La masă cu localnicii în Salonic

TIPĂREȘTE

Pe lângă atmosfera de vacanță grecească (preferata noastră dintre toate, care ni se mulează pe inimi – mănușă), ne era dor de aromele și de mâncarea grecească. Așa că ne-am făcut planul: balotăm ceva subțire în Otopeni (subțire cantitativ, gros la portofel, că în Otopeni numai așa există), ne cazăm și căutăm o tavernă de-aia tradițională, unde mănâncă grecii! Fix așa am rugat-o pe gazda noastră să ne recomande: unde se duce ea cu prietenii să mănânce când au chef de-o ieșeală în oraș. Fata s-a luminat la față și ne-a scris cu pixul vreo 3 sau 4 nume pe-o hârtie. A vrut să ne și explice ce și cum, dar i-am zis să nu-și bată capul, le dibuim noi!

Ajunși în cameră, am luat primul nume de pe listă și l-am căutat pe Google Maps: Η Ρουγα (The Rouga) , nota 4,6 din peste 5200 de comentarii, care mai de care mai elogioase (se-nțelege). N-am mai căutat altceva, ne-am setat pe Rouga.  

Nu ne-a luat mai mult de 10 minute să ajungem, conduși de aplicația de pe telefon. Rouga se află aproximativ pe aceeași linie cu Maroon Bottle Boutique Suites, în direcția mării, la câteva străzi distanță. Practic, am traversat bd. Egnatia, am mers înainte, am făcut stânga și cam așa. La un momenta dat eram pe str. Papadopoulou, în fața mâncătoriei Toπ (Top), bogat decorată cu plante și flori (ce minunăție de intrare!) și cât pe ce să ne introducem, când am zis: stop! nu-i asta! (Deși, cercetând ulterior, constat că nici asta nu-i rău vorbită; în fine.) Nu semăna cu pozele și nici Gogle nu rostise încă formula magică: ați ajuns la destinație. De fapt, destinația noastră era după colț, pe o alee care se cheamă Karipi. Pare complicat, dar nu e, vă jur! Citiți pe Google să vedeți câți români mâncară aici-șa!...

Deci ce găsirăm noi la fața locului? O terasă ce ocupa bună parte din alee, dispusă (terasa) cumva în L, urmărind zidurile unei clădiri. Evident că există și zonă de interior, la început nu i-am dat atenție, ulterior constatând că este amenajată în stil tradițional grecesc, cu multe poze, danteluțe și briz-brizuri.

Ne-a preluat un ospătar care ne-a cercetat despre o posibilă rezervare, i-am zis că nu deținem așa ceva (pufnind în sinea noastră; terasa era cvasi-nudă), el a zis că nu-i nimic și ne-a indicat o măsuță de 2 persoane (chiar în colțul L-ului), pe care am cotropit-o corespunzător.  

Ocazie să spun, ca să nu uit, că ne aflam pe la ora 18, devreme pentru standardele grecești de cină (de fapt, uitându-ne în jur, la singurele mese ocupate ședeau turiști ca noi). Doar jumătate din terasă era deja aranjată, cealaltă a purces a fi pregătită pe parcurs. Abia când am plecat, grecii veneau în număr impresionant la masă, ambele laturi ale L-ului fiind aproape integral ocupate. Ba, și prin interior. Închid paranteza.

... Muzica grecească răzbătea dintr-un difuzor la volum optim, cerul era senin, presimțeam prezența mării nu departe... Cred că în momentul ăla am intrat, cu adevărat, în atmosfera de vacanță. În fine, meniurile n-au întârziat să apară, le-am studiat și le-am pozat întru amintire. Oferta era vastă, scrisă în greacă și engleză, taverna (de familie, normal) lăudându-se cu specificul său mediteranean. Ne-au făcut cu ochiul următoarele: ca aperitiv, voskopita (plăcintă cretană cu fenicul sălbatic, spanac, ceapă și brânză; 5,9 euro); ca feluri principale – eu am ales giuvetzaki (carne de vită, brânză și paste orzo – totul copt în cuptor; 9,9 euro), iar Tati kleftiko (miel copt lent cu legume; 15,9 euro). De băut, am dorit o bere alfa (3,7 euro), iar Tati jumătate de litru de vin al casei (roșu; 5,1 euro).  

Ni s-au așternut pe masă paduri de hârtie personalizate, având tipărită o imagine în nuanțe de gri din vechiul Salonic, ni s-au adus tacâmuri, șervețele și tot ce mai trebuie. Am pornit într-un mic tur de recunoaștere, să fac câteva poze și când m-am întors la masă, veniseră băuturile, ba și un coș cu pâine și o farfurioară cu un fel de salată picantă de măsline – un starter ce s-a dovedit a fi bine venit și minunat.  

N-a durat mult și am primit plăcinta cretană, fierbințică, pe care am împărțit-o în porții egale. Hmm... Ce bunătate! Gustul răcoritor al ierburilor se îmbina într-un mod fantastic cu cel aspru-iute al brânzei; n-am mai gustat nicicând așa ceva și bună inspirație avusei!...

Au urmat felurile principale, ambele arătând și mirosind apetisant, dovedindu-se pe atât de gustoase. Le-am savurat pe îndelete, eram full când am terminat, nu mai încăpea niciun desert, nimic. În plus, poposiserăm destul timp la masă, ne aștepta un oraș să-l descoperim, deci am cerut nota de plată. Care a totalizat un pic peste 40 de euro – o afacere cât se poate de rezonabilă.

Sigur, sunt convinsă că multe variante bune în ceea ce privește mâncarea în Salonic! Dar dacă vreți să mergeți la sigur, mergeți la Η Ρουγα!

---

VIZUALIZĂRI: 710 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI