ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.07.2026
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
JUN-2026

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Pe unde am mâncat în Salonic și în Peraia

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Scurta ieșire în Salonic a fost orientată... așa, spre chill (ceea ce nu înseamnă că am scăpat prilejul de a lua orașul la pas, sau de a intra într-o grămadă de biserici și muzee). Asta presupune și mâncare bună, consumată în locuri prietenoase. Nu am documentat nimic înainte de plecare, ne-am gândit că e imposibil să nu ne descurcăm la fața locului.

Nu se putea să nu existe și o problemă: începusem, de câteva zile, să nu mai mănânc seara (încă mă țin de treaba asta, să vedem cât mai duc). Am constatat, însă, că Salonicul are de două ori mai multe baruri decât restaurante, iar barurile sunt de două ori mai aglomerate decât restaurantele. Perfect așa, nu eram singurul care seara doar bea!

În prima zi am ajuns târziu, doar ne-am plimbat pe faleză și am cumpărat porumb copt și înghețată de la tonete. Despre micul dejun am povestit, deja, în articolul de cazare. Încep cu prânzul din cea de-a doua zi. 

Un prieten care a stat o săptămână în oraș, în casa unui localnic, ne-a dat o serie de ponturi înainte de plecare. Printre altele, a spus că se mănâncă bine în interiorul fostelor hamame din perioada otomană, ba chiar a indicat unul foarte apropiat de Piața Aristotel, Yahudi Hamam (P13-P14). Noi l-am găsit încuiat și, se pare, așa e de mai multă vreme, probabil că e în restaurare, după cum arată. Dar, chiar peste drum de hamam, ne-a atras atenția

Frutti Di Mare

Adresa: Komninon 20, Thessaloniki 546 24

Site: fruttidimare.gr

4,4/5 (2235 evaluări) https://maps. app. goo. gl/MEPSRVdYcm9ThWd2A [/#]

În față, pe trotuar, sunt vreo două mese, dar evident că am preferat să intrăm la răcoare 😊. Era trecut de ora trei, aproape patru, așadar inițial am fost singurii clienți; la plecare, am lăsat în urmă destule persoane.

Am comandat, amândoi, calamari. De teamă să nu rămânem flămânzi, am adăugat o porție de cartofi prăjiți și una de ciuperci. Plus bere grecească.

Am greșit, în sensul că am luat prea mult. În primul rând, domnișoara care ne servea a adus apă rece și o întreagă pâine fierbinte, din partea casei, cu ceva sos usturoiat și un cuțit înfipt în ea. Până când au ajuns cele comandate de noi, deja eram sătui.

Apoi, calamarii au fost ceva – altceva decât știm noi, prin România. Sau, mă rog, altceva decât știa incultul de mine. Gust genial, porție mare. Nu mai mare, însă, decât porția de cartofi. Nici decât ciupercile mele, care au făcut absolut toți banii (8 euro), cred că nu am mâncat ciuperci mai bine gătite, cu un sos puțin acruț.

Ce pot reproșa: pâinea prea sărată, calamarii cam uleioși – dar probabil că așa e rețeta, pe care eu nu am mai întâlnit-o, deci nu am termen de comparație. A, chelnerița a stat minute întregi pe lângă noi, numărându-ne înghițiturile. Cred că avea bune intenții, părea că vrea să ne îndeplinească toate dorințele, dar... la final, când o căutam din ochi pentru plată, nu mai era pe nicăieri.

Să nu uit, am mai primit din partea casei, odată cu nota, ceva ce semăna cu o cupă de înghețată. S-a dovedit a fi o prăjitură cremoasă, al cărei nume îmi este necunoscut, despre care mi s-a spus că a fost foarte bună.

După care am mers la hotel, să ne întindem puțin. Mesele restaurantului din față, aflate în plin soare, aveau clienți: P15-P16 😊.

Pe seară am ieșit la plimbare pe faleză și, la apus, am făcut cunoștință cu

Arabella

E o navă de croazieră care stă la ancoră lângă Turnul Alb, cândva navă de război în cel de-Al Doilea Război Mondial, acum transformată într-o corabie de pirați pentru turiști. Se vorbește mai mult despre ea într-un articol recent vezi impresii, a pomenit-o și @crismis într-un articol de acum vreo doi ani. Pe toată durata zilei, funcționează ca bar; o dată la două ore, face câte un drum scurt, până în Portul vechi și înapoi, cu totul cam 40 de minute.

Băuturile au prețuri oarecum normale (5-6 euro o bere, 12 euro un cocktail) și sunt servite în halbe / cupe interesante. O călătorie pe mare costă 7 euro de persoană. Nu sunt sigur dacă, din moment ce ai plătit călătoria, trebuie să mai faci și consumație, dar toată lumea era cu câte un pahar în mână.

Au muzică excelentă, un cuplu de tineri a și dansat (P21). Am făcut poze la navele „eșuate” în golf, la clădirile având fațada către apă, ne-am bucurat de clipă.

___

A doua zi planificaserăm o ieșire la plajă. După un pic de documentare, am ales să mergem la Peraia (mai există încă două plaje, ceva mai departe). Până acolo ne-ar fi dus o combinație de două autobuze (cu schimbare la IKEA), pentru 1 euro și ceva, sau Thessboat - express water bus, contra 10 euro pe sens de persoană. Am preferat soluția mai scumpă, și chiar mi-a plăcut plimbarea de aproape o oră dus, ala întors; am atașat câteva imagini.

După ce am debarcat în Peraia, am luat-o la dreapta pe plajă și... nu am mers prea mult. Ne-au plăcut umbrelele din stuf din P62 și am decis să rămânem acolo. Ca în multe alte locuri în Grecia, închirierea unui șezlong se face plătind consumația la un bar de pe plajă; în cazul nostru, acesta a fost

Paso (all day cafe bar)

Adresă: P. Kountouriotou 61, Perea 570 19

dmpmenu.gr/paso-all-day-cafe-bar

Google: 4,0/5 (1335 evaluări) maps.app.goo.gl/xwDg4BQPYS1dYtoPA

Pentru două șezlonguri fără saltea, consumația obligatorie este de 35 de euro, iar pentru două cu saltea, în prima line, este 50 de euro. Condițiile ni s-au părut rezonabile, așa că ne-am întins la soare, am intrat în apă, am ascultat muzică bună (da, muzică bună, și care nu este dată la un volum insuportabil), până când vaporul a revenit în port, după o cursă completă (cam două ore și jumătate).

Cum intenționam să plecăm spre Salonic cu următoarea cursă, am considerat că e momentul să ne așezăm la masă. De data asta nu am mai vrut în interior, la aer condiționat, ci pe terasa de pe plajă.

Am comandat un gyros și o porție de burgeri din vită angus, care arăta tot cam ca gyros-ul (se poate vedea în pozele atașate). În plus, o salată de fructe, care s-a dovedit punctul tare al mesei: au fost multe, variate, proaspete, servite pe pat de gheață.

Mâncarea propriu-zisă ne-a căzut cam greu pe căldura aia – am reușit să mănânc doar unul dintre burgeri. Dar a fost corect gătită, nu găsesc vreo vină bucătarului. Poate eram mai inspirați dacă luam ceva ușor, eventual niște paste (arătau bine pe alte mese).

Nu am primit notă de plată, mi s-au arătat doar niște cifre pe o tabletă. După calculul meu, au cerut vreo 10 euro în plus. Nu m-am certat, nu aveam chef să îmi stric ziua – doarc că nu am lăsat niciun bacșiș.

CHILAI

Adresă: Ag. Mina 4, Thessaloniki 546 25

pe FB

Google: 4,4/5 (4573 evaluări) maps.app.goo.gl/Va9BP933R2numzBx5

Acesta e cel mai bine cotat dintre barurile de pe strada pe care se afla hotelul nostru. Am încheiat aici scurta noastră ieșire în Salonic, având în fața câte un cocktail.

Și, când ne-o fi mai rău, așa să ne fie!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de adso in 08.07.26 23:43:55
Validat / Publicat: 09.07.26 06:48:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.

VIZUALIZĂRI: 33 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

4 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Frutti Di Mare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7800 PMA (din 6 voturi)

ECOURI la acest articol

4 ecouri scrise, până acum

webmaster
[09.07.26 07:13:13]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent (2026) sau anul trecut (2025) ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[09.07.26 07:34:36]
»

@webmaster: Mulțumesc!

webmaster13
[09.07.26 07:44:09]
»

Nu se poate asa, pe silent mode !

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[09.07.26 07:45:44]
»

@webmaster13: 😃😉🙏

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm? Taverne, restaurante în Salonic:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.081986904144287 sec
    ecranul dvs: 1 x 1