentru cei ce doreau să stea direct pe nisip. Mie unul, aşa mi s-ar părea normal să se facă în toate staţiunile (nu cum am văzut într-un alt loc, unde de pe sezlong te dădeai jos direct în apă), deşi ştiu că sunt destui cei care nu agreează ideea. Dar să revenim. Nu lipseau nici alte dotări cum ar fi: puncte de salvamar, spaţii amenajate pentru agrement nautic, duşuri, cabine WC, coşuri de gunoi (colectare selectivă) şi nu în ultimul rând, “bătrânele” difuzoare din care răsunau acorduri muzicale. Despre partea nordică a plajei nu se poate spune că este amenajată. E doar o fâşie de nisip foarte îngustă, mărginită pe toată lungimea de micul dig din piatră, ce protejează faleza.

Să vă spun câteva cuvinte şi despre intrarea în apă. Faţă de alte locuri în care am mai fost, aici apa se adâncea puţin mai rapid, în unele porţiuni geamandura fiind amplasată la doar 10 – 15 metri de mal. În zona unde noi am intrat în mare (doar o dată am reuşit), pe fundul apei era nisip, pe alocuri şi câte o scoică. Mi-ar fi plăcut să testez mai multe locuri dar... nu s-a putut.

DISTRACŢIE ŞI RELAXARE

De departe, acest capitol a fost şi a rămas punctul forte al Costineştiului. Exceptând Mamaia, nu cred că mai există pe litoralul românesc vreo staţiune cu atâtea posibilitaţi. Nici nu ştiu cu ce să încep. Despre discoteci (Pardon!!! Cluburi, că ne-am modernizat) nu o să zic nimic pentru că... nu ştiu nimic, în aceeaşi situaţie aflându-se şi teatrul de vară. Sunt sigur însă că pentru doritori, nu sunt locaţii de neglijat. O să încep cu ceva (zic eu) inedit, ce nu am mai văzut prin alte staţiuni de pe litoral. E vorba despre o tiroliană, al cărui traseu traversează lacul. Preţul unei încercări era de 10 lei. Mi-a părut rău că nu am reuşit să o testez dar la vară nu cred că mai scapă :). Tot pe lângă lac erau amplasate diverse trambuline (cu şi fără corzi), la acestea tariful fiind de 5 lei / 5 minute. Pe plajă se puteau închiria hidrobiciclete – erau defapt nişte bărcuţe cu topogan (vezi foto), contra sumei de 20 lei / 30 minute sau 35 lei / oră. De asemenea, la debarcaderul de pe lac, se puteau închiria bărci – 20 lei / oră, caiace – 10 lei / oră şi hidrobiciclete – 25 lei / oră. Cei ce doreau o plimbare cu lebăda trebuiau să scoată din buzunar 5 lei / persoană iar pentru un sfert de oră de schi nautic, costul era de 45 lei. Cei ce doreau să vadă de aproape Epava, puteau face o plimbare cu vaporaşul până acolo. Plecarea se făcea fie de la debarcader, fie de pe plajă iar preţul unei curse era de 10 lei / persoană. Cei dornici de mai multă mişcare puteau alege o plimbare cu bicicleta. Am văzut că pe strada Tineretului (de la gară spre plajă), peste drum de restaurantul hotelului Ştefania, era un punct de închiriere, tarifele fiind următoarele: bicicletele pentru două persoane – 15 lei / oră şi cele pentru patru persoane – 30 lei / oră. Nu în ultimul rând, am să menţionez şi parcul de distracţii de lângă gară. În miezul zilei, când noi am trecut pe acolo, era linişte dar am auzit că în fiecare seară distracţia e în toi. La carusel preţul era de 10 lei / persoană, la pista de mini-kart 10 lei / două minute iar la marea majoritate a celorlalte “distracţii”, tariful era de 5 lei / două minute.

Tot aici aş încadra şi bazarul de lângă lac, o înghesuială de chioşcuri şi chioşculeţe, care mai de care cu specificul său: de la cele (hai să zicem) tot pentru distracţie (cu tir, ruletă şi alte “chiţibuşuri” de genul acesta), saloane de tatuaje, până la cele cu produse alimentare (fast-food, îngheţată, dulciuri) şi cele cu suveniruri, produse pentru plajă, textile şi... orice ar atrage clientul şi s-ar putea vinde. Nu prea mi-a plăcut atmosfera dar ce poţi să faci, ... aşa e comerţul. Cred că am vorbit despre destule puncte de înteres în legătură cu acest capitol. Or mai fi şi altele de adăugat dar eu doar pe acestea le-am văzut.

Concluzii

După cele câteva ore de plimbare, mi-am dat seama de un lucru cât se poate de clar: Costineşti nu mai este ce-a fost. Unele s-au schimbat în bine – reamenajările din zona lacului, altele în rău – înghesuiala de betoane. Plaja, bine amenajată şi curată (nu ştiu cum arată în zilele aglomerate din plin sezon). Tineretul nu mai constituie majoriatea din numărul turiştilor, din acest punct de vedere staţiunea devenind ca oricare alta. Cât despre starea de spirit... citiţi mai sus căci nu vreau să repet acele cuvinte. În schimb, distracţia se pare că a rămas “la ea acasă”. Cam asta ar fi de spus!

Cu aceste gânduri, în acea zi de sfârşit de iunie, ne-am îndreptat cu regret către gară. Ziua se terminase. Cu siguranţă, mai aveam multe de văzut şi de făcut dar... atât s-a putut. Cu gândul că vara viitoare vom reuşi mai mult, ne-am urcat în vestitul tren (cel puţin, de această dată vagonul era unul etajat) şi am început să ne depărtăm de gară. După câteva momente, staţiunea a dispărut din privirea noastră.

La revedere, Staţiunea Tineretului!!!

Ne vedem vara viitoare, Costineşti!

P. S. În amintirea şi aşteptarea zilelor de vară, vă rog dacă se poate să-i “adăugaţi” şi pe băieţii de la Voltaj căci şi lor le este dor de Mare. Mulţumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 5198 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI